Fotbal: Preşedintele UEFA cere ''eliminarea cancerului'' huliganismului, după uciderea unui suporter grec
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, aflat miercuri în capitala Greciei, a cerut "eliminarea cancerului" huliganismului, după uciderea unui suporter al echipei de fotbal AEK Atena săptămâna trecută, informează AFP.
"Problema violenţei şi huliganismului nu este doar una a Greciei, ci una europeană", a declarat el în timpul unei conferinţe de presă cu premierul elen Kyriakos Mitsotakis. "Fac apel la toată lumea la nivel european să elimine acest cancer", a adăugat Ceferin.
Michalis Katsouris, în vârstă de 29 de ani, a murit pe 7 august în urma unei hemoragii după ce a fost înjunghiat în braţ în timpul unor incidente violente între ultraşii clubului croat Dinamo Zagreb şi ai lui AEK, lângă stadionul clubului grec din Nea Filadelfia, periferie a Atenei.
Tragedia a avut loc în ajunul unui meci din manşa întâi a turului 3 preliminar al Ligii Campionilor, care a fost amânat de UEFA pentru 19 august.
"Vom face tot posibilul pentru ca o asemenea tragedie să nu se mai întâmple", a asigurat preşedintele UEFA.
"Vinovaţii vor fi găsiţi şi pedepsiţi pentru această crimă", a susţinut, la rândul său, prim-ministrul grec, care a cerut, de asemenea, "să fie instituit un mecanism european pentru a lupta cu violenţa pe stadioane şi a-i pedepsi eficient".
Duminică, justiţia greacă a pus sub acuzare şi plasat în arest preventiv 105 persoane acuzate că au participat la incidente. Printre inculpaţi se numără 102 croaţi, bănuiţi că ar fi legaţi de Bad Blue Boys, huligani ai lui Dinamo Zagreb.
Premierul grec a mai subliniat că a convenit cu cei patru preşedinţi ai principalelor cluburi din ţara sa pentru ca "poliţia să opereze pe stadioane şi să poată controla intrările".
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Antrenorul Mohamed Ouahbi - Marocul nu mai este o surpriză la acest nivel
Antrenorul Marocului, Mohamed Ouahbi, a declarat că echipa sa ''nu mai este o surpriză'' la acest nivel, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, cu o victorie clară contra Canadei (3-0), sâmbătă la Houston, scriu agențiile internaționale de presă. Marocanii s-au impus prin golurile marcate
Fotbal - CM 2026: Deschamps, antrenorul Franței - Ne-am păstrat calmul, iar asta a fost esențial
Fără a dori să critice arbitrajul din meciul cu Paraguayul (1-0), din optimile de finală ale Cupei Mondiale, disputat duminică la Philadelphia, antrenorul Franței, Didier Deschamps, și-a exprimat regretul cu privire la insultele schimbate în timpul unui meci foarte strâns și disputat, scrie AFP. ''Les Bleus'' s-au i
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de sâmbătă, primele două din optimile de finală: 7 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța) 5 goluri: Erling Haaland (Norvegia), Harry Kane (Anglia)
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Maroc și Franța sunt primele echipe calificate în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaquio 90+2), Los Angeles -
Fotbal - CM 2026: Franța, calificată în sferturi după o victorie la limită cu Paraguayul (1-0)
Selecționata Franței s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Paraguayului cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe Philadelphia Stadium, într-un meci desfășurat la turneul final găzduit de Statele Unite, Canada și Mexic. ''Les Bleus'' s-au impus prin go
Tenis: Sorana Cîrstea, învinsă în turul al treilea la Wimbledon
Jucătoarea română Sorana Cîrstea a fost învinsă de cehoaica Linda Noskova, cu 2-6, 6-3, 7-6 (11/9), sâmbătă, în runda a treia a turneului de tenis pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului. Sorana Cîrstea (36 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 17, s-a înclinat după două ore și 16 minu
