Tenis: Martina Navratilova crede că e timpul ca o nouă femeie să preia conducerea WTA
Martina Navratilova, o legendă a tenisului feminin, crede că Steve Simon are puţine şanse să rămână în fruntea WTA după modul în care a fost organizat Turneul Campioanelor de la Cancun şi că a sosit timpul ca o nouă femeie să preia conducerea circuitului feminin, transmite Reuters.
Simon conduce de opt ani WTA ca preşedinte şi director executiv, dar recent a intrat în colimatorul criticilor din partea jucătoarelor şi nu în ultimul rând pentru decizia de a organiza Turneul Campioanelor în aer liber în staţiunea mexicană Cancun.
''Poate că este timpul pentru o nouă conducere. Pentru mine personal, aceasta fiind o asociaţie de jucătoare, am fost implicată atât de mult timp de la început, dar am avut doar două femei în fruntea acesteia. Cred că este timpul, să sperăm, când avem un nou lider, să fie o femeie. Sunt multe dintre ele care sunt calificate pentru job. Îi va fi greu lui Steve să continue, pentru că totul are acum o altă direcţie'', a declarat Navratilova, de 18 ori campioană de Grand Slam, pentru canalul Amazon Prime.
Cancun a fost desemnat cu mai puţin de două luni în urmă ca loc de desfăşurare a finalelor WTA cu premii de 9 milioane de dolari, Turneu al Campioanelor care reuneşte cei mai bune opt jucătoare de simplu şi cele mai bune opt perechi de dublu.
Numărul unu mondial, belarusa Arina Sabalenka, a criticat WTA din cauza condiţiilor în care se prezenta terenul după ziua de deschidere a meciurilor din grupe şi a spus că se simte ''nerespectată'' din cauza standardului de organizare al prestigiosului eveniment.
Turneul trebuia să se încheie pe 5 noiembrie, dar ploaia şi vântul puternic au făcut ca semifinala dintre Iga Swiatek şi Sabalenka să nu se încheie până în acea zi, finala fiind programată pentru luni.
''Jucătoarele s-au adaptat, a trebuit. Dar să vii la Cancun în sezonul ploios? Nu poţi spera că nu va ploua la evenimentul principal pentru circuitul WTA. Trebuie să-ţi asumi deciziile proaste pe care le-ai luat şi să faci nişte alegeri după aceea... A existat o succesiune de decizii proaste. În cele din urmă, Steve Simon a fost şeful timp de opt ani şi iată-ne'', a afirmat Navratilova.
Într-o scrisoare către jucătoare, transmisă presei săptămâna trecută, Simon a spus că selecţia târzie a oraşului Cancun pentru a găzdui turneul principal ''s-a bazat pe o serie de factori complicaţi''. El a spus că WTA şi-a acceptat responsabilitatea pentru condiţiile proaste şi a semnalat schimbări în funcţionarea turneului după o serie de alte plângeri din partea jucătoarelor de top cu privire la modul în care sunt tratate.
WTA a precizat vineri într-o declaraţie pentru Reuters că va continua să asculte jucătoarele despre direcţia pe care ar trebui să o ia Turneul Campioanelor.
Americanul Steve Simon a fost numit preşedinte şi directorul executiv al WTA în octombrie 2015, după demisia canadiencei Stacey Allaster, de la finalul lunii septembrie. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Portarul Unai Simon a îmbunătățit recordul de minute fără gol primit
Portarul Spaniei, Unai Simon, a păstrat intactă poarta naționalei sale în meciul cu Austria și a stabilit un nou record al Cupei Mondiale de fotbal, cu 519 minute fără gol primit, relatează DPA. Performanța a fost stabilită în
Fotbal - CM 2026: Federația germană, 'în discuții' cu Klopp după demisia lui Nagelsmann de la 'Mannschaft'
Federația germană de fotbal (DFB) va începe 'discuții' cu Juergen Klopp în urma demisiei lui Julian Nagelsmann din funcția de selecționer al echipei naționale, a anunțat vineri DFB, citată de AFP. Oficialii DFB au convenit să 'rezilieze imediat contractul cu selecționerul Julian Nagelsmann', valabil până &icir
Fotbal - CM 2026: FIFA confirmă că golul Croației din finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect
FIFA a confirmat că golul egalizator marcat de Croația în finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect pentru un ofsaid, datorită tehnologiei aflate în interiorul mingii utilizate la actuala ediție a Cupei Mondiale de fotbal, informează DPA. O lovitură de cap a lui Goncalo Ramos a adus Portugalia în avantaj, 2-1, &icir
Fotbal - CM 2026: Algeria a plătit scump pentru greșelile comise în fața Elveției (selecționer)
Selecționerul Algeriei, Vladimir Petkovic, a declarat că echipa sa a plătit greu pentru greșelile suferite joi, în partida pierdută în fața Elveției (scor 0-2), un eșec sinonim cu eliminarea de la Cupa Mondială 2026, informează Reuters. Elveția a preluat conducerea în minutul 10 al meciului de la Vancouver, când Breel E
Fotbal - CM 2026: Elveția a meritat calificarea în optimi, consideră selecționerul Murat Yakin
Elveția a reușit o victorie superb orchestrată în fața Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, blocând ofensiva periculoasă a adversarilor și executând perfect planul defensiv al antrenorului Murat Yakin, scrie Reuters. Selecționata Țării Cantoanelor a m
Fotbal - CM 2026: Americanii au fost 'nedreptățiți' prin cartonașul roșu acordat lui Balogun (Marco Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat, joi, eliminarea lui Folarin Balogun din ziua precedentă, survenită în timpul victoriei Statelor Unite împotriva Bosniei-Herțegovina în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, afirmând că jucătorii americani au fost 'nedreptățiți' de decizia arbitrului, relatează AFP.
