Comitetul Internaţional Olimpic 'nu are în vedere sancţiuni' împotriva Israelului pentru JO de la Paris
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) nu are în vedere "sancţiuni" împotriva Israelului pentru Jocurile Olimpice de la Paris din această vară, a afirmat, vineri, un factor responsabil al forului olimpic internaţional, după ce deputaţi de stânga francezi au cerut ca sportivii israelieni să participe sub drapel neutru, relatează AFP.
Într-o scrisoare adresată pe 20 februarie preşedintelui CIO, Thomas Bach, 30 de deputaţi francezi ai partidului stângii radicale Franţa Nesupusă (LFI) şi ecologişti au solicitat "să se aplice Israelului, la viitoarele Jocuri Olimpice, aceleaşi sancţiuni ca în cazul Rusiei şi Belarus, lăsându-se totodată o cale deschisă pentru ridicarea acestor sancţiuni în cazul unei încetări a focului durabile" în Palestina.
"Astăzi, nu se pune problema unei astfel de sancţiuni", a afirmat, vineri, Pierre-Olivier Beckers, preşedintele comisiei de coordonare a Jocurilor Olimpice 2024, cu ocazia unei conferinţe de presă la sediul Comitetului organizator al Jocurilor de la Paris.
"Elementele care au condus CIO la sancţionarea Rusiei şi a Comitetului Olimpic rus apoi, sunt elemente specifice, întrucât Rusia şi forul său olimpic au încălcat elementele esenţiale ale Cartei olimpice", a mai explicat Pierre-Olivier Beckers.
"Dar nu este cazul nici pentru Comitetul olimpic palestinian, nici pentru Comitetul olimpic israelian, care coexistă în manieră paşnică între ele. Deci, este clar că cele două situaţii sunt diferite", a mai spus acesta.
Sportivii neutri de la Paris-2024 vor concura doar în sporturi individuale şi nu vor fi permise echipe pentru Rusia sau Belarus, a precizat CIO, subliniind că sportivii care susţin activ războiul din Ucraina nu sunt eligibili, nici cei aflaţi sub contract cu armatele rusă sau belarusă.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis de masă: Bernadette Szocs și Elizabeta Samara, medaliate cu bronz la dublu feminin la Europene
Perechea română Bernadette Szocs/Elizabeta Samara a obținut medalia de bronz în proba de dublu feminin, vineri, la Campionatele Europene de tenis de masă de la Ljubljana (Slovenia), după ce a fost învinsă de cuplul Tatiana Kukulkova (Slovacia)/Natalia Bajor (Polonia) cu 3-0 (13-11, 11-6, 11-7). În șaisprezecimi, Szocs ș
Jocurile Olimpice desfășurate pe o suprafață tot mai mare vor deveni ceva obișnuit (directoarea USOPC)
Jocurile Olimpice dispersate din punct de vedere geografic ar putea deveni ceva obișnuit a declarat joi directoarea executivă a Comitetului Olimpic și Paralimpic American (USOPC), Sarah Hirshland, după trendul în creștere al olimpiadelor care complică planurile de infrastructură pentru organizatori, transmite Reuters. Oficialii Comitetului Internațional
Fotbal: FIFA va modifica regulamentul disciplinar după cazul Balogun
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va modifica regulamentul său disciplinar după controversele legate de suspendarea implementării unei sancțiuni disciplinare primită de atacantul american Folarin Balogun la Cupa Mondială 2026, a anunțat joi Federația Belgiană de Fotbal (RBFA), după ce a ridicat problema în forul de conducere al fotbalului, scrie Reuters.
