Rugby: Perioada de recuperare a francezului Antoine Dupont va dura opt luni
Căpitanul echipei de rugby a Franței, Antoine Dupont, care a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi, ar urma să revină pe teren într-un interval de opt luni, în luna noiembrie, conform estimării lui Jean-Philippe Hager, fostul medic al XV-lui ''cocoșului galic'', conform AFP.
Dupont s-a accidentat la genunchiul drept în minutul 29 al meciului Irlanda - Franța (27-42), disputat pe 8 martie în Turneul celor Șase Națiuni. Jucătorul vedetă al XV-ului francez a confirmat temerile a doua zi, indicând pe rețelele sale de socializare că și-a rupt ligamentele încrucișate, la același genunchi ca în urmă cu șapte ani, tot în Six Nations. La acea vreme, el a lipsit opt luni de pe teren.
O cursă contracronometru a început de la această nouă accidentare pentru a-l vedea pe unul dintre cei mai buni jucători din lume revenind pe teren cât mai repede posibil, și mai ales în cele mai bune condiții, scrie AFP.
''Știm acum că opt luni este momentul ideal pentru a respecta ceea ce știm despre fiziologie și ceea ce ne spun statisticile'', a explicat Jean-Philippe Hager pentru AFP. ''Dacă reîncepem înainte de opt luni, există un risc ceva mai mare de recidivă'', a adăugat Hager.
Prima etapă a recuperării lui Dupont este o intervenție chirurgicală, moment care va depinde de chirurg și natura accidentării. Restul se desfășoară în trei faze care ar trebui să permită mijlocașului de grămadă să-și recapete facultățile fizice depline. O fază de recuperare a mobilității și confortului, pentru a se recupera după operație, înainte de o a doua fază care se va baza pe întărirea mușchilor, de exemplu, prin revenirea pe bicicletă. Aceste prime două faze îl vor duce pe Dupont la a treia lună după accidentare, în mai.
Campionul olimpic de rugby în șapte va putea trece apoi la o reluare a alergării care va fi autorizată în funcție de starea meniscurilor, între luna a treia și a patra, potrivit fostului doctor al XV-ului francez (2007-2011).
Dacă termenul de opt luni va fi respectat, Antoine Dupont își va relua activitatea de jucător în noiembrie, când XV-ul Franței se pregătește să-și lanseze turneul de toamnă. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Am încercat să fim cea mai bună versiune a noastră, a spus Chivu după victoria de la Rotterdam
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a lăudat prestația elevilor săi în partida cu Feyenoord Rotterdam (scor 3-0), disputată marți seara, în Liga Campionilor la fotbal, la finalul căreia deținătoarea titlului în Serie A a obținut a doua sa victorie în cea mai importantă competiție continentală intercluburi.
Fotbal: Antrenorul Luis Enrique, mulțumit de 'ambiția' lui PSG, după 6-0 cu Villarreal în Liga Campionilor
Antrenorul echipei Paris Saint-Germain, Luis Enrique, și-a exprimat satisfacția față de 'ambiția și dorința de a continua să câștige' de care au dat dovadă jucătorii săi, în urma unei demonstrații de fotbal împotriva lui Villarreal (6-0), marți seară, în deplasare, în Liga Campionilor, informează AFP. Dubl
Fotbal: PSG a câștigat cu 6-0 în Liga Campionilor, victorii cu 3-0 pentru FC Barcelona și Inter Milano
Paris Saint-Germain a surclasat-o pe Villarreal cu 6-0, în deplasare, marți seara, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal, în timp ce FC Barcelona și Inter Milano au câștigat cu 3-0. PSG, deținătoarea trofeului, a scufundat ''Submarinul galben'' după primele 20 de minute, în care a marcat d
Tenis: Janice Tjen a debutat cu dreptul la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, marți, după ce a învins-o pe jucătoarea americană Katherine Hui, cu 6-1, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în optimi contra taiwan
Fotbal: Victorii pentru Galatasaray și Sporting Lisabona, în Liga Campionilor
