Fotbal: Lewandowski (FC Barcelona) suferă de o leziune la coapsa stângă (oficial)

Atacantul polonez al echipei FC Barcelona, Robert Lewandowski, suferă de o accidentare musculară la coapsa stângă, a anunțat oficial, duminică, gruparea catalană, a doua zi după victoria Barcei cu 4-3 în meciul cu Celta Vigo din La Liga, meci în care polonezul a fost nevoit să părăsească terenul, scrie AFP.
''Testele efectuate în această dimineață au confirmat leziunea lui Robert Lewnandowski la un mușchi al coapsei stângi'', a scris FC Barcelona într-un comunicat, precizând că ''revenirea lui la lot va depinde de evoluția'' accidentării sale.
Potrivit presei spaniole, polonezul în vârstă de 36 de ani ar putea fi absent timp de trei săptămâni, și va rata El Clasico împotriva lui Real Madrid din finala Cupei Spaniei de sâmbăta viitoare.
Lewandowski ar putea rata însă și semifinalele Ligii Campionilor împotriva lui Inter Milano, programate pentru 30 aprilie și 6 mai. Indisponibilitatea fostului atacant al lui Bayern Munchen, care a marcat 40 de goluri în toate competițiile în acest sezon, este o lovitură majoră pentru FC Barcelona.
FC Barcelona este lider în La Liga cu un avans de șapte puncte față de Real Madrid, ocupanta locului secund, care urmează să joace duminică seara cu Athletic Bilbao. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguț, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Arsenal, victorie categorică cu Ipswich, în Premier League
Arsenal Londra a învins cu un categoric 4-0, duminică, în deplasare, pe Ipswich Town, în etapa a 33-a din Premier League, și încă speră să încurce pe Liverpool, liderul la zi, în marșul 'cormoranilor' către titlu. Pe Portman Road Stadium, londonezii au marcat prin Leandro Trossard (14, 69), Gabriel M
Fotbal: Osasuna, victorie în deplasare cu Valladolid, în La Liga
Echipa Osasuna s-a impus duminică cu 3-2, în deplasare, cu Valladolid, în etapa a 32-a din La Liga, gazdele, ''lanterna roșie'', pregătindu-se deja pentru meciurile din sezonul viitor în eșalonul doi valoric al Spaniei. Pe Estadio ''Jose Zorrilla'', golurile oaspeților au fost reușite de Ante B
Tenis: Germanul Alexander Zverev a câștigat turneul de la Munchen (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP, principal favorit) a câștigat duminică turneul ATP 500 de la Munchen, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de euro, după ce l-a învins în finală, în două seturi, 6-2, 6-4, pe americanul Ben Shelton (15 ATP, favorit nr. 2). Zverev s-a impus la capătul unui meci de doar
Tenis: Letona Jelena Ostapenko, în finală la Stuttgart (WTA)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko (24 WTA) s-a calificat duminică în finala turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 925.661 de dolari, după ce în prima semifinală a eliminat-o, în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe rusoaica Ekaterina Alexandrova (22 WTA). Letona, care în sfertu
Tenis: Sabalenka și Paolini se vor confrunta în cea de-a doua semifinală, la Stuttgart (WTA)
Jucătoarele de tenis Arina Sabalenka (Belarus, 1 WTA, principala favorită) și Jasmine Paolini (6 WTA, favorită nr. 5) vor disputa cea de-a doua semifinală a turneului WTA 500 de la Stuttgart (Germania), dotat cu premii totale de 925.661 de dolari. Foto: (c) JOHN G
Fotbal: Lewandowski (FC Barcelona), accidentat, ar putea rata următoarele meciuri
Atacantul polonez al echipei FC Barcelona, Robert Lewandowski, s-a accidentat în victoria de sâmbătă seara cu 4-3 în La Liga împotriva lui Celta Vigo, cu o săptămână înainte de finala Cupei Spaniei împotriva lui Real Madrid, scrie AFP. Antrenorul catalanilor, Hansi Flick, nu a putut preciza gravitatea
Tenis: Germanul Alexander Zverev, adversarul americanului Ben Shelton în finala de la Munchen (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP, principal favorit) va fi adversarul americanului Ben Shelton în finala turneului ATP 500 de la Munchen, dotat cu premii totale de 2,5 milioane de euro. Dublu campion la Munchen, în 2017 și 2018, Zverev l-a învins sâmbătă seara, în cea de-a doua semifinală a compet
Baschet - NBA: Indiana Pacers, New York Knicks, Denver Nuggets și Minnesota Timberwolves, debut cu dreptul în play-off
Echipele Indiana Pacers, New York Knicks, Denver Nuggets și Minnesota Timberwolves au debutat cu dreptul, sâmbătă seara, în seria meciurilor din faza play-off a Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). În Conferința Vest, Denver Nuggets, campioana din 2023, a învins cu 112-110 pe Los Angeles Clippers, iar Mi
Fotbal: PSG, victorie la limită, 2-1 cu Le Havre, în Ligue 1
PSG a învins la limită, sâmbătă seara, pe teren propriu, cu 2-1, pe Le Havre, în etapa a 30-a din Ligue 1, bifând a 24-a victorie în acest sezon în campionat. Desire Doue (8) și Goncalo Ramos (50) au marcat golurile parizienilor, oaspeții punctând prin Issa Soumare (60). Cu 77 de puncte, fără nicio &ic
Fotbal: Remiză cu opt goluri în partida dintre Union Berlin și VfB Stuttgart, în Bundesliga
Echipele Union Berlin și VfB Stuttgart au încheiat la egalitate, 4-4, partida de sâmbătă seara, din etapa a 30-a a Bundesligii, de pe Alte Fosterei Stadium, toate cele opt goluri fiind marcate în prima repriză. Gazdele au punctat prin Andrej Ilic (5, 45+6), Diogo Leite (19) și Leopold Querfeld (38). Golurile oaspeților au fos
Fotbal: Victorie pentru FC Barcelona, pas greșit făcut de Atletico Madrid, în La Liga
FC Barcelona a învins cu 4-3, pe teren propriu, pe Celta Vigo, sâmbătă seara, în etapa a 32-a din La Liga, în timp ce Atletico Madrid a pierdut cu 1-0 partida de pe terenul lui Las Palmas. Pe Estadi Olimpic Lluis Companys, catalanii au marcat prin Ferran Torres (12), Dani Olmo (64) și Raphinha (68, 90+8, penalty). Golur
Fotbal: Manchester City s-a apropiat de podiumul Premier League, după victoria cu Everton
Echipa Manchester City a învins, sâmbătă seara, cu 2-0, în deplasare, pe Everton, în etapa a 33-a din Premier League, și profitând de pasul greșit făcut de Newcastle United a ajuns la o lungime distanță de podiumul ierarhiei. Pe Goodison Park, golurile ''cetățenilor'' au fost reușite de Nico O'
Fotbal: Napoli a învins pe Monza și a ajuns la egalitate de puncte cu liderul Inter Milano, în Serie A
Napoli a învins sâmbătă seara, cu 1-0, în deplasare pe Monza, în etapa a 33-a din Serie A, și a ajuns la egalitate de puncte cu liderul Inter Milano înaintea meciului pe care milanezii îl vor susține duminică seara pe terenul celor de la Bologna. Singurul gol al partidei de pe Stadio Brianteo a fost reușit d
Auto-F1: Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position la Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) va pleca din pole position, duminică seara, la Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite, după ce a obținut cel mai bun timp în calificările care au avut loc sâmbătă seara, pe circuitul urban de la Jeddah (6,174 km), calificări marcate de accidentul în care a fost implicat britanicul Lando Norris (M