Fotbal: UEFA ''încearcă să omoare'' Super Liga, a afirmat promotorul acestui proiect
Promotorul Super Ligii Europene de Fotbal a declarat joi, la Madrid, prin vocea avocatului său, că UEFA "încearcă de trei ani să omoare" acest proiect care face concurenţă Ligii Campionilor.
"UEFA încearcă de trei ani să omoare Super Liga", a declarat Fernando Gimenez, avocatul companiei A22, invocând daune "necuantificabile" în timpul unei audieri în faţa tribunalului comercial din Madrid, a cărui judecătoare, Sofia Gil, va trebui să decidă dacă UEFA a abuzat de poziţia sa dominantă pentru a împiedica succesul proiectului.
Avocatul A22 şi reprezentantul companiei European Superleague, Fernando Irurzun, au susţinut că UEFA ţi-a folosit poziţia dominantă pe piaţa fotbalului ca să împiedice crearea acestei noi competiţii.
Bazându-se pe o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din decembrie 2023 prin care interzicerea Super Ligii este considerată contrară dreptului european, reclamanţii au subliniat că în 2021, când a fost prezentat proiectul, UEFA nu avea criterii clare pentru a autoriza sau nu noi competiţii.
Potrivit avocatului său, companiei A22 "i s-a refuzat intrarea pe o piaţă în care ar trebui să existe concurenţă. Ea este victima unui comportament anticoncurenţial, iar prejudiciul este necuantificabil".
Prezentată în 2021 de douăsprezece cluburi, printre care Real Madrid, FC Barcelona şi trei grupări italiene (Inter Milano, AC Milan, Juventus), prima versiune a proiectului Super Ligii a fost rapid îngropată, mai ales din cauza opoziţiei suporterilor cluburilor engleze şi a ameninţărilor din partea UEFA şi FIFA.
Însă proiectul a fost relansat în această iarnă în urma deciziei CJUE. Prima formulă prevedea prezenţa a doar douăsprezece cluburi. Organizaţia A22 vorbeşte acum despre o competiţie deschisă pentru 64 de cluburi împărţite în trei eşaloane. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: FIFA va modifica regulamentul disciplinar după cazul Balogun
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va modifica regulamentul său disciplinar după controversele legate de suspendarea implementării unei sancțiuni disciplinare primită de atacantul american Folarin Balogun la Cupa Mondială 2026, a anunțat joi Federația Belgiană de Fotbal (RBFA), după ce a ridicat problema în forul de conducere al fotbalului, scrie Reuters.
Rugby: Spania a inclus stadioane ca Bernabeu și Camp Nou în candidatura pentru CM 2035
Spania a propus unele dintre cele mai mari stadioane de fotbal din țară, inclusiv Santiago Bernabeu al echipei Real Madrid și Camp Nou al Barcelonei, ca parte a candidaturii sale pentru a găzdui Cupa Mondială de rugby din 2035, a anunțat, joi, Federația Spaniolă de Rugby (RFER). RFER a transmis în această lună către World Rugby chestionarul detaliat pent
Tenis: David Ferrer anunță că va renunța la funcția de căpitan al Spaniei de Cupa Davis după acest an
Fostul jucător de tenis David Ferrer a anunțat, joi, pe rețelele de socializare că va renunța la funcția de căpitan al echipei de Cupa Davis a Spaniei la sfârșitul anului 2026, deși avea un angajament față de Federația regală spaniolă de tenis (RFET) valabil până în 2027, informează EFE. 'Am vrut să anunț că acesta va fi ultimul meu an &i
Tenis: Sârbul Stefan Milicevic, suspendat 24 de ani de ITIA pentru trucare și corupție
Jucătorul sârb de tenis Stefan Milicevic, de 29 ani, a primit o suspendare istorică de 24 ani din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru crearea unei rețele de corupție, scrie DPA. Fostul număr 1.338 ATP a trucat șase meciuri, inclusiv cinci în care a jucat el însuși, și a încercat să manipuleze alte
Înot: Olandeza Marrit Steenbergen, nou record european la 200 m liber (bazin scurt)
Înotătoarea olandeză Marrit Steenbergen a stabilit, joi, un nou record european în proba de 200 m liber (în bazin scurt - 25 m), câștigând cursa din cadrul concursului de Cupă Mondială de la Astana, cu timpul de 1 min 50 sec 23/100, informează AFP. Steenbergen, care săptămâna trecută a stabilit un nou record continental &ici
Baschet: Wembanyama, favorit pentru titlul de MVP în sondajul tradițional de dinaintea sezonului NBA
Baschetbalistul Victor Wembanyama ocupă primul loc în majoritatea pronosticurilor din cadrul tradiționalului sondaj dinaintea sezonului, realizat în rândul managerilor generali ai celor 30 de echipe din NBA, o bună parte dintre aceștia anticipând că francezul va fi desemnat cel mai valoros jucător (MVP) al ligii în sezonul 2026-2027, relatează A
Tenis: ATP dezvăluie un plan amplu de reformare a calendarului și a sistemului de clasament
Circuitul masculin profesionist de tenis (ATP) a prezentat oficial, joi, o serie de reforme propuse cu scopul de a ajunge la o decizie finală până la sfârșitul sezonului, între care reorientarea calendarului în jurul turneelor din categoria Masters 1.000 și revizuirea sistemului pe baza căruia se alcătuiește clasamentul, relatează AFP.
