Fotbal: Nu ştiu cât timp voi mai juca pentru Argentina, declară Lionel Messi
Starul argentinian Lionel Messi, noul recrut al echipei Inter Miami, nu ştie deocamdată când va pune capăt evoluţiilor sale în selecţionata Argentinei, cu care a cucerit Cupa Mondială 2022 din Qatar, însă recunoaşte că acest moment va veni "fi în scurt timp", din cauza vârstei sale, informează EFE.
"După logică, după vârstă, va fi în scurt timp, dar nu ştiu exact când va fi acel moment. Mă gândesc pur şi simplu de la o zi la alta, bucurându-mă de tot ceea ce trăim în prezent", a declarat Messi pentru postul argentinian TV Publica.
"Cred că se va întâmpla atunci când trebuie să se întâmple. După ce am realizat totul în ultimul timp, nu mai rămâne decât să te bucuri şi, aşa cum am spus întotdeauna, Dumnezeu va spune când va fi acel moment" a adăugat el.
Messi a recunoscut, totodată, că s-ar fi retras imediat după Cupa Mondială din Qatar dacă nu reuşea să cucerească trofeul cu naţionala Albiceleste.
Decarul argentinian va fi prezentat oficial duminică de Inter Miami, pe stadionul Lockhart din Florida. Messi va lucra din nou sub comanda compatriotului său Gerardo "Tata" Martino, care i-a fost antrenor la FC Barcelona (2013-2014) şi la naţionala Argentinei (2014-2016).
Fostul căpitan al lui FC Barcelona va încasa între 50 şi 60 de milioane de dolari pe an la Inter Miami, urmând să primească inclusiv acţiuni la acest club. Salariul său va fi acoperit parţial de producătorul de echipament sportiv Adidas şi de compania tehnologică Apple.
"Suntem mulţumiţi de decizia luată şi dornici să facem faţă noii provocări. Mentalitatea mea nu se va schimba şi voi încerca, oriunde trebuie să fiu, să dau tot ce am mai bun pentru mine şi pentru club, să continui să performez la cel mai înalt nivel", a precizat argentinianul, comentând decizia de a a părăsi Europa şi a se muta la Miami împreună cu familia sa.
Lionel Messi va debuta la Inter Miami pe 21 iulie, la meciul împotriva echipei mexicane Cruz Azul, din cadrul Leagues Cup.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lupte: România a obținut o medalie de bronz la Mondialele U20
România a încheiat Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Bratislava (Slovacia) cu o medalie de bronz, obținută de Darius Adrian Sas, sâmbătă, la cat. 92 kg, stilul liber. În meciul pentru bronz, Sas l-a întrecut pe belarusul Alan Țagaraev.
Ciclism: Tadej Pogacar a câștigat prima etapă a Turului Spaniei
Ciclistul sloven Tadej Pogacar, care a câștigat Turul Franței în acest an, s-a impus, sâmbătă, în prima etapă a Turului Spaniei, un contratimp individual de 9,4 km în Monaco, transmite AFP. Pogacar ( UAE Team Emirates - XRG) a gestionat perfect virajele din Principat și a obținut a patra sa victorie în La Vu
Fotbal: Quevin Castro a decedat al 25 de ani, în timpul unui meci amical jucat în Portugalia
Fotbalistul portughez Quevin Castro, fost jucător la West Bromwich Albion, a decedat, sâmbătă, la doar 25 de ani, în timp ce disputa un meci amical pentru echipa sa, Real Sport Clube Massama (amatori), și Estrela da Amadora, la care joacă românul Ianis Stoica, transmite EFE. Într-un comunicat, Real Sport Club a confirmat decesul fotbali
Volei feminin: Debut cu stângul pentru România la Campionatul European, 2-3 cu Olanda
Naționala României a fost învinsă de formația Olandei cu scorul de 3-2 (25-21, 26-28, 25-15, 22-25, 15-9), sâmbătă, la Baku, în primul său meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin, găzduit de Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au fost conduse cu 1-0 și 2-1, au revenit de fiecare dată, da
Fotbal: Fundașul croat Josip Sutalo va juca pentru Lazio
Lazio a anunțat oficial transferul fundașului croat Josip Sutalo de la Ajax Amsterdam, sub formă de împrumut pe un sezon, cu opțiune de cumpărare, transmite site-ul Football Italia. 'Lazio a anunțat că a achiziționat drepturile sportive ale jucătorului Josip Sutalo sub formă de împrumut de la Ajax, cu opțiune de transfer defini
Fotbal: Fundașul Benoit Badiashile a fost împrumutat de Napoli de la Chelsea
