Fotbal: Internaţionalul italian Sandro Tonali, anchetat pentru pariuri sportive, e dispus să coopereze cu procurorii (presă)
Sandro Tonali, fotbalistul naţionalei Italiei şi al echipei engleze Newcastle United, anchetat pentru pariuri sportive ilicite, este dispus să coopereze cu procurorii, scrie luni presa, citată de DPA.
Sandro Tonali, venit în vară la Newcastle de la AC Milan, şi Nicolo Zaniolo, acum la Aston Villa, colegul său la naţionala Italiei, au părăsit joi cantonamentul Squadrei Azzurra din cauza implicării lor într-o anchetă legată de pariuri sportive ilicite.
Anchetatorii s-au prezentat joi după-amiază la Coverciano, centrul de antrenament al naţionalei Italiei de lângă Florenţa, pentru a-i anunţa pe Tonali şi Zaniolo că fac obiectul unei investigaţii şi pentru a-i audia.
'În această situaţie, cei doi jucători nu sunt în măsură să facă faţă angajamentelor în aceste zile'', a explicat Federaţia italiană de fotbal (FIGC), care i-a autorizat să revină la cluburile lor.
Ziarul La Repubblica a afirmat că Tonali, un mijlocaş în vârstă de 23 de ani, este gata să coopereze cu procurorii. Fotbalistul este "devastat", a spus avocatul său.
Până acum, figura centrală în scandalul pariurilor este Nicolo Fagioli, mijlocaşul lui Juventus Torino. El este audiat la rândul său de procurori şi a negat că a pariat pe meciurile propriei echipe.
Jocurile de noroc sunt în general permise în Italia, dar nu pe platformele online ilegale. De asemenea, jucătorii nu au voie să parieze pe sporturile în care sunt activi. Dacă sunt prinşi, ei riscă amenzi şi o posibilă suspendare de trei ani.
Procurorii nu au comentat deocamdată dacă vreun jucător riscă să fie pus sub acuzare. Potrivit presei italiene, vor fi dezvăluite şi numele altor fotbalişti implicaţi.
Fotbalul italian nu este străin de scandaluri, unul dintre cele mai faimoase fiind afacerea Calciopoli din anul 2006.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Aston Villa a confirmat recrutarea fundașului Aaron Wan-Bissaka (West Ham)
Clubul de fotbal Aston Villa a confirmat vineri transferul fundașului dreapta Aaron Wan-Bissaka de la West Ham United, sub formă de împrumut pe un an și cu obligația de a-l cumpăra la final de sezon, scrie EFE. Wan-Bissaka, 28 de ani, internațional congolez, este a șaptea achiziție a clubului din Birmingham în acest mercato de vară
Fotbal: Luka Modric își construiește o vilă de lux într-o zonă rezidențială exclusivistă de lângă Dubrovnik
Fotbalistul croat Luka Modric, fost căpitan al echipei Real Madrid și câștigător al 'Balonului de Aur' în 2018, își construiește o vilă de lux într-o zonă rezidențială exclusivistă din apropierea orașului Dubrovnik, situat la Marea Adriatică, relatează EFE. Potrivit diverselor publicații croate, precum Forbes Croația și Tportal,
Fotbal: Jamal Musiala (Bayern Munchen) va rata Supercupa Germaniei de sâmbătă
Mijlocașul echipei de fotbal Bayern Munchen, Jamal Musiala, va rata Supercupa Franz Beckenbauer împotriva Borussiei Dortmund, sâmbătă, din cauza efectelor secundare după o schimbare a tratamentului său pentru crizele de absență, scrie DPA. ''S-a antrenat individual săptămâna aceasta. A schimbat ceva în tratamentul său, care a av
Fotbal: Mbappe, Vinicius și Bellingham nu sunt 'incompatibili', asigură Mourinho
Portughezul Jose Mourinho, revenit pe banca tehnică a echipei de fotbal Real Madrid la treisprezece ani după primul său mandat, a declarat, vineri, că cele trei superstaruri ale sale, Kylian Mbappe, Vinicius Junior și Jude Bellingham, nu sunt 'incompatibile' pe teren, relatează AFP. 'Sunt jucători incredibili, de cel mai înalt nivel. Iar jucă
Fotbal: Jose Mourinho - Mi-ar plăcea să aud: 'Sunt dispus să mor pentru Real Madrid'
Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Jose Mourinho, a declarat, în conferința de presă premergătoare primului meci oficial al echipei din acest sezon împotriva lui Espanyol, din cadrul celei de-a doua etape din La Liga, că ar dori să audă: ''Sunt dispus să mor pentru Real Madrid'' de la jucători, scrie EFE. Antrenorul portughez
Auto - F1: Max Verstappen, reconfirmat la Red Bull, vrea victoria în Marele Premiu al Olandei