Galatasaray și Sporting Lisabona au obținut victorii, marți seara, în etapa a patra a Ligii Campionilor la fotbal. Galatasaray a dispus de VfB Stuttgart, cu scorul de 2-0, la Istanbul, prin golurile marcate de rusul Aleksei Batrakov (12, 15). Șvabii au avut două bare, ambele prin Jamie Leweling, iar portarul de origine rom
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a fost învinsă în Mykonos, în FIBA Europe Cup
CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă de echipa greacă Mykonos Betsson BC, cu scorul de 89-79 (15-24, 21-13, 20-17, 33-25), marți seara, în insulă, în Grupa H a competiției de baschet masculin FIBA Europe Cup. Vicecampioana României a dominat prima jumătate a partidei, a condus și la 13 puncte, dar finalul a aparținu
Tenis: Echipa României s-a calificat în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, după ce a învins Slovacia cu scorul de 2-1, în Grupa a 4-a, marți, la Cairo. Sara Nicole Sitar a învins-o pe Lilien Kubalova cu 6-3, 6-4, iar Maria Valentina Pop a trecut de Viktoria Novakova cu 6-1, 5-7, 7-6 (7/5), iar per
Fotbal: Messi, din nou pe primul loc în topul celor mai populare tricouri din MLS
Argentinianul Lionel Messi, atacantul echipei de fotbal Inter Miami, ocupă primul loc în topul celor mai populare tricouri din MLS pentru al patrulea sezon consecutiv, a anunțat marți liga nord-americană, informează EFE. Sud-coreeanul Son Heung-Min, de la Los Angeles FC, și germanul Thomas Muller, de la Vancouver Whitecaps, completează podiumul pe o list
Tenis: Djokovic, în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent locul 12 ATP, s-a calificat marți în runda a doua a turneului ATP Masters 1000 de la Paris, după ce a trecut în primul tur în trei seturi, 6-7 (5/7), 7-5, 6-1, de monegascul Valentin Vacherot (27 ATP). Sârbul, cap de serie nr. 10, s-a impus după o partidă
Tenis: Spaniola Paula Badosa a abandonat în runda inaugurală a turneului de la Hong Kong (WTA)
Paula Badosa a abandonat marți, din cauza unor probleme fizice, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, jucătoarea spaniolă având nevoie de îngrijiri medicale în timpul meciului împotriva rusoaicei Elena Pridankina, relatează EFE. Paula Badosa, aflată pe locul 56 î
Fotbal: 'Nu am cuvinte. Condoleanțe și multă putere familiei lui Jesus de Miguel', transmite Messi
Fotbalistul argentinian Lionel Messi și-a exprimat condoleanțele, marți, în urma decesului atacantului echipei CD Tenerife, Jesus de Miguel, transmițând totodată mesaje de susținere și putere familiei și prietenilor
Fotbal: Decesul lui Jesus de Miguel este 'o adevărată tragedie', a afirmat Gianni Infantino
Președintele Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, a descris decesul atacantului de la Tenerife, Jesus de Miguel, survenit marți, drept 'o adevărată tragedie' și a transmis 'cele mai sincere
Fotbal: Clubul brazilian Corinthians contestă decizia CONMEBOL de a nu valida licența antrenorului Seedorf
Clubul Corinthians a contestat decizia CONMEBOL de a nu recunoaște licența de antrenor a lui Clarence Seedorf — din cauza lipsei a trei ani de experiență în antrenorat — și a solicitat o reanalizare a cazului prin intermediul Confederației Braziliene de Fotbal (CBF), scrie EFE. Confederația Sud-Americană de Fotbal (CONMEBOL) a respins licența
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 100 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 100 m spate, marți, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 59 sec 98/100. Medalia de argint a revenit sportivei sud-coreene Seungwon Kim (1 min 00 sec 25/100), iar bronzul a fost adjudecat de înotătoarea argentiniană Cecilia Die
Fotbal: 'Nu vreau să forțez revenirea lui Karetsas', spune antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac
Borussia Dortmund nu va forța revenirea lui Konstantinos Karetsas, iar mijlocașul va fi reintrodus treptat în joc, după minutele bifate împotriva lui Bayern Munchen în weekend, a anunțat antrenorul Niko Kovac, scrie DPA. Karetsas, care tocmai s-a recuperat după o accidentare la ligamente, nu este așteptat să fie titular în meciul din Li