Tenis: Alexandru Jecan s-a calificat în semifinalele probei de dubu la Maia (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Maia (Portugalia), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Jecan și Kielan au trecut, miercuri, în primul tur, de cuplul Nicolas Barrientos (Columbia)/Mac Kiger (SUA), cu 6-4, 7-6
Fotbal: Succese concludente pentru Brighton și FC Copenhaga, în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, două dintre viitoarele adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii clare, joi seara, pe teren propriu, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League. Brighton a învins campioana Lituaniei, Kauno Zalgiris, cu 4-0, prin golurile înscrise de Georginio Rutter (41, 53), Jack Hinshe
Fotbal: Victorii clare în deplasare pentru AC Milan, Bayer Leverkusen și Omonia Nicosia, în Europa League
AC Milan, Bayer Leverkusen și Omonia Nicosia au obținut victorii clare în deplasare, joi seara, în etapa a doua a Europa League la fotbal. AC Milan a surclasat-o pe RB Salzburg cu 4-0, în deplasare, într-un meci arbitrat de românul Horațiu Feșnic. Eroul meciului a fost tânărul atacant italian Alphadjo Cisse
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană Umana Reyer Venezia, cu scorul de 111-47 (29-8, 24-12, 27-13, 31-14), joi seara, în Palasport Taliercio, în primul meci din Grupa F a competiției de baschet feminin FIBA EuroCup. ''U'' a pierdut clar toate sferturile, diferența fiind elocventă pentru valoarea c
Tenis: Poloneza Iga Swiatek, calificată în sferturi la Wuhan (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (9 WTA), favorită nr. 7, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de americanca Ashlyn Krueger (68 WTA). Swiatek, sfertfinalistă și anul trecut la acest turneu
Fotbal: ''Am meritat să pierdem meciul'', a spus antrenorul Borussiei Dortmund, după eșecul cu Bodo/Glimt
Antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, a recunoscut că modificările efectuate în echipă pentru meciul din Liga Campionilor la fotbal împotriva celor de la Bodo/Glimt (0-1), disputat miercuri, au reprezentat un factor decisiv în prima înfrângere a echipei din acest sezon, scrie DPA. Tehnicianul a operat cinci s
Fotbal: Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA; i s-a transmis că nu e apt să conducă organizația
Președintele Gianni Infantino și-a cerut scuze în fața Consiliului FIFA pentru planul său de a vinde drepturi legate de Cupa Mondială de fotbal, însă i s-a transmis că nu este apt să conducă organizația dacă nu face publice toate documentele și nu răspunde la întrebări esențiale, scrie BBC. Consiliul FIFA s-a reunit joi la Zu
Schi alpin: Norvegianul Aleksander Aamodt Kilde a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile
Schiorul norvegian Aleksander Aamodt Kilde, care a încheiat pe primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale în 2020, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile în timpul unei sesiuni de antrenament în Chile, a anunțat joi federația de schi din țara sa, informează AFP. Kilde, specialist în probele de v













