Fotbal: Antrenorul Jose Mourinho neagă posibile discuții privind preluarea naționalei Portugaliei
Antrenorul echipei turce Fenerbahce Istanbul Jose Mourinho a negat relatările de presă potrivit cărora ar purta discuții cu responsabilii Federației Portugheze de Fotbal pentru a deveni selecționerul echipei naționale a Portugaliei, scrie ESPN.com.
Relatările din presa turcă avansează ideea potrivit cărora Jose Mourinho ar pleca de la formația turcă la finalul acestui sezon și ar merge pe banca tehnică a Portugaliei pentru a-l înlocui pe antrenorul Roberto Martinez după meciurile din Liga Națiunilor din iunie.
Mourinho, care s-a alăturat lui Fenerbahce pentru un contract de doi ani de zile vara trecută, nu a confirmat dacă va continua în Turcia în sezonul viitor, dar a spus duminică: ''Da, pot nega că am avut vreo întâlnire cu Federația Portugheză de Fotbal. Sunt o persoană loială''.
''Singura dată când am avut legătură directă cu un club am informat Fenerbahce. Nu a fost acum, a fost în ianuarie. Am avut o întâlnire cu un club. Nu am acceptat oferta. Dar am informat clubul meu chiar înainte de întâlnire'', a explicat managerul portughez.
Președintele lui Fenerbahce, Ali Koc, a dezvăluit recent că Mourinho a primit o ofertă de 36 de milioane de euro la mijlocul sezonului pentru a părăsi formația Fenerbahce, dar a refuzat propunerea făcută.
Galatasaray a câștigat, duminică, cel de-al treilea titlu consecutiv în Super Lig, cu două etape înainte de finalul campionatului. A câștigat cu scorul 3-0 împotriva echipei Kayserispor, menținând avansul de opt puncte față de urmăritoarea Fenerbahce.
Mourinho s-a declarat nemulțumit de modul în care Galatasaray a înțeles să celebreze câștigarea titlului.
''Privind modul în care Galatasaray celebrează titlul, eu cred că atunci când celebrezi ceva cenușiu, îți arată dimensiunea umană'', a spus Mourinho.
''Ei celebrează titlul cu un episod care reflectă exact ceea ce ei sunt adică atunci când au 2-0 și portarul lor Muslera face un penalty în minutul 90. Eu cred că este imaginea perfectă a ceea ce sunt'', a mai spus portughezul.
Mourinho a fost foarte critic privind standardul arbitrajului din Turcia în timpul sezonului și a susținut că echipa Galatasaray a primit tratament special de la arbitri.
''Pe teren, noi nu am pierdut titlul'', a spus fostul antrenor al echipei londoneze Chelsea. ''Noi nu am avut succes, dar este o competiție când termini pe locul doi, înțelegi că ești campion al ligii a doua pentru că este o ligă și apoi mai este încă o ligă. Dar nu, nu sunt fericit, aș fi putut să mă descurc mai bine, am fi putut să ne descurcăm mai bine, deci nu sunt desigur fericit'', a adăugat managerul portughez.
Fenerbahce a câștigat cu 2-1, duminică, împotriva echipei Eyupspor și astfel și-a asigurat locul doi în clasament. AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Tenea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei B
Rezultatele și clasamentul după primele două etape din Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie Canada - Bosnia-Herțegovina 1-1 (0-1), la Toronto Au marcat: Cyle Larin (78), respectiv Jovo Lukic (21). Sâmbătă 13 iunie
Fotbal - CM 2026: Canada, la prima sa victorie la Cupa Mondială, 6-0 cu Qatar
Selecționata Canadei a obținut prima sa victorie din istoria participărilor la Cupa Mondială de fotbal, 6-0 (3-0) cu echipa Qatarului, joi, pe stadionul BC Place Vancouver, în Grupa B a turneului final din Canada, Statele Unite și Mexic. Cu acest succes, Canada și-a asigurat, indubitabil, calificarea în șaisprezecimile de finală.