Fotbal - CM 2026: Echipa Marocului, calificată în sferturi, după 3-0 cu Canada
Selecționata Marocului s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Canadei cu scorul de 3-0 (0-0), sâmbătă, pe Houston Stadium, în primul meci din optimile de finală ale turneului găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic. Marocanii s-au impus prin golurile marcate de
Auto-F1: Antonelli, triumfător în cursa de sprint a MP al Marii Britanii
Pilotul italian Andrea Kimi Antonelli (Mercedes), liderul campionatului, a câștigat sâmbătă cursa sprint a Marelui Premiu al Marii Britanii, a noua cursă a Campionatului Mondial de Formula 1, desfășurată pe circuitul Silverstone (Anglia), scrie EFE. Antonelli, care a luat startul din poziția a doua, l-a depășit pe septuplul campion
Rugby: Noua Zeelandă - Franța 34-32, în Cupa Națiunilor
La 17 ani după ultima victorie pe pământul Noii Zeelande, echipa națională de rugby a Franței a suferit o nouă înfrângere împotriva echipei All Blacks, cu scorul de 34-32, sâmbătă, la Christchurch, în meciul de deschidere al noii competiții Cupa Națiunilor dintre emisferele nordică și sudică, scrie AFP. All
Fotbal - CM 2026: Alfaro, antrenorul Paraguayului - Franța este ca o furtună
Echipa Franței este ca o furtună, cu fulgere lovind din toate direcțiile, a declarat antrenorul Paraguayului, Gustavo Alfaro, într-o conferință de presă vineri, cu o zi înaintea meciului de la Philadelphia, din optimile de finală ale Cupei Mondiale, scrie AFP. După ce au eliminat în mod surprinzător Germania în 16-imi,
Fotbal - CM 2026: Deschamps, selecționerul Franței, vede și calitate la Paraguay, dincolo de agresivitate
Selecționerul Franței, Didier Deschamps, a declarat vineri că Paraguay, adversarul lor din optimile de finală ale Cupei Mondiale, nu a ajuns în această etapă doar datorită reputației sale de echipă ''agresivă'', ci mai degrabă datorită ''calității'' sale, scrie EFE. ''Paraguay nu a ajuns aici, nu a
Fotbal - CM 2026: Franța nu poate conta pe Tchouameni în meciul cu Paraguay
Mijlocașul francez Aurelien Tchouameni a devenit indisponibil pentru meciul de duminică cu Paraguay, prevăzut în optimile de finală ale Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări la coapsă, a relatat vineri cotidianul francez L'Equipe. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a fost titular în trei dintre cele patru meciuri
Fotbal - CM 2026: Messi, starul Argentinei - Știam că va fi un meci foarte greu
Starul argentinian Lionel Messi a afirmat vineri, după victoria dificilă contra Capului Verde în prelungiri (3-2), în meciul disputat la Miami în 16-imile Cupei Mondiale, că anticipa un ''meci foarte greu'' contra unei echipe care nu pierduse nici în fața Spaniei, nici a Uruguayului și a subliniat echilibrul care domină turneul
Atletism: Sportivii din Rusia și Belarus rămân excluși din competițiile World Athletics
Consiliul Federației Internaționale de Atletism (World Athletics) a anunțat vineri decizia de a menține excluderea sportivilor din Rusia și Belarus din competițiile internaționale, la patru ani după ce a impus inițial sancțiunile ca urmare a invaziei Ucrainei din 2022, scrie Reuters. ''Am prezentat Consiliului mai multe opțiuni. Cu toa
Fotbal: Klopp a confirmat discuțiile pentru postul de antrenor al Germaniei: 'Sunt pregătit'
Antrenorul german Jurgen Klopp a declarat sâmbătă că este ''pregătit'' să antreneze echipa națională a Germaniei, în urma demisiei lui Julian Nagelsmann după eșecul lui Mannschaft la Cupa Mondială, dar a subliniat că trebuie purtate discuții ''intense'', deoarece fotbalul german trebuie să se schimbe pentru a reveni la succ














