Fotbal: Marc Bartra și-a prelungit cu doi ani contractul cu Betis Sevilla, până în iunie 2027
Fundașul central Marc Bartra, unul din căpitanii echipei de fotbal Real Betis Sevilla, și-a reînnoit contractul cu clubul andaluz pentru încă doi ani, respectiv până în iunie 2027, informează EFE, citând surse ale grupării.
Actualul contract urma să expire în iunie anul acesta, după șase sezoane și jumătate petrecute de Bartra sub culorile clubului.
Betis a anunțat într-un comunicat, dat publicității miercuri după-amiază, că a ajuns la un acord cu fundașul catalan în vârstă de 34 de ani, unul din jucătorii de bază din apărarea echipei antrenate de chilianul Manuel Pellegrini, pentru prelungirea angajamentului său.
Format la echipa de tineret a Barcelonei și component al primei echipe catalane timp de patru sezoane (2012-2016), Marc Bartra Aregall a semnat pentru Betis în ianuarie 2018, venind de la Borussia Dortmund, iar de atunci a disputat 179 de meciuri în șapte sezoane pentru Betis.
Marc Bartra, cu 14 selecții în naționala Spaniei, a disputat 29 de meciuri în acest sezon, 20 în La Liga (două goluri marcate), șapte în Conference League și două în Cupa Spaniei, cu un gol înscris.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclism: Brazilianul Bravo, triumfător în Turul Antalyei; Răileanu - locul 33
Ciclistul brazilian Henrique Bravo (Soudal Step Quick) a câștigat a 6-a ediție a Turului Anatalyei, duminică, în timp ce românul Cristian Răileanu (Li Ning Star) s-a clasat pe locul 33 în clasamentul general. Ultima etapă, a 4-a, derulată pe un traseu de 140,5 km, între Kadriye și Antalya, a fost câștigată l
MotoGP: Marele Premiu al Qatarului a fost amânat pentru 8 noiembrie
Marele Premiu al Qatarului la motociclism viteză, clasa MotoGP, prevăzut în calendarul competițional în luna aprilie va fi mutat în noiembrie, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, au anunțat duminică responsabilii, potrivit DPA. Marele Premiu al Qatarului de pe Circuitul Internațional de la Lusail, care a fost iniția
Schi alpin: Americanca Mikaela Shiffrin a obținut a 109-a victorie în Cupa Mondială
Americanca Mikaela Shiffrin a semnat a 109-a sa victorie în Cupa Mondială de schi alpin, duminică, după ce s-a impus în proba de slalom de la Are, în Suedia, scrie AFP. Campioana olimpică de la slalom, aproape invincibilă în acest sezon în această probă (8 victorii în 9 curse), s-a impus cu timpul de 1 min 4
Fotbal feminin: Selecționata Japoniei a completat careul de ași la Cupa Asiei din Australia
Selecționata feminină a Japoniei a învins Filipine cu scorul de 7-0 (2-0), duminică la Sydney, și a obținut ultimul bilet în semifinalele Cupei Asiei de fotbal feminin din Australia. Japonia, dublă campioană asiatică în 2014 și 2018, s-a impus prin golurile lui Takana (45), Koga (45+3, 76), Chiba (65), Matsukubo (67), Tanikaw
Fotbal: Real Madrid - Elche 4-1, în etapa a 28-a din La Liga
Real Madrid a învins formația Elche cu scorul de 4-1, sâmbătă, pe Santiago Bernabeu și s-a apropiat la un punct de liderul Barcelona în La Liga, care joacă duminică cu Sevilla FC, scrie EFE. Los Blancos s-au impus prin golurile lui Rudiger (39), Valverde (44), Huijsen (66) și Arda Guler (89), în timp ce pentru oaspeți a
Jocurile Paralimpice 2026: Delegația Ucrainei va boicota ceremonia de închidere de la Cortina d'Ampezzo
Delegația Ucrainei va boicota ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice de iarnă de la Cortina d'Ampezzo, duminică, după ce a procedat la fel și la cea de deschidere în semn de protest față de permisiunea acordată sportivilor ruși și belaruși de a concura sub drapelul lor național, conform DPA. Spre deosebire de Jocurile O
Schi alpin: Elvețianul Odermatt a cucerit Globul de Cristal la slalom super-uriaș
Elvețianul Marco Odermatt a cucerit Globul de Cristal al Cupei Mondiale în proba de slalom super-uriaș, după ce ambele curse prevăzute sâmbătă și duminică în stațiunea franceză Courchevel au fost anulate din cauza condițiile meteo nefavorabile, a anunțat duminică dimineață Federația Internațională de Schi (FIS), conform AFP.
