Fotbal: Mudrik (Chelsea) s-a declarat şocat de testul antidoping pozitiv şi îşi susţine nevinovăţia
Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a confirmat, marţi, existenţa unui test antidoping pozitiv la o substanţă interzisă al jucătorului ucrainean Mihailo Mudrik, care s-a declarat şocat de veste şi îşi susţine nevinovăţia, scrie DPA.
O substanţă interzisă a fost depistată în eşantionul prelevat jucătorului în luna octombrie, iar următorii paşi în acest caz vor fi stabiliţi de Federaţia engleză de fotbal (FA).
''Chelsea Football Club poate confirma că FA l-a contactat recent pe jucătorul nostru Mihailo Mudrik în legătură cu un rezultat pozitiv într-un test de urină de rutină. Atât clubul, cât şi Mihailo susţin pe deplin programul de testare al FA. Şi toţi jucătorii noştri, inclusiv Mihailo, sunt testaţi în mod regulat. Mihailo a confirmat categoric că nu a utilizat niciodată cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă. Atât Mihailo, cât şi clubul vor colabora acum cu autorităţile competente pentru a stabili ce a cauzat acea constatare adversă'', se arată, marţi, într-un comunicat al clubului londonez.
Într-o postare pe Instagram, Mudrik îşi clamează surprinderea şi nevinovăţia: ''Pot confirma că am fost anunţat că eşantionul pe care l-am furnizat către FA conţinea o substanţă interzisă. Acest lucru a venit ca un şoc total pentru că nu am utilizat niciodată cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă şi nu am încălcat nicio regulă. Lucrez strâns cu echipa mea pentru a investiga cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Ştiu că nu am făcut nimic greşit şi rămân încrezător că voi reveni curând pe teren. Nu pot spune mai multe acum din cauza confidenţialităţii procesului, dar o voi face cât de curând voi putea.''
Jucătorul riscă o suspendare de până la patru ani dacă va fi găsit vinovat, conform prevederilor Agenţiei britanice antidoping, pe baza directivelor Agenţiei Mondiale Antidoping. Sancţiunea poate fi însă redusă la doi ani sau mai puţin dacă se va stabili că nu a existat intenţia de a trişa sau în funcţie de existenţa sau nu a unei neglijenţe grave.
În vârstă de 23 de ani, Mihailo Mudrik a fost selecţionat de 28 de ori în naţionala Ucrainei, pentru care a marcat 3 goluri. El a fost integralist în partida România - Ucraina (scor 3-0) disputată în această vară la EURO 2024.
În acest sezon la Chelsea, Mudrik a disputat 15 meciuri în toate competiţiile, dintre care şapte în Premier League şi a marcat trei goluri. El a fost transferat de la Chelsea în ianuarie 2023 de la Şahtior Doneţk pentru 70 de milioane de euro plus bonusuri care pot ajunge la alte 30 de milioane de euro. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut categoric în EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa spaniolă La Laguna Tenerife, cu scorul de 113-73 (36-19, 23-22, 28-11, 26-21), joi seara, în Tenerife, în Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. ''U'' a suferit cea mai drastică înfrângere în competiție și ocupă ultimul loc &icir
VIDEO Fotbal: Brighton și FC Copenhaga, victorioase în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, viitoare adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii, joi seara, în etapa a treia a competiției de fotbal Conference League. Brighton, revelația sezonului în Premier League, a învins-o pe Getafe, fosta adversară a campioanei României, cu 1-0, chiar la Madrid. Unicul gol al partidei
Fotbal: AC Milan, învinsă de Ferencvaros pe San Siro, în Europa League
Ferencvaros a produs surpriza serii de joi în etapa a patra a competiției de fotbal Europa League, după ce a învins-o pe AC Milan cu scorul de 2-0, chiar pe San Siro. Vicecampioana Ungariei s-a impus prin golurile marcate de haitianul Lenny Joseph (52, 66), deși a jucat finalul meciului în inferioritate numerică, după elimina
Handbal masculin: România, învinsă de Franța cu 34-27, în preliminariile EURO 2028
Naționala României a fost învinsă de echipa Franței, cu scorul de 34-27 (15-13), joi seara, la Aix-en-Provence, în primul său meci din Grupa a 6-a a preliminariilor Campionatului European de handbal masculin din 2028 - EHF EURO 2028. La meci
JOT 2026: Înotătoarea Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur la 50 m spate
