Fotbal: Edoardo Bove (Fiorentina), operat cu succes pentru implantarea unui defibrilator subcutanat
Edoardo Bove, mijlocaşul echipei de fotbal Fiorentina, victima unui stop cardiac în cursul unui meci din campionatul Italiei, în urma cu unsprezece zile, a fost operat marţi pentru a-i fi implantat un defibrilator subcutanat, a anunţat clubul său, confirmând informaţiile din presa italiană, scrie AFP.
"Intervenţia chirurgicală a lui Edoardo Bove a fost efectuată cu succes. Edoardo a contactat clubul în urmă cu puţin timp şi l-a informat că se simte bine şi că va trebui să treacă în continuare prin protocolul postoperator înainte de a putea părăsi spitalul, în următoarele zile", a precizat Fiorentina într-un comunicat.
Potrivit Gazzetta dello Sport şi Sky Sport, operaţia a avut loc marţi dimineaţă la spitalul Careggi din Florenţa, unde jucătorul italian, în vârstă de 22 de ani, a fost internat după atacul de cord.
"Este un dispozitiv provizoriu, lăsând în câteva luni posibilitatea de a trece la o versiune definitivă sau un dispozitiv mai uşor", cotidianul sportiv italian.
Pe 1 decembrie, Bove s-a prăbuşit pe gazon în minutul 16 al meciului dintre Fiorentina şi Inter Milano. După ce jocul a fost oprit şi serviciile de urgenţă au intervenit pe teren, în faţa coechipierilor şi a adversarilor şocaţi, mijlocaşul a fost internat la terapie intensivă.
Examenele medicale au făcut rapid posibilă excluderea "leziunilor grave ale sistemului nervos central şi ale sistemului cardio-respirator".
Bove s-ar putea găsi în cele din urmă în situaţia internaţionalului danez Christian Eriksen, victimă a unui stop cardiac în timpul primului meci al echipei sale la EURO 2021.
După ce i-a fost implantat un defibrilator, Eriksen a fost nevoit să se despartă de clubul Inter Milano, în condiţiile în care în Italia este interzisă practicarea fotbalului profesionist cu un astfel de dispozitiv. Danezul a plecat din Serie A iar în prezent joacă la echipa engleză Manchester United.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Rebeca Toartă s-a calificat în sferturi la Europenele Under-17
Pugilista română Rebeca Toartă s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce a obținut o victorie înainte de limită. Toartă s-a impus prin RSC în repriza a doua în fața belarusei Viktoria Navumenka, iar în sferturi
Tenis: Elena Rîbakina, accidentată, a declarat forfait pentru turneul de la Wuhan (WTA)
Kazaha Elena Rîbakina, numărul 1 mondial al tenisului feminin, s-a retras de la turneul WTA de la Wuhan (China) din cauza unei accidentări la picior, au anunțat duminică organizatorii, citați de AFP. 'Elena Rîbakina va rata turneul de la Wuhan din cauza unei accidentări la picior. Îi dorim o recuperare rapidă', au ind
Tenis: Naomi Osaka și Karolina Muchova vor fi adversare în optimi de finală la Beijing (WTA)
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, o va avea adversară pe jucătoarea cehă Karolina Muchova în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite EFE. Duminică, în turul al treilea al turneului din capitala Chinei, Osaka, locul 17 mondial și
VIDEO UPDATE Ciclism: Belgianul Remco Evenepoel, învingător la fotofiniș în proba de fond la Campionatele Europene din Slovenia
Belgianul Remco Evenepoel a terminat învingător la fotofiniș în proba de fond la Campionatele Europene de ciclism pe șosea din Slovenia, duminică, în fața italianului Giulio Ciccone, de la competiție lipsind eroul local Tadej Pogacar, informează AFP. Evenepoel, în vârstă de 26 de ani, a așteptat anunțul crainiculu
'Aceste momente definesc visurile oricărui jucător de tenis', a spus Djokovic după ce l-a învins pe Zverev
'Cred că aceste momente sunt cele care definesc visurile oricărui jucător de tenis', a declarat duminică sârbul Novak Djokovic după victoria în fața germanului Alexander Zverev în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Beijing, relatează AFP. 'Sincer să fiu, acestea sunt momentele care mă fac să continui
VIDEO Fotbal: Zinedine Zidane i-a adus un omagiu lui Cristiano Ronaldo
