Tenis: Simona Halep va face apel împotriva suspendării de patru ani pentru dopaj
Jucătoarea română de tenis Simona Halep va face apel împotriva suspendării sale pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat fostul lider mondial, marţi, într-un comunicat remis Reuters.
''Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei care a produs suplimentele alimentare contaminate'', a declarat Halep.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).
ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).
Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).
Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.
Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ''violări intenţionale'' ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.
Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ''puternica opinie'' unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că "probabil dopajul" este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.
Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoare poate face apel la această decizie.
''După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului'', a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.
''Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenţi atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând'', se mai arată în comunicat.
Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA.
Halep a negat în mod repetat că ar fi luat în mod conştient substanţa roxadustat, acuzând că testul antidoping pozitiv ar fi survenit în urma unei contaminări. De asemenea, a acuzat de mai multe ori ITIA pentru tergiversarea judecării cazului.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea , editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Tenis: Simona Halep - Refuz să accept decizia de suspendare; Sunt şocată şi dezamăgită
Tenis: WTA va urmări în continuare cazul Simonei Halep
Tenis: George Cosac, despre suspendarea Simonei Halep - E o decizie extrem de dură
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Fotbal - CM 2026: Anglia s-a calificat cu emoții în optimi, după 2-1 cu RD Congo
Selecționata Angliei s-a calificat cu emoții în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa RD Congo cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Atlanta Stadium, într-un meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada. Vicecampioana Europei a câștigat greu, reuș
Tenis: Coco Gauff, calificare cu mari emoții în turul al treilea la Wimbledon
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 7 mondial și câștigătoare a două titluri de Mare Șlem, a trecut prin mari emoții miercuri, în turul al doilea de la Wimbledon, înainte de a o învinge pe argentinianca Solana Sierra, numărul 56 mondial, în trei seturi, 6-3, 3-6, 7-6 (10/7), transmite AFP. Simțindu-se incomod pe iarb
Tenis - Wimbledon: Serena Williams 'va face totul' pentru a juca la dublu în ciuda accidentării la genunchi
Americanca Serena Williams și-a scrântit un genunchi marți în prima rundă a turneului de tenis de la Wimbledon, dar a insistat miercuri că 'va face totul' pentru a juca la dublu cu sora ei mai mare, Venus, în zilele următoare, relatează AFP. 'A fost atât de bine să fiu din nou pe iarba de la Wimbledon', a comentat fostul
Tenis: Jannik Sinner s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon
Tenismanul italian Jannik Sinner, numărul unu mondial, s-a calificat miercuri în turul al treilea al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, învingându-l pe portughezul Nuno Borges, numărul 48 mondial, după trei seturi echilibrate, 7-6 (7/4), 7-6 (7/2) 6-4. Jannik Sinner, campionul de anul trecut de la Wimbledon, a ajuns la 95 de victorii &ic
Fotbal: Președintele Joan Laporta a confirmat oferta Barcelonei pentru Julian Alvarez (Atletico)
Echipa de fotbal FC Barcelona a făcut o ofertă de transfer pentru Julian Alvarez, atacantul lui Atletico Madrid, a confirmat miercuri președintele clubului catalan, Joan Laporta, citat de AFP. Campioana Spaniei vrea să-l transfere pe internaționalul argentinian pentru a-l înlocui pe atacantul polonez Robert Lewandowski, care a semnat cu echipa Chicago Fi
Fotbal - CM 2026: Golul lui Șomurodov, votat cel mai spectaculos din faza grupelor
Căpitanul naționalei Uzbekistanului, Eldor Șomurodov, a fost votat cel mai spectaculos gol din faza grupelor Cupei Mondiale de fotbal 2026, transmite FIFA.com. Uzbekistanul a ieșit prematur de la Cupa Mondială, dar nu a plecat fără aprecieri evidente. Șomurodov, 3
Baschet: Peste 20 de cluburi vor să participe în NBA Europe
Peste 20 de cluburi de baschet masculin din Europa au înaintat cereri pentru a avea dreptul de a juca în cadrul NBA Europe, acesta fiind momentul care marchează un nou pas înainte privind înființarea unei noi ligi de baschet, transmite DPA. Numărul cererilor depuse este mai mare decât dublul ultimului termen din luna martie.
