Fotbal: Antrenorul Luis Enrique și-a prelungit până în 2027 contractul cu Paris Saint-Germain
Antrenorul Luis Enrique și-a prelungit cu doi ani, respectiv până în 2027, contractul cu campioana Franței la fotbal, Paris Saint-Germain, confirmând astfel statutul său de om forte al clubului după plecarea din vara trecută a vedetei sale Kylyan Mbappe, informează AFP.
De la sosirea sa în vara lui 2023, președintele Nasser Al-Khelaifi și consilierul sportiv Luis Campos i-au acordat tot girul tehnicianului spaniol în vârstă de 54 de ani, fostul selecționer al echipei Spaniei și câștigător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona, avându-i în efectiv pe Messi, Suarez și Neymar în 2015.
Enrique a știut să imprime stilul său în jocul lui PSG, fără rival în Ligue 1 și calificată pentru play-offul Ligii Campionilor în ciuda unui debut delicat. În timp ce echipa este pe val de mai multe săptămâni, decidenții parizieni au considerat momentul propice pentru a oficializa vineri o prelungire, decisă încă din octombrie.
Clubul parizian a anunțat în același timp, vineri, prelungirea angajamentului pentru trei jucători de bază, Achraf Hakimi, Nuno Mendes și Vitinha, până în 2029.
Luis Enrique reprezintă cea mai bună alegere în opinia conducătorilor clubului pentru a continua un nou ciclu bazat pe avantul colectiv și un proiect de joc ofensiv, mai degrabă decât pentru a se axa pe vedete care, în decursul anilor, au eșuat în tentativa de câștigare a Ligii Campionilor.
'Îmi place mult aici și am luat decizia potrivită', declarase antrenorul în luna septembrie. În primul său sezon la cârma echipei, el a cucerit titlul de campion al Franței, Cupa Franței și Trofeul Campionilor, disputând și o semifinală de Liga Campionilor după un succes cu FC Barcelona în sferturile de finală.
Această prelungire a fost anunțată vineri pe Parc des Princes, înaintea meciului din Ligue 1 cu AS Monaco, câștigat cu 4-1.
'Luis Enrique, noi îți dedicăm fervoarea noastră', au scris suporterii ultras parizieni pe un banner.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Victorie dramatică a Germaniei cu Cote d'Ivoire (2-1)
Germania s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Canada, Statele Unite și Mexic, după o victorie dramatică în meciul cu Cote d'Ivoire, scor 2-1 (0-1), sâmbătă, pe Toronto Stadium, în Grupa E. Germania a reușit o ultimă jumătate de oră foarte bună, după schimbările in
Scrimă: Echipa masculină de sabie a României, medaliată cu argint la Europene
Echipa masculină de sabie a României a cucerit argintul la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța), după ce a fost învinsă în finală de Ungaria, cu 45-43. România (Vlad Covaliu, George Dragomir, Radu Nițu, Răzvan Ursachi) a trecut în optimi de Marea Britanie cu 45-22, în sferturi a dispus de Ru
Fotbal - CM 2026: Olanda a surclasat Suedia cu 5-1 și este aproape de șaisprezecimi
Selecționata Olandei a surclasat echipa Suediei cu scorul de 5-1 (2-0), sâmbătă, pe Houston Stadium, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. După un început neconvingător, cu un egal cu Japonia (2-2), Olanda a dominat tactic Suedia, marcând de cinci ori, prin
Tenis: Argentinianul Francisco Cerundolo, în finala turneului de la Queen's (ATP)
Tenismanul argentinian Francisco Cerundolo, cap de serie nr.7, s-a calificat în finala turneului ATP 500 de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro, informează AFP. Cerundolo a trecut sâmbătă, în penultimul act, de americanul Brandon Nakashima (Nr.6 mondial), cu 6-7 (5/7), 6-3, 6-4. În ce
Tenis: Liderul mondial Arina Sabalenka, eliminată în semifinale la Berlin (WTA)
Americanca Jessica Pegula, numărul patru mondial, a învins-o pe liderul mondial Arina Sabalenka în trei seturi, 6-2, 6-7 (4/7), 6-0, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA 500 Berlin pe iarbă, unde va juca o a doua finală duminică, informează AFP. Aflată în căutarea celui de-al 12-lea titlu WTA, al doilea pe iarba
Tenis: Finală Bouskova - Navarro la turneul de la Nottingham (WTA)
