Fotbal: Everton şi Manchester City sunt două dosare ''complet diferite'', susţine Guardiola
Cluburile engleze de fotbal Everton şi Manchester City sunt suspectate de infracţiuni financiare, dar cele două cazuri sunt "complet diferite", a susţinut vineri Pep Guardiola, antrenorul lui City, citat de AFP.
"Nu voi spune nici măcar un cuvânt despre Everton pentru că nu ştiu nimic despre ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar ceea ce ştiu, de la avocaţi şi de la oamenii de la clubul meu, este că sunt cazuri complet diferite", a afirmat Guardiola într-o conferinţă de presă.
Clubului Everton i-au fost retrase zece puncte în clasamentul campionatului Angliei pentru presupusa încălcare a regulilor de rentabilitate şi viabilitate. Manchester City şi proprietarii săi din Emiratele Arabe Unite trebuie, la rândul lor, să răspundă la 115 acuzaţii de infracţiuni financiare înregistrate pe parcursul a nouă sezoane (între 2009 şi 2018).
Comisia independentă care examinează cazul grupării din Manchester are la dispoziţie o serie de sancţiuni, de la o simplă mustrare până la excluderea din campionat, trecând prin depunctare.
Guardiola a dat de înţeles că viitorul său este la Manchester City, chiar dacă vor fi dictate sancţiuni aspre.
"Voi răspunde când voi avea decizia", a spus spaniolul. "Mă întrebaţi de parcă am fi fost deja pedepsiţi. În prezent suntem nevinovaţi, până la proba contrarie. Ştiu ca oamenii aşteaptă asta. Ştiu asta, o simt", a adăugat el.
"Să aşteptăm să vedem. Odată ce decizia va fi cunoscută, voi veni aici (în faţa presei - n. r.) şi voi răspunde", a spus Guardiola. El a explicat că viitorul său nu va depinde de prezenţa clubului "aici (în prima divizie - n. r.) sau în League One", divizia a treia.
Potrivit lui, mulţi şi-ar dori sa vadă că Manchester City, cel mai bogat club din lume, va primi o sancţiune severă.
"Când citiţi (ce se spune), atunci ar trebui să fim retrogradaţi, retrogradaţi, retrogradaţi, desigur, dar nimeni nu ştie nimic precis. Toţi cei care spun asta n-au citit comunicatele, nu ştiu exact ce s-a întâmplat, nici eu nu ştiu. Eu n-am citit toate infracţiunile, n-am citit elementele apărării noastre", a spus tehnicianul.
În februarie 2020, Manchester City a fost exclus tip de doi ani de UEFA din cupele europene pentru "încălcări grave" ale regulilor fair play-ului financiar (FFP), dar sancţiunea a fost anulată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atletism: Sportivii etiopieni au dominat maratonul de la Amsterdam
Atleții etiopieni au reușit dubla la maratonul de la Amsterdam, duminică, după ce Lemi Berhanu s-a impus în cursa tradițională de 42,195 km la masculin, iar la feminin a triumfat Buze Diriba, cu un nou record al competiției în pofida unei vremi ploioase, scrie Xinhua. Berhanu, campionul de la Boston în 2016 și de la Beijing &
Tenis de masă: Francezul Felix Lebrun, noul rege al Europei
Francezul Felix Lebrun, nr. 2 mondial, a devenit noul rege al Europei la tenis de masă, duminică, în cadrul Campionatele Europene individuale de la Ljubljana (Slovenia), scrie AFP. Felix Lebrun, 20 de ani, care îi succede în palmares fratelui său mai mare Alexis, campion european în 2024 la Linz, s-a impus în fina
Fotbal: Arsenal Londra, învingătoare în meciul cu Nottingham Forest (1-0), în Premier League
Campioana Arsenal Londra s-a impus la limită în deplasare, cu scorul de 1-0, în fața formației Nottingham Forest, grație unui gol marcat la singurul șut pe spațiul porții, duminică seara, într-un meci din etapa a șaptea a ligii engleze de fotbal. Noni Madueke, intrat pe teren în debutul reprizei secunde, a fost cel care
Fotbal: Lazio Roma, victorie categorică la Torino, în derby-ul cu Juventus (3-0) din Serie A
Lazio Roma a revenit duminică pe locul secund în campionatul de fotbal al Italiei, la egalitate de puncte cu liderul Inter Milano, după o demonstrație de realism pe terenul formației Juventus Torino, pe care a învins-o cu scorul de 3-0, în derby-ul etapei a șaptea din Serie A. Oaspeții au deschis scorul prin Oliver Provstgaar
Fotbal: Kylian Mbappe a reușit o dublă pentru Real Madrid în campionatul Spaniei
