Sărituri cu schiurile: Slovena Nika Prevc a obţinut a doua sa victorie în Turneul celor Două Nopţi
Sportiva slovenă Nika Prevc a câştigat şi al doilea concurs din Turneul celor Două Nopţi la sărituri cu schiurile, miercuri, la Oberstdorf (Germania), care a contat şi pentru Cupa Mondială feminină, transmite DPA.
Prevc, care a fost pe locul al patrulea după prima manşă (122 metri), a obţinut victoria după o a doua săritură de 134,5 metri, totalizând 311,9 puncte, care i-au adus a patra sa victorie în acest sezon şi a 11-a din carieră.
Podiumul a fost completat de două sportive norvegiene, Anna Oedine Stroem, 304,5 puncte (sărituri de 129 şi 132 de metri), şi de Eirin Maria Kvandal, cu 300,1 puncte (122,5 şi 139 m).
Prevc s-a impus şi în prima competiţie din Turneul celor Două Nopţi, marţi, la Garmisch-Partenkirchen, fiind urmată în clasamentul final de Kvandal şi de Katharina Schmid (Germania).
Schmid, care a câştigat Cupa Mondială de trei ori, a fost a patra în concursul de miercuri, astfel că acum mai are un avans de doar 26 de puncte în faţa deţinătoarei trofeului, Nika Prevc.
Turul celor Două Nopţi reuneşte cele două etape germane ale tradiţionalei competiţii masculine Turneul Celor Patru Trambuline. Oficialii germani au sugerat că o variantă feminină a Turneului celor Patru Trambuline, care să includă şi etapele de la Innsbruck şi Bischofshofen, ar putea avea loc în premieră în sezonul viitor sau în ediţia 2026-27.
Cupa Mondială feminină va continua duminică şi luni cu concursuri la Villach (Austria).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MotoGP: Marc Marquez s-a impus în Marele Premiu al Japoniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati), deja câștigător al cursei de sprint din ziua precedentă, s-a impus duminică în Marele Premiu al Japoniei la MotoGP, pe circuitul de la Motegi, în fața lui Jorge Martin (Aprilia), care mai are acum un avans de doar două puncte față de compatriotul său în fruntea clasamentului mondial, informează AFP.
Fotbal: Canada - Peru 2-0, în meci amical
Canada, una dintre gazdele Cupei Mondiale de fotbal din această din America de Nord, a învins Peru cu scorul de 2-0, sâmbătă, într-un meci amical disputat la Montreal. Ambele goluri ale gazdelor au fost înscrise de Jacob Shaffelburg (19, 35), jucătorul echipei Los Angeles FC. În alt meci, reprezenta
Fotbal: Croația, umilită de Anglia cu 7-0, în Liga Națiunilor; Spania continuă seria victoriilor
Anglia a surclasat Croația cu scorul de 7-0, sâmbătă, la Rijeka, într-un meci din eșalonul de elită al Ligii Națiunilor la fotbal. Meciul a fost programat să se joace fără spectatori, dar Croația a fost totuși susținută de 6.000 de copii. Harry Kane a reușit o dublă (8, 53) și a ajuns la 89 de goluri marcate pentru e
Box: Sebastian Varan s-a calificat în optimi la Europenele Under-17
Pugilistul român Sebastian Varan s-a calificat în optimile de finală ale cat. 66 kg, sâmbătă, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe moldoveanul Nichita Mogîldea. În turul secund, Varan îl va înfrunta pe rusul Ignat Volkov, pe 6 oc
Handbal feminin: Gloria Bistrița a pierdut la Gyor, în Liga Campionilor
Gloria Bistrița a fost învinsă de Gyori Audi ETO KC cu scorul de 36-32 (20-16), sâmbătă seara, în deplasare, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Gazdele au condus de la un capăt la altul, câștigând fără emoții, într-un meci în care au avut și opt goluri avans (25-17).
