Fotbal: Kingsley Coman a semnat cu Al-Nassr, după zece sezoane la Bayern Munchen
Internaționalul francez Kingsley Coman, care a evoluat în ultimele zece sezoane la echipa germană de fotbal Bayern Munchen, a semnat un contract valabil până în 2028 cu clubul saudit Al-Nassr, unde va fi coechipier cu starul portughez Cristiano Ronaldo, informează AFP.
''Dorim să-i mulțumim din adâncul inimii lui Kingsley Coman pentru o perioadă excepțională de succes petrecută împreună. Cu golul său din finala Ligii Campionilor din 2020 împotriva lui Paris Saint-Germain, și-a asigurat pentru totdeauna locul în istoria clubului'', a precizat directorul sportiv al lui Bayern, Max Eberl, într-un comunicat.
''Bun venit, Coman'', a anunțat Al-Nassr pe contul său de Instagram, adăugând câteva minute mai târziu că înțelegerea semnată de Kingsley Coman se întinde pe trei sezoane.
Conform agenției DPA, valoarea transferului lui Coman la Al-Nassr este estimată la 30 de milioane de euro, în timp ce jucătorul va avea un salariu de aproximativ 20 de milioane de euro pe an, mult mai mult decât încasa la Bayern.
Kingsley Coman este al patrulea atacant care pleacă de la clubul bavarez în această vară, după Thomas Muller, Leroy Sane și Mathys Tel.
Vicecampion european (2016) și mondial (2022) cu naționala țării sale, Coman și-a văzut diminuat progresiv timpul de joc alături de Les Bleus și nu pare să mai intre în vederile selecționerului Didier Deschamps, devenind în ultimul timp mai mult o soluție de urgență.
Inclus în lotul pentru EURO 2024, unde a jucat doar 15 minute înaintea Olandei, în faza grupelor, Coman a disputat al 58-lea său meci în tricoul Franței în noiembrie anul trecut..
La Al-Nassr, alături de Cristiano Ronaldo mai evoluează și alți jucători de top, precum compatriotul acestuia Joao Felix, transferat în această vară de la Chelsea Londra, sau senegalezul Sadio Mane, fostul coechipier al lui Coman la Bayern Munchen,
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baseball: Milwakee Brewers a câștigat World Series pentru prima oară în istoria sa
Echipa Milwaukee Brewers a câștigat World Series - prestigioasa serie finală a Ligii profesioniste nord-americane de baseball (MLB) - pentru prima oară în istoria sa, după ce s-a impus cu scorul general de 4-1 în fața formației Tampa Bay Rays, informează AFP. Franciza din Wisconsin, stat situat în nordul Statelor Unite, a î
Tenis: Bogdan Pavel, calificat în sferturile probei de dublu la Sioux Falls (challenger)
Perechea româno-americană Bogdan Pavel/Trey Hilderbrand s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Sioux Falls (Dakota de Sud), dotat cu premii totale de 177.000 de dolari, după 4-6, 6-3, 13-11 cu cuplul Andy Andrade (Ecuador)/Abdullah Shelbayh (Iordania). Pav
Baschet feminin: CS Rapid București, învinsă categoric în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată în deplasare de echipa spaniolă Valencia Basket Club, cu 105-47 (30-15, 24-7, 24-15, 27-10), miercuri seara, în Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut toate cele trei meciuri din grupă, iar acest eșec este cel mai drastic, la o diferență de 58 de puncte.
