Fotbal: RB Leipzig, deţinătoarea trofeului, eliminată în şaisprezecimile de finală ale Cupei Germaniei
Echipa RB Leipzig, deţinătoarea trofeului, a fost eliminată în şaisprezecimile de finală ale Cupei Germaniei la fotbal, fiind învinsă la limită în deplasare de formaţia VfL Wolfsburg cu scorul de 1-0, într-o partidă disputată marţi.
"Lupii" au marcat golul victoriei în minutul 14, prin internaţionalul ceh Vaclav Cerny, jucător recrutat în această vară de la FC Twente.
RB Leipzig părăseşte astfel prematur "DFB Pokal", competiţie din care şi-a făcut o specialitate în ultimele sezoane, cu patru finale disputate în cinci ani, inclusiv două trofee, în 2022 şi 2023.
Wolfsburg, confruntată cu dificultăţi în campionat, unde a suferit patru eşecuri în ultimele cinci meciuri, merge astfel mai departe în Cupa Germaniei, pe care actualul său antrenor, Niko Kovac, a câştigat-o în 2018 cu Eintracht Frankfurt.
Într-un alt duel între cluburi din prima ligă, VfB Stuttgart (locul 3) s-a impus cu 1-0 în faţa formaţiei Union Berlin (locul 15), prin golul lui Deniz Undav (45).
Miercuri, Bayer Leverkusen şi Bayern Munchen, primele două clasate în Bundesliga, vor evolua pe terenurile unor echipe de liga a treia, Sandhausen, respectiv Sarrebruck.
Rezultate:
Marţi
(+) St Pauli - Schalke 04 Gelsenkirchen 2-1, după prelungiri
(+) FC 08 Homburg - Greuther Furth 2-1
(+) VfB Stuttgart - Union Berlin 1-0
(+) VfL Wolfsburg - RB Leipzig 1-0
Unterhaching - (+) Fortuna Dusseldorf 3-6, după prelungiri
Arminia Bielefeld - (+) Hamburger SV 3-4, la loviturile de departajare (1-1 după prelungiri)
(+) Borussia Moenchengladbach - Heidenheim 3-1
(+) FC Kaiserslautern - FC Koln 3-2
Miercuri
Sandhausen - Bayer Leverkusen
Kiel - Magdeburg
SC Freiburg - Paderborn
Borussia Dortmund - Hoffenheim
Viktoria Koln - Eintracht Frankfurt
FC Nurnberg - Hansa Rostock
Saarbrucken - Bayern Munchen
Hertha Berlin - FSV Mainz
Echipele calificate sunt precedate de semnul (+).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Naomi Osaka s-a calificat în premieră în optimi de finală la Wimbledon
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, acum locul 14 mondial, a ajuns vineri în optimile de finală de la Wimbledon pentru prima oară în carieră, la vârsta de 28 de ani, informează AFP. Dublă campioană la Australian Open și US Open, Osaka a învins-o pe Daria Kasatkina (65 WTA) cu 6-1, 6-3, obțin&a
Fotbal - Infantino-Trump: Cincizeci de membri ai Parlamentului European s-au adresat FIFA
Cincizeci de membri ai Parlamentului European au îndemnat, la rândul lor, Federația Internațională de Fotbal (FIFA) să investigheze decizia președintelui Gianni Infantino de a-i acorda un 'premiu pentru pace' lui Donald Trump, susținând astfel o solicitare formulată în decembrie de organizația pentru drepturile omului FairSquare, transmite AFP
Fotbal: Fundașul german Nathaniel Brown a semnat cu Bayern Munchen
Tânărul internațional german Nathaniel Brown, un fundaș stânga în vârstă de 23 de ani. a semnat cu Bayern un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane, până în vara anului 2031, a anunțat vineri clubul din Munchen, informează AFP. 'Bayern este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Faptul că am șansa de a ju
Fotbal: PSG a stabilit un record, cu opt marcatori la CM 2026
Paris Saint-Germain a stabilit un record, opt dintre jucătorii săi marcând la Cupa Mondială de fotbal 2026, informează vineri L'Equipe. Dubla campioană a Europei a stabilit astfel un nou record al competiției, devenind clubul cu cel mai mare număr de marcatori diferiți într-o singură ediție. PSG a reușit acest record graț
Fotbal - CM 2026: Nagelsmann, al optulea selecționer care plătește cu funcția pentru rezultatele de la turneu
Julian Nagelsmann, care a demisionat vineri din funcția de selecționer al echipei Germaniei, este al optulea antrenor care părăsește postul în urma rezultatelor obținute de echipa sa la Cupa Mondială
Fotbal - CM 2026: Portarul Unai Simon a îmbunătățit recordul de minute fără gol primit