Pilotul olandez Max Verstappen rămâne dornic de victorii în Formula 1 după prelungirea contractului cu Red Bull până în 2030 și își propune să-și învingă rivalii, italianul Kimi Antonelli și veteranul britanic Lewis Hamilton, la Marele Premiu al Olandei, programat în acest weekend, informează AFP. 'Încă vreau
Fotbal: Tottenham va plăti 75 de milioane de lire sterline pe brazilianul Savinho (Manchester City)
Echipa engleză de fotbal Tottenham a ajuns la un acord cu Manchester City pentru transferul atacantului brazilian Savinho la londonezi, în schimbul a 75 de milioane de lire sterline plus alte 10 milioane în bonusuri de performanță, scrie PA Media. Interesul lui Spurs pentru extrema braziliană datează din 2025, când jucătorul în vâ
Tenis: Consiliu consultativ al jucătorilor pentru turneele de Mare Șlem
Cele patru turnee de tenis de Grand Slam au emis, joi, un comunicat comun prin care anunță lansarea iminentă a unui 'Consiliu consultativ al jucătorilor de Grand Slam', o inițiativă menită să răspundă solicitărilor financiare recente ale jucătorilor din circuit, relatează AFP. Consiliul își va începe activitatea după US Open (30 august - 13
Ciclism: Pogacar - Câștigarea tuturor celor trei tururi este o provocare foarte importantă
Slovenul Tadej Pogacar (EAU Emirates), de cinci ori învingător în Turul Franței și o dată în Giro d'Italia, înfruntă Turul Spaniei cu amintiri frumoase de la debutul său din 2019 și hotărât să ''îndeplinească provocarea importantă de a avea toate cele trei Mari Tururi în palmaresul său'', scrie EFE.
Ciclism: Francezul Julian Alaphilippe, dublu campion mondial, se pregătește de retragere
Ciclistul francez Julian Alaphilippe, dublu campion mondial și câștigător al cursei Milano-San Remo, urmează să-și încheie cariera la vârsta de 34 de ani, potrivit informațiilor apărute joi seară în presă, inclusiv în cotidianul L'Equipe. Conform site-ului olandez de specialitate WielerFlits, Alaphilippe 'ia serios î
Ciclism: Francezul Louis Barre, noul lider după ce s-a impus în prima etapă a Turului Germaniei
Ciclistul francez Louis Barre, de la Visma-Lease a Bike, a câștigat prima etapă a Turului Germaniei, joi, pe un traseu de 215,3 km, între Bad Orb și Schwabisch Hall și a preluat tricoul de lider. Barre, 26 de ani, a lansat un atac cu cinci km înainte de final, profitând de pantele abrupte, la care mexicanul Isaac del Toro (UAE Emirates)
Baschet: NBA - James Harden a semnat un nou contract cu Cleveland Cavaliers, pentru 97 milioane dolari
Baschetbalistul american James Harden, unul din starurile NBA, a semnat un nou contract pe trei ani, în valoare de 97 de milioane dolari, cu Cleveland Cavaliers, echipă la care a ajuns în februarie, au anunțat, joi, agenții jucătorului pentru ESPN. După sosirea sa în Ohio, în luna februarie, fostul MVP (cel mai bun jucător din sezonul r
Tenis: Carlos Alcaraz, absent de peste patru luni, și-a anunțat revenirea la US Open
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, absent din competiții de peste patru luni din cauza unei accidentări la încheietura mâinii, și-a anunțat în cele din urmă revenirea, joi, vizând participarea la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului programat pentru sfârșitul lunii august, relatează AFP. 'Am reve
Tenis: Italianul Flavio Cobolli, calificat în semifinale la Cincinnati (ATP)
Jucătorul italian de tenis Flavio Cobolli (Nr.10 mondial) s-a calificat în semifinalele turneului Masters 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce l-a învins pe americanul Tommy Paul (24 ATP), cu 2-6, 6-3, 6-4, joi, în sferturile de finală, informează AFP. Flavio Cobolli, campionul de anul trecut d
Tenis: Elena Rîbakina, nr.2 mondial, a abandonat în sferturi la Cincinnati (WTA); Pegula în semifinale
Jucătoarea kazahă Elena Rîbakina, numărul 2 mondial, nu a putut finaliza meciul din sferturile de finală împotriva polonezei Iga Swiatek (Nr. 5 mondial) la turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, abandonând joi în primul set, pe când era condusă cu 4-1, informează AFP. Rîbaki