Starul francez Kylian Mbappe a reușit o dublă pentru Real Madrid în partida câștigată pe teren propriu, cu scorul de 4-1, în fața formației Sevilla FC, duminică seara, în cadrul etapei a noua a campionatului de fotbal al Spaniei. Madrilenii au deschis scorul pe stadionul Bernabeu prin mijlocașul turc Arda Guler (30), ia
Gimnastică artistică: Echipa feminină a României, locul 8 la Mondiale după prima zi a calificărilor
Echipa feminină a României ocupă ultimul loc, opt, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni ale calificărilor, desfășurate duminică, la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Rotterdam. În clasamentul provizoriu la individual compus, Alexia Blănaru se află pe 19, cu 50,132 puncte, după ce a primit 13,666 la să
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă în deplasare de echipa sârbă Spartak Office Shoes Subotica, cu scorul de 89-75 (27-17, 24-17, 16-20, 22-21), duminică seara, în Grupa B a competiției de baschet masculin ABA League. Campioana României a suferit al doilea său eșec în Liga Adriatică în trei meciuri jucate
Fotbal: Brighton a continuat seria victoriilor, 5-0 cu Crystal Palace
Brighton, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o clar pe Crystal Palace cu scorul de 5-0, duminică, pe teren propriu, în etapa a șaptea a primei ligi engleze de fotbal. Brighton a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile, în cinci dintre acestea nu a primit gol
Hochei: Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov s-a calificat în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață, duminică, după ce a învins-o pe Budapest Jegkorong Akademia HC cu scorul de 4-2 (1-0, 2-2, 1-0), la Kohtla-Jarve (Estonia), și a câștigat Grupa B a competiției. Vicecampioana României s-a impus prin golurile marcate de Jeremy Welsh
Handbal masculin: Potaissa Turda a câștigat în Belgia, în EHF European Cup
AHC Potaissa Turda a învins echipa belgiană Derdaele Sporting Pelt, cu scorul de 29-27 (15-13), duminică, la Neerpelt, în prima manșă din turul al doilea al competiției de handbal masculin EHF European Cup. Potaissa a început bine, a condus cu 3-1, dar apoi a încasat șase goluri consecutive (7-3), însă la pauză tu
Tenis: Radu Papoe a pierdut finala turneului challenger de la Catania
Jucătorul român de tenis Radu Mihai Papoe a fost învins de italianul Gianluca Cadenasso, cu 6-4, 3-6, 6-4, duminică, în finala turneului challenger de la Catania (Italia), dotat cu premii totale de 56.700 de euro. Papoe (24 ani, 326 ATP), care a jucat în premieră într-o finală de turneu challenger, s-a încli
Ciclism: Olandezul Harri Lavreysen, campion mondial la sprint la Mondialele de la Shanghai
Olandezul Harrie Lavreysen a cucerit cel de-al optulea său titlu mondial în proba de sprint, consolidându-și și mai mult statutul de rege incontestabil al vitezei, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de ciclism pe velodrom de la Shanghai, un titlu întărit de medaliile de aur obținute, de asemenea, în probele de viteză pe echipe și keirin.
Tenis: Poloneza Maja Chwalinska a câștigat turneul WTA 1.000 de la Wuhan, primul titlu la vârsta de 25 de ani
Jucătoarea poloneză de tenis Maja Chwalinska (Nr.22 mondial) a câștigat, duminică, turneul WTA 1.000 de la Wuhan (China), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după o confruntare care a durat aproape trei ore, cucerind astfel primul său titlu în circuitul profesionist, la vârsta de 25 de ani, informează AFP. Finalistă la ultima ediție a
Tenis: Alejandro Davidovich a câștigat la Shanghai primul său titlu Masters 1.000
Jucătorul spaniol de tenis Alejandro Davidovich (26 ATP) a câștigat o finală sută la sută spaniolă împotriva lui Rafael Jodar (13) la turneul ATP Masters 1.000 de la Shanghai, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, impunându-se duminică cu 1-6, 7-6 (7/5), 6-4 și adjudecându-și cel mai important titlu din carieră la vârsta de 27 de ani, i
Fotbal: Haaland, autorul unei duble pentru Manchester City în etapa a 7-a din Premier League
O dublă a lui Erling Haaland a ajutat liderul campionatului, Manchester City, să o învingă pe Ipswich cu scorul de 3-2, bifând sâmbătă a șaptea victorie în tot atâtea meciuri disputate în Premier League, informează AFP. 'Cetățenii' au lăsat în urmă înfrângerea de miercuri, 2-4, în fața lui PSG














