Tenis: Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, calificați în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati (ATP)
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (SUA), dotat cu premii totale de 9.193.540 de dolari, după l-a învins în două seturi, 6-4, 7-6 (7/4), pe francezul Adrian Mannarino, într-o partidă disputată miercuri.
Sinner (23 ani), deținătorul trofeului, s-a impus pentru a patra oară în tot atâtea confruntări cu veteranul francez, în vârstă de 37 de ani, aflat pe locul 89 în clasamentul ATP.
Italianul a semnat cu această ocazie a 24-a sa victorie pe hard, iar în turul următor îl va avea ca adversar pe canadianul Felix Auger-Aliassime, care a trecut cu 6-4, 6-3 de francezul Benjamin Bonzi.
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a acces la rândul său în sferturi la competiția din statul Ohio, trecând cu 6-1, 6-4 de italianul LLurca Nardi, după 80 de minute de joc și se va lupta pentru un loc în semifinale cu rusul Andrei Rublev, învingător cu 6-2, 6-3 în duelul cu argentinianul Francisco Comesana.
Alcaraz, în vârstă de 22 de ani, luptă pentru primul său trofeu la Cincinnati, unde a atins finala în 2023, când s-a înclinat în fața sârbului Novak Djokovic.
Francezul Terence Atmane (23 ani, locul 136 ATP), venit din calificări, a produs surpriza optimilor de finală, reușind să-l elimine în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-3, pe americanul Taylor Fritz, numărul patru mondial.
Următorul adversar al lui Atmane va fi danezul Holger Rune, cap de serie numărul 7, care a profitat de abandonul adversarului său din optimi, Frances Tiafoe (nr.10), la scorul de 6-4, 3-1.
Rezultate:
Turul 3
Ben Shelton (SUA/N.5) - Roberto Bautista (Spania) 7-6 (7/3), 6-3
Alexander Zverev (Germania/N.3) - Brandon Nakashima (SUA/N.27) 6-4, 6-4
Optimi de finală
Jannik Sinner (Italia/N.1) - Adrian Mannarino (Franța) 6-4, 7-6 (7/4)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.23) - Benjamin Bonzi (Franța) 6-4, 6-3
Terence Atmane (Franța) - Taylor Fritz (SUA/N.4) 3-6, 7-5, 6-3
Holger Rune (Danemarca/N.7) - Frances Tiafoe (SUA/N.10) 6-4, 3-1 (abandon Tiafoe)
Alexander Zverev (Germania/N.3) - Karen Hacianov (Rusia/N.14) 7-5, 3-0 (abandon Hacianov)
Andrei Rublev (Rusia/N.9) - Francisco Comesana (Argentina) 6-2, 6-3
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) - Luca Nardi (Italia) 6-1, 6-4
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Boris Becker critică gesturile lui Zverev în timpul serviciului și cere modificarea regulamentului
Fostul mare tenisman german Boris Becker li s-a alăturat celor care contestă gesturile neobișnuite ale campionului de la US Open, compatriotul său Alexander Zverev, în timpul serviciului, și a cerut modificarea regulamentului, informează DPA. 'Am o singură critică la adresa lui Sascha Zverev, doar una. Acea bătaie nesfârșită a mingii înai
Fotbal: Hansi Flick (FC Barcelona) a lăudat 'încrederea în sine' a lui Lamine Yamal
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, Hansi Flick, a lăudat marți 'încrederea în sine' a tânărului Lamine Yamal, care a afirmat într-un interviu că se consideră, alături de Kylian Mbappe, unul dintre cei mai buni doi jucători din lume și crede că merită să câștige Balonul de Aur în 2026, informează AFP. 'Lam
Fotbal: Lens îl va demite pe antrenorul Dino Toppmoller (presă)
Lens, vicecampioana Franței la fotbal, îl va demite pe antrenorul Dino Toppmoller, sosit în această vară, anunță L'Equipe. Informațiile din nordul Franței indică faptul că tehnicianul german în vârstă de 45 de ani urmează să fie demis în scurt timp, după doar patru meciuri în Ligue 1, o victorie în Liga Campionilor
Tenis: Jannik Sinner a reluat antrenamentele
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, a revenit marți la antrenamente la Monte Carlo, după ce a stat departe de competiții timp de câteva săptămâni din cauza unei accidentări la genunchiul drept, din cauza căreia a ratat turneele de la Montreal și Cincinnati, precum și US Open, informează EFE. Sinner, care nu a mai disputat niciun
BTA: Marele maestru Topalov l-a învins pe marele maestru Kasparov într-un turneu de șah al legendelor
