Scrimă: Ucraina consideră că descalificarea sportivei sale este ''absolut scandaloasă''
Descalificarea de la Campionatele Mondiale a scrimerei ucrainene Olga Harlan, după ce a refuzat să dea mâna cu adversara ei rusoaică, este o decizie "absolut scandaloasă", a denunţat joi un consilier apropiat al preşedintelui Volodimir Zelenski, informează AFP.
"Decizia Federaţiei Internaţionale de Scrimă este manifestarea unei lipse totale de empatie" şi este "absolut scandaloasă", a denunţat, pe Instagram, Mihailo Podoliak, înainte de a-i mulţumi Olgăi Harlan pentru că a "reprezentat demn" Ucraina în competiţie.
Olga Harlan a fost descalificată joi de la Mondialele de la Milano pentru că a refuzat să dea mâna cu rusoaica Anna Smirnova, participantă în calitate de "sportiv individual neutru" la proba feminină de sabie, pe care o învinsese în primul tur al tabloului principal.
Anunţată pe tabloul oficial, descalificarea a fost decisă în urma refuzului lui Harlan de a strânge mâna adversarei sale după victorie, potrivit unei surse apropiate de autorităţile acestui sport. Scrimera ucraineană a devenit joi prima reprezentantă a ţării sale care înfruntă o rusoaică de la invadarea Ucrainei în urmă cu aproape un an şi jumătate, datorită unei schimbări în politica guvernului său.
Un decret al Ministerului Sporturilor din Ucraina interzice sportivilor săi şi delegaţiilor oficiale să participe la competiţii unde figurează ruşi sau belaruşi. Modificat miercuri, decretul face referire doar la "sportivii reprezentând Federaţia Rusă sau Republica Belarus".
Exceptând tenisul, unde jucătorii nu fac parte din delegaţii oficiale, nu au mai existat confruntări pe scena sportivă între reprezentanţi din cele două ţări de la declanşarea invaziei.
"Cei doi scrimeri (...) trebuie să dea mâna cu adversarul de îndată ce este anunţată decizia", precizează regulamentul Federaţiei Internaţionale de Scrimă (FIE), condusă până la izbucnirea conflictului de oligarhul rus Alişer Usmanov, care de atunci s-a retras.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei pe gheaţă: Fostul preşedinte al CIO, Thomas Bach, susţine revenirea Rusiei la Campionatul mondial
Fostul preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a pronunţat în favoarea revenirii Rusiei la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, care va avea loc în luna mai 2027, în Germania, scrie DPA. "Opinia mea este clară şi a fost întotdeauna clară: nu poate depinde de state sau de guverne cine are dreptul să part
Suedia intenționează să blocheze și ea, după Norvegia și Finlanda, accesul sportivilor ruși pe teritoriul său
Suedia intenționează să interzică accesul sportivilor ruși pe teritoriul său pentru a participa la competiții, a anunțat guvernul de la Stockholm vineri - urmând exemplul unor decizii similare luate de Finlanda și Norvegia, scrie AFP. Țara se pregătește să găzduiască Campionatele Mondiale de Schi Nordic la Falun (în centrul Suediei), în luna
Patinaj artistic: Americanul Malinin, lider după programul scurt, în competiția Skate America
Americanul Ilia Malinin a revenit vineri în competiție, prezentând în premieră un program scurt care l-a plasat pe primul loc la etapa de Grand Prix de patinaj artistic 'Skate America', desfășurată la Everett, în nord-vestul Statelor Unite, scrie AFP. Malinin a revenit pe gheață pentru prima dată după ce, în luna martie, a
Tenis: Arina Sabalenka, eliminată în faza grupelor, la Turneul Campioanelor
Los Angeles, 14 nov /Agerpres/ - Jucătoarea belarusă de tenis, Arina Sabalenka, numărul 2 mondial, a fost eliminată vineri seara, în faza grupelor la Turneul Campioanelor (WTA Finals), care reunește cele mai bune opt jucătoare ale sezonului feminin la Indian Wells (California), după ce a pierdut în meciul decisiv, în fața ucrainencei Elina Svitolina (6 WTA)
Tenis de masă: CSM Constanța, victorioasă în ETTU Europe Cup; CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc, învinsă