Zinedine Zidane, selecționerul echipei de fotbal a Franței, i-a adus un omagiu lui Cristiano Ronaldo, fostul său atacant de la Real Madrid, informează site-ul eurosport.fr. În contextul în care Cristiano Ronaldo pare să încheie, în această săptămână, capitolul pres
Tenis: Djokovic s-a impus în fața lui Zverev și rămâne neînvins la Beijing (ATP)
Novak Djokovic s-a impus duminică în fața germanului Alexander Zverev, 4-6, 6-4, 6-4, și rămâne neînvins la turneul de tenis ATP 500 de la Beijing, unde a ajuns la 32 de victorii consecutive, sârbul obținând acum calificarea în semifinalele acestei competiții. Djokovic, în vârstă de 39 de ani, fo
Auto - WRC: Solberg a câștigat Raliul Italiei Sardinia, dar Evans este noul campion mondial
Pilotul britanic Elfyn Evans (Toyota) a cucerit duminică primul său titlu în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), la vârsta de 37 de ani, după un final plin de suspans în Raliul Italiei Sardinia, ultima etapă a sezonului, transmite AFP. Evans, care avea un avans considerabil în Campionatul Mondial înaintea aceste
Auto - F1: Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Bahrainului
Max Verstappen (Red Bull), plecat din pole position, a câștigat duminică Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, care s-a desfășurat în mod excepțional în Malaezia, olandezul, aflat la prima victorie în acest sezon, fiind urmat pe podium de liderul campionatului, italianul Kimi Antonelli (Mercedes), și de britanicul Lewis Hamilton (Ferrari)
Fotbal: 'Îmi este rușine', a spus Modric după ce Croația a fost umilită de Anglia
'Pentru prima dată în 20 de ani, îmi este rușine', a declarat legendarul fotbalist Luka Modric după ce Croația a fost umilită de Anglia cu scorul de 7-0, sâmbătă, pe teren propriu, în Liga Națiunilor, informează site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF. După meci, Modric, care are 41 de ani, și-a exprimat frustra
Fotbal: Selecționerul Angliei crede că victoria în fața Croației poate ajuta la vindecarea rănilor lăsate de Cupa Mondială
Selecționerul naționalei de fotbal a Angliei, Thomas Tuchel, consideră că victoria zdrobitoare cu 7-0 în fața Croației poate ajuta la vindecarea rănilor lăsate de Cupa Mondială, informează DPA. Echipa lui Tuchel și-a spulberat adversarii în confruntarea din Liga Națiunilor de la Rijeka, un cvartet ofensiv de neoprit, format din Har
Tenis: Carlos Alcaraz, în semifinale la Tokyo (ATP) după abandonul lui Denis Shapovalov
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat duminică în semifinalele turneului ATP 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 2.342.275 de dolari, după ce canadianul Denis Shapovalov a abandonat în timp ce era condus cu 7-6 (7/3), 2-1, informează AFP. Shapovalov, numărul 46 mondial, a fost nevoit să abandone
Tenis: Arina Sabalenka a fost eliminată în turul al treilea la Beijing (WTA)
Belarusa Arina Sabalenka, numărul doi mondial al tenisului feminin, a fost eliminată de jucătoarea cehă Nikola Bartunkova, numărul 34 mondial, în două seturi, 6-4, 6-3, sâmbătă, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, transmite AFP. 'Am rămas concentrată pentru a
Auto - F1: Startul Marelui Premiu al Bahrainului a fost amânat din cauza ploii torențiale
Startul Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului, mutat în Malaezia, o țară din Asia de Sud-Est cu climă tropicală, a fost amânat cu cel puțin 40 de minute din cauza ploilor extrem de puternice căzute pe circuitul de la Sepang, transmite AFP. Aversele musonice, frecvente, puternice și bruște în acest sezon, au început
MotoGP: Marc Marquez s-a impus în Marele Premiu al Japoniei
Pilotul spaniol Marc Marquez (Ducati), deja câștigător al cursei de sprint din ziua precedentă, s-a impus duminică în Marele Premiu al Japoniei la MotoGP, pe circuitul de la Motegi, în fața lui Jorge Martin (Aprilia), care mai are acum un avans de doar două puncte față de compatriotul său în fruntea clasamentului mondial, informează AFP.





