Tenis: Rugby-ul ar trebui să fie un exemplu pentru felul cum jucătorii îi tratează pe arbitri (Andy Murray)
Britanicul Andy Murray a declarat că jucătorii de tenis trebuie să fie mai atenţi la felul cum îi tratează pe arbitri, deoarece "probabil au fost depăşite liniile" în ultimii ani, în opinia sa rugby-ul fiind un exemplu pentru modul respectuos de a interacţiona cu oficialii, scrie Reuters.
Fostul număr 1 mondial a vorbit la Indian Wells, unde urmează să-l întâlnească pe Andrei Rublev, care a fost descalificat săptămâna trecută la Dubai, după ce un oficial a spus că jucătorul rus l-a insultat pe un arbitru de linie.
Rublev a negat acuzaţia şi ulterior a contestat cu succes decizia.
"Toţi jucătorii - şi cred că eu însumi am fost vinovat de aşa ceva - trebuie să fim puţin atenţi la felul în care vorbim şi tratăm oficialii", a afirmat Murray.
"Înţeleg, în focul luptei se întâmplă uneori nişte lucruri. Dar în ultimii patru sau cinci ani, au existat o serie de situaţii în care probabil că au fost depăşite liniile şi poate că nu s-a făcut destul", a adăugat scoţianul.
ATP a avertizat în 2022 că vor exista pedepse mai aspre pentru abaterile comise pe terenul de joc, după ce Alexander Zverev a fost descalificat de la turneul de la Acapulco pentru că a dat cu racheta de scaunul arbitrului, iar Nick Kyrgios a avut o serie de izbucniri de furie.
"Probabil că trebuie cu toţii să ne uităm puţin la noi înşine şi să spunem: 'Este într-adevăr acesta felul în care vrem să-i tratăm pe arbitri (...)?' Rugby-ul este un exemplu exemplu extraordinar pentru felul de a-i aborda pe arbitri. Totul este abordat într-o manieră respectuoasă. Probabil că am putea face o treabă mai bună şi în tenis", a spus Murray. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Adrian Boitan, calificat în sferturile turneului challenger de la Roehampton
Tenismanul român Adrian Boitan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roehampton (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins pe britanicul Alastair Gray cu 4-6, 6-3, 6-2. Boitan (27 ani, 441 ATP), care a reușit 8 ași, a avut nevoie de mai bine de două
Fotbal: Nicolae Stanciu a marcat din nou în campionatul Chinei
Internaționalul român Nicolae Stanciu a marcat golul prin care Dalian Yingbo a remizat în deplasare cu Shanghai Port, 1-1, miercuri, într-un meci restant din etapa a 18-a a campionatului de fotbal al Chinei (CSL). Stanciu a deschis scorul din penalty (22) și a jucat tot meciul la oaspeți. Shanghai Port a egalat
Auto - F1: Netflix va difuza un documentar despre Michael Schumacher
Platforma de streaming Netflix a anunțat că va difuza un documentar despre legenda germană a Formulei 1, Michael Schumacher, pe 2 octombrie, informează DPA. Documentarul a fost realizat cu implicarea soției lui Schumacher, Corinna, și trece în revistă sezonul 1994, când pilotul, pe atunci în vârstă de 25 de ani, a c&aci
Fotbal: Inter Milano a ajuns la un acord pentru transferul lui Curtis Jones (Liverpool)
Mai multe surse relatează că Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, a ajuns la un acord pentru transferul definitiv al mijlocașului central Curtis Jones de la Liverpool, scrie site-ul Football Italia. Jones, produsul academiei lui Liverpool, care a petrecut 16 ani în cadrul clubului, urmează să se alăture lui Inter după o tran
Fotbal: Internaționalul elvețian Nico Elvedi a semnat cu Leeds United
Fotbalistul elvețian Nico Elvedi a părăsit Bundesliga pentru Premier League, la unsprezece ani după sosirea sa la Borussia Moenchengladbach, fundașul central în vârstă de 29 de ani semnând un contract pe trei ani cu Leeds United, a anunțat clubul englez, potrivit site-ului radioteleviziunii RTS. Elvedi, fost junior al FC Zurich, care a părăsi
Fotbal: Jeremy Doku (Manchester City) va fi indisponibil câteva săptămâni din cauza unei accidentări
