Fotbal - EURO 2024: România, învinsă de Olanda cu 3-0 în optimi, părăseşte competiţia
Naţionala României a părăsit Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală.
Aventura tricolorilor la EURO 2024 s-a încheiat dureros, cu un eşec fără drept de apel, în faţa unei echipe care a făcut cel mai bun joc al său în turneu, după prestaţii dezamăgitoare în grupă.
Cody Gakpo (20) şi Donyell Malen (83, 90+3) au marcat golurile unei victorii meritate, dar poate prea drastice.
Primul sfert de oră a aparţinut echipei antrenate de Edward Iordănescu, care a jucat curajos şi agresiv şi a avut şi o ocazie bună de gol, însă Man a trimis puţin peste poartă din zonă centrală (14).
Olanda a avut prima oportunitate în min. 6, dar şutul de la distanţă al lui Simons nu i-a pus probleme lui Niţă.
Echipa lui Ronald Koeman a deschis scorul repede, prin Gakpo (20), care l-a driblat uşor pe Raţiu şi a marcat la colţul scurt, cu un şut care l-a surprins pe Niţă.
Foto: (c) Lee Smith / REUTERS
România a încercat să reacţioneze, iar Hagi (21) a trimis pe lângă poartă, iar Man a fost blocat în careu de Ake (24), la centrarea lui Stanciu.
Selecţionata Oranje a continuat să controleze jocul şi De Vrij (26) a fost aproape de a mări avantajul, însă lovitura sa cu capul din 6 metri, la un corner, s-a dus în plasa laterală.
Drăguşin (31) a fost providenţial în faţa lui Depay, după care tricolorii au primit o nouă lovitură, Mogoş accidentându-se la o ciocnire cu Dumfries (32). Astfel, Iordănescu a fost nevoit să improvizeze din nou, cu Racoviţan în centru şi Burcă în flancul stâng al apărării.
Racoviţan (44) a pierdut o minge pe linia de funda, dar Simons a trimis pe lângă poartă de la 10 metri.
Prima repriză s-a încheiat cu un şut slab trimis de Drăguş, fără emoţii pentru Verbruggen (45+2).
În partea secundă, Olanda a fost foarte aproape de golul al doilea, dar Drăguşin l-a blocat pe Malen, iar la şutul lui Depay au intervenit Raţiu şi Racoviţan.
Foto: (c) Fiona Noever / REUTERS
Reijnders (57) a şutat din marginea careului pe lângă poartă, van Dijk (58) s-a înălţat şi a reluat cu capul, la corner, dar mingea a lovit bara, Niţă s-a remarcat la şutul expediat de Gakpo (59) la colţul scurt.
Gakpo a fost din nou în prim plan, însă Niţă a respins şutul său de la 20 de metri (62), după care atacantul lui Liverpol a marcat din careul mic, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
Depay (68) şi Veerman (73) au trimis puţin pe lângă ţintă, periculoasă fiind şi degajarea lui Răzvan Marin (79), în Simons, mingea trecând aproape de poartă.
România nu a reuşit să construiască nicio fază periculoasă în repriza secundă, defensiva batavă funcţionând perfect.
În plus, Olanda a punctat (83) prin Malen, simplu, din careul mic, din nou după o eroare individuală, o greşeală a lui Drăguşin, care nu a trimis în corner la acţiunea lui Gakpo pe linia de fund.
Foto: (c) Michaela Stache / REUTERS
În timp ce tricolorii căutau golul de onoare, rapidul Malen a scăpat pe contraatac şi a marcat şi al treilea gol al Olandei (90+3).
Înfrângerea confirmă complexul pe care România îl are în faţa Olandei, cu o victorie în 15 meciuri directe (11 victorii pentru olandezi, trei egaluri) şi un golaveraj de 32-3 pentru ''portocala mecanică''. Aceasta a fost a cincea victorie la rând a olandezilor.
În sferturile de finală, Olanda va juca împotriva câştigătoarei dintre Austria şi Turcia.
România a făcut un turneu final bun, îndeplinindu-şi obiectivul, acela de a trece de faza grupelor şi a făcut acest lucru din postura de câştigătoare a grupei, învingând Ucraina (3-0), pierzând cu Belgia (0-2) şi remizând cu Slovacia (1-1).
România - Olanda 0-3 (0-1)
Au marcat: Cody Gakpo (20), Donyell Malen (83, 90+3).