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a debutat cu dreptul în noul sezon al ABA League
U-BT Cluj-Napoca a învins formația BC Vienna, cu scorul de 95-84 (25-19, 20-22, 21-15, 29-28), sâmbătă, în Hallmann Dome din capitala Austriei, într-un meci din etapa a doua a competiției de baschet masculin ABA League. Acesta a fost meciul de debut pentru ''U'' în noul sezon al Ligii Adriatice, du
Auto - WRC: Oliver Solberg, pe primul loc în Raliul Italiei Sardinia la finalul zilei de sâmbătă
Pilotul suedez Oliver Solberg (Toyota GR Yaris) a preluat sâmbătă conducerea în Raliul Italiei Sardinia, etapa finală a campionatului WRC, înaintea ultimei zile de concurs, în timp ce coechipierul său britanic Elfyn Evans, liderul clasamentului general, ocupă locul al cincilea, o poziție care i-ar fi suficientă pentru a-și asigura titlul, info
Handbal feminin: CSM București a pierdut dramatic în Liga Campionilor, cu Ferencvaros
CSM București a fost învinsă dramatic de FTC-Toyota Kovacs, cu scorul de 24-23 (13-11), sâmbătă, în Erd Arena, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin. ''Tigroaicele'' au cedat după un gol marcat cu opt secunde înainte de final de Petra Simon, aceasta fiind a doua înfr
Ciclism: Olandeza Demi Vollering a câștigat cursa de fond la Campionatele Europene din Slovenia
La o săptămână după ce a triumfat la Mondiale, olandeza Demi Vollering a câștigat sâmbătă cursa de fond la Campionatele Europene de ciclism pe șosea din Slovenia, impunându-se en solitaire, fără a fi amenințată de rivalele sale, informează AFP. După Turul Flandrei, Liege-Bastogne-Liege, Turul Italiei, Turul Franței și C
Tenis: Elena Rîbakina, eliminată de armeanca Alina Cearaeva în turul al doilea la Beijing (WTA)
Kazaha Elena Rîbakina, la primul său meci din postura de lider mondial al tenisului feminin, a fost învinsă sâmbătă de armeanca Alina Cearaeva, locul 118 mondial, cu 3-6, 6-4, 6-3, în turul al doilea al turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite EFE. Meciul a durat două o
VIDEO Fotbal: Conferința de presă a selecționerului Irlandei s-a încheiat brusc din cauza tensiunilor cu jurnaliștii israelieni
Conferința de presă susținută sâmbătă în Serbia de selecționerul echipei de fotbal a Irlandei, în ajunul unui meci împotriva Israelului, a fost întreruptă prematur în urma unor noi tensiuni cu jurnaliștii israelieni pe tema conflictului israeliano-palestinian, relatează AFP. Irlanda este un susținător de lun
Tenis: Zverev va fi adversarul lui Djokovic în sferturi de finală la Beijing (ATP)
Germanul Alexander Zverev, omul forte al tenisului masculin în acest sezon, îl va înfrunta pe sârbul Novak Djokovic, fostul lider al circuitului, în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Beijing, după ce sâmbătă l-a învins cu ușurință în turul al doilea pe modestul jucător chinez Shang Juncheng, locul 250 mon
Fotbal: 'Nu există o rețetă care să garanteze câștigarea Ligii Campionilor', a spus Cristian Chivu
'Nu există o rețetă care să garanteze câștigarea Ligii Campionilor', a declarat Cristian Chivu, antrenorul român al echipei italiene de fotbal Inter Milano, citat de site-ul calciomercato.com. 'Câștigarea Ligii Campionilor este ceva extraordinar, cred că este visul oricui. Este o competiție atât de important
Tenis: Coco Gauff, calificare muncită în turul al treilea la Beijing (WTA)
Jucătoarea americană Coco Gauff, locul 4 în ierarhia tenisului feminin, cap de serie numărul 3, a învins-o sâmbătă pe columbianca Maria Camila Osorio, locul 66 mondial, cu 7-6 (7/4), 4-6, 6-2, calificându-se în turul al treilea al turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite EFE.
Auto - F1: Max Verstappen va pleca din pole position în Marele Premiu al Bahrainului
Max Verstappen (Red Bull), de patru ori campion mondial, va pleca din pole position duminică în Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care se desfășoară în mod excepțional în Malaezia, olandezul stabilind cel mai bun timp în calificările de sâmbătă, informează AFP. Este primul pole position din acest an pentr