Jeremy Doku, fotbalistul belgian al echipei Manchester City, va fi indisponibil câteva săptămâni după ce s-a accidentat la gambă în timpul Community Shield, Supercupa Angliei, pierdută duminică în fața lui Arsenal (0-3), informează cotidianul Het Nieuwsblad, citat de site-ul radioteleviziunii RTBF. Înlocuit după 4
Auto - F1: Francezul Isack Hadjar va rata Marele Premiu al Olandei din cauza unei accidentări
Francezul Isack Hadjar, de la echipa Red Bull, va rata Marele Premiu al Olandei din acest weekend, după ce a suferit o accidentare la încheietura mâinii în timpul antrenamentului, potrivit presei, citată de Reuters. Pilotul de 21 de ani, conform relatărilor, a suferit accidentarea în timpul unei sesiuni de antrenament obișnuite și este
Atletism: Audrey Werro vrea să doboare un record vechi de 43 de ani, la reuniunea de la Lausanne
Atleta elvețiană Audrey Werro, recenta campioană europeană de la 800 m, va încerca să doboare, vineri, recordul mondial în această probă, vechi de 43 de ani, cu ocazia reuniunii Diamond League de la Lausanne (Elveția), penultima etapă a circuitului, înaintea finalei de la Bruxelles, informează EFE. Audrey Werro (22 ani), care
Fotbal: Mbappe este la un nivel stratosferic, afirmă antrenorul Jose Mourinho
Noul antrenor al echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, s-a arătat extrem de elogios la adresa starului francez Kylian Mbappe, despre care a afirmat că este 'un jucător de un nivel stratosferic', informează L'Equipe. 'Mbappe este incredibil. Uneori mă face să râd la antrenamente... pentru că este pur și simplu prea
Tenis: Australianul Nick Kyrgios, suspendat provizoriu după un test pozitiv la cocaină
Jucătorul australian de tenis Nick Kyrgios a fost suspendat provizoriu de către Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA), în cadrul Programului antidoping din tenis, după ce în proba recoltată la testul antidoping din data de 4 august a fost detectată prezența benzoilecgoninei, un metabolit al cocainei, relatează EFE. Kyrgios
Fotbal: Cariera lui Jamal Musiala nu este în pericol, afirmă Bayern Munchen
Cariera fotbalistului german Jamal Musiala nu este în pericol, după ce a fost diagnosticat cu o disfuncție neurologică, au declarat miercuri surse din cadrul clubului Bayern Munchen, citate de DPA. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani s-a prăbușit marți pe teren în cursul amicalului pe care Bayern l-a câștigat cu 4-2 în
Fotbalul: Israelul și-a retras susținerea pentru președintele FIFA, Gianni Infantino
Israelul a devenit cel mai recent membru FIFA care și-a retras oficial sprijinul pentru realegerea președintelui Gianni Infantino, într-o scrisoare trimisă de șeful Federației Israeliene de Fotbal (IFA), Moshe Zuares, citată de ziarul The Guardian. Decizia lui Gianni Infantino de a-l demite pe directorul general de operațiuni Kevin Lamour, după ce france
Fotbal: Echipa saudită Al-Hilal l-a contactat pe atacantul Harry Kane
Echipa de fotbal Al-Hilal l-a contactat pe Harry Kane, pentru a studia posibilitatea de a-l atrage pe atacantul englez în Saudi Pro League, informează ESPN. Kane nu și-a prelungit deocamdată contractul cu Bayern Munchen, scadent în vara anului viitor, însă mass-media germană anunță că se pregătește să înceapă negocierile cu clubul bavar
Fotbal: Lionel Messi, 'împăcat' după moartea tatălui său, afirmă antrenorul echipei Inter Miami
Superstarul argentinian al fotbalului Lionel Messi pare să fie împăcat după moartea tatălui său, la începutul acestei luni, a declarat marți antrenorul echipei de fotbal Inter Miami, Guillermo Hoyos, informează Reuters. Tatăl lui Messi, Jorge, a murit la vârsta de 68 de ani, pe 8 august la Rosario (Argentina). Messi a revenit în acțiune
Auto - F1: Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Lewis Hamilton a postat o fotografie romantică alături de noua sa iubită, vedeta de reality show Kim Kardashian, oficializând astfel relația lor pe pagina de Instagram a septuplului campion britanic de Formula 1, informează DPA. Hamilton, în vârstă de 41 se întâlnește cu vedeta din 'Keeping Up With The Kardashians'






