Fotbal: Cristiano Ronaldo a felicitat clubul Real Madrid cu ocazia împlinirii a 122 de ani de existenţă

Cristiano Ronaldo a felicitat miercuri clubul spaniol de fotbal Real Madrid, la care a evoluat timp de nouă sezoane, cu ocazia împlinirii a 122 de ani de existenţă, informează cotidianul AS.
"Multe felicitări pentru aceşti 122 de ani de existenţă familiei madrilene. Hala Madrid!", a scris starul portughez pe contul său de pe reţeaua X. El şi-a însoţit mesajul cu o fotografie în care apare ţinând în mână ultimul trofeu al Ligii Campionilor câştigat alături de Real Madrid.
Cristiano Ronaldo este cel mai bun marcator din istoria clubului Real Madrid, cu un total de 451 de goluri în 438 de meciuri disputate în toate competiţiile. El joacă în prezent la echipa saudită Al-Nassr.
O altă legendă a clubului madrilen, fundaşul Sergio Ramos, care evoluează în prezent la Sevilla FC, a transmis la rândul său un mesaj de felicitare grupării de pe Santiago Bernabeu.
"Felicitări, Real Madrid. 122 de ani în care s-a scris una dintre cele mai aurite pagini ale fotbalului. Este o onoare că am făcut parte din ea", a scris fostul căpitan al Realului.
Sergio Ramos a evoluat între 2005 şi 2021 la Real Madrid, alături de care a cucerit patru Ligi ale Campionilor şi cinci titluri în Primera Division, între alte trofee.
Fondat pe 6 martie 1902, Real Madrid este cel mai titrat club european, după ce a reuşit să câştige de 14 ori în istoria sa cea mai importantă competiţie continentală: Cupa Campionilor/Liga Campionilor.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tenis: Irina Begu s-a calificat în sferturi la Parma (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de la Parma (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de euro, miercuri, după ce a învins-o pe austriaca Julia Grabher, cu 1-6, 6-1, 6-2. Begu (34 ani, 83 WTA) a avut nevoie de aproape două ore de joc (1 h 50 min) pentru a obți
Ciclism: Danezul Mads Pedersen (Lidl Trek) a câștigat etapa a 5-a a Turului Italiei
Ciclistul danez Mads Pedersen (Lidl Trek) a câștigat miercuri, la sprint, etapa a 5-a a Turului Italiei, care a avut loc pe distanța de 151 km, între localitățile Ceglie Messapica și Matera. Pedersen, care bifează a treia victorie în Il Giro 2025, a fost cronometrat în 3 h 27 min 31 sec, fiind urmat, cu același timp, de
Fotbal: Brazilianul Roberto Firmino pleacă de la Al Ahli după ce a câștigat Liga Campionilor Asiei
Atacantul brazilian Roberto Firmino va despărți de echipa saudită Al Ahli Jeddah după ce a câștigat Liga Campionilor Asiei la fotbal, relatează Yahoo! Sports. Firmino a fost așteptat ca ca un jucător de top care să fie în față și la centrul terenului, dar aventura sa la clubul saudit a îmbrăcat valențe diferite.