Clubul Napoli a anunțat oficial transferul fundașului central francez Benoit Badiashile sub formă de împrumut de la Chelsea, cu opțiune de cumpărare, într-o tranzacție care i-ar putea costa pe 'Partenopei' 23 de milioane de euro, informează site-ul Football Italia. 'Napoli a anunțat că a obținut drepturile sportive asup
Auto - F1: Grila de start pentru MP al Olandei
Grila de start pentru Marele Premiu al Olandei de Formula 1, programat duminică la Zandvoort, în urma sesiunii de calificări de sâmbătă, este prezentată de AFP. Prima linie: Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) George Russell (Marea Britanie/Mercedes) linia a doua:
Tenis: Serena Williams și Carlos Alcaraz vor face pereche la dublu mixt la US Open
Jucătoarea de tenis Serena Williams va reveni în competiție la US Open alături de Carlos Alcaraz, campionul en-titre la simplu masculin, după ce cei doi au primit un wild card pentru proba de dublu mixt, au anunțat sâmbătă organizatorii turneului, informează Reuters. Aceasta va fi prima apariție oficială a lui Williams la Flushing
Volei masculin: România a învins Cuba la Mondialul Under-17
Selecționata României a învins echipa Cubei cu scorul de 3-0 (25-14, 26-24, 25-15), sâmbătă, în Grupa B a Campionatului Mondial de volei masculin Under-17 de la Doha (Qatar). Tricolorii au debutat cu un eșec în fața campioanei en titre Italia (0-3), dar au învins o echipă cu tradiție în voleiul mondial
Ciclism: Jasper Philipsen a câștigat etapa a 4-a a Turului Renewi și a devenit lider la general
Ciclistul belgian Jasper Philipsen a câștigat sâmbătă etapa a patra a Turului Renewi (fostul Tur al Beneluxului), desfășurată între Riemst și Bilzen-Hoeselt, și a recuperat tricoul de lider la general de la compatriotul său Jenno Berckmoes, chiar înaintea etapei finale, transmite AFP. După cei 187 de kilometri ai etapei
Auto - F1: Lando Norris s-a plâns că monopostul său McLaren nu este suficient de bun
Lando Norris, pilotul britanic al lui McLaren, a oferit o perspectivă pesimistă asupra șanselor sale la Marele Premiu de Formula 1 al Olandei , după ce a terminat pe locul al treilea în cursa de sprint de sâmbătă, informează DPA. Înaintea weekendului, campionul mondial en-titre a declarat că nu renunță la speranța de a-și apă
Fotbal: Președintele CONCACAF i-a cerut lui Infantino să nu participe la un turneu ce are loc în Republica Dominicană
Președintele CONCACAF, Victor Montagliani, i-a cerut șefului FIFA, Gianni Infantino, să nu participe la un turneu de fotbal pentru tineret care are loc în acest weekend în Republica Dominicană, motivând că prezența sa ar umbri evenimentul din cauza opoziției tot mai mari față de conducerea sa, informează Reuters. Infantino se confruntă cu pre
Box: Fostul campion mondial Zolani Tete a fost împușcat mortal în Africa de Sud
Fostul campion mondial la box Zolani 'Last Born' Tete a fost împușcat mortal în fața locuinței sale din provincia Eastern Cape, în Africa de Sud, vineri, au anunțat poliția și ministrul sportului din această țară, informează Reuters. Bărbatul în vârstă de 38 de ani sosea la locuința sa din cartierul Mdantsane c&aci
Auto - F1: Clasamentele Campionatului Mondial după cursa de sprint de la Zandvoort
Clasamentele Campionatului Mondial de Formula 1 după cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Olandei, a 12-a dintre cele 23 de etape ale sezonului, desfășurată sâmbătă la Zandvoort, sunt prezentate de AFP. Clasamentul piloților: 1. Kimi Antonelli (Italia) 224 puncte 2. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 171
Auto - F1: George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de la Zandvoort
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) s-a impus în cursa de sprint de sâmbătă, din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Olandei, pe circuitul Zandvoort, transmite DPA. Russell, plecat din pole position, și-a păstrat poziția de lider și nu a întâmpinat nicio problemă în drumul său spre linia de sosire. Aceasta este prima sa v