Munchen, Football Arena
EURO 2024 - optimi de finală
Au evoluat echipele:
România: 1. Florin Niţă - 2. Andrei Raţiu, 3. Radu Drăguşin, 15. Andrei Burcă, 22. Vasile Mogoş (24. Bogdan Racoviţan, 38) - 6. Marius Marin (8. Alexandru Cicâldău, 72) - 20. Dennis Man, 21. Nicolae Stanciu (căpitan; 14. Darius Olaru, 88), 18. Răzvan Marin, 10. Ianis Hagi (7. Denis Alibec, 72) - 19. Denis Drăguş (13. Valentin Mihăilă, 72). Selecţioner: Edward Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 12. Horaţiu Moldovan, 16. Ştefan Târnovanu - 4. Adrian Rus, 5. Ionuţ Nedelcearu, 23. Deian Sorescu, 26. Adrian Şut, 9. George Puşcaş, 25. Daniel Bîrligea.
Foto: (c) Leonhard Simon / REUTERS
Olanda: 1. Bart Verbruggen - 22. Denzel Dumfries, 6. Stefan de Vrij, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake (15. Micky van de Ven, 69) - 24. Jerdy Schouten (16. Joey Veerman, 69), 7. Xavi Simons, 14. Tijani Reijnders - 25. Steven Bergwijn (18. Donyell Malen, 46), 10. Memphis Depay (17. Daley Blind, 90+2), 11. Cody Gakpo (9. Wout Weghorst, 84). Selecţioner: Ronald Koeman.
Rezerve neutilizate: 13. Justin Bijlow, 23. Mark Flekken - 2. Lusharel Geertruida, 3. Matthijs de Ligt, 20. Ian Maatsen, 8. Georginio Wijnaldum, 21. Joshua Zirkzee, 26. Ryan Gravenberch, 12. Jeremie Frimpong, 19. Brianm Brobbey.
Arbitru: Felix Zwayer; arbitri asistenţi: Stefan Lupp, Marco Achmuller; al patrulea oficial: Daniel Siebert (toţi din Germania)
Arbitru video: Bastian Dankert (Germania); arbitri asistenţi video: Christian Dingert (Germania), Jerome Brisard (Franţa)
Cartonaşe galbene: M. Marin (67), Dumfries (78), Stanciu (82).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Fotbal - EURO 2024: Nicolae Stanciu - Sunt mândru de colegi, de toţi oamenii din jurul naţionalei
Fotbal - EURO 2024: Edward Iordănescu - Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt
Nicolae Ciucă - mesaj pentru fotbaliştii Naţionalei: Aţi unit o ţară întreagă şi ne-aţi făcut mândri
Fotbal - EURO 2024: Radu Drăguşin - Ieşim cu capul sus; Olanda poate câştiga EURO cu uşurinţă
Fotbal - EURO 2024: Edward Iordănescu - Familia are nevoie de mine mai mare decât naţionala
Fotbal - EURO 2024: Denis Drăguş - Ne pare rău că nu am putut mai mult, dar am dat tot
Premierul Marcel Ciolacu: Mulţumesc echipei naţionale; România are viitor
Fotbal - EURO 2024: Andrei Burcă - Acest turneu trebuie să fie doar un început
Fotbal - EURO 2024: Gheorghe Hagi - Naţionala trebuie felicitată, a intrat în istorie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Box: Cristi Cașu, medaliat cu aur la Campionatele Europenele Under-17
Boxerul român Cristi Cașu a câștigat medalia de aur la categoria 46 kg, duminică, la Campionatele Europene Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins în finală pe azerul Hasrat Mamadov, la puncte, cu 5-0. Alți trei români au pierdut finalele și au rămas cu medalii de argint. Alexandru But
Handbal feminin: Gloria Bistrița s-a impus la Nykoebing, în Liga Campionilor
CS Gloria Bistrița a învins echipa daneză Nykoebing Falster Handbold, cu scorul de 38-35 (19-15), duminică seara, în deplasare, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana României a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului și a câștigat fără emoții. Pentru Gloria au
VIDEO Ciclism: Norvegianul Per Strand Hagenes (Team Visma) a câștigat cursa Paris-Tours 2026
Ciclistul norvegian Per Strand Hagenes a câștigat duminică cea de-a 120-a ediție a cursei Paris-Tours, impunându-se în fața belgianului Jasper Stuyven și a francezului Christophe Laporte, coechipierul său de la echipa Visma, scrie AFP. Aceasta este a cincea victorie din cariera profesionistă - și cea mai importantă de pâ
VIDEO Tenis: Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins în runda a treia, în trei seturi, pe francezul Quentin Halys (48 ATP), 6-4, 6-7 (8/10), 6-3.
