Tenis: Venus Williams va disputa proba de dublu la US Open, după o invitație din partea organizatorilor
Decana de vârstă de a circuitului feminin profesionist de tenis, americanca Venus Williams, eliminată din primul tur al probei de simplu, luni, a primit o invitație pentru a disputa proba feminină de dublu la US Open, informează AFP.
Jucătoarea americană, în vârstă de 45 de ani, va face pereche cu canadianca Leylah Fernandez, calificată în turul doi al probei de simplu și recentă laureată a turneului WTA 500 de la Washington.
După o absență de 16 luni, Williams a revenit în circuit în luna iulie la Washington, unde a trecut de runda inaugurală eliminând-o pe compatrioata sa Peyton Stearns, nr.35 mondial.
Luni, ea a cedat la simplu în fața cehoaicei Karolina Muchova, căreia totuși i-a luat un set (6-3, 2-6, 6-1 pentru cehoaică).
Întrebată despre înfrângerea sa de luni, Venus, câștigătoare a șapte titluri de Mare Șlem la simplu, a explicat că nu a prevăzut să joace un alt turneu în acest an.
Ea își va prelungi sejurul la New York grație unei invitații pentru proba de dublu, un circuit în care a obținut 14 titluri majore, toate făcând pereche cu sora sa mai mică, Serena Williams.
La dublu feminin vor evolua și patru românce, Sorana Cîrstea, Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Monica Niculescu.
Cîrstea va face pereche cu rusoaica Ana Kalinskaia (în primul tur, contra americancelor McCartney Kessler/Peyton Stearns), Ruse va juca alături de ucraineanca Marta Kostiuk (contra perechii Jessica Bouzas Maneiro/Elisabetta Cocciaretto), Jaqueline Cristian va colabora cu italianca Angelica Moratelli (împotriva cuplului ruso-chinez Ekaterina Alexandrova/Shuai Zhang, cap de serie numărul 12), iar Monica Niculescu va juca alături de letona Anastasija Sevastova (contra chinezoaicelor Saisai Zheng/Lin Zhu).
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arte marțiale mixte: Trump apreciază drept 'incredibilă' gala UFC de la Casa Albă
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, luni, că aniversarea cu ocazia împlinirii a 80 de ani, duminică, care a inclus și un eveniment de arte marțiale mixte UFC, a fost una dintre 'cele mai interesante' zile din istoria Casei Albe, care, în opinia sa, 'nu a arătat niciodată atât de frumos', relatează EFE. '
Fotbal - CM 2026: Un arbitru australian, acuzat de un gest asociat cu extrema dreaptă
Un arbitru australian a fost acuzat că a făcut un gest naționalist alb cu mâna în timpul transmisiunii televizate a victoriei Germaniei cu 7-1 asupra echipei Curacao, duminică, la Cupa Mondială de fotbal din SUA, Mexic și Canada, scrie DPA. Aflat în camera VAR a meciului Germania - Curacao, camerele de filmat l-au surprins pe australianul Sha
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Cote d'Ivoire - Am venit aici cu ambiții, cu mari speranțe
Antrenorul naționalei Cote d'Ivoire, Emerse Fae a declarat că victoria asupra Ecuadorului (1-0), duminică, a demonstrat că ambițiile africanilor la Cupa Mondială sunt autentice, după ce golul victoriei marcat de rezerva Amad Diallo în minutul 90 le-a asigurat un start câștigător în Grupa E, scrie Reuters. Ivorienii au imp
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Suediei a lăudat chimia dintre atacanții săi Isak și Gyokeres
Antrenorul Suediei, Graham Potter, a lăudat chimia dintre atacanții Alexander Isak și Viktor Gyokeres, după ce aceștia au distrus apărarea Tunisiei (5-1), duminică, în meciul de deschidere al scandinavilor la Cupa Mondială, scrie EFE. Suedia s-a impus clar prin golurile marcate de Yasin Ayari (7, 90+6), Alexander Isak (30), Viktor Gyoker
Tenis: Sorana Cîrstea se menține pe locul 18 în clasamentul WTA
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine poziționată jucătoare de tenis din România în clasamentul WTA, menținându-se pe locul 18 în ierarhia dată publicității luni, după ce a atins optimile de finală la turneul pe iarbă de la Queen's Club din Londra. Jaqueline Cristian a coborât în schimb două loc