CSM Constanța a obținut o victorie, vineri, în Grupa C a competiției feminine de tenis de masă ETTU Europe Cup, la Novi Sad (Serbia), în timp ce CSS-SZAK Odorheiu Secuiesc a pierdut la masculin la Varazdin (Croația), în Grupa D. CSM Constanța a învins formația maghiară Budaorsi Sport Club cu scorul de 8-5. Luciana Mitro
China a dominat Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar
China a dominat Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), desfășurate în perioada 31 octombrie-13 noiembrie, cu 18 medalii de aur, 8 de argint și 7 de bronz. Japonia a ocupat locul secund în ierarhia pe medalii, cu 11 de aur, 8 de argint, 9 de bronz, în timp ce Rusia a completat podiumul (8-4-2). Rom&
Hochei: Corona Brașov, învinsă în turul al doilea al Cupei Continentale
Corona Brașov a fost învinsă de formația daneză Herlev Eagles cu scorul de 2-1 (1-0, 1-1, 0-0), vineri, la Asiago (Italia), în primul său meci din Grupa D, în turul al doilea al Cupei Continentale la hochei pe gheață. Radim Valchar a marcat pentru vicecampioana României, după ce danezii au punctat prin Frederik Bjerrum
Fotbal: Victorie la scor pentru Olanda în Liga Națiunilor, 7-0 cu Grecia
Reprezentativa Olandei a realizat scorul serii în Liga Națiunilor la fotbal, 7-0 cu Grecia, pe teren propriu, în eșalonul de elită al competiției. Tijjani Reijnders a reușit un hat-trick (12, 18, 33), Jurrien Timber a semnat o dublă (40, 59), iar celelalte goluri au fost marcate de Crysencio Summerville (6) și Donyell Malen (62).
Tenis: Bogdan Pavel s-a oprit în semifinalele probei de dublu la Knoxville (challenger)
Perechea româno-americană Bogdan Pavel/Trey Hilderbrand a fost învinsă de cuplul Andy Andrade (Ecuador)/Johannes Ingildsen (Danemarca), cu 6-1, 6-2, vineri, în semifinalele probei de dublu la turneul de tenis challenger de la Knoxville (Tennessee), dotat cu premii totale de 107.000 de dolari. Pavel și Hilderbrand, favoriții n
Fotbal: România, învinsă de Elveția cu 3-1, în Elite League U20
Reprezentativa României a fost învinsă de echipa similară a Elveției, cu scorul de 3-1 (1-0), vineri seara, pe Stadio Comunale din Bellinzona, în primul său meci din noul sezon al competiției de fotbal Elite League U20. Mardochee Miguel (3), Felix Emmanuel Tsimba (55) și Jamie Atangana (89) au marcat pentru gazde, în ti
Tenis: Taylor Fritz și Thiago Tirante vor juca finala turneului de la Stockholm (ATP)
Americanul Taylor Fritz, locul 10 în ierarhia tenisului masculin, îl va avea adversar pe argentinianul Thiago Tirante, locul 51 mondial, în finala turneului ATP 250 de la Stockholm, dotat cu premii totale de 723.435 de euro, informează AFP și EFE. Vineri, în prima semifinală, Thiago Tirante l-a învins, cu 7-5, 7-6
Fotbal: Nicolas Jackson (Aston Villa), jucătorul lunii octombrie în Premier League
Senegalezul Nicolas Jackson, atacantul echipei de fotbal Aston Villa, a fost desemnat jucătorul lunii octombrie în Premier League, a anunțat vineri site-ul premierleague.com. Nicolas Jackson este primul jucător al lui Ast
Fotbal: Roberto De Zerbi (Tottenham), antrenorul lunii octombrie în Premier League
Roberto De Zerbi, tehnicianul italian al echipei de fotbal Tottenham Hotspur, a fost desemnat antrenorul lunii octombrie în Premier League, el obținând trei victorii și o remiză în această perioadă, informează site-ul Premier League.
Fotbal: Mauricio Pochettino este noul antrenor al lui Manchester United (oficial)
Argentinianul Mauricio Pochettino este noul antrenor al echipei de fotbal Manchester United, a anunțat vineri clubul englez, la o zi după demiterea lui Michael Carrick, survenită în urma rezultatelor slabe ale ''diavolilor roșii'', informează AFP. Mauricio Pochettino, în vârstă de 54 de ani, care se afla la c&
Auto - F1: Marele Premiu de la Madrid a generat 544 de milioane de euro și aproape 11.000 de locuri de muncă
Prima ediție a Marelui Premiu de Formula 1 al Spaniei, desfășurată pe circuitul de la Madrid, în luna septembrie, a generat un impact economic de 544 de milioane de euro în Comunitatea Madrid, a contribuit la crearea și menținerea a 10.948 de locuri de muncă, aducând venituri fiscale de 95 de milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de PwC și














