Fotbal: Preşedintele FFF va face presiuni asupra clubului Real Madrid pentru ca Mbappe să joace la JO 2024
Preşedintele Federaţiei franceze de fotbal (FFF), Philippe Diallo, a promis miercuri că va face presiuni asupra clubului Real Madrid, pentru a-i permite lui Kylian Mbappe să participe la Jocurile Olimpice din această vară, dacă starul francez se va alătura la finalul sezonului actualului lider din Primera Divison, informează AFP.
Real Madrid a avertizat, săptămâna trecută, că nu va elibera jucătorii din lotul său pentru Olimpiada pariziană, care nu figurează în calendarul FIFA, astfel să spaniolii nu sunt obligaţi să facă acest lucru.
"Kylian şi-a exprimat dorinţa de a participa la Jocurile Olimpice. Regret poziţia clubului Real Madrid, care închide uşa unui vis al multor jucători", a declarat Diallo într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro.
Mbappe a făcut cunoscut, în mai multe rânduri, că visează să participe la Jocurile Olimpice de la Paris, în baza regulamentului care autorizează fiecare echipă să includă în lot trei jucători cu vârsta de peste 23 de ani.
"Dacă se deschide o uşă de acum şi până la Olimpiadă, o vom împinge. Datoria noastră este să încercăm să avem cea mai bună echipă posibilă. Dacă trebuie să mergem să-l vedem pe Florentino Perez (preşedintele clubului Real Madrid - n.red.) la Madrid, o vom face", a asigurat Diallo, precizând că FFF s-a confruntat cu 31 de refuzuri din partea cluburilor la Olimpiadele precedente.
Întrebat despre posibilele presiuni din partea preşedintelui francez Emmanuel Macron, Philippe Diallo a spus: ''Nu am nevoie de nicio presiune externă pentru a-mi imagina că participarea lui Kylian Mbappe la Jocurile Olimpice ar fi un atu extraordinar pentru echipa noastră. Evident, a avea cel mai bun jucător din lume în Franţa pentru Jocurile de acasă ar fi un atu extraordinar".
Antrenorul echipei olimpice franceze, Thierry Henry, a explicat la rândul său că decizia de a-l chema sau nu pe Mbappe la Jocurile Olimpice se află "în mâinile clubului său".
Întrebat, totodată, despre potenţiala prezenţă la Olimpiadă a atacantului Karim Benzema, Balonul de aur din 2022, care joacă acum în Arabia Saudită, Diallo a spus: "Benzema este unul dintre marii jucători din istoria fotbalului nostru. Sunt încântat că doreşte să participe. Nu văd de ce un mare jucător internaţional, câştigător al Balonului de Aur, s-ar putea confrunta cu vreun fel de veto".
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cariera lui Jamal Musiala nu este în pericol, afirmă Bayern Munchen
Cariera fotbalistului german Jamal Musiala nu este în pericol, după ce a fost diagnosticat cu o disfuncție neurologică, au declarat miercuri surse din cadrul clubului Bayern Munchen, citate de DPA. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani s-a prăbușit marți pe teren în cursul amicalului pe care Bayern l-a câștigat cu 4-2 în
Fotbalul: Israelul și-a retras susținerea pentru președintele FIFA, Gianni Infantino
Israelul a devenit cel mai recent membru FIFA care și-a retras oficial sprijinul pentru realegerea președintelui Gianni Infantino, într-o scrisoare trimisă de șeful Federației Israeliene de Fotbal (IFA), Moshe Zuares, citată de ziarul The Guardian. Decizia lui Gianni Infantino de a-l demite pe directorul general de operațiuni Kevin Lamour, după ce france
Fotbal: Echipa saudită Al-Hilal l-a contactat pe atacantul Harry Kane
Echipa de fotbal Al-Hilal l-a contactat pe Harry Kane, pentru a studia posibilitatea de a-l atrage pe atacantul englez în Saudi Pro League, informează ESPN. Kane nu și-a prelungit deocamdată contractul cu Bayern Munchen, scadent în vara anului viitor, însă mass-media germană anunță că se pregătește să înceapă negocierile cu clubul bavar
Fotbal: Lionel Messi, 'împăcat' după moartea tatălui său, afirmă antrenorul echipei Inter Miami
Superstarul argentinian al fotbalului Lionel Messi pare să fie împăcat după moartea tatălui său, la începutul acestei luni, a declarat marți antrenorul echipei de fotbal Inter Miami, Guillermo Hoyos, informează Reuters. Tatăl lui Messi, Jorge, a murit la vârsta de 68 de ani, pe 8 august la Rosario (Argentina). Messi a revenit în acțiune
