Tenis: Prezentă în top 10 WTA, Madison Keys nu mai poate participa la turneul ATX Open de la Austin
Recenta câștigătoare a turneului de tenis Australian Open, americanca Madison Keys, se aștepta să primească invitații de participare la mai multe turnee în lunile următoare, dar organizatorii turneului ATX Open de la Austin (Texas) au fost forțați să renunțe la acest lucru, după ce aceasta a intrat în top 10 mondial, potrivit Reuters.
La Melbourne, Keys le-a învins pe cele două contracandidate, poloneza Iga Swiatek și pe belarusa Arina Sabalenka, deținătoarea trofeului, câștigând primul său turneu de Mare Șlem, astfel că jucătoarea de 29 de ani a urcat în clasamentul WTA pe locul șapte.
Turneul ATX Open, care se va desfășura între 22 februarie și 2 martie, este un eveniment de nivelul WTA 250, iar o singură jucătoare din top 10 este primită să participe pe tabloul principal, doar dacă deținătoarea trofeului nu revine din postura jucătoare de top 10.
Keys a fost de acord să joace când se afla pe locul 21 în clasament, dar similar a procedat și numărul șase mondial, americana Jessica Pegula, care va participa la turneu pentru prima dată.
''O îndrăgim pe Madison și anticipam de câteva luni entuziasmul său de a juca aici în Austin pentru prima dată'', a transmis într-o declarație directorul turneului, Christo van Rensburg.
''În timp ce ne dorim ca regula de top 10 să nu se aplice turneului nostru, respectăm regulile WTA'', a adăugat acesta.
''Drept pentru care, titlul de Mare Șlem obținut de Madison și clasarea care a urmat în top 10 mondial reprezintă ceva ce trebuie celebrat. Abia așteptăm să o invităm pe Madison din nou în viitor la ATX Open'', a mai spus acesta.
Keys a mai jucat doar o singură finală de turneu de Mare Șlem în cariera sa până acum, la US Open în 2017. Triumful său de la Australian Open a venit la cel de-al 46-lea turneu major la care a participat jucătoarea americană. AGERPRES/(AS-autor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Raphinha și-a prelungit contractul cu FC Barcelona (oficial)
Căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, Raphinha, care are un început excelent de sezon, și-a prelungit contractul până în anul 2030, a anunțat clubul catalan joi, informează AFP. 'O declarație de intenție. Dragul nostru căpitan va continua să conducă proiectul nostru până în 2030', a scris Barca într-un comunicat.
Judo: 'Să ajung într-o finală olimpică ar fi un vis', spune spaniola Ayumi Leiva
Judoka Ayumi Leiva — născută în Cuba, stabilită la Valencia de la jumătatea anului 2021 și reprezentând Spania din 2024 — a declarat că accederea într-o finală olimpică la Los Angeles 2028 ar reprezenta 'scenariul ideal', după cucerirea medaliei de bronz la Campionatele Mondiale de la Baku, scrie EFE. 'Acest Campionat
Fotbal: Inter Milano a activat opțiunea de prelungire a contractului lui Federico Dimarco
Campioana Italiei la fotbal, Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a activat opțiunea de prelungire a contractului lui Federico Dimarco cu încă un an până în 2028, amânând astfel cu câteva luni declanșarea negocierilor pentru o nouă înțelegere, scrie Yahoo! Sports. Potrivit specialistului în
Fotbal: Federația portugheză vrea să-i aducă un omagiu lui Cristiano Ronaldo după retragerea de la națională
Federația portugheză de fotbal (FPF) și-a exprimat, joi, 'profunda recunoștință' față de Cristiano Ronaldo, în urma anunțului jucătorului privind retragerea din echipa națională, informează EFE. De asemenea, Federația și-a manifestat 'intenția fermă' de a organiza un omagiu pe măsura carierei sale, după cei 23 de ani în care a repre
Hochei: NHL - Los Angeles Kings, victorie categorică în meciul cu San Jose Sharks (7-2)
Echipa Los Angeles Kings s-a impus clar pe propriul patinoar, cu scorul de 7-2, în fața formației San Jose Sharks, într-un meci disputat miercuri seara în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL). Adrian Kempe a fost eroul californienilor în duelul de la Cypto.com Arena, în care a reușit un hat-trick și un assis