Tenis: Daniil Medvedev l-a depășit pe Novak Djokovic în clasamentul ATP
Rusul Daniil Medvedev a urcat pe locul al șaptelea în clasamentul jucătorilor profesioniști de tenis, dat publicității luni de ATP, după ce a atins semifinalele la turneul de la 's-Hertogenbosch (Olanda), depășindu-l pe sârbul Novak Djokovic, care a coborât pe poziția a opta. Americanul Ben Shelton, care a cucerit trofeul
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Olandei nu regretă schimbările făcute, în pofida remizei cu Japonia
Ronald Koeman, antrenorul echipei naționale a Olandei, a afirmat duminică că nu regretă schimbările pe care le-a făcut, în ciuda remizei cu Japonia de la Cupa Mondială, pe final de meci, atunci când a modificat sistemul de joc, scrie EFE. La trei minute după ce Summerville a marcat pentru a-i aduce în avantaj pe olandezi (2-1
Fotbal - CM 2026: Yamal nu va debuta împotriva Capului Verde, a anunțat selecționerul Spaniei
Lamine Yamal, care și-a revenit la timp după o accidentare la coapsă, este apt, dar nu va fi titular în meciul de debut de luni la Cupa Mondială de fotbal împotriva naționalei Capului Verde, a anunțat, duminică, selecționerul Spaniei, Luis de la Fuente, citat de AFP. 'Cea mai bună veste este că Lamine este în formă maximă
Fotbal - CM 2026: Germania a jucat cu 'intensitatea potrivită', a spus selecționerul Julian Nagelsmann
Germania a jucat cu 'răbdare' și cu 'intensitatea potrivită' împotriva echipei Curacao (scor 7-1), în partida sa de debut la Cupa Mondială 2026, a declarat duminică, la Houston, selecționerul Julian Nagelsmann. Mannschaft a evoluat foarte bine în primul sfert de oră, apoi Curacao 'a egalat la primul său șu
Fotbal - CM 2026: Echipa Iranului a sosit la Los Angeles 'pentru a juca, nu pentru politică'
Selecționata Iranului a ajuns la Los Angeles duminică, cu o zi înainte de meciul său de debut la Cupa Mondială de fotbal cu Noua Zeelandă, explicând că se află acolo pentru fotbal, 'nu pentru politică', după luni de speculații legate de războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP. În contextul în care războiul
Hochei: NHL - Echipa Carolina Hurricanes a câștigat Cupa Stanley, după o așteptare de 20 de ani
Echipa Carolina Hurricanes a pus capăt unei perioade de așteptare de 20 de ani și a reușit să câștige Cupa Stanley, trofeul rezervat campioanei Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL), impunându-se în finală, cu 4 victorii la 2, în fața formației Vegas Golden Knights. În cel de-al șaselea meci
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei F
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Olanda - Japonia 2-2 (0-0), la Dallas Au marcat: Virgil van Dijk (51), Crysencio Summerville (64), respectiv Keito Nakamura (57), Daichi Kama
Fotbal - CM 2026: Victorie clară a Suediei, 5-1 cu Tunisia
Selecționata Suediei a învins fără drept de apel echipa Tunisiei, cu scorul de 5-1 (2-1), duminică seara, pe Monterrey Stadium, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Mexic, Statele Unite și Canada. Deși africanii au avut o posesie superioară, Suedia a dovedit mai mult pragmatism, concentrare și valoare, câșt
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei E
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Duminică 14 iunie Germania - Curacao 7-1 (3-1), la Houston Au marcat: Felix Nmecha (5), Nico Schlotterbeck (38), Kai Havertz (45+5 - penalty, 88), Jamal Musial
Fotbal - CM 2026: Victorie dramatică pentru Cote d'Ivoire cu Ecuador (1-0)
Selecționata Cote d'Ivoire a învins echipa Ecuadorului cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe Philadelphia Stadium, într-un meci din Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Africanii au câștigat prin golul marcat de Amad Diallo (90) un meci în care Ecuadorul a fost echipa mai ofens














