Fotbal: FCSB, eliminată din Europa League de Olympique Lyon, care a câștigat cu 4-0
FCSB a fost eliminată din competiția de fotbal Europa League de echipa franceză Olympique Lyon, care s-a impus cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe OL Stadium din Decines, în manșa secundă a optimilor de finală.
OL, victorioasă și în tur cu 3-1, s-a impus pe teren propriu prin golurile marcate de Georges Mikautadze (14, 47) și de Ernest Nuamah (37, 88).

Lyon s-a impus fără drept de apel, în condițiile în care FCSB era decimată de absențe.
Echipa din Hexagon și-a creat prima ocazie prin ghanezul Nuamah (7), cu un șut din marginea careului, prins de Zima. OL a deschis scorul prin georgianul Mikautadze (14), după ce i-a driblat pe Dawa și Ngezana.

Gazdele au trecut pe lângă gol în min. 37, când Nuamah a șutat în bară de la 18 metri, mingea i-a revenit, dar a reluat pe lângă poartă. Puține secunde mai târziu, Nuamah (37) a dublat avantajul gazdelor, cu un șut de la 7 metri, după pasa lui Mikautadze.
În min. 42, Mikautadze a fost blocat de Dawa, după care șutul slab al lui Nuamah a fost reținut de Zima. Cherki (45+1) a trimis un șut de la 20 de metri, puțin peste bară, la ultima ocazie a primei reprize.

FCSB nu a reușit să își creeze în prima parte decât o ocazie, însă lovitura de cap expediată de Edjouma (16) nu i-a pus probleme lui Lucas Perri.
Lyon a reușit să marcheze imediat după pauză, prin Mikautadze (47), cu un șut de la 12 metri, după cursa lui Cherki.

Mikautadze (64) a reluat pe lângă ținută centrarea lui Cherki, Chiricheș (68) a blocat un contraatac supranumeric, purtat de Fofana și Mikautadze. Mikautadze (72) a căutat hat-trick-ul, dar a șutat peste poartă de la 20 de metri.
Musi a testat vigilența lui Lucas Perri (82), cu un șut din marginea careului, dar fără a-i pune probleme.

Ghanezul Nuamah (88) a închis tabela, cu un șut din din voleu, la centrarea lui Mikautadze.
În ciuda eșecului drastic, FCSB părăsește cupele europene cu capul sus, după un sezon foarte bun, în care a jucat 20 de partide și a atins optimile de finală.
Olympique Lyon - FCSB 4-0 (2-0)
Au marcat: Georges Mikautadze (14, 47), Ernest Nuamah (37, 88).
Decines, OL Stadium
Europa League - optimi de finală (retur)
În tur: 3-1.
Au evoluat echipele:
Lyon: 23. Lucas Perri - 98. Ainsley Maitland-Niles, 22. Clinton Mata, 19. Moussa Niakhate (55. Duje Caleta-Car, 46), 16. Abner Vinicius (20. Sael Kumbedi, 75) - 8. Corentin Tolisso (căpitan; 31. Nemanja Matic, 53), 15. Tanner Tessmann (32. Thiago Almada, 53), 7. Jordan Veretout - 18. Rayan Cherki (11. Malick Fofana, 65), 69. Georges Mikautadze, 37. Ernest Nuamah. Antrenor: Paulo Fonseca.
Rezerve neutilizate: 40. Remy Descamps, 50. Lassine Diarra - 3. Nicolas Tagliafico, 4. Paul Akouokou, 10. Alexandre Lacazette, 27. Warmed Omari.

