Tenis: Jaqueline Cristian a egalat situaţia în meciul cu Ucraina (2-2), din Billie Jean King Cup
Echipele României şi Ucrainei sunt la egalitate, 2-2, în calificările Billie Jean King Cup, după ce Jaqueline Cristian a învins-o pe Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 2-6, 6-4, 6-4, sâmbătă, la Fernandina Beach (Florida).
Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 16 min), în ciuda celor 7 duble greşeli.
După un prim set cedat fără drept de apel, românca şi-a ridicat nivelul şi a reuşit să le câştige pe următoarele două, decisivul după ce a avut 5-2.
Jocul a fost echilibrat, Ţurenko (34 ani, 42 WTA) încheind cu mai multe puncte câştigate (94-91), mai multe mingi direct câştigătoare (26-24) şi cu mai puţine erori neforţate (49-50).
Singura partidă anterioară dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.
Dacă Ucraina a câştigat cele două meciuri de simplu de vineri, România s-a impus în cele două de sâmbătă, Ana Bogdan reuşind să o învingă pe Elina Svitolina cu 6-4, 4-6, 6-3.
Vineri, Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, iar Jaqueline Cristian a fost întrecută de Elina Svitolina cu 6-3, 7-5.
Soarta întâlnirii va fi decisă de meciul de dublu, care ar urma să le opună pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.
Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.
Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).
Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).
România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.
În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.
În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Remiză albă între Sevilla FC și Alaves, în primul meci al etapei a 12-a din La Liga
Sevilla FC a remizat pe teren propriu cu Alaves, scor 0-0, vineri, în primul meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Alaves și-a prelungit seria de meciuri fără victorie pe stadionul Sanchez-Pizjuan la opt partide, în fața unei echipe a Sevillei care a dus lipsă de inspirație în atac și a irosit o lovitură
Fotbal: Venezia a învins-o pe Udinese în meciul dintre ultimele două clasate din Serie A
Venezia a învins-o pe Udinese cu scorul de 2-1, vineri, pe teren propriu, în meciul dintre ultimele două clasate din campionatul de fotbal al Italiei, în prologul etapei a 11-a. Venezia a deschis scorul în minutul 54 prin Toma Basic. Udinese a egalat după numai trei minute în urma autogolului lui Matias Moreno. Ga
Fotbal: Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria în fața lui Coventry
Echipa de fotbal Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria de vineri, 3-1 acasă cu Coventry, în prologul etapei a 10-a. Succesul lui Everton s-a datorat mai ales unei duble a atacantului francez Thierno Barry, care a marcat șase goluri în ultimele sale șapte meciuri, în toate competițiile, no
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.
Fotbal: Mbappe, Tchouameni, Konate și Thuram revin în lotul Franței pentru meciurile din Liga Națiunilor
Căpitanul Kylian Mbappe, mijlocașul Aurelien Tchouameni și fundașul Ibrahima Konate, toți refăcuți după accidentări, alături de atacantul Marcus Thuram, au revenit în echipa națională a Franței, conform lotului anunțat vineri de selecționerul Zinedine Zidane, în timp ce atacantul Pablo Pagis este la prima sa convocare din carieră, scrie AFP.
Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)
Discuțiile privind prelungirea contractului lui Ousmane Dembele cu clubul de fotbal Paris Saint-Germain până în 2030 sunt într-un stadiu avansat, deși nu s-a ajuns încă la un acord oficial, a declarat vineri pentru AFP o sursă apropiată negocierilor. 'Discuțiile dintre clubul parizian și atacantul francez sunt extre
Tenis: Grecoaica Maria Sakkari, în semifinale la Hong Kong (WTA)
Grecoaica Maria Sakkari (locul 30 mondial), favorită nr. 4, s-a calificat vineri în semifinalele turneului de tenis WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a trecut, în sferturi, în două seturi, 6-2, 6-3, de belarusa Aleksandra Sasnovici (101 WTA). Sakkari, care are două titluri WTA &icir
Haltere: Luis Lauret a câștigat singura medalie a României la Mondialele de la Ningbo
Sportivul de origine cubaneză Luis Manuel Lauret Rodriguez (cat. 110 kg) a câștigat, vineri, singura medalie a României la Campionatele Mondiale de haltere de la Ningbo (China). Lauret (Clubul Sportiv Olimpia București) a cucerit argintul la stilul smuls, cu 194 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 198 kg. Aurul a revenit
Fotbal: Sunt convins că Donnarumma își va regăsi forma după greșelile făcute, spune antrenorul Maresca
Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester City, Enzo Maresca, este încrezător că portarul Gianluigi Donnarumma va reveni la cea mai bună formă a sa în perioada următoare cu puțină îndrumare din partea sa, scrie DPA. Forma lui Donnarumma a fost intens analizată în urma unor greșeli comise în meciurile recente