Lupte: Andreea Ana, în recalificări la Mondialele de la Astana
Sportiva română Andreea Ana va evolua în recalificări la cat. 53 kg, joi, la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan). Ana a intrat direct în optimile de finală și a învins-o pe indianca Nishu Nishu, dar a pierdut în sferturi în fața vicecampioanei mondiale și olimpice Lucia Yamileth Yepez Guz
Volei feminin: CSM București, învinsă de Panathinaikos în Cupa Challenge
CSM București a fost învinsă de echipa greacă Panathinaikos Atena, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-18, 25-19), miercuri seara, la Atena, în prima manșă a turului preliminar al Cupei Challenge la volei feminin. Panathinaikos a obținut victoria după o oră și 25 de minute de joc. Beata Vaida, cu 15 puncte, a fost cea mai bu
Tenis: Djokovic, în optimi la Basel (ATP)
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (12 ATP), favorit nr. 4, s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Basel, dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, de francezul Ugo Humbert (38 ATP). Djokovic s-a impus după o partidă de două ore și jumăta
Fotbal: Atacantul Neymar (Santos FC), suspendat două etape în baza 'legii Vinicius'
Justiția sportivă braziliană l-a suspendat pentru două etape pe atacantul echipei Santos, Neymar, pentru că și-a acoperit gura în timp ce se certa cu un adversar, în timpul unui meci din campionatul Braziliei, scrie EFE. Comisia disciplinară a Tribunalului Superior de Justiție Sportivă l-a sancționat pe jucător - care poartă tricou
Tenis: Indonezianca Janice Tjen, a doua favorită, eliminată la Guangzhou (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen (47 WTA), cap de serie nr. 2, a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 250 din orașul chinez Guangzhou, după ce a cedat în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-3, în fața britanicei Harriet Dart (115 WTA). Dart, venită din calificări, s-a impus la capătul unui meci de
Fotbal: Câștigarea Balonului de Aur va contribui la rămânerea lui Harry Kane la Bayern, susține Lothar Matthaeus
Câștigarea Balonului de Aur va reprezenta un argument suplimentar pentru a-l convinge atacantul englez Harry Kane să-și prelungească înțelegerea cu echipa de fotbal Bayern Munchen, a declarat, miercuri, fostul campion mondial Lothar Matthaeus, relatează Reuters. Luni seară, la Londra, atacantul Harry Kane a devenit primul englez ca
Fotbal: Kounde (Barcelona) s-a pregătit separat de restul lotului, în perspectiva meciului cu Alaves din LaLiga
FC Barcelona a revenit la antrenamente în această miercuri, după două zile libere primite în urma El Clasico împotriva echipei Real Madrid, însă în timpul ședinței de pregătire, fundașul Jules Kounde - care suferă de o entorsă la glezna stângă - a continuat să se antreneze separat de restul coechipierilor săi, scrie EFE.
Tenis: Australianca Maya Joint s-a calificat în sferturi de finală la Tokyo (WTA)
Australianca Maya Joint a învins-o pe spaniola Cristina Bucșa în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, relatează EFE. Cristina Bucșa, numărul 42 mondial, care este originară din Republica Moldova, a întâ
Fotbal - Manchester United: Antrenorul Carrick și căpitanul Bruno Fernandes au purtat discuții pentru a clarifica lucrurile
Antrenorul echipei de fotbal Manchester United, Michael Carrick, și căpitanul Bruno Fernandes au purtat discuții pentru a clarifica lucrurile, informează DPA. Carrick și Fernandes s-au întâlnit la baza de antrenament a lui United de la Carrington pentru discuții separate de o reuniune mai amplă a întregului lot, menită să ana
Fotbal: Meciurile programate miercuri în Cupa Spaniei au fost amânate în urma catastrofei feroviare
Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF) a amânat meciurile programate miercuri (astăzi) în Cupa Spaniei, în semn de respect față de victimele unui accident feroviar produs în centrul țării, informează DPA. 'În semn de respect și solidaritate față de toate victimele tragicului accident feroviar produs în acea
Fotbal: Jurgen Klopp va anunța lotul Germaniei pentru Liga Națiunilor pe 5 noiembrie
Selecționerul Germaniei, Jurgen Klopp, va anunța lotul pentru meciurile cu Serbia și Olanda, din Liga Națiunilor, în data de 5 noiembrie, a anunțat miercuri Federația Germană de Fotbal (DFB), conform DPA. Klopp, care l-a înlocuit pe Julian Nagelsmann după Cupa Mondială din acest an, a convocat un lot lărgit de 44 de jucători, &icir
Fotbal: UEFA interizice prezența fanilor echipei Lens la următoarele două deplasări din Liga Campionilor
Comisia de disciplină a UEFA a decis să interzică prezența suporterilor echipei franceze de fotbal RC Lens la următoarele două deplasări din Liga Campionilor, ca urmare a incidentelor care au avut loc la partida de la Bruges, disputată săptămâna trecută, informează L'Equipe. În cursul meciului din Belgia, numeroase fumigene au fost aprinse &ici














