JO 2024 - Canotaj: Amalia Bereş - Antrenorul Colamonici ne-a spus că vrea să vadă show
Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Canotoarea Amalia Bereş a afirmat sâmbătă, după medalia de aur câştiga cu barca de 8+1 feminin, la Jocurile Olimpice de la Paris, că antrenorul italian Antonio Colamonici le-a spus înaintea cursei să facă show.
"Pe final aproape că nu o auzeam pe Victoria (cârmaciul Victoria Petreanu, n. red.), aşa zarvă a fost, dar ne-am dat seama că suntem pe final şi că trebuie să dăm ultima picătură de energie. Ne-am luptat şi pentru record, pentru că ştiam că este 5.52, scos de o parte dintre noi la Tokyo, dar nici vântul nu a fost ajutător. Am simţit o uşurare când am trecut linia de sosire, toată lumea era cu ochii pe noi. Mulţi ne-au spus aduceţi aurul, dar aurul se aduce după linia de sosire. Acolo ne-am bucurat împreună şi a fost într-adevăr o uşurare. Nu e vorba că trebuia să ne reculegem după cursa de patru, pentru că noi eram şi mai pregătite pentru cursa de opt. Pentru că nu aveam nicio medalie. A fost, cum se zice, un şut în fund, un pas înainte. Antrenorul ne-a spus să ne facem cursa pe care o ştim de acasă, să avem parte de distracţie. Chiar Antonio Colamonici ne-a spus că vrea să vadă show", a declarat Amalia Bereş.
Ancuţa Bodnar a afirmat că se bucură de faptul că acest succes vine după 20 de ani: "Aşa este, au trecut 20 de ani de la ultimul aur obţinut de barca 8+1. Noi am avut un vis, de a deveni campioane olimpice cu barca de 8+1 şi iată că am reuşit acest lucru, suntem foarte mândre de noi, de munca noastră. Trebuie să mulţumim tuturor pentru susţinere, pentru că fără ei nu am fi reuşit. Noi suntem generaţia care nu se va schimba de acum încolo şi ne dorim să obţinem cât mai multe rezultate de acest fel".
Roxana Anghel, medaliată şi cu argint la dublu rame, consideră că nu a fost o ratare a aurului.
"Nu consider că a o ratare a aurului la dublu rame, fiecare a tras cât a putut pentru locul pe care l-a obţinut. Într-adevăr cu barca de 8 avem aurul la gât, ne bucură acest rezultat şi suntem foarte mândre de ceea ce am putut să facem", a spus Anghel.
România a cucerit aurul la opt plus unu feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, sâmbătă, după ce a dominat finala probei regine a canotajului.
România, în formula Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu, s-a impus cu timpul de 5 min 54 sec 39/100, terminând cu mai mult de o barcă avans faţă de Canada (Jessica Sevick, Caileigh Filmer, Maya Meschkuleit, Kasia Gruchala-Wesierski, Avalon Wasteneys, Sydney Payne, Kristina Walker, Abby Dent, Kristen Kit), campioana olimpică en titre, înregistrată din 5 min 58 sec 84/100.
În urmă cu trei ani, la Tokyo, România ocupa doar locul şase în finală, după ce în serii stabilise un nou record mondial şi olimpic (5:52.99).
Ultima medalie olimpică a României în această probă - bronz - data din 2016, de la Rio.
Acesta este al patrulea titlu olimpic al României la opt plus unu feminin, după cele din 1996, 2000, 2004.
România a calificat nouă echipaje în Finalele A la JO de la Paris din cele douăsprezece pe care le-a avut: dublu vâsle feminin - categorie uşoară, dublu rame feminin, dublu rame masculin, patru rame masculin, dublu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, patru rame feminin, opt plus unu feminin, opt plus unu masculin.
Canotajul a obţinut cinci medalii la JO 2024, două de aur şi trei de argint.
