Atletism: Fred Kerley, medaliat olimpic la 100 m, suspendat provizoriu pentru încălcarea regulamentului antidoping
Sprinterul american Fred Kerley, dublu medaliat olimpic la 100 m (argint în 2021, la Tokyo, și bronz în 2024, la Paris), a fost suspendat provizoriu, a anunțat marți Unitatea pentru integritatea atletismului (AIU), citată de AFP.
Kersley, campion mondial pe suta de metri în 2022, a fost suspendat pentru nerespectarea obligațiilor sale de localizare în vederea efectuării testelor antidoping.
Sportivii de nivel înalt sunt supuși unor obligații stricte de localizare (adresă, stagii, antrenamente, competiții) și trebuie să indice zilnic un interval orar și un loc în care să poată fi testați în mod inopinat.
Trei nerespectări ale acestor obligații (un control ratat, o neprezentare sau informații inexacte constatate de agenția antidoping) în mai puțin de un an atrag o sancțiune.
'Fred Kerley a notificat deja AIU cu privire la intenția sa de a contesta acuzația că a încălcat regulile antidoping privind localizarea', se arată într-un comunicat al firmei de avocatură specializată în antidoping Howard L. Jacobs, distribuit de Kerley pe rețelele sale de socializare.
'El consideră că unul sau mai multe dintre testele ratate pot fi contestate deoarece nu a fost neglijent sau pentru că controlorul nu a depus toate eforturile rezonabile pentru a-l localiza'. adaugă comunicatul.
Kerley, în vârstă de 30 de ani, și-a construit un palmares remarcabil în doar câțiva ani, după ce a decis să abandoneze specialitatea sa principală, 400 m (bronz mondial în 2019, argint mondial la 4x400 m în 2017), pentru a se concentra pe 100 m.
După surpriza produsă la la Jocurile de la Tokyo, unde a terminat pe locul secund după italianul Marcell Jacobs, Kerley a fost încoronat campion mondial pe teren propriu, la Eugene, în 2022 (cu un timp de 9,76 secunde, record personal) și apoi a câștigat o altă medalie de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, vara trecută.
Anunțul suspendării provizorii a sprinterului adaugă un alt episod anului său deja haotic. Kerley s-a retras de la selecțiile americane acum două săptămâni și, prin urmare, nu a fost eligibil pentru selecție în vederea Campionatelor Mondiale de la Tokyo (13-21 septembrie).
Americanul a fost arestat la începutul lunii mai la Miami, în urma unei altercații la hotelul oficial rezervat sportivilor care au concurat în Grand Slam Track, un nou circuit lansat anul acesta de Michael Johnson.
În ianuarie, Kerley a fost arestat, tot la Miami, după o dispută aprinsă cu poliția. Într-un caz separat, el a fost acuzat și urmărit penal în ianuarie pentru violență domestică împotriva mamei copiilor săi și a pledat vinovat în ambele cazuri.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Spania continuă seria victoriilor în Liga Națiunilor, 4-1 cu Croația
Selecționata Spaniei, campioana mondială en titre, a învins Croația cu scorul de 4-1, marți seara, pe teren propriu, la Sevilla, într-o partidă din eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. La primul său meci acasă după câștigarea Cupei Mondiale, ''La Roja'' a deschis scorul la primul atac, prin Lamine
'Fotbalul nu are nevoie de împărați', spune Ceferin cu referire la inițiativele lui Infantino
'Fotbalul nu are nevoie de împărați', i-a spus marți președintele UEFA, Aleksander Ceferin, președintelui FIFA, Gianni Infantino, în urma eșecului planului său, abandonat în cele din urmă, de a deschide forul conducător către investitori privați, scrie AFP. 'Da, să ne dezvoltăm, să inovăm, să facem cluburile și co
Tenis: Carla Suarez, la cârma echipei feminine a Spaniei până în 2029
Fosta jucătoare de tenis Carla Suarez, în vârstă de 38 de ani, și-a prelungit marți contractul de antrenor al echipei feminine a Spaniei până în anul 2029, scrie EFE. După cum a anunțat Federația Regală Spaniolă de Tenis, Suarez și președintele federației, Miguel Díaz Roman, au oficializat acordul la sediul feder
Tenis: Rusul Daniil Medvedev, câștigător al turneului ATP de la Hangzhou (China)
Principalul favorit, rusul Daniil Medvedev (6 ATP), și-a adjudecat marți trofeul turneului de tenis ATP 250 de la Hangzhou (China), dotat cu premii totale de 1.039.090 de dolari, după ce s-a impus în finală, în două seturi, 7-5, 6-4, în fața compatriotului său Andrei Rublev (24 ATP), al doilea favorit. Medvedev nu a avut nevo
Tenis: Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina a câștigat turneul ATP de la Chengdu (China)