Rugby: Spania a inclus stadioane ca Bernabeu și Camp Nou în candidatura pentru CM 2035
Spania a propus unele dintre cele mai mari stadioane de fotbal din țară, inclusiv Santiago Bernabeu al echipei Real Madrid și Camp Nou al Barcelonei, ca parte a candidaturii sale pentru a găzdui Cupa Mondială de rugby din 2035, a anunțat, joi, Federația Spaniolă de Rugby (RFER). RFER a transmis în această lună către World Rugby chestionarul detaliat pent
Tenis: David Ferrer anunță că va renunța la funcția de căpitan al Spaniei de Cupa Davis după acest an
Fostul jucător de tenis David Ferrer a anunțat, joi, pe rețelele de socializare că va renunța la funcția de căpitan al echipei de Cupa Davis a Spaniei la sfârșitul anului 2026, deși avea un angajament față de Federația regală spaniolă de tenis (RFET) valabil până în 2027, informează EFE. 'Am vrut să anunț că acesta va fi ultimul meu an &i
Tenis: Sârbul Stefan Milicevic, suspendat 24 de ani de ITIA pentru trucare și corupție
Jucătorul sârb de tenis Stefan Milicevic, de 29 ani, a primit o suspendare istorică de 24 ani din partea Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru crearea unei rețele de corupție, scrie DPA. Fostul număr 1.338 ATP a trucat șase meciuri, inclusiv cinci în care a jucat el însuși, și a încercat să manipuleze alte
Înot: Olandeza Marrit Steenbergen, nou record european la 200 m liber (bazin scurt)
Înotătoarea olandeză Marrit Steenbergen a stabilit, joi, un nou record european în proba de 200 m liber (în bazin scurt - 25 m), câștigând cursa din cadrul concursului de Cupă Mondială de la Astana, cu timpul de 1 min 50 sec 23/100, informează AFP. Steenbergen, care săptămâna trecută a stabilit un nou record continental &ici
Baschet: Wembanyama, favorit pentru titlul de MVP în sondajul tradițional de dinaintea sezonului NBA
Baschetbalistul Victor Wembanyama ocupă primul loc în majoritatea pronosticurilor din cadrul tradiționalului sondaj dinaintea sezonului, realizat în rândul managerilor generali ai celor 30 de echipe din NBA, o bună parte dintre aceștia anticipând că francezul va fi desemnat cel mai valoros jucător (MVP) al ligii în sezonul 2026-2027, relatează A
Tenis: ATP dezvăluie un plan amplu de reformare a calendarului și a sistemului de clasament
Circuitul masculin profesionist de tenis (ATP) a prezentat oficial, joi, o serie de reforme propuse cu scopul de a ajunge la o decizie finală până la sfârșitul sezonului, între care reorientarea calendarului în jurul turneelor din categoria Masters 1.000 și revizuirea sistemului pe baza căruia se alcătuiește clasamentul, relatează AFP.
Tenis: Alexandru Jecan s-a calificat în semifinalele probei de dubu la Maia (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului challenger de la Maia (Portugalia), dotat cu premii totale de 160.680 de euro. Jecan și Kielan au trecut, miercuri, în primul tur, de cuplul Nicolas Barrientos (Columbia)/Mac Kiger (SUA), cu 6-4, 7-6
Fotbal: Succese concludente pentru Brighton și FC Copenhaga, în Conference League
Brighton și FC Copenhaga, două dintre viitoarele adversare ale Universității Craiova, au obținut victorii clare, joi seara, pe teren propriu, în prima etapă a competiției de fotbal Conference League. Brighton a învins campioana Lituaniei, Kauno Zalgiris, cu 4-0, prin golurile înscrise de Georginio Rutter (41, 53), Jack Hinshe
Fotbal: Victorii clare în deplasare pentru AC Milan, Bayer Leverkusen și Omonia Nicosia, în Europa League
AC Milan, Bayer Leverkusen și Omonia Nicosia au obținut victorii clare în deplasare, joi seara, în etapa a doua a Europa League la fotbal. AC Milan a surclasat-o pe RB Salzburg cu 4-0, în deplasare, într-un meci arbitrat de românul Horațiu Feșnic. Eroul meciului a fost tânărul atacant italian Alphadjo Cisse
Baschet feminin: Universitatea Cluj, surclasată de Umana Reyer Venezia în EuroCup
Universitatea Cluj a fost surclasată de echipa italiană Umana Reyer Venezia, cu scorul de 111-47 (29-8, 24-12, 27-13, 31-14), joi seara, în Palasport Taliercio, în primul meci din Grupa F a competiției de baschet feminin FIBA EuroCup. ''U'' a pierdut clar toate sferturile, diferența fiind elocventă pentru valoarea c
Tenis: Poloneza Iga Swiatek, calificată în sferturi la Wuhan (WTA)
Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (9 WTA), favorită nr. 7, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de americanca Ashlyn Krueger (68 WTA). Swiatek, sfertfinalistă și anul trecut la acest turneu
Fotbal: ''Am meritat să pierdem meciul'', a spus antrenorul Borussiei Dortmund, după eșecul cu Bodo/Glimt
Antrenorul Borussiei Dortmund, Niko Kovac, a recunoscut că modificările efectuate în echipă pentru meciul din Liga Campionilor la fotbal împotriva celor de la Bodo/Glimt (0-1), disputat miercuri, au reprezentat un factor decisiv în prima înfrângere a echipei din acest sezon, scrie DPA. Tehnicianul a operat cinci s













