Fotbal: Paulo Dybala a reuşit primul său hat-trick pentru AS Roma în Serie A
Atacantul argentinian Paulo Dybala a reuşit primul său hat-trick pentru AS Roma în campionatul de fotbal al Italiei, în meciul câştigat pe teren propriu, cu scorul de 3-2, în faţa formaţiei Torino FC, luni seara, în etapa a 26-a a din Serie A.
Dybala a deschis scorul înainte de pauză, în urma unui penalty (42), iar apoi a mai înscris de două ori în repriza secundă (57, 69). Pentru oaspeţi au punctat Duvan Zapata (44) şi Dean Huijsen (88 - autogol).
Portarul român Mihai Popa a fost rezervă la Torino FC în acest joc.
AS Roma a obţinut cu această ocazie a doua sa victorie consecutivă după eşecul suferit în faţa liderului Inter Milano (2-4), în urmă cu două săptămâni.
Elevii antrenorului Daniele De Rossi ocupă locul al şaselea în clasament, cu 44 de puncte, la patru lungimi de poziţia a patra, care asigură calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, ocupată de Bologna.
Torino FC se află la jumătatea clasamentului (locul 10), cu 36 de puncte.
În celălalt meci programat luni în campionatul italian, Fiorentina a învins la limită pe teren propriu, cu 2-1, formaţia Lazio Roma. Oaspeţii au deschis scorul prin Luis Alberto (45), însă gruparea "viola" a întors rezultatul graţie reuşitelor lui Michael Kayode (61) şi Giacomo Bonaventura (69).
În urma acestei victorii, Fiorentina a urcat pe locul al şaptelea, cu 41 de puncte, făcând rocadă cu Lazio, care a coborât pe poziţia a opta.
Rezultate:
Vineri
Bologna - Hellas Verona 2-0
Au marcat: Fabbian (27), Freuler (65).
Sâmbătă
Sassuolo - Empoli 2-3
Au marcat: Pinamonti (54 - penalty), Gian Marco Ferrari (77), respectiv Luperto (11), Mbaye Niang (64 - penalty), Simone Bastoni (90+4).
Răzvan Marin a fost integralist la Empoli.
Salernitana - Monza 0-2
Au marcat: Daniele Maldini (78), Pessina (83).
Genoa - Udinese 2-0
Au marcat: Retegui (36), Bani (40).
Duminică
Juventus Torino - Frosinone 3-2
Au marcat: Vlahovic (3, 32), Rugani (90+5), respectiv Cheddira (14), Brescianini (27).
Cagliari - SSC Napoli 1-1
Au marcat: Luvumbo (90+6), respectiv Osimhen (65).
Lecce - Inter Milano 0-4
Au marcat: Lautaro Martinez (15, 56), Frattesi (54), de Vrij (67).
AC Milan - Atalanta Bergamo 1-1
Au marcat: Rafael Leao (3), respectiv Koopmeiners (42 - penalty).
Luni
AS Roma - Torino FC 3-2
Au marcat: Dybala (42 - penalty, 57, 69), respectiv Duvan Zapata (44), Huijsen (88 - autogol).
Fiorentina - Lazio Roma 2-1
Au marcat: Kayode (61), Bonaventura (69), respectiv Luis Alberto (45).
Clasament:
1. Inter Milano 66 puncte
2. Juventus Torino 57
3. AC Milan 53
4. Bologna 48
5. Atalanta Bergamo 46
6. AS Roma 44
7. Fiorentina 41
8. Lazio Roma 40
....
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Alexandra Eala și Claire Liu vor juca finala turneului de la Hong Kong (WTA)
Filipineza Alexandra Eala, locul 17 în ierarhia tenisului feminin, și Claire Liu, din Statele Unite, locul 102 mondial, vor juca finala turneului WTA 250 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. În semifinale, Alexandra Eala a eliminat-o pe grecoaica Maria Sakkari, locul 30 mondial și favorită numărul 4, după u
Auto - F1: Lando Norris nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, care participă în acest weekend la Marele Premiu al Braziliei, a declarat, pentru radioteleviziunea belgiană RTBF, că nu este dezamăgit după ce nu a reușit să-și apere titlul mondial. Lando Norris nu intenționează să se relaxeze în acest final de sezon după ce Kimi Antonelli, pilo
Fotbal: Tatăl lui Neymar a fost numit director executiv al clubului Santos
Clubul brazilian de fotbal Santos FC a anunțat vineri că l-a numit pe tatăl și agentul lui Neymar, Neymar Sr., în funcția de director executiv, informează Reuters. Tatăl lui Neymar a jucat un rol esențial în cariera fiului său și a fondat agenția NR Sports, care deține drepturile asupra numelui și imaginii jucătorului lui Santos.
