Fotbal: Cristiano Ronaldo, eliminat în Supercupa Arabiei Saudite

Starul portughez Cristiano Ronaldo a fost eliminat în finalul meciului pierdut de echipa sa, Al-Nassr, în faţa rivalei Al-Hilal (scor 1-2), luni seara, pe stadionul Mohammed bin Zayed din Abu Dhabi, în semifinalele Supercupei Arabiei Saudite la fotbal.
Ronaldo a văzut cartonaşul roşu direct, cu patru minute înaintea finalului jocului, după ce a lovit un adversar în momentul în care Al-Nassr era condusă cu 2-0, înainte de a marca golul de onoare.
Al-Hilal, formaţie antrenată de portughezul Jorge Jesus, a deschis scorul în minutul 62, prin Salem Al-Dawsari, iar apoi şi-a dublat avantajul prin brazilianul Malcom (72), înainte ca Al-Nassr să reducă din handicap în timpul adiţional prin senegalezul Sadio Mane, fostul jucător al lui FC Liverpool.
Francezul Karim Benzema, fostul coechipier al lui Cristiano Ronaldo la Real Madrid, a avut în schimb o seară mult mai bună, reuşind să înscrie primul său gol din 2024, în cealaltă semifinală a Supercupei Arabie Saudite, câştigată de echipa sa, Al-Ittihad, cu 2-1, în faţa formaţiei Al-Wehda.
Benzema, care nu mai marcase de peste o sută de zile, a deschis scorul după doar 55 de secunde de joc, pe stadionul Al-Nahyan din Abu Dhabi, acesta fiind cel mai rapid gol marcat în istoria Supercupei Arabiei Saudite. Al-Ittihad şi-a dublat avantajul înainte de pauză, prin marocanul Abderrazak Hamdallah, care a fructificat o pasă a brazilianului Romarinho.
Al Wehda a înscris la rândul ei în timpul adiţional (90+7), prin Hussain Ahmed Al-Issa, după ce marocanul Faycal Fajr ratase un penalty în minutul 90+1.
Al-Ittihad, deţinătoarea trofeului, va disputa joi finala Supercupei Arabiei Saudite împotriva formaţiei Al-Hilal, triplă câştigătoare a competiţiei (2015, 2018, 2021) şi actualul lider al ligii saudite.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Fotbal: Manchester City, doar o remiză albă cu 'lanterna roșie', Southampton, în Premier League
Manchester City nu a izbutit decât o remiză albă, 0-0, sâmbătă seara, în deplasare, cu 'lanterna roșie' Southampton, în primul meci al etapei a 36-a, antepenultima, din Premier League. Cu 65 de puncte, City se menține momentan pe locul 3 în clasament, însă posibil doar până la finalul acestei r
MotoGP: Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat proba de sprint din cadrul Marelui Premiu al Franței
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint premergătoare Marelui Premiu al Franței la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, a șasea etapă a Campionatului mondial, în timp ce francezul Fabio Quartararo (Yamaha), plecat din pole position, a terminat pe locul 4, scrie AFP. Sextuplul campion mondi
Tenis: Casper Ruud, în turul 3 la Roma (ATP)
Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (7 ATP, favorit nr. 6) s-a calificat sâmbătă în runda a treia a turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-3, de kazahul Alexander Bublik (76 ATP). Ruud s-a impus după o partidă de două ore, în
Tenis: Gabriela Ruse, calificată în optimile probei de dublu la Roma (WTA)
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după o victorie cu 6-3, 6-2 în fața cuplului Miyu Kato (Japonia)/Aldila Sutjiadi (Indonezia). Ruse și p
Tenis: Iga Swiatek, deținătoarea titlului, eliminată la Roma (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (2 WTA, favorită nr, 2), deținătoarea titlului, a fost eliminată sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce s-a înclinat surprinzător, în două seturi, 1-6, 5-7, în fața americancei Danielle Collins (35 WTA, cap de serie nr. 29).
