Schi alpin: Lindsey Vonn nu a luat o decizie privind revenirea în Cupa Mondială

Americanca Lindsey Vonn, cvadruplă câştigătoare a Cupei Mondiale de schi alpin, se simte foarte bine după operaţia la genunchi suferită în aprilie şi schiază din nou pe pârtii, dar nu a luat o decizie dacă va reveni în activitate, conform unei surse apropiate, citată de Reuters.
Lindsay Vonn, 39 ani, campioană olimpică şi mondială, s-a retras din schi în februarie 2019, când a susţinut că organismul ei nu mai poate fi reparat şi îi cere să se oprească.
Vonn a fost văzută antrenându-se în Noua Zeelandă la începutul acestui an şi, mai recent, pe pârtiile din Soelden, în Austria, unde noul sezon începe la sfârşitul acestei luni, alimentând speculaţiile că americanca urmăreşte o revenire, potrivit Olympics.com.
''Lindsey a suferit o înlocuire parţială a genunchiului în aprilie'', a declarat marţi pentru Reuters o sursă apropiată de Vonn, când a fost întrebată despre zvonurile legate de o posibilă întoarcere în competiţie. ''De atunci s-a recuperat bine şi genunchiul ei se simte incredibil. Ea a primit undă verde să schieze şi a început un program progresiv de revenire la schiat. Deocamdată, ea nu are planuri definitive sau un calendar'', a adăugat sursa.
Specialistă în probele de coborâre, Vonn este considerată una dintre cele mai mari schioare din toate timpurile şi a ajutat la dezvoltarea acestui sport în Statele Unite. La JO 2010 de la Vancouver, ea a devenit prima sportivă americană care a câştigat aurul la coborâre. Ea mai are în palmares un bronz la slalom super-uriaş tot la Vancouver şi un bronz la coborâre la JO 2018 de la PyeongChang.
Cu 82 de victorii în Cupa Mondială de schi alpin, Vonn este a doua după conaţionala ei Mikaela Shiffrin (97) pe o listă feminină a învingătoarelor din toate timpurile. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Iga Swiatek, deținătoarea titlului, eliminată la Roma (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (2 WTA, favorită nr, 2), deținătoarea titlului, a fost eliminată sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce s-a înclinat surprinzător, în două seturi, 1-6, 5-7, în fața americancei Danielle Collins (35 WTA, cap de serie nr. 29).
Fotbal: Flick (FC Barcelona) le cere jucătorilor săi un meci 'ofensiv și dominant' cu Real Madrid, în La Liga
Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, le-a cerut sâmbătă jucătorilor săi să-ți mențină stilul de joc 'ofensiv și dominant' în El Clasico de duminică seara împotriva lui Real Madrid, un meci decisiv în cursa pentru titlul în La Liga, scrie AFP. 'Toată lumea știe că într-un Clasico trebuie
Fotbal: Hoffenheim vrea să-l păstreze pe antrenorul Christian Ilzer și sezonul următor
Hoffenheim este hotărâtă să continue cu antrenorul Christian Ilzer în sezonul următor, a declarat directorul sportiv Andreas Schicker, scrie DPA. Hoffenheim este teoretic salvată de la retrogradare după remiza, 2-2, la Wolfsburg, de vineri seară, în meciul care a deschis etapa a 33-a a Bundesligii, fiind pe locul 14 (din 18),
MotoGP: Francezul Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position la Marele Premiu al Franței
Pilotul francez Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position sâmbătă, în proba de sprint, și duminică în cura propriu-zisă, la Marele Premiu de MotoGP al Franței, a șasea etapă a Campionatului mondial, pe circuitul Bugatti din Mans (4,19 km), scrie AFP. Sâmbătă dimineața, în calificări, el a scos cel mai b
Fotbal: Mijlocașul olandez Donny van de Beek (Girona), operat la gleznă, absent între 4 și 5 luni
Fotbalistul olandez Donny van de Beek, care joacă pentru clubul spaniol Girona, va lipsi timp de patru sau cinci luni din cauza unei accidentări la călcâiul stâng, el fiind operat vineri, a anunțat clubul sâmbătă, scrie EFE. Van de Beek, în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Girona în vara trecută, venind de l
