Baschet: Rudy Fernandez, căpitanul naţionalei Spaniei, se va retrage la finalul acestui sezon
Rudy Fernandez, baschetbalistul lui Real Madrid, căpitan al naţionalei Spaniei, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că se va retrage la finalul acestui sezon, informează AFP.
"Cuvântul retragere este greu de pronunţat. Dar am ajuns la o vârstă şi încep să mă gândesc la alte lucruri, la familia mea. Mai am câteva luni şi sper că voi putea da totul", a explicat Rudy Fernandez în faţa presei, în ziua în care a împlinit 39 de ani.
Jucătorul care a debutat la Joventut Badalona are unul din cele mai frumoase palmaresuri din baschetul european: două titluri mondiale, patru titluri europene şi două medalii de argint la Jocurile Olimpice cu Spania, şase titluri de campion la Spaniei şi trei Euroligi cu Real Madrid.
Excepţional la aruncările de trei puncte, Fernandez a fost unul din oamenii cheie ai generaţiei de aur a naţionalei Spaniei, alături de fraţii Pau şi Marc Gasol şi de Ricky Rubio. El îşi propune acum să câştige din nou Euroliga cu Real Madrid şi să ducă Spania la turneul olimpic de la Paris, la turneul de calificare de la începutul lui iulie.
Baschetbalistul cu cele mai multe meciuri pentru naţionala Spaniei (250 de selecţii), Fernandez a spus că vrea să respecte promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui sau: ca Jocurile Olimpice de la Paris să fie "ultimul său turneu profesionist", la 20 de ani după ce a participat la Jocurile de la Atena din 2004.
În 16 sezoane la Real Madrid, devenit clubul vieţii sale după o experienţă nu prea reuşită în NBA, Rudy Fernandez a disputat peste 700 de meciuri şi a obţinut 27 de trofee şi mai multe distincţii individuale. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Poloneza Iga Swiatek, calificată în sferturi la Wuhan (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (9 WTA), favorită nr. 7, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de americanca Ashlyn Krueger (68 WTA). Swiatek, sfertfinalistă și anul trecut la acest turneu
Fotbal: ''Am meritat să pierdem meciul'', a spus antrenorul Borussiei Dortmund, după eșecul cu Bodo/Glimt
Antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, a recunoscut că modificările efectuate în echipă pentru meciul din Liga Campionilor la fotbal împotriva celor de la Bodo/Glimt (0-1), disputat miercuri, au reprezentat un factor decisiv în prima înfrângere a echipei din acest sezon, scrie DPA. Tehnicianul a operat cinci s
Fotbal: Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA; i s-a transmis că nu e apt să conducă organizația
Președintele Gianni Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA pentru planul său de a vinde drepturi legate de Cupa Mondială de fotbal, însă i s-a transmis că nu este apt să conducă organizația dacă nu face publice toate documentele și nu răspunde la întrebări esențiale, scrie BBC. Consiliul FIFA s-a reunit joi la Zu
Schi alpin: Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile
Schiorul norvegian Aleksander Aamodt Kilde, care a încheiat pe primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale în 2020, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul unei sesiuni de antrenament în Chile, a anunțat joi federația de schi din țara sa, informează AFP. Kilde, specialist în probele de v
Ciclism: Belgianca Lotte Kopecky, locul 1 în cursa cu eliminare la Mondialele de la Shanghai
Belgianca Lotte Kopecky a devenit pentru a treia oară campioană mondială în cursa cu eliminare, joi, la competiția de ciclism pe velodrom de la Shanghai (China), devansându-le pe japoneza Yumi Kajihara și pe americanca Megan Jastrab, informează AFP. Deja titrată în această probă în 2022 și 2023, Lotte Kopecky a obținut,
Tenis: Zverev, după șapte ani din nou în semifinale la Shanghai (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 2 mondial, s-a calificat joi, pentru prima dată după șapte ani, în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, informează AFP. Zverev, care are garantată urcarea pe locul 1 mondial pentru prima dată în carieră în săptăm&aci