Jucătoarea cehă de tenis Marie Bouzkova, a patra favorită, și americanca Emma Navarro, cap de serie nr.3, vor disputa finala turneului WTA 250 de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, informează AFP. Sâmbătă, în semifinale, Bouskova a trecut în două seturi, 6-4, 6-1, de compatrioata sa Karolina Pliskova,
MotoGP: Italianul Francesco Bagnaia (Ducati), învingător în cursa de sprint a MP al Cehiei
Plecat de pe locul trei pe grila de start, pilotul italian Francesco Bagnaia (Ducati) a câștigat cursa sprint de sâmbătă contând pentru Marele Premiu al Cehiei la motociclism viteză, la clasa MotoGP, fiind cronometrat în 18 min. 55 sec. 527/1000, informează AFP. El i-a devansat pe japonezul Ai Ogura (Aprilia-Trackhouse)
Fotbal: Ronaldinho va reveni pe teren, la 46 de ani, într-un meci demonstrativ cu Ravenna
Legendarul fotbalist brazilian Ronaldinho Gaucho va reveni pe teren, la 46 vârsta de ani, cu ocazia unui meci demonstrativ cu Ravenna, club italian din Serie C, în cadrul unui acord promoțional care va fi dezvăluit oficial săptămâna viitoare, potrivit presei locale de sâmbătă, citată de EFE. Fostul jucător al echipelor
Fotbal - CM 2026: Echipa Turciei și-a cerut scuze pentru cele două înfrângeri și pentru eliminare
Jucătorii echipei naționale a Turciei și-au cerut scuze, vineri, populației țării lor pentru cele două înfrângeri consecutive care duc la eliminarea lor de la Cupa Mondială de fotbal 2026, informează EFE. 'Vrem să ne cerem scuze, ne este rușine', a declarat Arda Guler, jucătorul echipei Real Madrid, pentru televiziunea publ
Fotbal - CM 2026: Algeria a depus plângere la FIFA cu privire la arbitrajul meciului cu Argentina
Federația algeriană de fotbal (FAF) a depus o plângere la FIFA pentru a denunța 'nedreptatea arbitrală' suferită în timpul înfrângerii cu 3-0 împotriva Argentinei la Cupa Mondială 2026, în special în ceea ce privește un incident care l-a implicat pe superstarul Lionel Messi, a declarat, vineri, o sursă din cadrul FAF,
Atletism: Trei noi performanțe mondiale la reuniunea de la Doha, din cadrul Diamond League
În căldura și umiditatea din Golf, trei performanțe mondiale ale anului, în probele de 400 m garduri feminin, triplu salt masculin și feminin, au fost îmbunătățite, vineri, în cadrul reuniunii atletice internaționale de la Doha, unde puţinele nume mari precum Cordell Tinch (110 m garduri) și Emmanouil Karalis (săritul cu prăjina) s-au impus &i
Înot: Americanca Kate Douglas, nou record mondial la 50 m liber
Americanca Kate Douglass a doborât recordul mondial în proba de 50 m liber, cu timpul de 23 sec. 59/100, vineri, la Indianapolis, detronând-o pe suedeza Sara Sjoestroem (23 sec. 61/100), informează AFP. Înotătoarea în vârstă de 24 de ani, campioană olimpică la 200 m bras și medaliată cu argint la 200 m mixt,
Fotbal - CM 2026: Tratamentul aplicat Iranului este un 'episod sumbru' (Federația iraniană)
Tratamentul aplicat Iranului este un 'episod sumbru' în istoria Cupei Mondiale, a insistat, vineri, secretarul general al Federației iraniene de fotbal, Hedayat Mombeyni, după ce a depus un apel la FIFA pentru a protesta față de 'restricțiile' care limitează intrarea echipei în Statele Unite. Exilată în orașul
Fotbal - CM 2026: 'Eram convinși că putem reuși', a transmis selecționerul Paraguayului
Selecționerul echipei de fotbal a Paraguayului, argentinianul Gustavo Alfaro, a subliniat încrederea jucătorilor săi în victoria cu 1-0 în fața Turciei în al doilea meci din Grupa D la Cupa Mondială, în ciuda faptului că au jucat în 10 oameni pe tot parcursul reprizei secunde după eliminarea lui Miguel Almiron, informează EFE.
Fotbal - CM 2026: 'Am luptat până la ultima suflare', a declarat selecționerul Turciei
Selecționerul naționalei Turciei, italianul Vincenzo Montella, și-a cerut scuze, vineri, pentru rezultatul care a eliminat-o de la Cupa Mondială de fotbal și a declarat că este dezamăgit de meciul împotriva Paraguayului, în care jucătorii turci 'au dat totul', relatează EFE. 'Echipa și-a arătat sufletul și a luptat p&ac














