Comitetul Internaţional Olimpic 'respinge ferm' acuzaţiile de discriminare făcute de Vladimir Putin (purtător de cuvânt)
Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a respins, vineri, acuzaţiile de ''discriminare etnică'' făcute joi de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, din cauza limitării participării sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, transmite AFP.
''Respingem ferm acuzaţiile potrivit cărora aceste măsuri ar constitui o 'discriminare etnică''', a precizat un purtător de cuvânt al CIO pentru France Presse.
Participarea la Jocuri nu este ''în niciun caz un drept uman'', iar ''condiţiile stricte pe care CIO le-a impus în recomandările făcute federaţiilor internaţionale pentru participarea (sub drapel neutru) sportivilor care au paşaport rus sau belarus la competiţii internaţionale sunt conforme cu carta olimpică'', a subliniat oficialul, adăugând că acestea vin după ''violarea'' acestei carte de către Moscova şi Minsk.
Vladimir Putin a acuzat, joi, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) de ''discriminare etnică'', din cauza faptului că sportivii ruşi nu vor participa decât într-un număr limitat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, fără imn şi steag.
''Din cauza unor anumiţi conducători ai Comitetului Internaţional Olimpic am aflat că (...) Jocurile pot fi utilizate ca instrument de presiune politică împotriva unor persoane care nu au nimic de a face cu politica şi, de facto, (ca instrument) grosolan de discriminare rasistă, etnică'', a acuzat Putin într-un discurs ţinut la Perm, pe teme sportive.
Pentru CIO, ''o invitaţie la Jocurile Olimpice nu este un drept necondiţionat pentru cei mai buni sportivi, ci un fel de privilegiu'', a continuat Putin.
Dezbaterea legată de participarea sau neparticiparea sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice de la Paris agită lumea sportului de mai multe luni, subliniază AFP.
Sportivii ruşi au fost suspendaţi din toate competiţiile sportive după declanşarea ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022.
În martie 2023, CIO a recomandat reintegrarea lor in competiţiile internaţionale în afara Jocurilor olimpice, cu condiţia de a fi făcută sub drapel neutru, cu titlu individual şi doar a celor care nu au ''susţinut activ războiul din Ucraina''.
În privinţa JO 2024, CIO nu a tranşat încă problema, amânând luarea unei decizii pentru ''momentul potrivit''. Kievul a ameninţat că va boicota Jocurile de la Paris dacă ruşii şi belaruşii vor fi autorizaţi să participe.
În alt litigiu, pe 12 octombrie, CIO a suspendat Comitetul Olimpic Rus pentru că a plasat sub autoritatea sa mai multe organizaţii sportive din regiunile ucrainene ocupate de armata rusă.
Comitetul Internaţional Paralimpic (IPC) a votat deja în favoarea participării sportivilor ruşi şi belaruşi, sub steag neutru şi în condiţii stricte de neutralitate, la Jocurile Paralimpice de anul viitor.
Belarus face obiectul sancţiunilor deoarece este aliatul necondiţionat al Rusiei, permiţând acesteia să folosească teritoriul său pentru a ataca Ucraina în februarie 2022.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto: olympics.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Arina Sabalenka și Coco Gauff, calificate în optimi la Wimbledon
Arina Sabalenka și Coco Gauff s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, transmite AFP. Belarusa Sabalenka, liderul mondial, a trecut de letona Jelena Ostapenko (31 WTA) cu 6-4, 6-4, iar următoarea sa adversară fiind japoneza Naomi Osaka (14 WTA). Sabalenka și-a luat
Auto: Simone Tempestini, al 11-lea timp în proba specială inaugurală din Rally di Roma Capitale (ERC)
Campionul național absolut al României, Simone Tempestini, a fost înregistrat cu al 11-lea timp în proba specială de vineri, care a deschis Rally di Roma Capitale 2026, etapa a treia a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2) a fost cronometrat cu timpul de 0
Fotbal - CM 2026: Calificare istorică pentru Egipt în optimi, după 4-2 cu Australia la loviturile de departajare
Selecționata Egiptului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, vineri, pe Dallas Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada în care scorul a fost egal atât
Fotbal - CM 2026: Australia - Egipt 1-1, după prelungiri; urmează lovituri de departajare
Selecționatele Australiei și Egiptului sunt la egalitate, 1-1 (0-1, 1-1), după prelungirile meciului care are loc vineri, pe Dallas Stadium, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Golul echipei africane a fost marcat de Emam Ashour (13), cu o lovitură de cap. Egalitatea
