Tenis: Debut dificil pentru Carlos Alcaraz la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz (22 ani), deținătorul trofeului, a avut parte de un debut dificil la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon, învingându-l greu în cinci seturi, 7-5, 6-7 (5/7), 7-5, 2-6, 6-1, pe italianul Fabio Fognini, într-un meci din primul tur, disputat luni pe iarba de la All England Club.
Alcaraz, numărul 2 mondial și campion la Wimbledon în ultimii doi ani, a avut nevoie de patru ore și jumătate pentru a trece de ''veteranul'' Fognini (38 ani), la capătul unui joc disputat pe temperatură de peste 30 de grade Celsius.
În turul următor, Carlos Alcaraz îl va înfrunta pe britanicul Oliver Tarvet, un jucător amator clasat pe locul 733 în ierarhia ATP, care a învins luni un alt tenisman venit din calificări, elvețianul Leandro Riedi, în fața căruia s-a impus în trei seturi simetrice: 6-4, 6-4, 6-4.
Un alt favorit, danezul Holger Rune (nr.8), s-a înclinat în schimb în cinci seturi, 4-6, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4, în fața chilianului Nicolas Jarry, alăturându-se astfel rusului Daniil Medvedev, cap de serie numărul 9, și grecului Stefanos Tsitsipas (nr.24), care au părăsit la rândul lor prematur competiția londoneză.
Rezultate - turul 1:
Arthur Fery (Marea Britanie) - Alexei Popyrin (Australia/N.20) 6-4, 6-1, 4-6, 6-4
Luciano Darderi (Italia) - Roman Safiullin (Rusia) 7-6 (7/3), 1-6, 6-7 (2/7), 6-3, 6-1
Jordan Thompson (Australia) - Vit Kopriva (Cehia) 3-6, 4-6, 6-3, 7-6 (7/1), 6-1
Benjamin Bonzi (Franța) - Daniil Medvedev (Rusia/N.9) 7-6 (7/2), 3-6, 7-6 (7/3), 6-2
Nuno Borges (Portugalia) - Francisco Cerundolo (Argentina/N.16) 4-6, 6-3, 7-6 (7/5), 6-0
Billy Harris (Marea Britanie) - Dusan Lajovic (Serbia) 6-3, 6-2, 6-4
Karen Hacianov (Rusia/N.17) - Mackenzie McDonald (SUA) 7-5, 6-4, 6-4
Ethan Quinn (SUA) - Henry Searle (Marea Britanie) 4-6, 6-2, 7-6 (13/11), 6-2
Christian Garin (Chile) - Chris Rodesch (Luxemburg) 7-6 (10/8), 6-4, 6-4
Nicolas Jarry (Chile) - Holger Rune (Danemarca/N.8) 4-6, 4-6, 7-5, 6-3, 6-4
Learner Tien (SUA) - Nishesh Basavareddy (SUA) 7-6 (7/5), 6-3, 6-2
Joao Fonseca (Brazilia) - Jacob Fearnley (Marea Britanie) 6-4, 6-1, 7-6 (7/5)
Jiri Lehecka (Cehia/N.23) - Hugo Dellien (Bolivia) 4-6, 6-2, 6-2, 7-6 (7/0)
Mattia Bellucci (Italia) - Oliver Crawford (Marea Britanie) 6-7 (2/7), 6-3, 6-4, 6-4
Cameron Norrie (Marea Britanie) - Roberto Bautista (Spania) 6-3, 3-6, 6-4, 7-6 (7/3)
Frances Tiafoe (SUA/N.12) - Elmer Moeller (Danemarca) 6-3, 6-4, 6-2
Lloyd Harris (Africa de Sud) - Zizou Bergs (Belgia) 7-6 (9/7), 7-6 (7/2), 6-7 (5/7), 6-2
Adrian Mannarino (Franța) - Christopher O'Connell (Australia) 6-2, 6-4, 6-3
Valentin Royer (Franța) - Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.24) 6-3, 6-2, 0-0 (abandon Tsitsipas)
Felix Auger-Aliassime (Canada/N.25) - James Duckworth (Australia) 6-2, 3-6, 6-7 (2/7), 6-4, 6-4
Jan-Lennard Struff (Germania) - Filip Misolic (Austria) 6-2, 5-7, 6-3, 6-3
Oliver Tarvet (Marea Britanie) - Leandro Riedi (Elveția) 6-4, 6-4, 6-4
Carlos Alcaraz (Spania/N.2) - Fabio Fognini (Italia) 7-5, 6-7 (5/7), 7-5, 2-6, 6-1
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Tenis: Emma Răducanu, victorioasă în primul tur la Wimbledon
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Sabalenka își cere scuze pentru insultele aduse unor spectatori în timpul meciului cu Svitolina
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka și-a cerut scuze față de spectatorii cu care a intrat în conflict în timpul unui meci de la Turneul Campioanelor (WTA Finals) - pierdut vineri în fața ucrainencei Elina Svitolina - la Indian Wells, în Statele Unite, scrie EFE. La un moment dat, în timpul partidei care a dus la eliminare
Fotbal: Arsene Wenger nu va candida la președinția FIFA
Arsene Wenger a decis să nu candideze la președinția FIFA, fapt ce vine în sprijinul actualului președinte, Gianni Infantino, potrivit informațiilor obținute de Press Association. Wenger fusese vehiculat drept un potențial contracandidat al lui Infantino - acesta din urmă pierzându-și susținerea UEFA, forul care guvernează fotbalul european, din ca
Arte marțiale mixte: Francezul Ciryl Gane și-a păstrat centura de campion UFC la categoria grea
Francezul Ciryl Gane și-a păstrat centura de campion UFC la categoria grea, după ce a câștigat o luptă extrem de grea împotriva americanului Josh Hokit, prin decizia arbitrilor, sâmbătă seara, la New York, scrie AFP. Din postura de prim luptător francez care a ajuns în vârful celei mai importante categorii de greutate din MMA, Cir
Rugby: Anglia a zdrobit Japonia, în Campionatul națiunilor
Naționala de rugby a Angliei a învins cu un categoric 78-15 reprezentativa Japoniei, sâmbătă seara, la Londra, într-un meci al etapei a 5-a a Campionatului națiunilor, care a avut loc pe Allianz Stadium, scrie AFP. Aceasta este cea mai mare diferență de scor înregistrat în meciurile dintre cele două naționale, 'trandafirii'
Patinaj artistic: Ilia Malinin a câștigat competiția 'Skate America'
Americanul Ilia Malinin a câștigat sâmbătă seara etapa de Grand Prix la patinaj artistic 'Skate America', pentru a patra oară în cariera sa, marcându-și revenirea în competiții cu o medalie de aur, scrie AFP. Malinin, în vârstă de 21 de ani — care a lipsit de pe gheață de când a cucerit al treilea s
Tenis: Mirra Andreeva și Elina Svitolina vor disputa finala Turneului Campioanelor (WTA Finals)
Jucătoarele de tenis Mirra Andreeva (Rusia, 3 WTA) și Elina Svitolina (Ucraina, 6 WTA) vor disputa finala Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului feminin, la Indian Wells (California), scrie AFP.
