Baschet masculin: Maccabi Tel Aviv va juca la Belgrad meciurile de ''acasă'' din Euroligă
Echipa Maccabi Tel Aviv va juca la Belgrad meciurile din Euroliga masculină de baschet pe care trebuia să le dispute pe teren propriu, a anunţat, marţi, ECA, organizatorul competiţiei, citat de AFP.
Euroliga consideră "imposibilă găzduirea meciurilor la Tel Aviv din cauza conflictului armat în curs din regiune", ca urmare a atacului sângeros al Hamas din data de 7 octombrie în Israel.
Maccabi va juca meciul cu Bayern Munchen din 9 noiembrie, precum şi următoarele prevăzute pe teren propriu în sala ''Aleksandar Nikolic'' din Belgrad.
Partida din 2 noiembrie contra lui Real Madrid va fi reprogramată la o dată ulterioară.
"Maccabi Tel Aviv a primit susţinerea municipalităţii din Belgrad şi a guvernului sârb şi va angaja discuţii privind măsurile de luat pentru asigurarea securităţii persoanelor", a adăugat Euroliga în comunicatul său.
Preşedintele clubului Partizan Belgrad, Ostoja Mijailovic, i-a scris pe 8 octombrie, la o zi după atacul Hamas din Israel, o scrisoare omologului său de la Maccabi, Shimon Mizrahi, pentru a-i prezenta condoleantele sale şi pentru a-i propune să organizeze, la nevoie, găzduirea clubului israelian la Belgrad.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auto - F1: Max Verstappen, reconfirmat la Red Bull, vrea victoria în Marele Premiu al Olandei
Pilotul olandez Max Verstappen rămâne dornic de victorii în Formula 1 după prelungirea contractului cu Red Bull până în 2030 și își propune să-și învingă rivalii, italianul Kimi Antonelli și veteranul britanic Lewis Hamilton, la Marele Premiu al Olandei, programat în acest weekend, informează AFP. 'Încă vreau
Fotbal: Tottenham va plăti 75 de milioane de lire sterline pe brazilianul Savinho (Manchester City)
Echipa engleză de fotbal Tottenham a ajuns la un acord cu Manchester City pentru transferul atacantului brazilian Savinho la londonezi, în schimbul a 75 de milioane de lire sterline plus alte 10 milioane în bonusuri de performanță, scrie PA Media. Interesul lui Spurs pentru extrema braziliană datează din 2025, când jucătorul în vâ
Tenis: Consiliu consultativ al jucătorilor pentru turneele de Mare Șlem
Cele patru turnee de tenis de Grand Slam au emis, joi, un comunicat comun prin care anunță lansarea iminentă a unui 'Consiliu consultativ al jucătorilor de Grand Slam', o inițiativă menită să răspundă solicitărilor financiare recente ale jucătorilor din circuit, relatează AFP. Consiliul își va începe activitatea după US Open (30 august - 13
Ciclism: Pogacar - Câștigarea tuturor celor trei tururi este o provocare foarte importantă
Slovenul Tadej Pogacar (EAU Emirates), de cinci ori învingător în Turul Franței și o dată în Giro d'Italia, înfruntă Turul Spaniei cu amintiri frumoase de la debutul său din 2019 și hotărât să ''îndeplinească provocarea importantă de a avea toate cele trei Mari Tururi în palmaresul său'', scrie EFE.
