Fotbal - EURO 2024: Nicolae Stanciu - Aşteptăm meciul cu Slovacia pentru a rezolva calificarea acolo
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu Belgia, scor 2-0, că aşteaptă ultimul meci din grupă, cel cu Slovacia, pentru a rezolva calificarea în faza superioară a Campionatului European.
"Am avut şi noi şansele noastre de a marca, din păcate nu am făcut-o azi. Au intrat toate golurile cu Ucraina. Ştiam că trebuie să suferim în faţa unei echipe ca Belgia. Şi azi am suferit. Puteam să închidem calificarea din această seară, asta ne-am dorit, dar totuşi am jucat împotriva unui adversar puternic. Cred că şi noi dacă reuşeam să egalăm... poate alta era soarta meciului. Poate ei nu mai reveneau pe tabelă. Eu sunt mândru de colegii mei, de cum am luptat azi 90 de minute. Acum trebuie să ne refacem şi să aşteptăm meciul cu Slovacia, să rezolvăm calificarea acolo", a afirmat el la postul Pro Tv.
Stanciu a explicat că golul rapid al belgienilor a dat peste cap naţionala României.
"Noi am încercat să forţăm şi în prima repriză sau să începem tare, dar a venit golul lor chiar în minutul 2. Asta ne-a dat peste cap, nu este chiar uşor să revii după un gol luat în minutul 2. Dar cred eu că ne-am descurcat destul de bine. Aşteptăm meciul cu Slovacia şi sper ca la final să sărbătorim calificarea", a menţionat fotbalistul.
Naţionala României a fost învinsă de selecţionata Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa E a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.
Cu acest rezultat şi după victoria Ucrainei în faţa Slovaciei (2-1), toate cele trei echipe din grupă au câte trei puncte şi totul se va decide în ultima etapă, pe 26 iunie, când vor avea loc meciurile Slovacia - România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina - Belgia (Stuttgart, 19:00). România este încă lider, cu 3-2 la golaveraj (urmată de Belgia, cu 2-1).
AGERPRES (A, AS-editor: Marius Ţone, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FIFPRO Europa cere o reformă la FIFA după propunerea eșuată a lui Infantino
Sindicatul european al fotbaliștilor (FIFPRO Europa) a cerut, luni, o reformă a structurilor de conducere ale Federației internaționale, susținând că proiectul de investiție al FIFA a expus defecțiuni periculoase în felul în care este condus fotbalul global, transmite Reuters. Sindicatul a publicat un studiu în care sus
Auto - F1: Lando Norris cere schimbări la circuitul din Madrid și privind regula mașinii virtuale
Cel mai nou circuit din Formula 1 trebuie să se schimbe, dar și regula mașinii de siguranță virtuale (VSC), a declarat campionul mondial Lando Norris după ce a pierdut Marele Premiu al Spaniei pe care l-a avut la îndemână, relatează Reuters. Temerile de accidente și steaguri roșii nu s-au concretizat la prima cursă din Marele Circ
Vincent Roberti, numit președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2020
Vincent Roberti a fost numit în funcția de președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030, luni, în urma plecării lui Edgar Grospiron, transmite Reuters. Grospiron a demisionat din cauza tensiunilor din cadrul Comitetului de organizare (COJOP), după 18 luni în funcție.
Tenis: Alexander Zverev și-a consolidat poziția a doua în clasamentul ATP; Djokovic a ieșit din Top 10
Tenismanul german Alexander Zverev și-a consolidat locul secund în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat luni, după ce a câștigat titlul la US Open, transmite AFP. Zverev rămâne la aproape 2.000 de puncte de liderul Jannik Sinner, care a lipsit de la New York, în timp ce ''veteranul
Tenis: Elena Rîbakina, noul lider al clasamentului WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15
Kazaha Elena Rîbakina, care a câștigat sâmbătă titlul la US Open, a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, în timp ce românca Sorana Cîrstea ocupă cel mai bun loc din carieră, 15. Rîbakina a detronat-o pe învinsa sa din finală
Atletism: Alison Dos Santos (400 m garduri), Kenny Bednarek, Melissa Jefferson-Wooden (200 m) - campioni Ultimate
Atletul brazilian Alison Dos Santos a obținut titlul în proba de 400 m garduri, în care deține recordul mondial (45 sec 80/100), duminică, la Campionatele Ultimate, organizate de World Athletics la Budapesta, transmite AFP. Sud-americanul de 26 de ani și-a încheiat sezonul cu o nouă cursă sub 46 de secunde, 45 sec 98/100.