Spaniolul Alejandro Davidovich Fokina a câștigat marți turneul de tenis ATP 250 de la Chengdu (China), dotat cu premii totale de 1.210.115 dolari, după ce s-a impus în finală, în două seturi, 6-4, 7-6 (9/7), în fața polonezului Hubert Hurkacz. Ibericul (28 ATP), favorit nr. 2, și-a adjudecat victoria în fața lui H
Atletism - Jocurile Asiatice: Nou record al competiției la 800 m masculin, stabilit de japonezul Ko Ochiai
Atletul japonez Ko Ochiai a câștigat marți medalia de aur în proba masculină de 800 de metri la Jocurile Asiatice de la Aichi-Nagoya, stabilind un nou record al competiției, cu timpul de 1 min 44 sec 48/100, scrie Kyodo. Ochiai a îmbunătățit cu aproape o secundă recordul anterior al Jocurilor Asiatice, de 1:45,45, stabilit de
Auto - F1: Pilotul spaniol Fernando Alonso, la Aston Martin și în sezonul viitor
Dublul campion mondial de Formula 1 Fernando Alonso va continua alături de Aston Martin pentru cel puțin încă un sezon, după ce echipa a anunțat marți păstrarea actualei componențe a piloților pentru anul 2027, scrie Reuters. Prelungirea contractului pilotului spaniol a pus capăt speculațiilor imediate privind viitorul său și însea
Fotbal: Dacă Manchester City a încălcat regulile, Premier League a trăit o înșelătorie, consideră Pochettino
Argentinianul Mauricio Pochettino, fostul antrenor al echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, și-a exprimat supărarea că Premier League ''a trăit o înșelătorie'' dacă Manchester City a încălcat regulile financiare, relatează DPA. Clubul Manchester City a fost găsit vinovat de 114 din cele 115 acuzații formulate
Fotbal: Radu Petrescu va arbitra meciul Israel - Kosovo, din Liga Națiunilor
Arbitrul român Radu Petrescu va conduce meciul dintre selecționatele Israelului și Kosovo, care va avea loc joi 1 octombrie, pe Nagyerdei Stadion din Debrecen (Ungaria), de la ora 21:45 (ora României), în Grupa B3 a Ligii Națiunilor la fotbal. Arbitri asistenți au fost delegați Radu Ghinguleac și Cosmin Bojan, iar al patrulea
Fotbal: FIFA acuză UEFA de o campanie de dezinformare
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) a acuzat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) că desfășoară o ''campanie de dezinformare'' și încearcă să influențeze cursa pentru președinția sa, în timp ce forul mondial a solicitat unei instanțe din SUA să respingă o cerere de obținere a unor documente legate de o propunere de investiții controver
Fotbal: Jurgen Klopp ar putea deveni primul selecționer al Germaniei care nu câștigă în primele trei meciuri
Jurgen Klopp ar putea deveni primul antrenor principal al echipei masculine de fotbal a Germaniei care nu reușește să câștige în primele sale trei meciuri la cârma naționalei dacă nu va obține victoria, joi, în meciul de la Munchen cu Serbia, relatează DPA. Antrenorul în vârstă de 59 de ani a înregistrat p&acir
Baschet - NBA: Luka Doncic, noul lider al lui Lakers, nerăbdător să înceapă noul sezon
Slovenul Luka Doncic, vedeta echipei Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a declarat luni că așteaptă cu nerăbdare revenirea pe teren, mai ales că ''Regele'' LeBron James a plecat în această vară la Philadelphia 76ers, scrie AFP. ''Este o nouă provocare, evident. Dar am fost
Fotbal: Infantino promite distribuirea echitabilă a banilor FIFA către federații
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a cărui conducere se confruntă cu critici intense, s-a angajat să redistribuie resursele organizației mai echitabil către cele 211 federații membre, fără însă a specifica suma, conform unei scrisori adresate președinților celor șase confederații, văzută de AFP luni.
Tenis: România va întâlni Portugalia, în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis
Echipa masculină de tenis a României va înfrunta formația Portugaliei în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, potrivit tragerii la sorți care a avut loc luni, la sediul World Tennis de la Londra. Meciul va avea loc în Portugalia, în perioada 5-7 februarie 2027. România are 2-1 în
VIDEO Fotbal: Victorie cu emoții pentru Franța, în Liga Națiunilor; succes clar pentru Italia în Turcia
Selecționata Franței a învins cu emoții Belgia, cu scorul de 1-0, luni seara, în deplasare, în eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. Starul Michael Olise (88) a marcat golul prin care a adus al doilea succes pentru ''Les Bleus'' în tot atâtea meciuri cu Zinedine Zidane la cârmă. Fr