FCSB: 38. Lukas Zima - 2. Valentin Crețu (17. Mihai Popescu, 46), 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa, 33. Risto Radunovic (11. David Miculescu, 46) - 21. Vlad Chiricheș, 8. Adrian Șut (căpitan; 29. Alexandru Musi, 46) - 15. Marius Ștefănescu, 18. Malcom Edjouma (31. Juri Cisotti, 46), 22. Mihai Toma (77. Andrei Gheorghiță, 79) - 25. Alexandru Băluță. Antrenor: Elias Charalambous.
Rezerve neutilizate: 1. Mihai Udrea, 32. Ștefan Târnovanu.
Arbitru: Anthony Taylor; arbitri asistenți: Gary Beswick, Adam Nunn; al patrulea oficial: Sam Barrott (toți din Anglia)
Arbitru video: Jarred Gillett; arbitru asistent video: Michael Salisbury (ambii din Anglia)
Observator UEFA pentru arbitri: Cuneyt Cakir (Turcia); Delegat UEFA: Marcin Stefanski (Polonia)
Cartonașe galbene:
AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) MOHAMMED BADRA/EPA
Citiţi şi:
*Fotbal: Valentin Crețu (FCSB) - Am făcut tot ce am putut cu Olympique Lyon
* Fotbal: Adrian Șut (FCSB) - S-a văzut diferența de maturitate și calitate între Lyon și noi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Philipp Mehrtens, noul președinte al clubului Werder Bremen
Philipp Mehrtens a fost ales duminică președinte al clubului german de fotbal Werder Bremen, scrie DPA. În vârstă de 48 de ani, el a fost singurul candidat și îi succede lui Hubertus Hess-Grunewald la conducerea grupării din primul eșalon valoric al Germaniei. Ziarul Bild a relatat că, în anii '90, Me
Tenis: Diana Simionescu, la primul său titlu ITF din carieră
Jucătoarea română de tenis Diana-Ioana Simionescu (19 ani) a câștigat, duminică, primul său titlu ITF din carieră, la Antalya, într-un turneu (W15) dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, după ce rusoaica Valeria Iușcenko a abandonat în finală, la scorul de 6-1, 4-1 pentru româncă. Simionescu (715 WTA) o mai &
Tenis: Germanul Alexander Zverev, debut cu dreptul în Turneul Campionilor
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev, nr. 1 mondial, a debutat duminică cu dreptul în Turneul Campionilor (ATP Finals), competiție care încheie sezonul și care se dispută la Torino (Italia), învingându-l în primul meci al Grupei 'John McEnroe', cu 6-4, 6-4, pe spaniolul Rafael Jodar (11 ATP). Neîntâmpin&a
Fotbal: Căpitanul Germaniei, Joshua Kimmich, apt de joc pentru meciul cu Olanda, din Liga Națiunilor
Selecționerul naționalei de fotbal a Germaniei, Jurgen Klopp, are la dispoziție întregul lot pentru meciul decisiv de luni din Liga Națiunilor, împotriva Olandei, la Berlin; căpitanul Joshua Kimmich a depășit problemele cauzate de o lovitură la gleznă și este apt de joc, scrie DPA. Kimmich și restul lotului au participat duminică la ultimul antrena
Auto - F1: Șeful echipei Mercedes, Toto Wolff, încrezător că Antonelli nu va pleca la Ferrari
Șeful echipei Mercedes, Toto Wolff, nu este absolut deloc îngrijorat de faptul că italianul Kimi Antonelli, deja campion mondial al Formulei 1 în actualul sezon, ar putea să plece la un moment dat la Ferrari, scrie DPA. 'Pentru că Kimi și familia sa sunt oameni loiali', a declarat duminică Toto Wolff, în vârstă de 54 de ani, pen
Ciclism: Francezul Paul Seixas (Decathlon) a câștigat cursa Saitama Criterium
Tânărul ciclist francez Paul Seixas (Decathlon), o senzație a ciclismului la doar 20 de ani, și-a încheiat sezonul 2026 cu o victorie în cursa Saitama Criterium, în Japonia, duminică, sosind în fața campionului mondial Brandon McNulty (UAE Team Emirates), scrie AFP. Deși poate nu a fost cea mai prestigioasă victorie a sa din 2026,
Tenis: Sabalenka își cere scuze pentru insultele aduse unor spectatori în timpul meciului cu Svitolina
Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka și-a cerut scuze față de spectatorii cu care a intrat în conflict în timpul unui meci de la Turneul Campioanelor (WTA Finals) - pierdut vineri în fața ucrainencei Elina Svitolina - la Indian Wells, în Statele Unite, scrie EFE. La un moment dat, în timpul partidei care a dus la eliminare
Fotbal: Arsene Wenger nu va candida la președinția FIFA
Arsene Wenger a decis să nu candideze la președinția FIFA, fapt ce vine în sprijinul actualului președinte, Gianni Infantino, potrivit informațiilor obținute de Press Association. Wenger fusese vehiculat drept un potențial contracandidat al lui Infantino - acesta din urmă pierzându-și susținerea UEFA, forul care guvernează fotbalul european, din ca
Arte marțiale mixte: Francezul Ciryl Gane și-a păstrat centura de campion UFC la categoria grea
Francezul Ciryl Gane și-a păstrat centura de campion UFC la categoria grea, după ce a câștigat o luptă extrem de grea împotriva americanului Josh Hokit, prin decizia arbitrilor, sâmbătă seara, la New York, scrie AFP. Din postura de prim luptător francez care a ajuns în vârful celei mai importante categorii de greutate din MMA, Cir
Rugby: Anglia a zdrobit Japonia, în Campionatul națiunilor
Naționala de rugby a Angliei a învins cu un categoric 78-15 reprezentativa Japoniei, sâmbătă seara, la Londra, într-un meci al etapei a 5-a a Campionatului națiunilor, care a avut loc pe Allianz Stadium, scrie AFP. Aceasta este cea mai mare diferență de scor înregistrat în meciurile dintre cele două naționale, 'trandafirii'
Patinaj artistic: Ilia Malinin a câștigat competiția 'Skate America'
Americanul Ilia Malinin a câștigat sâmbătă seara etapa de Grand Prix la patinaj artistic 'Skate America', pentru a patra oară în cariera sa, marcându-și revenirea în competiții cu o medalie de aur, scrie AFP. Malinin, în vârstă de 21 de ani — care a lipsit de pe gheață de când a cucerit al treilea s
Tenis: Mirra Andreeva și Elina Svitolina vor disputa finala Turneului Campioanelor (WTA Finals)
Jucătoarele de tenis Mirra Andreeva (Rusia, 3 WTA) și Elina Svitolina (Ucraina, 6 WTA) vor disputa finala Turneului Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului feminin, la Indian Wells (California), scrie AFP.
Fotbal: Portugalia, umilită acasă de Danemarca (1-4), în Liga Națiunilor; Suedia a învins Bosnia (3-2)
Reprezentativa Portugaliei, la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo din națională, a fost umilită de Danemarca pe teren propriu, cu scorul de 4-1, sâmbătă seara, în Liga Națiunilor la fotbal. După ce Portugalia a învins cu 4-2 în Danemarca, Selecao a primit patru goluri acasă, marcate de Pierre-Emile Hojbje
Handbal feminin: Gloria Bistrița a pierdut în Croația, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a fost învinsă de echipa croată RK Podravka Koprivnica, scor 37-34 (19-19), sâmbătă seara, în Sala Sporturilor ''Josip Samarzija-Bepo'', în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Podravka și-a luat revanșa după ce a pierdut la Bistrița în urmă cu mai puțin de o săptăm&ac
Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea, calificată în grupele EHF European League după ce a câștigat în Polonia
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele competiției de handbal feminin EHF European League, după ce a învins formația poloneză PGE MKS El-Volt Lublin, cu scorul de 32-27 (11-13), sâmbătă seara, la Lublin, în manșa secundă a turului al treilea preliminar. SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus și pe ter