Fotbal - CM 2026: Elveția, cu un pas în șaisprezecimi, după 4-1 cu Bosnia-Herțegovina
Selecționata Elveției a făcut un pas mare spre șaisprezecimile de finală după ce a învins echipa Bosniei-Herțegovina cu scorul de 4-1 (0-0), joi, pe Los Angeles Stadium, în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Meciul a fost salvat de finalul senzațional, în care elvețienii au marcat de
Tenis: Miriam Bulgaru, învinsă în optimi la Brescia (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de spaniola Ane Mintegi Del Olmo cu 6-4, 6-2, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Brescia (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Bulgaru (27 ani, 258 WTA) pusese capăt unei serii de 11 înfrângeri, în primul tur, î
Fotbal: Antrenorul Cristian Chivu și-a prelungit contractul cu Inter Milano până în 2028
Antrenorul român Cristian Chivu și-a prelungit contractul cu clubul Internazionale Milano până în 2028, a anunțat, joi seara, pe site-ul său oficial, campioana Italiei la fotbal. ''Mândrie, loialitate, pasiune pentru Inter (Interismo): cu aceste cuvinte s-a prezentat lumii Chivu la începutul celei de-a tre
UPDATE Fotbal - CM 2026: Cehia, ținută în șah de Africa de Sud (1-1)
Selecționatele Cehiei și Africii de Sud au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), joi, pe Atlanta Stadium, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada. Rezultatul, în funcție de perspectivă, este și bun și rău pentru cele două echipe, care rămân în cursă pentru șaisprezecimile de finală, dar riscă t
Ciclism: Francezul Romain Gregoire a câștigat etapa a 2-a Turului Elveției
Francezul Romain Gregoire (Groupama-FDJ) a câștigat joi etapa a doua a Turului Elveției, depășind la sprint un grup de șase cicliști care au participat la o evadare, informează AFP. Pe distanța de 157,7 km în jurul localității Locarno, Romain Gregoire a fost cronometrat în 3 h 26 min 25 sec, fiind urmat de spaniolul Marcel Camprubi (Pinarello
Un 'munte de lumină' va fi emblema Jocurilor Olimpice 2030
Un 'munte de lumină' pentru Alpii 2030: emblemele următoarelor Jocuri de iarnă au fost dezvăluite joi la Briancon, acum cel mai sudic punct al Jocurilor Olimpice de iarnă din Alpii francezi, după ce Nisa a pierdut probele pe gheață, relatează AFP. 'Aceasta este dezvăluirea feței noastre, a identității noastre vizuale, este un eveniment fondator. Ac
Fotbal: Arbitrul Istvan Kovacs va purta un tricou special la meciul cu numărul 1.000 din istoria CM
Arbitrul român Istvan Kovacs va purta un tricou special când va oficia la meciul cu numărul 1.000 din istoria Cupei Mondiale de fotbal, Tunisia - Japonia, informează L'Equipe. După cum s-a anunțat, Istvan Kovacs a fost delegat să conducă meciul dintre echipele Tunisiei și Japoniei, care va avea loc pe 21 iunie, de la ora 07:00 (ora Români
Fotbal - CM 2026: Fanul 'Lumumba' nu a asistat la primul meci al naționalei RD Congo
Fanul 'Lumumba', cel mai reprezentativ suporter al naționalei de fotbal a Republicii Democrate Congo, nu a asistat la primul meci al acestei echipe la Cupa Mondială 2026, miercuri, împotriva Portugaliei (1-1), informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. După cum s-a anunțat în urmă cu o lună, Republica Democrată Congo l-a inclus pe
Fotbal-CM 2026: Kane e cel mai mare atacant pe care l-a avut Anglia, a spus Lineker
Gary Lineker a salutat faptul că Harry Kane a egalat recordul său de goluri marcate pentru Anglia la Cupa Mondială, numindu-l pe fotbalistul lui Bayern Munchen 'cel mai mare atacant englez pe care l-am avut vreodată', informează DPA. Kane a ajuns la egalitate cu Lineker, cu 10 goluri marcate la Cupa Mondială, el reușind dubla, Anglia începâ
Fotbal: Fenerbahce va fi antrenată din nou de Ismail Kartal
Fenerbahce va fi antrenată din nou de Ismail Kartal, aflat la al patrulea mandat la cârma echipei de fotbal din Istanbul, a anunțat clubul, potrivit Reuters. Ismail Kartal, în vârstă de 65 de ani, a semnat un contract pe un an. Kartal, care a petrecut un deceniu la Fenerbahce în timpul carierei sale de jucător, a antrenat
Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo 'este el însuși o problemă', scrie presa portugheză
Cristiano Ronaldo 'este el însuși o problemă': la o zi după ce evoluția Portugaliei împotriva RD Congo (1-1) a fost considerată 'jalnică' în primul meci al acestei reprezentative la Cupa Mondială, presa portugheză l-a criticat dur joi pe fotbalistul vedetă al echipei naționale, relatează AFP. 'Cristiano Ronaldo pare strivi
Fotbal - CM 2026: Fundașul Alphonso Davies, disponibil pentru Canada în meciul împotriva Qatarului
Echipa națională de fotbal a Canadei se va putea baza în al doilea meci din grupă la Cupa Mondială 2026, joi, împotriva Qatarului, pe fundașul Alphonso Davies, care joacă la campioana Germaniei, Bayern Munchen, relatează DPA. ''S-a antrenat în această săptămână și el va fi disponibil pentru joc. Vom vedea cum anume se va derula
Tenis: Jannik Sinner pregătește sezonul de iarbă cu un senzor de monitorizare a glicemiei
Paris, 18 iun /Agerpres/ - Un videoclip cu liderul circuitului profesionist masculin de tenis (ATP), Jannik Sinner, care se antrenează la Monte Carlo pentru sezonul pe iarbă, a devenit rapid viral în Italia datorită unui detaliu foarte particular: dispozitivul rotund, alb, atașat pe spatele brațului său stâng, scrie EFE. Comentariile au încep