Ciclism: Francezul Julian Alaphilippe, dublu campion mondial, se pregătește de retragere
Ciclistul francez Julian Alaphilippe, dublu campion mondial și câștigător al cursei Milano-San Remo, urmează să-și încheie cariera la vârsta de 34 de ani, potrivit informațiilor apărute joi seară în presă, inclusiv în cotidianul L'Equipe. Conform site-ului olandez de specialitate WielerFlits, Alaphilippe 'ia serios î
Ciclism: Francezul Louis Barre, noul lider după ce s-a impus în prima etapă a Turului Germaniei
Ciclistul francez Louis Barre, de la Visma-Lease a Bike, a câștigat prima etapă a Turului Germaniei, joi, pe un traseu de 215,3 km, între Bad Orb și Schwabisch Hall și a preluat tricoul de lider. Barre, 26 de ani, a lansat un atac cu cinci km înainte de final, profitând de pantele abrupte, la care mexicanul Isaac del Toro (UAE Emirates)
Baschet: NBA - James Harden a semnat un nou contract cu Cleveland Cavaliers, pentru 97 milioane dolari
Baschetbalistul american James Harden, unul din starurile NBA, a semnat un nou contract pe trei ani, în valoare de 97 de milioane dolari, cu Cleveland Cavaliers, echipă la care a ajuns în februarie, au anunțat, joi, agenții jucătorului pentru ESPN. După sosirea sa în Ohio, în luna februarie, fostul MVP (cel mai bun jucător din sezonul r
Tenis: Carlos Alcaraz, absent de peste patru luni, și-a anunțat revenirea la US Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, absent din competiții de peste patru luni din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, și-a anunțat în cele din urmă revenirea, joi, vizând participarea la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului programat pentru sfârșitul lunii august, relatează AFP. 'Am reve
Tenis: Italianul Flavio Cobolli, calificat în semifinale la Cincinnati (ATP)
Jucătorul italian de tenis Flavio Cobolli (Nr.10 mondial) s-a calificat în semifinalele turneului Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins pe americanul Tommy Paul (24 ATP), cu 2-6, 6-3, 6-4, joi, în sferturile de finală, informează AFP. Flavio Cobolli, campionul de anul trecut d
Tenis: Elena Rîbakina, nr.2 mondial, a abandonat în sferturi la Cincinnati (WTA); Pegula în semifinale
Jucătoarea kazahă Elena Rîbakina, numărul 2 mondial, nu a putut finaliza meciul din sferturile de finală împotriva polonezei Iga Swiatek (Nr. 5 mondial) la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, abandonând joi în primul set, pe când era condusă cu 4-1, informează AFP. Rîbaki
Box: România a obținut două medalii de bronz la Campionatele Europenele U19 din Serbia
România a încheiat Campionatele Europene de box Under-19 de la Loznica (Serbia) cu două medalii de bronz, una la masculin și una la feminin. La masculin, Denis Aurel Alexandrescu (CS Dinamo) a pierdut înainte de limită (RSC în repriza a doua), joi, în semifinalele cat. 55 kg, în fața englezului Rueben Huczma
Fotbal: Rezultate strânse în play-off-ul Conference League
Rezultatele înregistrate, joi seara, în prima manșă a play-off-ului Conference League la fotbal au fost foarte strânse, cu diferențe de maximum două goluri. Freiburg, finalista Europa League din sezonul trecut, a învins echipa scoțiană Motherwell FC cu scorul de 3-1, în deplasare, într-un meci arbitrat de ro
Fotbal: Lech, Jagiellonia și Anderlecht, aproape calificate în faza principală a Europa League
Lech Poznan, Jagiellonia Bialystok, Anderlecht, Steaua Roșie Belgrad, Beșiktaș Istanbul și OFI Creta au făcut pași mari spre faza principală a Europa League la fotbal, după victoriile reușite, joi seara, în prima manșă a play-off-ului. Lech, campioana Poloniei, a surclasat-o pe FC Thun, campioana Elveției, cu 7-0. O altă e
Lupte: Românul Magor Lorincz, învins în optimi la Mondialele U20
Sportivul român Magor Lorincz a fost învins de georgianul Daci Papinașvili, joi, în optimile de finală ale cat. 86, la stilul liber, la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia). Lorincz debutase cu o victorie în preliminarii în fața moldoveanului Sergiu Fluieraru. Alți tre
Haltere: Româncele au cucerit 12 medalii în prima zi a Europenelor U15 și U17
Sportivele române au cucerit nu mai puțin de 12 medalii, dintre care trei de aur, șase de argint și trei de bronz, joi, în prima zi a Campionatelor Europene de haltere U15 și U17 de la Klokot (Kosovo). La U17, Maia Delia Andrei a câștigat trei medalii de aur la categoria 49 kg, după ce a ridicat 73 kg la stilul smuls, 91 kg l