Auto - F1: Italianul Antonelli a triumfat în Marele Premiu al Chinei de la Shanghai
Pilotul italian Kimi Antonelli a sărbătorit prima victorie a carierei sale în Formula 1, duminică, în Marele Premiu al Chinei de la Shanghai, a doua etapă a sezonului, în care echipa Mercedes a reușit o dublă, cu George Russell clasat al doilea, scrie Reuters. Pilotul italian în vârstă de 19 ani, care a luat start
Rugby: Franța (48-46 cu Anglia) a câștigat pentru al doilea an consecutiv Six Nations
Echipa de rugby a Franței a învins Anglia cu 48-46, într-un meci disputat sâmbătă pe Stade de France, și a câștigat pentru a doua oară consecutiv Turneul celor Șase Națiuni, performanță pe care nu o mai reușise din perioada 2006-2007, scriu agențiile internaționale de presă. Francezii s-au impus în final printr-o
Tenis: Rusul Medvedev l-a eliminat pe Alcaraz în semifinale la Indian Wells (ATP)
Tenismanul rus Daniil Medvedev, cap de serie 11, l-a eliminat pe principalul favorit, Carlos Alcaraz, cu 6-3, 7-6 (3), sâmbătă, în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, și va juca finala cu italianul Jannik Sinner, favoritul 2. Medvedev a pus capăt u
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost Podgorica în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa muntenegreană Buducnost Voli Podgorica, cu scorul de 94-89 (29-17, 26-27, 18-22, 21-23), sâmbătă seara, în faza Top 8 a competiției de baschet masculin ABA League. ''U'' a pierdut primul sfert la o diferență de 12 puncte și a reușit să recupereze eca
Fotbal: Ianis Hagi a marcat pentru Alanyaspor în Turcia
Internaționalul român Ianis Hagi a marcat un gol pentru Alanyaspor, în meciul terminat la egalitate cu Goeztepe, 2-2, sâmbătă, la Izmir, într-o partidă din etapa a 26-a a campionatului de fotbal al Turciei. Gazdele au deschis scorul prin Juan Santos (7), după ce acesta ratase un penalty. Hagi a egalat din lovitură liber
Atletism: Alexandru Firfirică, medaliat cu argint la disc, în Cupa Europeană de aruncări
Atletul român Alexandru Firfirică a câștigat medalia de argint în proba de aruncare a discului, sâmbătă, la Cupa Europeană de aruncări de la Nicosia (Cipru), cu 65,95 metri. Aurul a fost obținut de germanul Steven Richter, cu 67,29 metri, în timp ce bronzul a revenit olandezului Ruben Rolvink, cu 65,47 metri.
Schi alpin: Julia Scheib a câștigat slalomul uriaș de la Are și a obținut Globul de Cristal al probei
Sportiva austriacă Julia Scheib a câștigat, sâmbătă, al cincilea său slalom uriaș în acest sezon, la Are (Suedia), în Cupa Mondială de schi alpin, succes care i-a adus în premieră Globul de Cristal al probei, după ce rivala sa Camille Rast a abandonat în manșa secundă, transmite AFP. Americanca Mikaela Shiff
Fotbal: Inter Milano, ținută în șah de Atalanta (1-1), în Serie A; Cristian Chivu, eliminat
Inter Milano a fost ținută în șah de Atalanta Bergamo, 1-1, sâmbătă, pe San Siro, într-un meci din etapa a 29-a a primei ligi italiene de fotbal, în care antrenorul formației nerazzurra, românul Cristian Chivu, a fost eliminat pe final pentru proteste vehemente (85). Inter are acum trei meciuri consecutive fără vi