Fotbal: Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea din selecționata Portugaliei
Superstarul Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, și-a anunțat joi retragerea definitivă din selecționata de fotbal Portugaliei, printr-un mesaj postat joi pe contul său de Instagram, informează EFE. 'Astăzi, călătoria mea alături de selecționata națională de încheie', a afirmat celebrul atacant într-un vid
Tenis: Alexandru Jecan, învins în sferturile probei de dublu la Taipei (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan a fost învinsă de cuplul neozeelandez Finn Reynolds/James Watt, cu 6-1, 6-4, joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Taipei (Taiwan), dotat cu premii totale de 177.000 de dolari. Jecan și Kielan s-au înclinat d
Fotbal: Ramon Vega și-a anunțat oficial candidatura la președinția FIFA
Fostul internațional elvețian Ramon Vega și-a anunțat oficial candidatura la președinția Federației internaționale de fotbal (FIFA), informează mass-media britanică. Vega (55 ani), fost jucător al echipelor Tottenham Hotspur și Celtic Glasgow, este prima personalitate din lumea fotbalului care anunță în mod public că va candida împ
Fotbal: Harry Kane și-a prelungit contractul cu Bayern Munchen până în 2029 (club)
Atacantul englez Harry Kane (33 de ani), proaspătul câștigător al trofeului 'Balonul de Aur' 2026, și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Bayern Munchen pentru încă două sezoane, urmând să rămână la campioana Germaniei până în vara anului 2029, a anunțat joi clubul bavarez, citat de AFP. &Icir
Tenis: România a pierdut ultimul meci din grupele Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Statelor Unite, cu scorul de 2-1, miercuri, în ultimul său meci din Grupa a 4-a a Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Sara Nicole Sitar a învins-o pe Hannah Ayrault cu 3-6, 7-5, 6-4 în primul meci de simplu, dar Maria Valentin
Fotbal: Jude Bellingham, cel mai tânăr jucător care atinge borna de 60 de meciuri în Liga Campionilor
Internaționalul englez Jude Bellingham, titular la Real Madrid în victoria de la Atena, 3-2 cu AEK, a devenit, miercuri, cel mai tânăr fotbalist din istorie care a atins borna de 60 de meciuri disputate în Liga Campionilor la fotbal, la doar 25 de ani și 128 de zile, informează EFE. Recordul anterior era deținut tot de un juc
Fotbal: Un meci din Brazilia s-a încheiat cu 51 de eliminări, un nou record mondial
Un meci de fotbal de la categoria sub 20 de ani, disputat duminică în Brazilia, a stabilit un nou record mondial la numărul de cartonașe roșii, 51 de persoane - inclusiv jucători și membri ai staffului tehnic - fiind eliminate, au relatat, miercuri, mai multe publicații locale, citate de EFE. Partida dintre Uberlandia și Mamore, din semi
Fotbal: Como 'trebuie să rămână cu picioarele pe pământ', a spus Fabregas după victoria zdrobitoare cu Lens (9-1)
Cesc Fabregas, antrenorul echipei italiene Como, a declarat miercuri, după victoria zdrobitoare a echipei sale, cu scorul de 9-1, pe terenul formației RC Lens, în Liga Campionilor la fotbal, că a fost o 'seară mare', în care totul a mers cum și-a dorit, dar că elevii săi trebuie 'să rămână cu picioarele pe pământ' și să munceas
Fotbal: Ruben Amorim crede că AC Milan mai are de îmbunătățit ca să ajungă pe traiectoria dorită
Antrenorul portughez Ruben Amorim consideră că echipa de fotbal AC Milan mai are de îmbunătățit pentru a pune parcursul din Europa League pe traiectoria corectă, transmite DPA. AC Milan a strâns doar trei puncte din primele trei meciuri pe care le-a disputat în acest sezon de Europa League și se află pe locul 24 în clas
Fotbal: Nico Paz (Como) a dedicat golul său din meciul cu Lens lui Jesus de Miguel
Fotbalistul hispano-argentinian Nico Paz i-a dedicat golul său lui Jesus de Miguel, jucătorul echipei Tenerife care a încetat din viață în urma unei ciocniri violente cu portarul formației FC Andorra, survenite în timpul unui meci disputat luni, aducându-i astfel un omagiu în timpul partidei din Liga Campionilor dintre Como și Lens, c&ac












