logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tenis: Ucraina - România 1-0, în Billie Jean King Cup; Ana Bogdan a pierdut primul meci

Image

România este condusă de Ucraina cu 1-0, după ce jucătoarea de tenis Ana Bogdan a fost învinsă Lesia Ţurenko în trei seturi, cu 3-6, 6-2, 6-0, vineri, în primul meci de simplu al întâlnirii de la Fernandina Beach (Florida), din calificările Billie Jean King Cup.

Ţurenko (34 ani, 42 WTA) s-a impus după două ore de joc.

Ana Bogdan (31 ani, 64 WTA) a făcut un prim set bun, câştigat cu 6-3, dar apoi a fost dominată din ce în ce mai clar de adversara sa.

Românca a avut mai multe mingi direct câştigătoare, 19-18, dar a comis şi mai multe erori neforţate în acest meci, 39-29.

Ţurenko se impusese în ambele partide directe cu Ana Bogdan, cu 6-1, 6-0 în 2011, în primul tur la Istanbul (ITF), şi cu 4-6, 6-3, 7-6 (20/18) în 2023, în turul al treilea la Wimbledon.

În al doilea meci de simplu de vineri, Jaqueline Cristian (25 ani, 75 WTA) o va întâlni în premieră pe Elina Svitolina (29 ani, 18 WTA).

Sâmbătă (19:00, ora României), în al treilea meci de simplu, Ana Bogdan o va înfrunta pe Svitolina, o altă confruntare în premieră, iar ultimul duel de simplu le va opune pe Jaqueline Cristian şi pe Lesia Ţurenko. Singura partidă directă dintre ele a fost câştigată de ucraineancă, în 2021, în sferturi la Linz, cu 5-7, 6-4, 6-1.

Meciul de dublu le va opune pe gemenele Liudmila şi Nadia Kicenok şi pe tinerele Mara Gae/Anca Todoni.

Căpitanul nejucător al echipei României, Horia Tecău, le-a convocat pentru acest meci pe Ana Bogdan (64 WTA la simplu, 318 WTA la dublu), Jaqueline Cristian (75 WTA la simplu, 215 WTA la dublu), Anca Todoni (191 WTA la simplu, 724 WTA la dublu), Mara Gae (1.062 WTA la simplu), precum şi pe Simona Halep, care s-a retras între timp din cauza unei accidentări.

Echipa Ucrainei, al cărei căpitan nejucător este Mihail Filima, le cuprinde pe Elina Svitolina (18 WTA la simplu), Lesia Ţurenko (42 WTA la simplu), Iulia Starodubţeva (138 WTA la dublu, 146 WTA la dublu), Liudmila Kicenok (18 WTA la dublu), Nadia Kicenok (42 WTA la dublu).

Meciul cu Ucraina, din calificările BJK Cup, va avea loc pe 12 şi 13 aprilie, la Racquet Park Drive din Amelia Island, Fernandina Beach (Florida/SUA).

România şi Ucraina s-au întâlnit de patru ori până acum, iar tricolorele conduc cu 3-1.

În 1997, România s-a impus cu 3-0, la Bari (Italia), în Grupa B a zonei Europa/Africa. În 1999, România câştiga cu 2-0, în Spania (Murcia), în play-off-ul zonei Europa/Africa. Singura victorie a Ucrainei datează din 2003, când învingea cu 2-1, la Estoril (Portugalia), în Grupa C a zonei Europa/Africa. Ultimul duel a avut loc în 2014, la Budapesta, România câştigând cu 2-0, în barajul de promovare al zonei Europa/Africa.