Fotbal: Lamine Yamal consideră că Kylian Mbappe este singurul său adversar pentru Balonul de Aur
Fotbalistul spaniol Lamine Yamal consideră că succesul cu naționala Spaniei și câștigarea titlului în La Liga cu FC Barcelona ar trebui să-i ofere avantajul necesar în acest an în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur, transmite Reuters. Atacantul francez Kylian Mbappe, care a fost cel mai bun marcator la Cupa
Baschet feminin: Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv
Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv, după ce a învins Franța cu scorul de 97-79 (17-20, 26-25, 30-12, 24-22), duminică seara, în finala Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Diferența a fost făcută de sfertul al treilea, adjudecat de campioana olimpică la o diferență de
Fotbal: PSG a obținut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon
Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, a obținut prima sa victorie în acest sezon în Ligue 1, 1-0 cu Brest, duminică, în deplasare, în etapa a patra, transmite AFP. Singurul gol al meciului a fost înscris de campionul mondial Ferran Torres (min. 5), cel care reușite un hat-trick mier
Fotbal: Juventus, învinsă de Sassuolo în Serie A
Juventus a fost învinsă de Sassuolo cu scorul de 3-2, duminică seara, în deplasare, într-o partidă din etapa a patra a primei ligi italiene de fotbal. Golul victoriei gazdelor a fost marcat de muntenegreanul Vasilije Adzic (90+4), un jucător împrumutat de Sassuolo chiar de la Juventus. Pentru gazde au mai punctat Sebast
Fotbal: FC Barcelona continuă parcursul perfect în La Liga; Atletico Madrid a câștigat în deplasare
FC Barcelona continuă parcursul perfect în acest debut al primei ligi spaniole de fotbal, după ce a învins-o pe Levante cu 4-2, duminică, în deplasare, în etapa a cincea. Campioana s-a impus prin dubla reușită de Lamine Yamal (19, 48 - penalty) și golurile semnate de Xavi Espart (5) și Karim Adeyemi (90+2). Echipa din V
Tenis: Alexander Zverev a câștigat titlul la US Open
Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit, a câștigat turneul US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins pe americanul Ben Shelton, numărul 9 mondial, cu 6-3, 7-6 (7/2), 5-7, 6-2, duminică, la New York, transmite AFP. Zverev (29 ani, 2 ATP) și-a trecut în palmares al doilea său titlu de Mare Șle
Fotbal: Kairat Almatî a pierdut poziția de lider în Kazahstan
Kairat Almatî, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a pierdut poziția de lider în campionatul de fotbal al Kazahstanului, după ce a fost învinsă fără drept de apel de Tobol Kostanai, cu 4-1, duminică, pe teren propriu, în etapa a 26-a. Campioana a a încheiat astfel o serie remarc
Fotbal: Vlad Dragomir a adus victorie echipei FC Pafos cu AEK Larnaca, în Cipru
Mijlocașul român Vlad Dragomir a marcat golul prin care FC Pafos a învins-o pe AEK Larnaca, scor 1-0, duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a treia a primei ligi cipriote de fotbal. Dragomir a marcat golul în min. 62, la doar două minute după ce fusese introdus pe teren. Pentru intern
VIDEO Ciclism: Spaniolul Enric Mas a câștigat Turul Spaniei
Ciclistul spaniol Enric Mas a câștigat, la 31 de ani, Turul Spaniei, duminică, la Granada, după ce în etapa a 21-a, ultima a cursei, s-a impus norvegianul Tobias Johannessen, transmite AFP. Rutierul echipei Movistar a preluat tricoul roșu de lider după etapa a opta, în urma abandonului marelui favorit sloven Tadej Pogacar, și