Turneul legendelor din șah Chess960 s-a încheiat duminică, după ce marele maestru bulgar Veselin Topalov l-a învins pe marele maestru rus Garry Kasparov cu scorul de 16-8, a relatat chess.com, citat de BTA. În timpul turneului găzduit de St. Louis între 11 și 13 septembrie, Topalov a respins o contraofensivă a lui Kasparov, câștig
Fotbal: Trei jucători din Superliga României, convocați la naționala Moldovei
Trei jucători din Superliga României, fundașul Daniel Dumbravanu (FC Voluntari) și mijlocașii Vadim Rață (FC Argeș) și Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani), au fost convocați de selecționerul Lilian Popescu la naționala Moldovei pentru meciurile din Liga Națiunilor, a anunțat, luni, Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) pe site-ul său oficial. În lot
Fotbal: Al-Sadd a debutat cu stângul în Liga Campionilor Asiei
Echipa qatareză Al-Sadd, antrenată de românul Răzvan Lucescu, a fost învinsă cu scorul de 3-0 de formația iraniană Esteghlal, luni seara, în deplasare, în prima etapă a Ligii Campionilor Asiei la fotbal. Internaționalul albanez Jasir Asani a deschis scorul (9) și a pasat decisiv pentru al doilea gol al gazdelor, semnat de Saeid Saharkhi
Auto - F1: Verstappen a vrut să se retragă sau să plece la altă echipă înaintea prelungirii cu Red Bull
Cvadruplul campion mondial Max Verstappen a declarat că a luat serios în calcul să se retragă din Formula 1 sau să încheie un contract cu altă echipă înainte de a semna prelungirea înțelegerii cu Red Bull, transmite Reuters. Verstappen, care și-a prelungit contractul până în 2030, a discutat despre gândurile pe care le
Fotbal: Victorie spectaculoasă pentru Inter Milano în Serie A, după ce a revenit de la 0-2
Inter Milano, echipă antrenată de românul Cristian Chivu, a obținut o victorie spectaculoasă în etapa a patra a campionatului de fotbal al Italiei, 5-3 cu Udinese, după ce nerazzurri au fost conduși cu 2-0 pe San Siro, luni seara. Friulanii aveau 2-0 după un sfert de oră, prin golurile marcate de James Abankwah (9) și Jurgen Ekkelenkamp (16), dar c
Fotbal: Gol și pasă de gol pentru Ianis Stoica, dar Amadora nu a câștigat în Portugalia
Atacantul român Ianis Stoica s-a remarcat cu un gol și o pasă de gol pentru Estrela Amadora, care a remizat în deplasare cu Rio Ave, 3-3, luni seara, în etapa a șasea a primei ligi portugheze de fotbal. Stoica a deschis scorul (21), dar Francisco Petrasso a restabilit egalitatea (45+3). Nigerianul Abraham Marcus a adus-o de a
Fotbal: FIFPRO Europa cere o reformă la FIFA după propunerea eșuată a lui Infantino
Sindicatul european al fotbaliștilor (FIFPRO Europa) a cerut, luni, o reformă a structurilor de conducere ale Federației internaționale, susținând că proiectul de investiție al FIFA a expus defecțiuni periculoase în felul în care este condus fotbalul global, transmite Reuters. Sindicatul a publicat un studiu în care sus
Auto - F1: Lando Norris cere schimbări la circuitul din Madrid și privind regula mașinii virtuale
Cel mai nou circuit din Formula 1 trebuie să se schimbe, dar și regula mașinii de siguranță virtuale (VSC), a declarat campionul mondial Lando Norris după ce a pierdut Marele Premiu al Spaniei pe care l-a avut la îndemână, relatează Reuters. Temerile de accidente și steaguri roșii nu s-au concretizat la prima cursă din Marele Circ
Vincent Roberti, numit președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2020
Vincent Roberti a fost numit în funcția de președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030, luni, în urma plecării lui Edgar Grospiron, transmite Reuters. Grospiron a demisionat din cauza tensiunilor din cadrul Comitetului de organizare (COJOP), după 18 luni în funcție.
Tenis: Alexander Zverev și-a consolidat poziția a doua în clasamentul ATP; Djokovic a ieșit din Top 10
Tenismanul german Alexander Zverev și-a consolidat locul secund în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat titlul la US Open, transmite AFP. Zverev rămâne la aproape 2.000 de puncte de liderul Jannik Sinner, care a lipsit de la New York, în timp ce ''veteranul
Tenis: Elena Rîbakina, noul lider al clasamentului WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15
Kazaha Elena Rîbakina, care a câștigat sâmbătă titlul la US Open, a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, în timp ce românca Sorana Cîrstea ocupă cel mai bun loc din carieră, 15. Rîbakina a detronat-o pe învinsa sa din finală












