Atletism: Olandeza Sifan Hassan, al doilea rezultat din toate timpurile în proba feminină de maraton, la Chicago
Olandeza Sifan Hassan a reuşit duminică al doilea rezultat din toate timpurile în proba feminină de maraton, la Chicago, fiind cronometrată în 2 h 13 min 44 sec, la numai două săptămâni după ce a obţinut medalii la Mondialele de la atletism de la Budapesta la 1.500 şi 5000 m, relatează AFP.
Hassan, în vârstă de 30 de ani, a reuşit această performanţă la numai două săptămâni după noul record mondial al etiopiencei Tigst Assefa de la Berlin (2h11:53) şi la numai câteva minute după recordul mondial masculin al kenyanului Kelvin Kiptum (2h00:35).
"Sunt aşa de fericită! Ultimii cinci kilometri au fost îngrozitor de dureroşi. Însă ador maratonul. Este doar al doilea meu maraton, este incredibil", a declarat Hasan după ce a trecut linia de sosire.
Neobosită, Hassan a luat startul duminică la doar şase săptămâni după Mondialele de atletism de la Budapesta, unde a participat la 1.500, 5.000 şi 10.000 m, cucerind două medalii (bronz la 1.500 m, argint la 5.000 m).
Olandeza, de trei ori medaliată olimpică pe pistă, a reuşit deja o performanţă la debutul ei în această probă
în aprilie la Londra (2h18:33), obţinând victoria deşi a avut crampe în timpul cursei.
Maratonul feminin a fost marcat de recordul mondial stabilit de etiopianca Tigst Assefa în urmă cu două săptămâni la Berlin, 2 h 11 min 53 sec, un timp cu peste două minute mai bun decât precedentul record, reuşit de kenyanca Brigid Kosgei la Chicago în 2019 (2h14:04).
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: World Athletics/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Victorie facilă pentru Felix Auger-Aliassime în turul al treilea la Wimbledon
Tenismanul canadian Felix Auger-Aliassime, al treilea favorit, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, vineri, după ce a dispus de americanul Michael Zheng cu 7-6 (7/1), 6-2, 6-1. Auger-Aliassime, care are un sfert de finală pe iarba londoneză în 2021, îl va înfrunta în opti
Fotbal - CM 2026: Argentina s-a calificat cu mari emoții în optimi, 3-2 cu Capul Verde, după prelungiri
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, s-a calificat cu mari emoții în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie cu scorul de 3-2 (1-0, 1-1), după prelungiri, în fața surprinzătoarei echipe a Capului Verde, vineri, pe Miami Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele U
Tenis: Arina Sabalenka și Coco Gauff, calificate în optimi la Wimbledon
Arina Sabalenka și Coco Gauff s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, transmite AFP. Belarusa Sabalenka, liderul mondial, a trecut de letona Jelena Ostapenko (31 WTA) cu 6-4, 6-4, iar următoarea sa adversară fiind japoneza Naomi Osaka (14 WTA). Sabalenka și-a luat
Auto: Simone Tempestini, al 11-lea timp în proba specială inaugurală din Rally di Roma Capitale (ERC)
Campionul național absolut al României, Simone Tempestini, a fost înregistrat cu al 11-lea timp în proba specială de vineri, care a deschis Rally di Roma Capitale 2026, etapa a treia a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2) a fost cronometrat cu timpul de 0
Fotbal - CM 2026: Calificare istorică pentru Egipt în optimi, după 4-2 cu Australia la loviturile de departajare
Selecționata Egiptului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, vineri, pe Dallas Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada în care scorul a fost egal atât
Fotbal - CM 2026: Australia - Egipt 1-1, după prelungiri; urmează lovituri de departajare
Selecționatele Australiei și Egiptului sunt la egalitate, 1-1 (0-1, 1-1), după prelungirile meciului care are loc vineri, pe Dallas Stadium, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Golul echipei africane a fost marcat de Emam Ashour (13), cu o lovitură de cap. Egalitatea