Tenis: Arina Sabalenka s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon
Belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial al tenisului feminin, s-a calificat miercuri în turul al treilea al turneului de Mare Șlem de la Wimbledon după ce a învins-o pe americanca McCartney Kessler, numărul 57 mondial, în două seturi, 6-1, 7-6 (11/9), transmite presa internațională. Condusă cu 5-2 în setul secund, Arina Sabalenka a re
Fotbal - CM2026: FIFA precizează că anularea golului Germaniei în meciul cu Paraguay a fost corectă
Președintele Comisiei de Arbitri a FIFA, Pierluigi Collina, a dat de înțeles că arbitrul de la meciul Germaniei cu Paraguay a luat decizia corectă când a anulat golul lui Jonathan Tah în prelungirile partidei din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, relatează DPA. Validarea golului ar fi dus Germania în avantaj, &icir
Tenis - Wimbledon: Serena Williams este incertă pentru proba de dublu din cauza unei accidentări
Participarea Serenei Williams la proba feminină de dublu de la Wimbledon, alături de sora sa Venus, este incertă din cauza unei accidentări la genunchi, transmite DPA. Jucătoarea în vârstă de 44 de ani și-a făcut revenirea la simplu, după aproape patru ani de absență, marți seară, fiind ovaționată pe Terenul Central. Williams a fost
Fotbal: Președintele lui Atletico Madrid insistă că Julian Alvarez nu este de vânzare
Președintele clubului de fotbal Atletico Madrid, Enrique Cerezo, a insistat miercuri că nu este dispus să-l vândă pe internaționalul argentinian Julian Alvarez, care și-a exprimat dorința de a părăsi clubul după meciul echipei sale naționale cu Austria de la Cupa Mondială 2026, pentru ''a-și îndeplini visul'' de a juca la FC Barcelona, scrie EFE.
Fotbal - CM 2026: Mats Hummels propune antrenori ca Guardiola și Klopp la conducerea echipei Germaniei
Fostul internațional german Mats Hummels propune două nume mari, Pep Guardiola și Jurgen Klopp, pentru funcția de antrenor al Mannschaft, în contextul în care viitorul actualului selecționer Julian Nagelsmann pare tot mai incert după eliminarea timpurie a Germaniei de la Cupa Mondială, scrie DPA. ''Cred că atât Pep Gu
Fotbal - CM 2026: Piero Hincapie, al doilea jucător eliminat după ce și-a acoperit gura în timp ce vorbea
Ecuadorianul Piero Hincapie a devenit al doilea jucător de la Cupa Mondială 2026 eliminat pentru că și-a acoperit gura în timp ce se adresa unui adversar, în finalul meciului pierdut de echipa țării sale în fața Mexicului (scor 0-2), marți seară la Ciudad de Mexico. Fundașul lui Arsenal, în vârstă de 24 de ani, și
Fotbal - CM 2026: Beccacece (Ecuador), al 7-lea antrenor care își pierde job-ul în timpul Mondialului
Antrenorul Ecuadorului, Sebastian Beccacece, a anunțat că se retrage din funcție după eliminarea echipei sale de la Cupa Mondială din SUA, Canada și Mexic, devenind al 7-lea selecționer care își pierde job-ul de la startul competiției, scrie dpa. ''Rezultatele sunt cele care contează, iar astăzi trebuie să-mi iau rămas bun de la
Fotbal - CM 2026: Pochettino, antrenorul SUA - Nu cred că suntem echipa favorită cu Bosnia
Antrenorul Statelor Unite, Mauricio Pochettino, a respins marți statutul de favorită al co-gazdelor Cupei Mondiale, în meciul cu Bosnia-Herțegovina, prevăzut miercuri la Santa Clara în 16-imi, fiind precaut după ce a văzut o serie de surprize în turneu, scrie Reuters. Germania și Olanda, două dintre favorite, au părăsit deja