Înotătoarea română Daria-Măriuca Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, joi, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), cu timpul de 27 sec 93/100. Silișteanu a realizat un nou record național de senioare cu acest prilej, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român. <ifram
Hochei: TAS a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a luat act de reacțiile contradictorii stârnite de hotărârea sa în favoarea revenirii Rusiei în competițiile internaționale de hochei pe gheață, însă a reiterat, joi, că decizia s-a bazat exclusiv pe probele prezentate, informează Reuters. Pe 30 octombrie, TAS a admis apelurile formulate de Fed
MotoGP: Spaniolul Raul Fernandez (Aprilia) revine, după o accidentare, la MP al Qatarului
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia RS-GP) — care a fost nevoit să se retragă de la Marele Premiu de MotoGP al Malaeziei din cauza unor dureri la mâna dreaptă, dar care a fost acum declarat apt pentru a concura în Marele Premiu al Qatarului — a subliniat că cel mai important aspect este faptul că osul s-a vindecat, scrie EFE. 'D
Vladimir Putin a criticat dur țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional
Vladimir Putin a criticat dur, joi, țările care se opun revenirii Rusiei în sportul internațional, după ce mai multe echipe europene au anunțat că vor refuza să înfrunte Rusia la Campionatul Mondial de hochei pe gheață, din cauza războiului din Ucraina, informează AFP. Vladimir Putin a subliniat că Comitetul Internațional Olimpic (CIO), fed
Fotbal: Jack Grealish, indisponibil pentru meciul lui Everton cu Coventry City, din Premier League
Jack Grealish rămâne indisponibil pentru meciul echipei Everton cu Coventry City, din Premier League, programat vineri, a confirmat antrenorul David Moyes, scrie BBC. Mijlocașul împrumutat de la Manchester City, în vârstă de 31 de ani, a ratat ultimele două partide ale 'caramelelor' - împotriva lui Newcastle United, î
Fotbal: 'Cristiano Ronaldo a atins borne de performanță care poate nu vor fi niciodată egalate', spune Infantino
'Puțini jucători au reușit vreodată să atingă inimile fanilor fotbalului din întreaga lume așa cum a făcut-o Cristiano. O carieră definită printr-un talent extraordinar, o determinare neîncetată și o dorință neclintită de a depăși limitele a ceea ce este posibil', a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, despre
Tenis: Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Hong Kong (WTA)
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe americanca de origine română Mary Stoiana, cu 7-5, 6-1. Cîrstea (36 ani, 15 WTA), principala favorită a turneului, s-a impus după o or
Fotbal: Kane, cel mai bine plătit jucător din istoria Bundesligii după ce a prelungit cu Bayern
Atacantul Harry Kane devine cel mai bine plătit fotbalist din istoria Bundesligii, în urma prelungirii contractului său cu Bayern Munchen până în 2029, informează L'Equipe. În ultima vreme, Harry Kane a fost în centrul atenției. La zece zile după ce a câștigat Balonul de Aur, căpitanul naționalei Angliei și-a pre
Fotbal: FIFA și UEFA au omagiat activitatea lui Cristiano Ronaldo
FIFA și UEFA au trecut în revistă momentele glorioase ale lui Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Portugaliei, joi, într-un videoclip emoționant, scrie EFE. FIFA a publicat un mesaj în care se precizează că 'o singură persoană a marcat la șase ediții diferite ale Cupei Mondiale FIFA — iar acea pe
Tenis - ATP: Carlos Alcaraz, în sferturi de finală la Paris după ce Matteo Berrettini a declarat forfait
Tenismanul italian Matteo Berrettini, locul 43 mondial, accidentat la un braț, a declarat forfait joi pentru meciul împotriva lui Carlos Alcaraz, din cadrul turneului ATP Paris Masters 1.000 de la Paris, spaniolul calificându-se astfel în sferturile de finală fără a mai fi nevoit să joace, informează AFP și EFE. Alcaraz, locul 3 mondial și ca
Fotbal: Raphinha și-a prelungit contractul cu FC Barcelona (oficial)
Căpitanul echipei de fotbal FC Barcelona, Raphinha, care are un început excelent de sezon, și-a prelungit contractul până în anul 2030, a anunțat clubul catalan joi, informează AFP. 'O declarație de intenție. Dragul nostru căpitan va continua să conducă proiectul nostru până în 2030', a scris Barca într-un comunicat.