În noiembrie, România a învins Serbia cu 4-0, la Kraljevo, în baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei, în timp ce Ucraina a trecut de Lituania cu 3-1, la Vilnius.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)

 

Citiţi şi:

 

Tenis: Ucraina - România 2-0, în Billie Jean King Cup, după prima zi

Afisari: 104

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sport Extern 09-06-2026 17:42

Tenis: Sorana Cîrstea a început sezonul pe iarbă cu o victorie la Queen's (WTA)

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Queen's Club, dotat cu premii totale de 1.915.000 de dolari, după ce a învins-o pe australianca Maddison Inglis, cu 6-4, 5-7, 6-2, marți, la Londra. Cîrstea (36 ani, 18 WTA), a șaptea favorită a turneului,

Sport Extern 09-06-2026 16:22

Fotbal: Selecționerul Germaniei ar fi putut comunica mai bine în legătură cu revenirea lui Neuer (Thomas Muller)

Fostul internațional german Thomas Muller a salutat revenirea portarului Manuel Neuer în lotul pentru Cupa Mondială de fotbal, dar a spus că selecționerul Julian Nagelsmann ar fi putut comunica mai bine în legătură cu acest subiect, relatează DPA. 'Dezbaterea s-a aprins, în mod firesc, deoarece modul în care s-a com

Sport Extern 09-06-2026 13:48

Fotbal: Muzeul Madame Tussauds din Berlin a prezentat statuia de ceară a lui Lamine Yamal înainte de CM 2026

Muzeul Madame Tussauds din Berlin a dezvelit, marți, o statuie de ceară a lui Lamine Yamal, cu doar câteva zile înainte de începerea Cupei Mondiale de fotbal 2026 și, de asemenea, ca o amintire a EURO 2024, când jucătorul Barcelonei a intrat în istoria Berlinului purtând tricoul echipei naționale a Spaniei, campioana europeană, relatează E

Sport Extern 09-06-2026 13:00

Fotbal - CM 2026: Programul turneului final

Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada va debuta joi, cu meciul dintre Mexic și Africa de Sud, care va avea loc la Ciudad de Mexico, în Grupa A. Nu mai puțin de 48 de echipe participă la ediția din acest an a competiției (11 iunie-19 iulie), repartizate în 12 grupe a câte patru echipe și care vor disputa 104 meciuri, pe 16

Sport Extern 09-06-2026 12:01

Fotbal: Manuel Neuer a revenit la antrenamentele Germaniei, cu șase zile înaintea debutului la Cupa Mondială

Portarul Manuel Neuer a revenit la antrenamentele selecționatei Germaniei, începându-și pregătirile finale pentru Cupa Mondială de fotbal 2026, în tabăra de bază a Mannschaft-ului din America de Nord, informează DPA. Indisponibil timp de trei săptămâni din cauza unei accidentări la gambă stângă, Neuer s-a alăturat echipei cu ocazi

Sport Extern 09-06-2026 11:49

Fotbal - CM 2026: Spania va conta pe Lamine Yamal la primul său meci, cu Capul Verde

Atacantul spaniol Lamine Yamal, menajat în meciul amical de luni cu Peru (3-1), este în plin proces de recuperare și va fi apt la prima partidă a campioanei Europei la Cupa Mondială de fotbal, împotriva Capului Verde, pe 15 iunie, transmite DPA. O accidentare la ischiogambieri l-a ținut pe Yamal indisponibil din 22 aprilie, astfel că starul s

Sport Extern 09-06-2026 11:18

Tenis: Tatjana Maria, deținătoarea trofeului, surprinsă că nu a primit un wild card pentru turneul de la Queen's (WTA)

Jucătoarea germană Tatjana Maria, campioana en titre de la Queen's, a fost surprinsă că nu i-a fost acordat un wild card pentru ediția din acest an a acestui turneu de categoria WTA 500, dar a fost copleșită de reacția pozitivă a membrilor clubului londonez, informează DPA. Maria, mamă a doi copii, a strălucit anul trecut, când tenisul feminin a reve

Sport Extern 09-06-2026 10:40

Fotbal: Papa Leon al XIV-lea, în vizită la clubul spaniol Real Madrid

Papa Leon al XIV-lea a fost primit luni de președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, la stadionul Santiago Bernabeu, care a găzduit luni o întâlnire cu comunitatea diecezană din capitala Spaniei, informează EFE. Suveranul pontif a admirat cu această ocazie vitrina cu trofee a celui mai titrat club de fotbal din lume și a primit un tricou