Auto - F1: Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Lewis Hamilton a postat o fotografie romantică alături de noua sa iubită, vedeta de reality show Kim Kardashian, oficializând astfel relația lor pe pagina de Instagram a septuplului campion britanic de Formula 1, informează DPA. Hamilton, în vârstă de 41 se întâlnește cu vedeta din 'Keeping Up With The Kardashians'
Tenis: Rușii Daniil Medvedev și Andrei Rublev, eliminați de la Cincinnati (ATP)
Rușii Daniil Medvedev și Andrei Rublev au părăsit, marți, turneul de tenis ATP Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari. Americanul Brandon Nakashima (22 ATP) l-a învins pe Medvedev, numărul șapte mondial, 6-7 (3/7), 7-6 (7-4), 6-1, după aproape trei ore de joc (2 h 51 min), într-un meci din turul al trei
Tenis: Venus Williams a primit o invitație pentru US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului
Jucătoarea americană de tenis Venus Williams, în vârstă de 46 de ani, septuplă campioană de Mare Șlem, a primit marți o invitație din partea organizatorilor de la US Open pentru a disputa ultimul turneu major al sezonului, care va debuta pe 23 august, informează EFE. Cea mai mare dintre surorile Williams a participat săptămân
Tenis: Arina Sabalenka, Coco Gauff și Mirra Andreeva au avansat în optimi la Cincinnati (WTA)
Trei mari favorite, Arina Sabalenka, Coco Gauff și Mirra Andreeva, s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului de tenis WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari. Liderul mondial, belarusa Arina Sabalenka, nu a avut emoții contra chinezoaicei Xinyu Wang (36 WTA), de care a dispus cu 6-1, 6-3, după num
Fotbal: Starea rinichilor lui Maradona ar fi trebuit să ridice semne de îngrijorare, a spus la proces un medic specialist
Monitorizarea rinichilor lui Diego Maradona, care suferea de 'boală renală cronică', și a greutății sale ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă privind deteriorarea stării sale de sănătate în zilele premergătoare decesului, a declarat, marți, un nefrolog în cadrul procesului care investighează circumstanțele morții fostei legende a fotbalului arg
Fotbal: FIFA 'a apăsat butonul de autodistrugere', afirmă președintele Premier League
Richard Masters, președintele executiv al Premier League, a criticat planul președintelui FIFA, Gianni Infantino, de vânzare a acțiunilor Cupei Mondiale, spunând că forul fotbalistic internațional 'a apăsat butonul de autodistrugere'', generând 'o rană autoprovocată', informează agenția EFE. Infantino este supus unei presi
Fotbal: Remize pe linie în play-off-ul Ligii Campionilor
Toate cele trei meciuri jucate marți seara în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal s-au încheiat cu remize. Levski Sofia, fosta adversară a Universității Craiova, a terminat la egalitate cu AEK Atena, 0-0, în capitala Bulgariei. La campioana Greciei, mijlocașul român Răzvan Marin a fost integralist.
Box: Denis Alexandrescu și-a asigurat o medalie la Campionatele Europenele U19 din Serbia
Pugilistul român Denis Aurel Alexandrescu și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box Under-19 de la Loznica (Serbia), după ce l-a învins pe scoțianul Liam Moohan, la puncte, cu 3-0, marți, în sferturile de finală ale cat. 55 kg. Alexandrescu va boxa în semifinale cu englezul Rueben Huczmann, pe 20 august.
Lupte: Diana Voiculescu, în recalificări la Mondialele U20
Sportiva română Diana Luminița Voiculescu va evolua miercuri în recalificările cat. 50 kg, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia). Marți, Voiculescu a învins-o în optimi pe cubaneza Heklanys Rivera Quiles, dar a fost învinsă în sferturi de rusoaica Margarita Iarîghina, a
Fotbal: FC Barcelona a oficializat venirea mijlocașului spaniol Rodri
FC Barcelona a anunțat oficial, marți, după câteva zile de negocieri cu Manchester City, semnarea unui contract pe patru ani cu căpitanul naționalei Spaniei, Rodri, fotbalist care a devenit campion mondial cu La Roja în această vară și a câștigat Balonul de Aur în 2024, informează AFP. ''Manchester City și FC Ba
Fotbal: Mijlocașul belgian Axel Witsel a semnat cu echipa franceză Nice
Mijlocașul belgian Axel Witsel a semnat marți cu OGC Nice, grupare din prima divizie a campionatului de fotbal al Franței, informează L'Equipe. Witsel, în vârstă de 37 de ani, sosește din postura de jucător liber de contract. În sezonul trecut a evoluat pentru formația spaniolă Girona, bifând 32 de apariții. De asem