Ciclism: ITA va derula peste 600 de teste antidoping la Turul Franței
Agenția Internațională de Testare (ITA) va desfășura independent operațiuni pentru un sport curat în cadrul Turului ciclist al Franței pentru cel de-al șaselea an consecutiv, cu prilejul evenimentului care începe sâmbătă la Barcelona, având la bază cele mai recente dezvoltări științifice și analize de risc, relatează Inside The Games. D
Auto - F1: Hamilton va pleca din pole position în cursa de sprint a MP al Marii Britanii
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) va pleca din pole position în cursa de sprint a Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, după ce a realizat cel mai bun timp al calificărilor, vineri, pe circuitul de la Silverstone, informează DPA.. Hamilton, de șapte ori campion mondial, care a dominat mai devreme singura sesiune de antrenamente libere pe
Tenis: Sinner și Djokovic s-au calificat în optimi de finală la Wimbledon
Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial și deținătorul titlului, și sârbul Novak Djokovic, fost lider mondial, s-au calificat vineri în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, transmite presa internațională. Jannik Sinner a trecut fără probleme de americanul Jenson Brooksby (81 ATP), cu 6-4, 6-3, 6-4. Italianul, câșt
Fotbal - CM 2026: Neymar 'nu este mulțumit' să fie rezervă, dar este 'foarte respectuos' (Ancelotti)
Neymar 'nu este mulțumit' să fie rezervă la Cupa Mondială, dar gestionează bine situația, arătându-se 'foarte respectuos', a declarat selecționerul naționalei de fotbal a Braziliei, Carlo Ancelotti, într-un interviu publicat vineri, transmite AFP. Cel mai bun marcator din toate timpurile al echipei de cinci ori campioană mondială (7
Auto - F1: Directorul general al echipei McLaren a pus capăt 'zvonurilor' despre venirea lui Verstappen
Zak Brown, directorul general al echipei de Formula 1 McLaren, a pus capăt vineri 'zvonurilor' despre venirea cvadruplului campion mondial Max Verstappen, pilotul olandez care se plânge de luni de zile de monopostul său Red Bull, scrie AFP. Așa cum se întâmplă la începutul fiecărei veri, lumea Formulei 1 este ag
Săritorul cu prăjina Armand Duplantis, printre laureații Premiului internațional Menarini pentru fair play
Deținătorul recordului mondial la săritura cu prăjina Armand Duplantis și membrii echipei de patinaj viteză a Italiei, campioană olimpică la urmărire, s-au numărat printre câștigătorii celui de-al 30-lea Premiu internațional Menarini pentru fair play în cadrul ceremoniei desfășurate joi, la Florența, relatează Xinhua. Campion olimp
Tenis: Naomi Osaka s-a calificat în premieră în optimi de finală la Wimbledon
Japoneza Naomi Osaka, fost lider mondial al tenisului feminin, acum locul 14 mondial, a ajuns vineri în optimile de finală de la Wimbledon pentru prima oară în carieră, la vârsta de 28 de ani, informează AFP. Dublă campioană la Australian Open și US Open, Osaka a învins-o pe Daria Kasatkina (65 WTA) cu 6-1, 6-3, obțin&a
Fotbal - Infantino-Trump: Cincizeci de membri ai Parlamentului European s-au adresat FIFA
Cincizeci de membri ai Parlamentului European au îndemnat, la rândul lor, Federația Internațională de Fotbal (FIFA) să investigheze decizia președintelui Gianni Infantino de a-i acorda un 'premiu pentru pace' lui Donald Trump, susținând astfel o solicitare formulată în decembrie de organizația pentru drepturile omului FairSquare, transmite AFP
Fotbal: Fundașul german Nathaniel Brown a semnat cu Bayern Munchen
Tânărul internațional german Nathaniel Brown, un fundaș stânga în vârstă de 23 de ani. a semnat cu Bayern un contract valabil pentru următoarele cinci sezoane, până în vara anului 2031, a anunțat vineri clubul din Munchen, informează AFP. 'Bayern este unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Faptul că am șansa de a ju