Auto - F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câștigat Marele Premiu al statului Singapore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câștigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore - prima sa victorie pe circuitul stradal din acest oraș-stat din Asia de Sud-Est - încununând un weekend în care a dominat întregul pluton, scrie AFP. Cvadruplul campion mondial, care a plecat din pole
Tenis: Chinezoaica Zheng Qinwen a câștigat la Beijing primul său titlu WTA 1.000
Jucătoarea chineză Zheng Qinwen, clasată pe locul 54 în lume, a câștigat duminică, la Beijing, primul său titlu WTA 1000 - categoria celor mai prestigioase turnee din circuitul feminin după cele de Mare Șlem, după ce a învins-o în finală, în două seturi, pe rusoaica Mirra Andreeva (5 WTA, favorită nr. 4), 7-5, 6-4.
Fotbal: AS Roma, doar o remiză albă pe terenul lui Como, în Serie A
AS Roma nu a reușit decât o remiză albă, 0-0, duminică, pe terenul lui Como, într-un meci din etapa a 6-a din Serie A, meci pe care romanii l-au încheiat cu un jucător mai puțin pe teren. Deși pornea ca favorită, formația din capitala Italiei a fost dominată la toate capitolele și a trebuit să se mulțumească cu un rezultat de
Fotbal: Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat 'antrenorul lunii' septembrie în La Liga
Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician al lunii septembrie în La Liga, după care a condus ultima ședință de antrenament înainte de deplasarea la Istanbul pentru meciul de marți împotriva echipei Galatasaray, din a doua etapă a Ligii Campionilor, scrie EFE.
Polo masculin: CS Dinamo București, învinsă de CN Barcelona, în preliminariile Euro Cup
CS Dinamo București a fost învinsă de CN Barcelona cu scorul de 19-11 (2-3, 5-3, 7-1, 5-4), duminică, la Napoli, în ultimul său meci din Grupa D a preliminariilor Euro Cup la polo pe apă masculin. Meciul a fost echilibrat în prima sa jumătate, după care echipa antrenată de fostul internațional român Andrei Iosep s-a des
Fotbal: Mourinho a boicotat conferința de presă de după meciul lui Real Madrid
Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în fața presei sâmbătă seară, după victoria cu 1-0 înregistrată în La Liga împotriva echipei Villarreal, în semn de protest față de cartonașul roșu primit de Vinicius Junior, scrie AFP. Atacantul brazilian - intrat pe teren în repriza s
MotoGP: Italianul Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat MP al Indoneziei; spaniolul Jorge Martin, lider la general
Pilotul italian Marco Bezzecchi (Aprilia-Racing) a câștigat duminică Marele Premiu al Indoneziei la MotoGP, în timp ce spaniolul Jorge Martin a revenit pe prima poziție a clasamentului general, cu cinci curse rămase de disputat în acest sezon, scrie AFP. Italianul, în vârstă de 27 de ani, originar din Rimini, a ob
Atletism: Kenyanul Eliud Kipchoge a câștigat maratonul de la Melbourne (Australia)
Kenyanul Eliud Kipchoge, campion olimpic în 2016 și 2020, a câștigat duminică, la Melbourne, primul său maraton din ultimii trei ani, scrie AFP. Cel mai titrat maratonist din istorie a trecut linia de sosire după 2 ore 9 minute și 10 secunde. A fost prima sa victorie pe această distanță de la cursa de la Berlin din 2023 și a reprez
Fotbal: RB Leipzig a învins cu 6-0 pe Eintracht Frankfurt, în Bundesliga
Echipa de fotbal RB Leipzig a învins, sâmbătă seara, la scor de set de tenis, 6-0, pe teren propriu, pe Eintracht Frankfurt, într-un meci din etapa a 5-a a Bundesligii. Golurile de pe Red Bull Arena au fost înscrise de Ezechiel Banzuzi (1), Christopher Nkunku (5, 41, 44), Antonio Nusa (54) și Tidiam Gomis (89). Cu 9 pun
Fotbal: Fundașul Jules Kounde, jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria FC Barcelona
Fundașul echipei FC Barcelona, Jules Kounde, titular în meciul din La Liga împotriva formației Getafe, a devenit sâmbătă jucătorul francez cu cele mai multe apariții din istoria clubului catalan, depășindu-l pe Eric Abidal și ajungând la un total de 194 de meciuri disputate în toate competițiile, scrie AFP. Intern
Fotbal: Messi a marcat primele goluri după retragerea internațională
Lionel Messi a marcat două goluri sâmbătă contribuind la victoria cu 4-0 a echipei sale, Inter Miami, în fața celor de la DC United în Major League Soccer (MLS) - primele reușite după recenta retragere de la echipa națională a Argentinei, scrie AFP. Messi, în vârstă de 39 de ani, a înscris de două ori (&icir