Fotbal: Guardiola mărturisește că a avut cel mai dificil sezon al carierei
Pep Guardiola a recunoscut vineri seara că acest sezon a fost cel mai dificil din cele 16 pe care le-a avut ca antrenor până acum, scrie DPA. Spaniolul a antrenat echipe de top, precum FC Barcelona, Bayern Munchen și din 2016 pe Manchester City, însă în acest sezon cu 'cetățenii', după patru succese consecutive î
Fotbal: Cupa mondială feminină va trece de la 32 la 48 de echipe începând cu 2031 (FIFA)
Cupa Mondială feminină de fotbal se va extinde de la 32 la 48 de echipe, la fel ca și competiția masculină, începând cu ediția din 2031, a anunțat vineri Federația Internațională (FIFA), scrie AFP. Decizia a fost luată în unanimitate de Consiliul FIFA 'având în vedere progresele remarcabile înregistrate
Baschet - NBA: Victorii pentru Cleveland Cavaliers și Denver Nuggets, în play-off
Echipele Cleveland Cavaliers și Denver Nuggets au obținut victorii în partidele disputate vineri seara, în seria meciurilor din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). În Conferința Est, 'cavalerii' s-au impus în deplasare, cu 126-104, în fața celor de la Indiana Pacers, astfel &ic
Fotbal: AC Milan, victorie cu Bologna, în Serie A
AC Milan a învins cu 3-1, vineri seara, pe teren propriu, pe Bologna în prologul etapei a 36-a din Serie A, și ambele echipe speră încă să prindă un loc de cupe europene sezonul viitor. Pe Stadio 'Giuseppe Meazza', gazdele au punctat prin Santiago Gimenez (73, 90+2) și Christian Pulisic (79), golul oaspeților aparțin&
Fotbal: Wolfsburg și Hoffenheim au remizat, în Bundesliga
Wolfsburg și Hoffenheim au remizat vineri seara, 2-2, în meciul care a deschis etapa a 33-a a Bundesligii, penultima, rezultat care teoretic îi scutește pe oaspeți de grijile retrogradării. Pe Volkswagen Arena, golurile au fost marcate de Pavel Kaderabek (34) și Marius Bulter (84) pentru Hoffenheim, 'lupii' beneficiind de a
Fotbal: Las Palmas, învinsă de Rayo Vallecano, în La Liga
Las Palmas, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, a fost învinsă cu 1-0, vineri seara, pe teren propriu, de Rayo Vallecano, în prologul etapei a 35-a din La Liga, reducându-și șansele de a rămâne și sezonul viitor în prima liga spaniolă de fotbal. Singurul gol al partidei de pe Estadio Gran C
Auto: Simone Tempestini, cel mai rapid în superspeciala care a deschis Raliul Ungariei (ERC)
Pilotul român Simone Tempestini a fost cel mai rapid în superspeciala care a deschis, vineri, Raliul Ungariei, etapa a doua a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Sergiu Itu (Skoda Fabia RS) a fost cronometrat cu timpul de 1 min 45 sec 2/10, fiind urmat de italienii Andrea Mabellini/Virginia Lenzi (S
Tenis: Emma Răducanu și Bianca Andreescu s-au calificat în turul al treilea la Roma (WTA)
Jucătoarele de tenis de origine română Emma Răducanu și Bianca Andreescu s-au calificat, vineri, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro. Britanica Răducanu (22 ani, 49 WTA) a dispus de elvețianca Jil Teichmann cu 6-2, 6-2, iar în turul următor va primi replica rusoaice V
Fotbal: Leroy Sane nu va beneficia de o ofertă îmbunătățită de la Bayern Munchen în pofida noului său agent
Jucătorul Leroy Sane nu va beneficia de o ofertă îmbunătățită din partea clubului german de fotbal Bayern Munchen doar pentru că și-a angajat un agent cunoscut pentru încăpățânarea sa, a spus, vineri, șeful pentru sport din cadrul grupării bavareze, Max Eberl, relatează DPA. Mijlocașul ofensiv de bandă a fost lăsat la sf&acir
Tenis: Daniil Medvedev a acces în turul al treilea al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma
Tenismanul rus Daniil Medvedev, câștigătorul ediției din 2023 a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, l-a învins vineri în două seturi pe britanicul Cameron Norrie, 6-4, 6-2, și a acces în turul al treilea al competiției din capitala Italiei, dotată în acest an cu premii totale de 8.055.385 de euro, transmite EFE.