Fotbal: Portugalia, umilită acasă de Danemarca (1-4), în Liga Națiunilor; Suedia a învins Bosnia (3-2)
Reprezentativa Portugaliei, la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo din națională, a fost umilită de Danemarca pe teren propriu, cu scorul de 4-1, sâmbătă seara, în Liga Națiunilor la fotbal. După ce Portugalia a învins cu 4-2 în Danemarca, Selecao a primit patru goluri acasă, marcate de Pierre-Emile Hojbje
Handbal feminin: Gloria Bistrița a pierdut în Croația, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a fost învinsă de echipa croată RK Podravka Koprivnica, scor 37-34 (19-19), sâmbătă seara, în Sala Sporturilor ''Josip Samarzija-Bepo'', în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Podravka și-a luat revanșa după ce a pierdut la Bistrița în urmă cu mai puțin de o săptăm&ac
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, calificată în grupele EHF European League după ce a câștigat în Polonia
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația poloneză PGE MKS El-Volt Lublin, cu scorul de 32-27 (11-13), sâmbătă seara, la Lublin, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus și pe ter
Tenis: Spaniolul Rafael Jodar s-a antrenat cu rusul Medvedev înainte de debutul în Turneul Campionilor
Înaintea debutului său la Turneul Campionilor (ATP Finals) — care începe duminică la Torino, în Italia — spaniolul Rafael Jodar s-a antrenat sâmbătă cu rusul Daniil Medvedev, numărul cinci mondial și campion al ediției din 2020, scrie EFE. Jucătorul din Madrid, care a scris istorie devenind primul sportiv ca
Fotbal: Căpitanul Olandei, Frenkie de Jong, indisponibil pentru meciul cu Germania, din Liga Națiunilor
Naționala de fotbal a Olandei nu va putea conta pe căpitanul Frenkie de Jong în confruntarea de luni cu Germania, de la Berlin, din cadrul Ligii Națiunilor, mijlocașul acuzând probleme la spate, scrie DPA. Aceasta este o lovitură semnificativă pentru olandezi, întrucât de Jong a avut o prestație solidă în
Rugby: Victorie istorică a Țării Galilor cu Noua Zeelandă, în Campionatul națiunilor
Naționala de rugby a Țării Galilor a reușit o victorie istorică împotriva Noii Zeelande, 35-28 (21-21), sâmbătă seara, la Cardiff, în etapa a 5-a a Campionatului națiunilor, bifând astfel primul succes contra All Blacks din ultimii 73 de ani, scrie AFP. Pe Millennium Stadium, galezii au punctat din cinci eseuri, toate t
Fotbal: România, învinsă dramatic de Israel, în preliminariile Campionatului European Under-19
Selecționata României a fost învinsă dramatic de echipa Israelului, cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă, pe Stadio ''Bruno Recchioni'' din Fermo, în Grupa A6 a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-19 din 2027. Alexandru Bota (21 - penalty) a deschis scorul pentru tricolori, dar israelienii
Fotbal: Președintele Federației spaniole vrea ca finala CM 2030 să se dispute la Madrid
Rafael Louzan, președintele Federației Spaniole de Fotbal (RFEF), a reiterat sâmbătă faptul că finala Cupei Mondiale din 2030 trebuie să aibă loc în Spania - țară care găzduiește turneul alături de Portugalia și Maroc - subliniind că acest aspect este 'nenegociabil', scrie AFP. 'Acest lucru va fi decis în 202
Fotbal: Mbappe, recuperat după o accidentare, revine în meciul Franței contra Turciei, din Liga Națiunilor
Căpitanul naționalei de fotbal a Franței, Kylian Mbappe, care a ratat înfrângerea cu 3-1 în fața Italiei, din Liga Națiunilor, din cauza unei accidentări, va reveni pentru meciul de duminică împotriva Turciei, la Bordeaux, scrie AFP. Selecționerul Zinedine Zidane îl va plasa probabil într-un rol de atacant c