Fotbal - CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câștigarea titlului mondial
Cristiano Ronaldo consideră că selecționata Spaniei este o 'candidată la câștigarea Cupei Mondiale' și a anticipat un meci 'foarte disputat' împotriva La Roja, după calificarea Portugaliei în optimile de finală, grație victoriei la imită în fața Croației (scor 2-1), joi la Toronto, informează EFE. Căpita
Fotbal - CM 2026: Julian Nagelsmann a demisionat din funcția de selecționer al echipei Germaniei (presă)
La patru zile după eliminarea umilitoare în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal în fața Paraguayului, Julian Nagelsmann și-a prezentat demisia din funcția de selecționer al echipei Germaniei, au relatat, vineri dimineață, mai multe instituții de presă germane, citate de AFP. Potrivit cotidianului Bild și postului
Fotbal - CM 2026: Lionel Scaloni, înaintea celui de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei
Lionel Scaloni va sărbători cel de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei, vineri la Cupa Mondială 2026, dar a preferat să vorbească despre adversarul surpriză din șaisprezecimile de finală, Capul Verde, decât despre reperul personal, informează DPA. 'Nu au pierdut niciun meci. Ar fi trebuit să câștige împotriva Ara
Fotbal - CM 2026: Nu ne este frică de nicio echipă, afirmă starul spaniol Lamine Yamal
Starul spaniol Lamine Yamal, desemnat jucătorul meciului în victoria cu scorul de 3-0 împotriva Austriei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale, a declarat că 'nu se teme de nicio echipă' și s-a declarat 'onorat' să joace împotriva portughezului Cristiano Ronaldo, chiar dacă 'nu-i pasă' cine va fi următorul ad
Fotbal - CM 2026: 'Trebuie să știm să suferim, iar astăzi s-a întâmplat asta', a precizat Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo, căpitanul naționalei Portugaliei învingătoare în fața Croației, miercuri, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, a declarat după meci că, pentru a câștiga o competiție de o asemenea anvergură, 'trebuie să ști să suferi', relatează EFE. 'În calitate de căpitan, am
Fotbal - CM 2026: Acum începem al doilea Mondial, a afirmat selecționerul Portugaliei după calificarea în optimi
Spaniolul Roberto Martínez, selecționerul echipei naționale a Portugaliei, a subliniat joi, la Toronto, 'intensitatea, mândria și efortul sincer' de care au dat dovadă jucătorii săi pentru a învinge Croația cu scorul de 2-1 și a avansa în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, unde vor înfrunta Spania, informează EFE.
Fotbal - CM 2026: 'Nu am nimic să le reproșez băieților, au dat totul', a spus selecționerul Croației
'Nu am ce să le reproșez băieților, au luptat, au depus efort și au dat totul pe teren', a declarat selecționerul Croației, Zlatko Dalic, dar decepționat, după meciul în urma căruia echipa sa a fost eliminată de la Cupa Mondială de fotbal, în urma înfrângerii cu 2-1 în fața Portugaliei, la Toronto, informează EFE.
Fotbal - CM 2026: Poate am jucat împotriva următoarei campioane mondiale, a afirmat selecționerul Austriei
Ralf Rangnick, selecționerul Austriei, a afirmat după înfrângerea categorică în fața Spaniei (scor 0-3), în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că elevii săi au fost eliminați 'poate' chiar de următoarea campioană a lumii, informează EFE. 'Dacă ați urmărit meciul de astăzi, trebuie să recunoaș
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Spaniei are 'multe motive să fie fericit' după triumful în fața Austriei
Selecționerul Spaniei, Luis De la Fuente, a afirmat că are 'multe motive să fie fericit' după ce La Roja a eliminat Austria (scor 3-0) în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, la capătul unui meci în care portarul spaniol Unai Simon, care a doborât recordul pentru cele mai multe minute fără gol încasat, a primit 'recun