Ciclism: ITA va derula peste 600 de teste antidoping la Turul Franței
Agenția Internațională de Testare (ITA) va desfășura independent operațiuni pentru un sport curat în cadrul Turului ciclist al Franței pentru cel de-al șaselea an consecutiv, cu prilejul evenimentului care începe sâmbătă la Barcelona, având la bază cele mai recente dezvoltări științifice și analize de risc, relatează Inside The Games. D
Auto - F1: Hamilton va pleca din pole position în cursa de sprint a MP al Marii Britanii
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) va pleca din pole position în cursa de sprint a Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, după ce a realizat cel mai bun timp al calificărilor, vineri, pe circuitul de la Silverstone, informează DPA.. Hamilton, de șapte ori campion mondial, care a dominat mai devreme singura sesiune de antrenamente libere pe
Tenis: Sinner și Djokovic s-au calificat în optimi de finală la Wimbledon
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial și deținătorul titlului, și sârbul Novak Djokovic, fost lider mondial, s-au calificat vineri în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, transmite presa internațională. Jannik Sinner a trecut fără probleme de americanul Jenson Brooksby (81 ATP), cu 6-4, 6-3, 6-4. Italianul, câșt
Fotbal - CM 2026: Neymar 'nu este mulțumit' să fie rezervă, dar este 'foarte respectuos' (Ancelotti)
Neymar 'nu este mulțumit' să fie rezervă la Cupa Mondială, dar gestionează bine situația, arătându-se 'foarte respectuos', a declarat selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, într-un interviu publicat vineri, transmite AFP. Cel mai bun marcator din toate timpurile al echipei de cinci ori campioană mondială (7
Auto - F1: Directorul general al echipei McLaren a pus capăt 'zvonurilor' despre venirea lui Verstappen
Zak Brown, directorul general al echipei de Formula 1 McLaren, a pus capăt vineri 'zvonurilor' despre venirea cvadruplului campion mondial Max Verstappen, pilotul olandez care se plânge de luni de zile de monopostul său Red Bull, scrie AFP. Așa cum se întâmplă la începutul fiecărei veri, lumea Formulei 1 este ag
Săritorul cu prăjina Armand Duplantis, printre laureații Premiului internațional Menarini pentru fair play
Deținătorul recordului mondial la săritura cu prăjina Armand Duplantis și membrii echipei de patinaj viteză a Italiei, campioană olimpică la urmărire, s-au numărat printre câștigătorii celui de-al 30-lea Premiu internațional Menarini pentru fair play în cadrul ceremoniei desfășurate joi, la Florența, relatează Xinhua. Campion olimp
Tenis: Naomi Osaka s-a calificat în premieră în optimi de finală la Wimbledon
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, acum locul 14 mondial, a ajuns vineri în optimile de finală de la Wimbledon pentru prima oară în carieră, la vârsta de 28 de ani, informează AFP. Dublă campioană la Australian Open și US Open, Osaka a învins-o pe Daria Kasatkina (65 WTA) cu 6-1, 6-3, obțin&a
Fotbal - Infantino-Trump: Cincizeci de membri ai Parlamentului European s-au adresat FIFA
Cincizeci de membri ai Parlamentului European au îndemnat, la rândul lor, Federația Internațională de Fotbal (FIFA) să investigheze decizia președintelui Gianni Infantino de a-i acorda un 'premiu pentru pace' lui Donald Trump, susținând astfel o solicitare formulată în decembrie de organizația pentru drepturile omului FairSquare, transmite AFP
Fotbal: Fundașul german Nathaniel Brown a semnat cu Bayern Munchen
Tânărul internațional german Nathaniel Brown, un fundaș stânga în vârstă de 23 de ani. a semnat cu Bayern un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane, până în vara anului 2031, a anunțat vineri clubul din Munchen, informează AFP. 'Bayern este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Faptul că am șansa de a ju
Fotbal: PSG a stabilit un record, cu opt marcatori la CM 2026
Paris Saint-Germain a stabilit un record, opt dintre jucătorii săi marcând la Cupa Mondială de fotbal 2026, informează vineri L'Equipe. Dubla campioană a Europei a stabilit astfel un nou record al competiției, devenind clubul cu cel mai mare număr de marcatori diferiți într-o singură ediție. PSG a reușit acest record graț
Fotbal - CM 2026: Nagelsmann, al optulea selecționer care plătește cu funcția pentru rezultatele de la turneu
Julian Nagelsmann, care a demisionat vineri din funcția de selecționer al echipei Germaniei, este al optulea antrenor care părăsește postul în urma rezultatelor obținute de echipa sa la Cupa Mondială