Hochei - NHL: Minnesota Wild, învingătoare în fața lui San Jose Sharks
Rusul Kiril Kaprizov a marcat un gol și a oferit pase decisive la celelalte trei reușite ale echipei Minnesota Wild, în victoria cu 4-1 împotriva lui San Jose Sharks, vineri, în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheață (NHL), informează Reuters. Kaprizov are 16 goluri în actualul sezon, fiind lider la acest
Baschet - NBA: Doncic a reușit 53 de puncte pentru Los Angeles Lakers în meciul cu Portland Trail Blazers
Starul sloven Luka Doncic a reușit 53 de puncte în victoria lui Los Angeles Lakers împotriva lui Portland Trail Blazers, scor 124-118, vineri, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), informează AFP. Luka Doncic a înscris cel puțin 40 de puncte în șase dintre ultimele sale șapte meciuri, alăturâ
Fotbal: Remiză albă între Sevilla FC și Alaves, în primul meci al etapei a 12-a din La Liga
Sevilla FC a remizat pe teren propriu cu Alaves, scor 0-0, vineri, în primul meci din etapa a 12-a a campionatului de fotbal al Spaniei. Alaves și-a prelungit seria de meciuri fără victorie pe stadionul Sanchez-Pizjuan la opt partide, în fața unei echipe a Sevillei care a dus lipsă de inspirație în atac și a irosit o lovitură
Fotbal: Venezia a învins-o pe Udinese în meciul dintre ultimele două clasate din Serie A
Venezia a învins-o pe Udinese cu scorul de 2-1, vineri, pe teren propriu, în meciul dintre ultimele două clasate din campionatul de fotbal al Italiei, în prologul etapei a 11-a. Venezia a deschis scorul în minutul 54 prin Toma Basic. Udinese a egalat după numai trei minute în urma autogolului lui Matias Moreno. Ga
Fotbal: Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria în fața lui Coventry
Echipa de fotbal Everton a urcat provizoriu pe locul 5 în Premier League după victoria de vineri, 3-1 acasă cu Coventry, în prologul etapei a 10-a. Succesul lui Everton s-a datorat mai ales unei duble a atacantului francez Thierno Barry, care a marcat șase goluri în ultimele sale șapte meciuri, în toate competițiile, no
Auto - F1: Kimi Antonelli a dominat a doua sesiune de antrenamente libere pentru MP al Braziliei
Noul campion mondial de Formula 1, italianul Kimi Antonelli, care concurează pentru Mercedes, a fost cel mai rapid în a doua sesiune de antrenamente libere pentru Marele Premiu al Braziliei, a 20-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, vineri, pe circuitul Interlagos (4,309 km) din Sao Paulo, scrie AFP. După ce britanicul Lando Nor
Tenis - ATP: Alcaraz, în semifinale la Paris după ce a salvat două mingi de meci în fața lui Fritz
Spaniolul Carlos Alcaraz, numărul 3 în ierarhia tenisului masculin, l-a învins pe americanul Taylor Fritz, numărul 12 mondial, în trei seturi, 6-7 (10/12), 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 6.309.095 de euro. Carlos Alcaraz s-a impus la capăt
Tenis: România s-a oprit în sferturile Cupei Billie Jean King pentru junioare
Echipa de tenis a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 3-0, vineri, în sferturile de finală ale Cupei Billie Jean King pentru junioare, care are loc la Cairo (Egipt). Veronica Cervac a fost învinsă de Katerina Zajickova cu 6-1, 6-1, Sara Nicole Sitar a fost întrecută de Jana Kovackova cu 6-2, 6-
Tenis: Janice Tjen și Magda Linette, semifinaliste la Chennai (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen, principala favorită, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 250 de la Chennai (India), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a învins-o pe uzbeca Polina Kudermetova (cap de serie numărul șase), cu 5-7, 6-4, 6-2. Tjen, campioana en titre, va juca în penu
VIDEO Fotbal: Atanas Trică a înscris pentru AEK Larnaca, în Cipru
Atacantul român Atanas Trică a marcat un gol pentru AEL Larnaca, în victoria cu 4-1 cu Karmiotissa, vineri, pe teren propriu, în etapa a noua a campionatului de fotbal al Ciprului. Trică, intrat pe teren în min. 64, a închis tabela în min. 90+2. Celelalte goluri ale gazdelor au fost însc
Hochei: România, învinsă de Estonia în Cupa Europeană a Națiunilor
Naționala masculină de hochei pe gheață a României a fost învinsă de Estonia cu scorul de 4-1 (0-0, 1-1, 3-0), vineri seara, la Tallinn (Estonia), în Grupa D a Cupei Europene a Națiunilor. Szilard Rokaly a marcat golul tricolorilor, iar pentru gazde au punctat Nikita Puzakov (2) și David Timofejev (2). În
JOT 2026: Înotătorul Luca Marinescu, clasat pe 7 la 200 m liber
Înotătorul român Luca Marinescu s-a clasat pe locul 7 în finala probei masculine de 200 m liber, vineri, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal). Marinescu a fost cronometrat cu timpul de 1 min 53 sec 42/100, în condițiile în care medaliatul cu bronz a fost mai rapid cu circa patru secunde.














