Fotbal: Meciurile prevăzute luni în Serie A, amânate după decesul Papei Francisc
Ultimele patru meciuri din etapa a 33-a a campionatului italian de fotbal, programate luni, au fost amânate după decesul Papei Francisc, a anunțat, luni, Liga italiană de fotbal, citată de AFP.
''Ca urmare a dispariției Sfântului Părinte, Liga anunță că meciurile din campionatele de primă divizie și rezerve au fost amânate pentru date ce vor fi stabilite ulterior'', a transmis Lega Serie A într-un comunicat dat publicității.
Meciurile amânate sunt Torino FC-Udinese, Cagliari-Fiorentina, Genoa-Lazio Roma și Parma-Juventus Torino.
Federația italiană de fotbal a salutat la rândul său, într-un comunicat, memoria ''unui exemplu de bunătate creștină și demnitate în suferință, mereu aproape de lumea fotbalului''.
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul într-un comunicat.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei J
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Marți 16 iunie Argentina - Algeria 3-0 (1-0), la Kansas City A marcat: Lionel Messi (17, 60, 76). Austria - Iordania 3-1 (1-0), la San Francisco Au marcat
Fotbal - CM 2026: Austria, victorioasă cu 3-1 în fața debutantei Iordania
Selecționata Austriei a învins la limită echipa Iordaniei, cu scorul de 3-1 (1-0), marți seara, pe San Francisco Bay Area Stadium, în primul său meci din Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Austria, revenită la Cupa Mondială după o pauză de 28 de ani, s-a impus prin golurile marcate de Roman
Fotbal - CM 2026: Kylian Mbappe, fericit după doborârea recordului istoric de goluri al Franței
Kylian Mbappe nu și-a ascuns bucuria după ce a reușit să doboare recordul istoric de goluri al selecționatei Franței, grație dublei pe care a reușit-o în fața Senegalului, marți seara, la East Rutherford, în meciul de debut la Cupa Mondială de fotbal 2026. Decarul și căpitanul Les Bleus a ajuns la un total de 58 de goluri marcate &
Fotbal - CM 2026: 'Sunt fericit, echipa este unită și puternică', a declarat Lionel Messi
Atacantul Lionel Messi, care a intrat din nou în istorie în tricoul Argentinei după ce a marcat trei goluri împotriva Algeriei, egalând recordul germanului Miroslav Klose de 16 goluri, de cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale de fotbal, a fost vizibil emoționat în timpul și după meciul de la Kansas City.
Fotbal - CM 2026: Franța a fost mai eficientă, a estimat selecționerul Senegalului
Selecționerul Senegalului, Pape Thiaw, a estimat că echipa Franței 'a fost mai eficientă' în întâlnirea disputată luni seara la East Rutherford (New Jersey), în cadrul Cupei Mondiale de fotbal 2026, pe care jucătorii din Hexagon au câștigat-o cu scorul de 3-1. 'Există un mic regret', a declarat Thi
Fotbal - CM 2026: 'Messi va fi cel mai bun jucător din istorie pentru totdeauna', a afirmat selecționerul Argentinei
Selecționerul echipei Argentinei, Lionel Scaloni, a apărut fericit și calm după victoria cu 3-0 împotriva Algeriei, marți, pe Kansas City Stadium, în primul său meci din Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada, și a afirmat că prin prestația sa Lionel Messi a confirmat încă o dată că 'va fi cel mai bun din ist
Fotbal - CM 2026: Mbappe este un jucător extraordinar, a afirmat selecționerul Franței
Kylian Mbappe este un jucător extraordinar, a afirmat selecționerul Franței, Didier Deschamps, după dubla căpitanului Les Bleus în fața Senegalului (scor 3-1), care l-a făcut să devină cel mai bun marcator din istoria țării sale, marți seara, la East Rutherford (New Jersey), unde francezii au disputat primul lor meci la Cupa Mondială de fotbal 2026.
Fotbal - CM 2026: Messi scrie istorie cu un hat-trick pentru Argentina, victorioasă în fața Algeriei (3-0)
Starul Lionel Messi a scris istorie cu un hat-trick pentru selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, care a învins echipa Algeriei cu scorul de 3-0 (1-0), marți, pe Kansas City Stadium, în primul său meci din Grupa J a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada. Legenda vie a fotbalului a arătat c
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei I
Rezultatele și clasamentul după primele meciuri din Grupa I a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Marți 16 iunie Franța - Senegal 3-1 (0-0), la East Ruterhford Au marcat: Kylian Mbappe (66, 90+6), Bradley Barcola (82), respectiv Ibrahim Mbaye (90+5).
Fotbal - CM 2026: Norvegia revine la Cupa Mondială cu o victorie clară, 4-1 cu Irak
Selecționata Norvegiei a revenit la Cupa Mondială cu o victorie clară, 4-1 (2-1) cu echipa Irakului, marți, pe Boston Stadium, în Grupa I a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Norvegia. La 28 de ani de la ultima sa participare la Cupa Mondială, Norvegia s-a impus prin golurile marcate de Erling Haaland (29, 43), Le
Tenis: Miriam Bulgaru, prima victorie după șase luni
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a obținut prima sa victorie din ultimele șase luni, 6-4, 6-3 cu Danka Kovinic (Muntenegru), marți, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Brescia (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro. Bulgaru (27 ani, 258 WTA) a pus capăt unei serii de 11 înfrângeri, câști
Fotbal - CM 2026: Debut cu dreptul pentru Franța, 3-1 cu Senegal
Selecționata Franței, vicecampioana mondială, a învins meritat echipa Senegalului, cu scorul de 3-1 (0-0), marți, pe New York/New Jersey Stadium din East Ruterhford, în primul său meci din Grupa I a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. După o primă repriză fără șut pe poartă, Franța s-a ridicat
Scrimă: Sabrera Andreea Lupu, clasată pe locul 16 la Europene
Sportiva română Andreea Lupu s-a clasat pe locul 16 în proba individuală feminină de sabie, luni, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). Lupu a trecut în primul tur de bulgăroaica Emma Neikova cu 15-12, iar în turul secund a dispus de maghiara Anna Spiesz cu 15-14, dar a pierdut în optimi î
Fotbal - CM 2026: Deja 'un milion de fani pe stadioane', a anunțat președintele FIFA
'Uau, 1 milion de fani pe stadioane!', a afirmat marți președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, mulțumindu-le 'tuturor' 'suporterilor care au umplut' stadioanele Cupei Mondiale 2026, după doar cinci zile de competiție, transmite AFP. 'Ați dat viață celei mai incluzive Cupă Mondială FIFA din toate ti
Fotbal - CM 2026: Brazilia trebuie să ia în serios Haiti, a avertizat Douglas Santos
Brazilia nu își poate permite luxul de a crede că va zdrobi Haiti în al doilea său meci la Cupa Mondială 2026, după egalul cu Marocul (1-1), a declarat marți fundașul stânga Douglas Santos, informează AFP. Cvintuplii campioni mondiali au avut un start dezamăgitor sâmbătă în New Jersey. Ei trebuie să obțină toate cele trei puncte v












