Forumul Internaţional al Sportivilor a reunit la Lausanne peste 400 de reprezentanţi din toată lumea
Forumul Internaţional al Sportivilor 2023 s-a desfăşurat în perioada 1-2 octombrie la Lausanne (Elveţia) cu participarea a peste 400 de reprezentanţi din toată lumea care au discutat despre modelarea viitorului sportului, transmite Xinhua.
Au participat reprezentanţi din Comisia Sportivilor a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), ai Federaţiilor internaţionale sportive şi ai Agenţiei Mondiale Antidoping, printre alţii.
Preşedintele CIO, Thomas Bach, a ţinut o sesiune de întrebări şi răspunsuri de două ore cu reprezentanţii sportivilor, la încheierea forumului, schimbând idei şi soluţii pe diverse teme, inclusiv JO 2024, securitatea sportului, sănătatea mentală a sportivilor, statutul neutru al sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale etc.
Bach a spus că ''la Paris 2024 vor fi primele Jocuri Olimpice şi Paralimpice planificate şi realizate în conformitate cu reformele Agendei Olimpice. Acestea vor fi Jocurile Olimpice şi Paralimpice durabile, urbane, incluzive şi tinereşti. Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi, de asemenea, primele Jocuri Olimpice cu egalitate de gen. CIO a alocat exact acelaşi număr de locuri de cotă sportivilor de sex feminin şi masculin''.
Vedete ale sportului, precum baschetbalistul spaniol Pau Gasol, sprintera americană Allyson Felix şi schioarea americană Lindsey Vonn şi-au împărtăşit, de asemenea, experienţele lor la Jocuri şi şi-au oferit perspectivele asupra sportului modern. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Athlete365 / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Queiroz, antrenorul Ghanei - Cred că echipa mai bună a câștigat
Lipsa de experiență a Ghanei și incapacitatea de a-și păstra calmul sub presiune au fost factori decisivi în înfrângerea contra Columbiei (0-1), vineri la Kansas City, care a pecetluit eliminarea africanilor în 16-imile Cupei Mondiale, a declarat antrenorul Carlos Queiroz, conform Reuters. Columbia s-a impus prin golul
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Australiei speră că prezența constantă la Mondial va atrage respect din partea oficialilor
Antrenorul Australiei Tony Popovic își dorește ca echipa sa să devină o prezență obișnuită în elita fotbalului mondial, în încercarea de a câștiga un respect mai mare din partea oficialilor, după ce ''Socceroos'' au fost eliminați de Egipt (2-4), la lovituri de departajare, vineri la Dallas, în 16-imile Cupei Mondia
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Columbiei - Băieții au făcut un meci fantastic
Nestor Lorenzo, antrenorul Columbiei, care s-a calificat vineri în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după o victorie cu 1-0 asupra Ghanei, în 16-imi la Kansas City, a lăudat prestația jucătorilor săi care au făcut ''un meci fantastic'' împotriva echipei africane, scrie EFE. ''Adevărul este că
Fotbal - CM 2026: Scaloni, antrenorul Argentinei - Adversarul ne-a făcut viața grea și a dat 200%
Antrenorul Argentinei, Lionel Scaloni, a recunoscut că echipa sa a suferit ''prea mult'' pentru a învinge Capul Verde cu 3-2, vineri la Miami, și a se califica în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, dar a scos în evidență caracterul jucătorilor săi, scrie EFE. ''Această echipă nu renunță niciod
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Egiptului - Le-am spus jucătorilor să nu se gândească la presiune
Antrenorul Egiptului Hossam Hassan și-a încurajat jucătorii să elimine toate distragerile și să se concentreze doar pe executarea loviturilor de departajare în partida cu Australia de la Cupa Mondială, în care ''faraonii'' nu au dat greș și s-au impus cu 4-2, calificându-se pentru optimile de finală, scrie Reuters.
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de vineri, care au încheiat șaisprezecimile de finală: 7 goluri: Lionel Messi (Argentina) 6 goluri: Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia) 4 goluri: Vinic
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Echipele Egiptului, Argentinei și Columbiei au completat, vineri, tabloul optimilor de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles -
Fotbal - CM 2026: Columbia s-a calificat meritat în optimi, după 1-0 cu Ghana
Selecționata Columbiei s-a calificat meritat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins formația Ghanei cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe Kansas City Stadium, în ultimul meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Columbia s
Tenis: Victorie facilă pentru Felix Auger-Aliassime în turul al treilea la Wimbledon
Tenismanul canadian Felix Auger-Aliassime, al treilea favorit, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, vineri, după ce a dispus de americanul Michael Zheng cu 7-6 (7/1), 6-2, 6-1. Auger-Aliassime, care are un sfert de finală pe iarba londoneză în 2021, îl va înfrunta în opti
Fotbal - CM 2026: Argentina s-a calificat cu mari emoții în optimi, 3-2 cu Capul Verde, după prelungiri
Selecționata Argentinei, campioana mondială en titre, s-a calificat cu mari emoții în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, cu o victorie cu scorul de 3-2 (1-0, 1-1), după prelungiri, în fața surprinzătoarei echipe a Capului Verde, vineri, pe Miami Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului găzduit de Statele U
Tenis: Arina Sabalenka și Coco Gauff, calificate în optimi la Wimbledon
Arina Sabalenka și Coco Gauff s-au calificat, vineri, în optimile de finală ale turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, transmite AFP. Belarusa Sabalenka, liderul mondial, a trecut de letona Jelena Ostapenko (31 WTA) cu 6-4, 6-4, iar următoarea sa adversară fiind japoneza Naomi Osaka (14 WTA). Sabalenka și-a luat
Auto: Simone Tempestini, al 11-lea timp în proba specială inaugurală din Rally di Roma Capitale (ERC)
Campionul național absolut al României, Simone Tempestini, a fost înregistrat cu al 11-lea timp în proba specială de vineri, care a deschis Rally di Roma Capitale 2026, etapa a treia a Campionatului European de Raliuri (ERC). Echipajul Simone Tempestini/Francesca Maior (Skoda Fabia RS Rally2) a fost cronometrat cu timpul de 0
Fotbal - CM 2026: Calificare istorică pentru Egipt în optimi, după 4-2 cu Australia la loviturile de departajare
Selecționata Egiptului s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, vineri, pe Dallas Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada în care scorul a fost egal atât
Fotbal - CM 2026: Australia - Egipt 1-1, după prelungiri; urmează lovituri de departajare
Selecționatele Australiei și Egiptului sunt la egalitate, 1-1 (0-1, 1-1), după prelungirile meciului care are loc vineri, pe Dallas Stadium, în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Golul echipei africane a fost marcat de Emam Ashour (13), cu o lovitură de cap. Egalitatea
Ciclism: ITA va derula peste 600 de teste antidoping la Turul Franței
Agenția Internațională de Testare (ITA) va desfășura independent operațiuni pentru un sport curat în cadrul Turului ciclist al Franței pentru cel de-al șaselea an consecutiv, cu prilejul evenimentului care începe sâmbătă la Barcelona, având la bază cele mai recente dezvoltări științifice și analize de risc, relatează Inside The Games. D