Sport Extern 09-06-2026 10:39

Fotbal: Michel Platini l-a dat în judecată pe președintele FIFA pentru denunț calomnios

Michel Platini, fost președinte al UEFA, a intentat luni un proces împotriva președintelui FIFA, Gianni Infantino, pentru ''denunț calomnios'' și ''trafic de influență'', ca răspuns în scandalul care i-a barat ascensiunea la vârful fotbalului mondial în 2015, potrivit unui comunicat transmis AFP. Acest pr

Sport Extern 09-06-2026 10:26

Fotbal - CM 2026: Președintele Portugaliei dorește 'trofeul care lipsește', în memoria lui Diogo Jota

Președintele Portugaliei, Antonio Jose Seguro, a îndemnat luni selecționatei de fotbal a țării sale să cucerească 'trofeul care lipsește', Cupa Mondială, pentru a-l dedica memoriei regretatului atacant Diogo Jota, informează EFE. Seguro s-a deplasat la Cidade do Futebol (Orașul Fotbalului) de la Oeiras, în regiunea metropolitană a Lisabonei

Sport Extern 09-06-2026 10:16

Fotbal - CM 2026: Victorie a Spaniei (3-1 cu Peru), în ultimul său meci de pregătire

Naționala de fotbal a Spaniei a învins Peru cu scorul de 3-1, luni, la Puebla (Mexic), în ultimul său meci de pregătire pentru Cupa Mondială 2026, care va debutat joi, transmite AFP. Pentru ''La Roja'' au marcat Mikel Oyarzabal (2), Pedri (32) și portarul Pedro Gallese (53, autogol). Atacantul Jairo Velez a redus diferența de pe tab

Sport Extern 09-06-2026 09:42

Fotbal: 'Sunt bine și sunt acasă', a asigurat danezul Christian Eriksen după ce a leșinat pe teren

Fotbalistul danez Christian Eriksen, care poartă un stimulator cardiac de când s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci la EURO 2020, i-a asigurat pe toți, luni, că este 'bine' și că s-a întors acasă, după ce a căzut din nou pe teren în timpul unui amical împotriva Ucrainei, relatează AFP. 'Sunt bine și sunt acasă cu

Sport Extern 09-06-2026 09:11

Tenis: Serena Williams revine marți în competiție, la turneul WTA de la Queen's

Jucătoarea americană Serena Williams, câștigătoarea a 23 de titluri de Mare Șlem, își va efectua marți revenirea oficială pe terenurile de tenis, urmând să evolueze în primul tur al probei de dublu a turneului WTA de la Queen's, la Londra, la aproape patru ani de la ultimul ei meci în circuitul profesionist, informează AFP. La

Sport Extern 09-06-2026 09:04

Fotbal - CM 2026: Franța a învins Irlanda de Nord cu 3-1, înaintea plecării în Statele Unite

Naționala de fotbal a Franței a învins selecționata Irlandei de Nord cu scorul de 3-1, luni seara, pe Stadionul ''Pierre-Mauroy'' din Villeneuve-d'Ascq, în ultimul său test înaintea participării la Cupa Mondială din America de Nord, transmite AFP. Starul Michael Olise (Bayern Munchen) a reușit un hat-trick pentru ''

Sport Extern 09-06-2026 08:29

Baschet: San Antonio Spurs a redus din diferență în finala NBA cu NY Knicks

San Antonio Spurs, echipa starului francez Victor Wembanyama, autor a 32 de puncte, s-a relansat, luni, cu o victorie cu 115-111 pe terenul echipei New York Knicks, reducând avantajul grupării newyorkeze în finala ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA) la 2-1 la general, informează AFP. După două meciuri dezamăgitoare pe teren propriu,