România are un bilanţ de şapte medalii la Jocurile de la Paris, trei de aur, trei de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, de Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin şi de Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, în timp ce bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Francezul Vacherot, adversarul lui Djokovic din primul tur la Paris (ATP)
Fostul număr 1 mondial, Novak Djokovic (12 ATP), îl va înfrunta pe monegascul Valentin Vacherot (31 ATP) în primul tur al turneului ATP Masters 1000 de la Paris, conform tragerii la sorți de vineri seară, cu trei zile înainte de începerea turneului, scrie AFP. Sârbul în vârstă de 39 de ani, de șapte c&aci
Baschet-NBA: Philadelphia Sixers, cu LeBron James în formă, a învins New York Knicks
Philadelphia Sixers, cu Le Bron James în formă, a învins New York Knkics, campioana en titre, cu 98-93, într-un meci disputat vineri în Conferința de Est a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). ''King'' James, 41 de ani, cu 20 de puncte, 9 recuperări și 8 pase decisive, a reușit cel mai bun meci al
Moto: Spaniolul Pedro Acosta, învingător în cursa de sprint MotoGP a Marelui Premiu al Malaeziei
Spaniolul Pedro Acosta, de la KTM, a câștigat sâmbătă o cursă de sprint palpitantă în cadrul Marelui Premiu al Malaeziei, pe circuitul internațional Sepang, în timp ce Marc Marquez, de la Ducati, a terminat pe locul al doilea, profitând de retragerea rivalului său la titlul MotoGP, Jorge Martin (Aprilia), scrie EFE. Alex Marquez,
Fotbal: Kane l-a devansat pe Mbappe cu 28 de puncte în lupta pentru Balonul de Aur
Atacantul britanic Harry Kane a intrat în posesia prestigiosului trofeu Balonul de Aur cu un avans de 28 de puncte față de francezul Kylian Mbappe, conform clasamentului detaliat publicat vineri de France Football, organismul care acordă prestigiosul trofeu. În clasamentul final, Kane a strâns 1.055 de puncte față de 1.027 ale lui Mbappe, &ic
Fotbal: PSG a surclasat în deplasare pe Le Havre (5-1), în etapa a 9-a din Ligue 1
Paris Saint Germain s-a impus cu scorul de 5-1 pe terenul echipei Le Havre, vineri, în cadrul etapei a 9-a din Ligue 1 și se menține în fruntea clasamentului, scrie AFP. Campioana Franței a fost condusă cu 1-0, după golul lui Josh Maja (18), dar a revenit și s-a impus clar prin tripla lui Hakimi (28, 55, 69) și reușitele lui Godts (26) și M
Auto-F1: Leclerc (Ferrari) a dominat ambele sesiuni de antrenamente din Marele Premiu al Mexicului
Pilotul monegasc Charles Leclerc, de la Ferrari, a fost cel mai rapid în ambele sesiuni de antrenamente libere de vineri, în cadrul Marelui Premiu al Mexicului, cursă în care pilotul italian Kimi Antonelli (20 de ani), de la Mercedes, ar putea deveni cel mai tânăr campion din istoria Formulei 1, scrie Reuters. Antonelli a absentat joi d
Tenis: Finală Fernandez-Shnaider la Tokyo (WTA)
Finala turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, se va disputa duminică între canadianca Leylah Fernandez (23 WTA) și rusoaica Diana Shnaider (13 WTA), favorită 3. În semifinalele de sâmbătă, Shnaider a eliminat-o pe slovaca Mia Pohankova cu 6-4, 7-6 (7), în timp ce Fernandez învins-o pe uzbeka
Tenis: Zverev și De Minaur, ultimii semifinaliști la Viena (ATP)
Tenismenii Alexander Zverev (Germania), favorit principal, și australianul Alex de Minaur, cap de serie 5, au completat vineri careul de ași al turneului ATP 500 de la Viena, dotat cu premii totale de 2.797.985 de euro. Zverev, care de luni devine noul lider mondial ATP, l-a învins facil pe britanicul Arthur Fery cu 6-0, 6-2, în timp ce De Minaur l
Tenis: Taylor Fritz (SUA), calificat în semifinale la Basel (ATP)
Tenismanul Taylor Fritz (SUA), cap de serie 6, a acces în semifinalele turneului ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, în urma abandonului francezului Arthur Fils, favorit 2, la scorul de 6-2, 2-0 în favoarea americanului. Fritz va juca în semifinale contra francezului Valentin Vacherot, car
Hochei: SC Miercurea Ciuc, victorioasă în deplasare în Erste Liga
Sport Club Miercurea Ciuc este singura din cele patru echipe românești care au jucat în deplasare, vineri, în competiția de hochei pe gheață Erste Liga, care a obținut victoria. Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 5-3 (0-0, 2-2, 3-1), prin golurile marcate de Tamas Laday, Arnold S
Judo: Laura Bogdan, medaliată cu aur la Europenele Under-23 de la Napoli
Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli (Italia). Laura Bogdan a intrat direct în optimile de finală, fază în care a trecut de olandeza Vera Wandel, în sferturi a învins-o pe spaniola Claudia Pla Belmonte, în semifina
Tenis: Carlos Alcaraz va fi adversarul lui Daniil Medvedev în semifinale la Viena (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul trei mondial, l-a învins vineri pe americanul Tommy Paul, numărul 14 mondial, la turneul ATP 500 de la Viena, cu 6-4, 7-6 (7/2), într-o oră și 52 de minute, și și-a asigurat astfel locul în semifinale, unde îl va înfrunta pe rusul Daniil Medvedev, transmite EFE. La o zi d
Fotbal: Atacantul Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu AC Milan (oficial)
Atacantul american Christian Pulisic și-a prelungit contractul cu echipa de fotbal AC Milan până în 2031, a anunțat vineri clubul din Serie A, informează Reuters. Jucătorul în vârstă de 28 de ani a evoluat pentru Borussia Dortmund și Chelsea înainte de a veni la AC Milan în 2023. Americanul a înscris 4
Fotbal: Fundașul internațional francez Maxence Lacroix, accidentat, ratează meciurile naționalei din noiembrie
Fundașul echipei Chelsea și al naționalei Franței, Maxence Lacroix, care a părăsit terenul miercuri din cauza unei accidentări la coapsă, va lipsi de pe gazon ''câteva săptămâni'', a confirmat vineri antrenorul Xabi Alonso - ceea ce înseamnă că el va rata meciurile Franței din luna noiembrie, scrie AFP. '&
Fotbal: ''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a spus Cristian Chivu
''Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării'', a declarat tehnicianul echipei de fotbal Inter Milano, Cristian Chivu, înaintea derby-ului contra marii rivale AC Milan, care va avea loc sâmbătă în Serie A, informează site-ul calciomercato.com. ''Am avut antrenori














