JO 2024 - Înot: David Popovici, mulţumit de calificarea în finala la 200 m liber cu cel mai bun timp

Paris - Trimisul special al AGERPRES, Adrian Ţone, transmite: Înotătorul român David Popovici s-a declarat mulţumit că s-a calificat în finala la 200 metri liber cu cel mai bun timp din semifinale, duminică, la Jocurile Olimpice de la Paris.
''Sunt foarte mulţumit, pentru că singurul obiectiv pe care îl aveam de îndeplinit astăzi era să mă calific pentru următoarea etapă. M-am calificat în finală şi primul, deşi nu a fost uşor'', a declarat David Popovici.
''Publicul este incredibil, am mai fost la Jocurile Olimpice, dar în pandemie nu era public, aşa că mă bucur să văd şi eu ce înseamnă cu adevărat publicul la Jocurile Olimpice, să văd cum înotul, care la noi în ţară nu este un sport atât de popular, umple o astfel de, nici arenă sau hală nu, e un stadion de fapt. Mă şi copleşeşte, mă şi motivează atmosfera, mă şi sperie, mă şi entuziasmează, e foarte tare'', a subliniat înotătorul român.
''Şi pe mine mă sperie aceleaşi lucruri ca şi pe voi, dar din fericire am destul de multă experienţă la acest nivel. Sunt om şi mă sperie multe lucruri la acest nivel, dar frica aceea te ajută să simţi că trăieşti cu adevărat'', a mai spus Popovici.
Întrebat dacă mâine va avea medalia la gât, Popovici a zâmbit şi a spus: ''Habar nu am, vedem mâine''.
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 53/100.
Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, reuşise anterior şi cel mai bun timp din serii, 1 min 45 sec 65/100.
Al doilea timp din semifinale a fost obţinut de britanicul Duncan Scott, 1 min 44 sec 94/100.
Finala va avea loc luni 29 iulie, la ora 21:40 (ora României).
Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: George Pușcaș a marcat pentru Bodrumspor, învinsă acasă de Fenerbahce
Atacantul român George Pușcaș a marcat un gol pentru Bodrumspor, învinsă acasă de Fenerbahce Istanbul cu scorul de 4-2, vineri seara, în etapa a 29-a a primei ligi de fotbal din Turcia. Pușcaș a înscris din penalty, în min. 31, celălalt gol al gazdelor fiind semnat de Fredy (85). Pentru echipa antre
Fotbal: Președintele de onoare al lui Bayern Munchen, Uli Hoeness, a cumpărat acțiuni la St Pauli
Președintele de onoare al clubului german de fotbal Bayern Munchen, Uli Hoeness, a cumpărat acțiuni la St Pauli și prin urmare deține o mică parte din stadionul grupării din Hamburg, Millerntor Stadium, conform DPA. ''Salvatorul devine membru'', a transmis, vineri, clubul St Pauli într-o declarație, făcând referire la rolul lui Uli
Sărituri cu schiurile: Austriacul Daniel Tschofenig a câștigat în premieră Cupa Mondială
Austriacul Daniel Tschofenig a cucerit prima sa Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, vineri, în ziua în care a împlinit 23 de ani, după ce s-a clasat pe locul al patrulea în concursul de la Planica (Slovenia), transmite DPA. Tschofenig a reușit sărituri de 234,5 și 233,5 metri de pr trambulina de la Planica (HS240), totalizând
Fotbal: Nicolae Stanciu va juca din vară la Genoa
Căpitanul naționalei de fotbal a României, Nicolae Stanciu, va juca din vară la echipa italiană Genoa, al cărei principal acționar este românul Dan Șucu. Directorul sportiv al clubului, Marco Ottolini, a declarat pentru portalul Tutto Mercato Web existența unui acord cu Nicolae Stanciu, mijlocaș care joacă în prezent la echip
Fotbal: Legendarul Thomas Muller nu a primit încă vreo ofertă de prelungire a contractului cu Bayern Munchen
Legendarul fotbalist Thomas Muller ar putea să nu primească o oferta de reînnoire a contractului pentru încă un sezon cu clubul german Bayern Munchen, a scris vineri cotidianul german Bild, citat de DPA. Bild a scris că Muller nu a primit până în prezent o ofertă de contract asupra căruia ambele părți să se pună de acord, iar o decizie
Fotbal: Dani Olmo (FC Barcelona) va lipsi trei săptămâni după ce s-a accidentat la un aductor
Internaţionalul spaniol Dani Olmo va lipsi trei săptămâni după ce a ieşit accidentat din meciul cu Osasuna (3-0), a anunţat, vineri, clubul de fotbal FC Barcelona, care a precizat că mijlocaşul ofensiv a suferit o accidentare a aductorul drept, transmite France Presse. ''Teste efectuate vineri dimineaţa au arătat că jucătorul primei e
Fotbal: Alexandru Ioniță II, gol și pasă de gol în Superliga chineză
Mijlocașul român Alexandru Ioniță II a marcat un gol și a dat o pasă de gol la prima victorie obținută de Yunnan Yukun după promovarea sa în Superliga chineză de fotbal, cu 4-3 în deplasare cu Shenzhen Xinpengcheng, vineri, în etapa a treia. Oaspeții au deschis scorul prin congolezul Oscar Taty Maritu (13), după ce a ratat un penalty, a
Handbal: Mathias Gidsel și Henny Reistad, desemnați de IHF cei mai buni jucători ai anului 2024
Danezul Mathias Gidsel și norvegianca Henny Reistad au fost desemnați, vineri, cei mai buni jucători ai anului 2024 de către Federația Internațională de Handbal (IHF), a anunțat forul mondial pe site-ul său oficial. Gidsel a devenit primul jucător care a câștigat premiul pentru al doilea an consecutiv la masculin, fiind urmat de germanul Andreas.