Fotbal: Keane a vorbit despre ''circul'' de la Manchester United, după ce Lisandro Martinez a criticat conducerea clubului
Fostul mare fotbalist Roy Keane a vorbit despre ''circul'' care există la Manchester United, după ce fundașul Lisandro Martinez a criticat conducerea clubului, informează DPA. Argentinianul Martinez a acuzat clubul de lipsă de ambiție și a pus sub semnul întrebării transferurile făcute în această vară după înf
Fotbal: Inter Milano nu va mai conta pe Lautaro circa trei săptămâni
Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, l-a pierdut pentru cel puţin trei săptămâni pe atacantul argentinian Lautaro Martinez, care a suferit o leziune musculară la coapsa stângă, scrie EFE. ''Lautaro Martinez a fost supus unor teste clinice şi imagistice joi, la Institutul Humanitas din Rozzano. Testele au detectat un
Fotbal: Situația financiară a lui Inter Milano ar fi afectată de un parcurs slab în Liga Campionilor
Dificultățile întâmpinate în Liga Campionilor de Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, riscă să atragă costuri financiare semnificative, o ratare a calificării în optimile de finală putând impune vânzarea unui jucător important, scrie site-ul Football Italia. Potrivit ziarului Tuttosport, proprie
Fotbal - Conference League: Meciul Egnatia - Midtjylland, mutat la Elbasan, în urma demonstrațiilor din capitala Albaniei
Meciul de debut al echipei de fotbal FC Midtjylland în Conference League, programat joi (astăzi) pe terenul formației albaneze KF Egnatia, a fost mutat de pe Arena Kombetare din Tirana pe Elbasan Arena, a anunțat clubul danez, informează Reuters. UEFA a schimbat locul de desfășurare în urma unor discuții cu autoritățile locale, ca
Tenis: Carlos Alcaraz, anunțat la turneul ATP 500 de la Viena la final de octombrie
Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, va participa la turneul de la Viena la sfârșitul lunii octombrie, pentru prima dată după 2021, au anunțat, joi, organizatorii evenimentului din categoria ATP 500, programat să aibă loc în perioada 26 octombrie - 1 noiembrie, informează AFP. 'După ce s-a aflat, miercuri, că ''Six Kings
Șah: Fostul fotbalist belgian Jan Vertonghen îl va înfrunta pe Garry Kasparov într-un meci demonstrativ
Fostul fotbalist belgian Jan Vertonghen, deținătorul recordului de selecții la naționala țării sale, îl va înfrunta pe legendarul șahist rus Garry Kasparov, în cadrul inițiativei belgiene Your Next Move, care își propune să facă șahul mai accesibil tinerilor, informează site-ul walfoot.be. Evenimentul va avea loc pe 21 octombrie, la Muz
Fotbal: Enzo Maresca a declarat că Manchester City merita mai mult din meciul pierdut cu PSG
Antrenorul Enzo Maresca consideră că Manchester City merita să obțină mai mult din meciul pierdut în Liga Campionilor la fotbal, cu scorul de 2-4, cu Paris Saint-Germain, transmite DPA. În primul său meci pe teren propriu de când clubul a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, iar fost
Fotbal: Părinții jurnalistului Christophe Gleizes cer 'să se acționeze rapid' pentru eliberarea sa
Părinții lui Christophe Gleizes și organizația Reporteri fără Frontiere (RSF) au cerut joi autorităților franceze să 'acționeze rapid' pentru a obține eliberarea jurnalistului sportiv, care este încarcerat în Algeria de aproape 500 de zile, relatează AFP. 'Ne aflăm într-o perioadă preelectorală. Este responsabilit
Fotbal: Inter Miami și-a asigurat calificarea în play-off-ul MLS
Inter Miami a învins-o pe New York City FC cu scorul de 2-0, miercuri, și și-a asigurat matematic locul în play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de fotbal - Major League Soccer (MLS), scrie EFE. German Berterame a deschis scorul în minutul 20, după o pasă decisivă a uruguayanului Luis Suarez, iar Rodrigo De Paul a mă