Portarul Spaniei, Unai Simon, a păstrat intactă poarta naționalei sale în meciul cu Austria și a stabilit un nou record al Cupei Mondiale de fotbal, cu 519 minute fără gol primit, relatează DPA. Performanța a fost stabilită în
Fotbal - CM 2026: Federația germană, 'în discuții' cu Klopp după demisia lui Nagelsmann de la 'Mannschaft'
Federația germană de fotbal (DFB) va începe 'discuții' cu Juergen Klopp în urma demisiei lui Julian Nagelsmann din funcția de selecționer al echipei naționale, a anunțat vineri DFB, citată de AFP. Oficialii DFB au convenit să 'rezilieze imediat contractul cu selecționerul Julian Nagelsmann', valabil până &icir
Fotbal - CM 2026: FIFA confirmă că golul Croației din finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect
FIFA a confirmat că golul egalizator marcat de Croația în finalul meciului cu Portugalia a fost anulat corect pentru un ofsaid, datorită tehnologiei aflate în interiorul mingii utilizate la actuala ediție a Cupei Mondiale de fotbal, informează DPA. O lovitură de cap a lui Goncalo Ramos a adus Portugalia în avantaj, 2-1, &icir
Fotbal - CM 2026: Algeria a plătit scump pentru greșelile comise în fața Elveției (selecționer)
Selecționerul Algeriei, Vladimir Petkovic, a declarat că echipa sa a plătit greu pentru greșelile suferite joi, în partida pierdută în fața Elveției (scor 0-2), un eșec sinonim cu eliminarea de la Cupa Mondială 2026, informează Reuters. Elveția a preluat conducerea în minutul 10 al meciului de la Vancouver, când Breel E
Fotbal - CM 2026: Elveția a meritat calificarea în optimi, consideră selecționerul Murat Yakin
Elveția a reușit o victorie superb orchestrată în fața Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, blocând ofensiva periculoasă a adversarilor și executând perfect planul defensiv al antrenorului Murat Yakin, scrie Reuters. Selecționata Țării Cantoanelor a m
Fotbal - CM 2026: Americanii au fost 'nedreptățiți' prin cartonașul roșu acordat lui Balogun (Marco Rubio)
Secretarul de stat american Marco Rubio a criticat, joi, eliminarea lui Folarin Balogun din ziua precedentă, survenită în timpul victoriei Statelor Unite împotriva Bosniei-Herțegovina în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, afirmând că jucătorii americani au fost 'nedreptățiți' de decizia arbitrului, relatează AFP.
Fotbal - CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câștigarea titlului mondial
Cristiano Ronaldo consideră că selecționata Spaniei este o 'candidată la câștigarea Cupei Mondiale' și a anticipat un meci 'foarte disputat' împotriva La Roja, după calificarea Portugaliei în optimile de finală, grație victoriei la imită în fața Croației (scor 2-1), joi la Toronto, informează EFE. Căpita
Fotbal - CM 2026: Julian Nagelsmann a demisionat din funcția de selecționer al echipei Germaniei (presă)
La patru zile după eliminarea umilitoare în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal în fața Paraguayului, Julian Nagelsmann și-a prezentat demisia din funcția de selecționer al echipei Germaniei, au relatat, vineri dimineață, mai multe instituții de presă germane, citate de AFP. Potrivit cotidianului Bild și postului
Fotbal - CM 2026: Lionel Scaloni, înaintea celui de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei
Lionel Scaloni va sărbători cel de-al 100-lea meci ca selecționer al Argentinei, vineri la Cupa Mondială 2026, dar a preferat să vorbească despre adversarul surpriză din șaisprezecimile de finală, Capul Verde, decât despre reperul personal, informează DPA. 'Nu au pierdut niciun meci. Ar fi trebuit să câștige împotriva Ara
Fotbal - CM 2026: Nu ne este frică de nicio echipă, afirmă starul spaniol Lamine Yamal
Starul spaniol Lamine Yamal, desemnat jucătorul meciului în victoria cu scorul de 3-0 împotriva Austriei, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale, a declarat că 'nu se teme de nicio echipă' și s-a declarat 'onorat' să joace împotriva portughezului Cristiano Ronaldo, chiar dacă 'nu-i pasă' cine va fi următorul ad