Fotbal: Flick (FC Barcelona) le cere jucătorilor săi un meci 'ofensiv și dominant' cu Real Madrid, în La Liga
Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, le-a cerut sâmbătă jucătorilor săi să-ți mențină stilul de joc 'ofensiv și dominant' în El Clasico de duminică seara împotriva lui Real Madrid, un meci decisiv în cursa pentru titlul în La Liga, scrie AFP. 'Toată lumea știe că într-un Clasico trebuie
Fotbal: Hoffenheim vrea să-l păstreze pe antrenorul Christian Ilzer și sezonul următor
Hoffenheim este hotărâtă să continue cu antrenorul Christian Ilzer în sezonul următor, a declarat directorul sportiv Andreas Schicker, scrie DPA. Hoffenheim este teoretic salvată de la retrogradare după remiza, 2-2, la Wolfsburg, de vineri seară, în meciul care a deschis etapa a 33-a a Bundesligii, fiind pe locul 14 (din 18),
MotoGP: Francezul Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position la Marele Premiu al Franței
Pilotul francez Fabio Quartararo (Yamaha) va pleca din pole position sâmbătă, în proba de sprint, și duminică în cura propriu-zisă, la Marele Premiu de MotoGP al Franței, a șasea etapă a Campionatului mondial, pe circuitul Bugatti din Mans (4,19 km), scrie AFP. Sâmbătă dimineața, în calificări, el a scos cel mai b
Fotbal: Mijlocașul olandez Donny van de Beek (Girona), operat la gleznă, absent între 4 și 5 luni
Fotbalistul olandez Donny van de Beek, care joacă pentru clubul spaniol Girona, va lipsi timp de patru sau cinci luni din cauza unei accidentări la călcâiul stâng, el fiind operat vineri, a anunțat clubul sâmbătă, scrie EFE. Van de Beek, în vârstă de 28 de ani, a semnat cu Girona în vara trecută, venind de l
Fotbal: Guardiola mărturisește că a avut cel mai dificil sezon al carierei
Pep Guardiola a recunoscut vineri seara că acest sezon a fost cel mai dificil din cele 16 pe care le-a avut ca antrenor până acum, scrie DPA. Spaniolul a antrenat echipe de top, precum FC Barcelona, Bayern Munchen și din 2016 pe Manchester City, însă în acest sezon cu 'cetățenii', după patru succese consecutive î
Fotbal: Cupa mondială feminină va trece de la 32 la 48 de echipe începând cu 2031 (FIFA)
Cupa Mondială feminină de fotbal se va extinde de la 32 la 48 de echipe, la fel ca și competiția masculină, începând cu ediția din 2031, a anunțat vineri Federația Internațională (FIFA), scrie AFP. Decizia a fost luată în unanimitate de Consiliul FIFA 'având în vedere progresele remarcabile înregistrate
Baschet - NBA: Victorii pentru Cleveland Cavaliers și Denver Nuggets, în play-off
Echipele Cleveland Cavaliers și Denver Nuggets au obținut victorii în partidele disputate vineri seara, în seria meciurilor din play-off-ul Ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA). În Conferința Est, 'cavalerii' s-au impus în deplasare, cu 126-104, în fața celor de la Indiana Pacers, astfel &ic
Fotbal: AC Milan, victorie cu Bologna, în Serie A
AC Milan a învins cu 3-1, vineri seara, pe teren propriu, pe Bologna în prologul etapei a 36-a din Serie A, și ambele echipe speră încă să prindă un loc de cupe europene sezonul viitor. Pe Stadio 'Giuseppe Meazza', gazdele au punctat prin Santiago Gimenez (73, 90+2) și Christian Pulisic (79), golul oaspeților aparțin&
Fotbal: Wolfsburg și Hoffenheim au remizat, în Bundesliga
Wolfsburg și Hoffenheim au remizat vineri seara, 2-2, în meciul care a deschis etapa a 33-a a Bundesligii, penultima, rezultat care teoretic îi scutește pe oaspeți de grijile retrogradării. Pe Volkswagen Arena, golurile au fost marcate de Pavel Kaderabek (34) și Marius Bulter (84) pentru Hoffenheim, 'lupii' beneficiind de a
Fotbal: Las Palmas, învinsă de Rayo Vallecano, în La Liga
Las Palmas, echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, a fost învinsă cu 1-0, vineri seara, pe teren propriu, de Rayo Vallecano, în prologul etapei a 35-a din La Liga, reducându-și șansele de a rămâne și sezonul viitor în prima liga spaniolă de fotbal. Singurul gol al partidei de pe Estadio Gran C