Tenis: Carlos Alcaraz, calificat în semifinale la Roma (ATP)
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.055.385 de euro, după ce l-a învins, în sferturile de finală, în două seturi simetrice, 6-4, 6-4, pe britanicul Jack Draper (5 ATP). Carlos Alcaraz, câști
Tenis: Coco Gauff, calificată în semifinale la Roma (WTA)
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (3 WTA) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de tenis pe zgură WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 6.009.593 de euro, după ce a trecut în sferturi, în două seturi, 6-4, 7-6 (7/5), de rusoaica Mirra Andreeva (7 WTA). Gauff, a patra favorită, campioana din 2023 de
Fotbal: Borussia Dortmund nu intenționează să-l aducă pe Hummels pentru Cupa Mondială a Cluburilor
Fostul internațional german Mats Hummels nu se va întoarce la echipa de fotbal Borussia Dortmund pentru Cupa Mondială a Cluburilor, a relatat săptămânalul Sport Bild, miercuri, conform DPA. Directorul general al clubului, Hans-Joachim Watzke, l-a numit recent pe Hummels 'prima opțiune' pentru turneul din perioada 14 iunie -
Fotbal: Directorul sportiv al Borussiei Dortmund este nemulțumit evoluția echipei în acest sezon
Directorul sportiv al clubului german de fotbal Borussia Dortmund, Lars Ricken, a declarat că nu este mulțumit de acest sezon, chiar dacă echipa se va califica pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor în meciul decisiv de sâmbătă din Bundesliga, relatează DPA. Dortmund se află pe locul cinci în clasament și va ajunge pe unu
Fotbal: FIFA va anunța venituri record de 13 miliarde de dolari pentru perioada 2023-2026, la Congresul de la Asuncion
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) va prezenta joi, în cadrul celui de-al 75-lea Congres de la Asuncion (Paraguay), un buget record de venituri pe patru ani, de 13 miliarde de dolari, pentru perioada 2023-2026, 2 miliarde de dolari provenind din Cupa Mondială a Cluburilor și 62% din bugetul contractat preconizat până la sfârșitul lunii decemb
Rugby: Scoțiana Hollie Davidson, prima femeie care va arbitra o finală europeană
Scoțiana Hollie Davidson va arbitra finala Cupei Challenge, dintre echipa franceză Lyon OU și formația engleză Bath Rugby, devenind prima femeie care va oficia la o finală europeană de rugby, informează AFP. De asemenea, georgianul Nika Amașukeli a fost desemnat de EPCR (European Professional Club Rugby) să conducă finala Cupei Campionilor, di
Fotbal: Juventus și-a prezentat tricoul pentru meciurile de acasă din sezonul viitor
Clubul de fotbal Juventus Torino și-a prezentat, miercuri, noul tricou pentru meciurile de pe teren propriu, furnizat de fabricantul Adidas, care va avea în continuare tradiționalele dungi negre și albe, dar și o nuanță de roz, informează cotidianul L'Equipe. Tricoul prezentat de Juventus pentru meciurile de acasă, atât pentru
Fotbal: Bayer Leverkusen dezminte că s-ar fi ajuns la un acord cu Bayern în privința lui Wirtz
Clubul german de fotbal Bayer Leverkusen, prin vocea directorului său executiv Fernando Carro, a dezmințit zvonurile că mijlocașul său vedetă Florian Wirtz ar fi acceptat o ofertă de la Bayern Munchen, scrie DPA. ''Știu că nu este adevărat și este enervant să citești relatări care nu sunt adevărate'', a declarat Carro pentru po
Tenis: Liderul mondial Jannik Sinner, primit de Papa Leon al XIV-lea
Papa Leon al XIV-lea l-a primit, miercuri, pe numărul unu mondial în tenisul masculin, italianul Jannik Sinner, care evoluează săptămâna aceasta la turneul ATP Masters 1.000 de la Roma, a anunțat serviciul de presă al Vaticanului, citat de France Presse. ''Pasiunea Papei pentru tenis este bine-cunoscută'', a declara
Fotbal: FIFA vizează venituri de un miliard de dolari pentru Cupa Mondială feminină
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat, în cadrul Forului de investiții 2025 Arabia Saudită-Statele Unite, organizat la Riad, că organizația pe care o conduce vizează venituri de un miliard de dolari (890 milioane euro) pentru următoarele două ediții ale Cupei Mondiale feminine de fotbal, care vor avea loc în Brazilia (2027) și SUA (2031), inform
Ciclism: Mads Pedersen, liderul Turului Italiei, a semnat 'pe viață' cu echipa Lidl-Trek
Ciclistul danez Mads Pedersen, actualul lider al Turului Italiei, și-a prelungit contractul cu Lidl-Trek până la finalul carierei sale, a anunțat miercuri echipa americană, citată de L'Equipe. Pedersen, în vârstă de 29 de ani, este al doilea ciclist de top care semnează un contract 'pe viață', după belgianul Wout
Baschet: NBA - Indiana Pacers s-a calificat în finala Conferinței de Est
Indiana Pacers, învingătoare cu 114-105, marți, în Ohio, în meciul al cincilea, a eliminat-o pe Cleveland Cavaliers și s-a calificat în finala Conferinței de Est a ligii profesioniste nortd-americane de baschet (NBA), cu scorul general de 4-1, informează AFP. Cleveland Cavaliers, echipa cu cel mai bun bilanț din Conferi