Fotbal: Condamnarea pentru viol a fostului internațional brazilian Dani Alves, anulată la apel
Tribunalul de apel din Barcelona a anunțat, vineri, anularea condamnării fostului fotbalist brazilian Dani Alves, de patru ani și jumătate de închisoare pentru violarea în 2022 a unei tinere într-o discotecă din Barcelona, transmit agențiile internaționale de presă. Condamnarea fostului jucător al echipei FC Barcelona, pronunțată în feb
Fotbal: Premier League va avea două perioade de transferuri în vară, din cauza Cupei Mondiale a Cluburilor
Cele douăzeci de cluburi din Premier League au convenit joi asupra datelor pentru fereastra de transferuri din această vară, care va fi împărțită în două perioade, a anunțat Liga engleză de fotbal, citată de EFE. Anul acesta, fereastră de transferuri din Premier League se va deschide mai devreme, pe 1 iunie, urmând să se &ici
Fotbal: Carlo Ancelotti, antrenorul echipei Real Madrid, va fi judecat pentru fraudă fiscală în Spania
Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, va fi judecat săptămâna viitoare în capitala Spaniei, într-un caz de fraudă fiscală, a anunțat vineri Tribunalul superior de justiție din Madrid, în fața căruia urmează să compară miercuri și joi, informează AFP. Tehnicianul italian este acuzat că a fraudat Fisc
Fotbal: Neymar va urma un plan de ''tranziție fizică'' pentru a evita noi accidentări
Atacantul brazilian Neymar a fost supus unei noi evaluări medicale și va urma acum un plan de ''tranziție fizică'' înainte de a reveni în competiție, pentru a evita noi accidentări, a anunțat clubul Santos FC, citat de EFE. Fostul jucător al echipelor FC Barcelona și Paris Saint-Germain este indisponibil de aproxima
Schi alpin: Cupa Mondială - Norvegianul Henrik Kristoffersen a cucerit Globul de Cristal la slalom masculin
Norvegianul Henrik Kristoffersen a cucerit micul Glob de Cristal la slalom masculin, pentru a patra oară în cariera sa, la finalul ultimului concurs al sezonului la această specialitate, desfășurat joi la Sun Valley (SUA), în cadrul Cupei Mondiale de schi alpin și încheiat cu victoria compatriotului său Timon Haugan. Kristoff
Fotbal feminin: FC Barcelona și Chelsea Londra, calificate în semifinalele Ligii Campionilor
Echipele FC Barcelona și Chelsea Londra s-au calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, după ce au reușit să câștige meciurile disputate joi seară în manșa secundă a sferturilor de finală ale acestei competiții. FC Barcelona, deținătoarea trofeului, a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu sc
Schi alpin: Mikaela Shiffrin a obținut a 101-a sa victorie în Cupa Mondială
Americanca Mikaela Shiffrin a obținut victoria cu numărul 101 din cariera sa în Cupa Mondială de schi alpin, după ce a reușit să câștige ultimul slalom feminin al sezonului, desfășurat joi la Sun Valley (Statele Unite). Shifrin, ''regina'' circuitului mondial de schi alpin, s-a impus cu un avans de 01 sec 13/100 &ic