Fotbal: Al doilea eşec consecutiv pentru FC Barcelona în Primera Division
Echipa de fotbal FC Barcelona, care are asigurat titlul de campioană a Spaniei, a suferit a doua înfrângere consecutivă într-un interval de trei zile, înclinându-se pe terenul formaţiei Valladolid (scor 1-3), marţi seară, într-un meci din etapa a 36-a a sezonului.
Catalanii au încasat primul gol după doar 82 de secunde de joc, când Andreas Christensen a deviat în propria poartă o centrare a lui Darwin Machis.
Valladolid, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, şi-a majorat avantajul în minutul 20, în urma unui penalty transformat de canadianul Cyle Larin, după un fault comis de Eric Garcia asupra lui Gonzalo Plata. În finalul meciului, Plata a marcat el însuşi pentru gazde (73), înainte ca Robert Lewandowski să reducă din handicap, în minutul 84.
Acest eşec al Barcelonei vine după cel suferit sâmbătă pe Camp Nou în faţa formaţiei Real Sociedad (1-2), în condiţiile în care echipa pregătită de Xavi Hernandez pierduse anterior doar trei meciuri în liga spaniolă, de la debutul sezonului.
După cele trei goluri încasate la Valladolid, FC Barcelona nu mai poate egala recordul stabilit de Chelsea Londra în sezonul 2004-2005, cu antrenorul Jose Mourinho la timonă, care a încasat doar 15 goluri în 38 de etape.
Pentru Valladolid, ocupanta locului 17 în clasament, victoria de marţi îi permite să se distanţeze provizoiu la trei puncte de primul loc retrogradabil (18), ocupat de Getafe, care se va deplasa miercuri seară pe terenul formaţiei Betis Sevilla.
Înaintea meciului, cele două formaţii, împreună cu brigada de arbitri, s-au fotografiat în spatele unui banner pe care scria "Rasişti, afară din fotbal", în cadrul unei campanii coordonate de Federaţia spaniolă de fotbal, La Liga şi Consiliul Superior al Sportului spaniol, după insultele rasiste care l-au vizat pe atacantul brazilian Vinicius Junior (Real Madrid), duminică la Valencia.
Rezultate:
Marţi
Real Sociedad - Almeria 1-0
A marcat: Kubo (45+4).
Celta Vigo - Girona 1-1
Au marcat: Carles Perez (42), respectiv Stuani (59 - penalty).
Valladolid - FC Barcelona 3-1
Au marcat: Andreas Christensen (2- autogol), Larin (22 - penalty), Plata (73), respectiv Lewandowski (84).
Miercuri se dispută partidele Elche - Sevilla FC, Villarreal - Cadiz, Real Madrid - Rayo Vallecano, Betis Sevilla - Getafe şi Espanyol Barcelona - Atletico Madrid, în timp ce joi sunt programate meciurile Mallorca - Valencia CF şi Osasuna Pamplona - Athletic Bilbao.
Clasament:
1. FC Barcelona 85 puncte
2. Atletico Madrid 72
3. Real Madrid 71
4. Real Sociedad 68
5. Villarreal 60
6. Betis Sevilla 56
7. Athletic Bilbao 50
....
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Arbitrul care l-a eliminat pe Balogun, 'printre cei mai buni din lume' (FIFA)
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) s-a alăturat, luni, Confederației braziliene de fotbal (CBF) în apărarea 'integrității' lui Raphael Claus, arbitrul brazilian al meciului dintre SUA și Bosnia-Herțegovina, după ce Donald Trump l-a criticat pentru eliminarea jucătorului american Folarin Balogun, relatează AFP. 'FIFA îl consideră
Fotbal - CM 20026: Scaloni, antrenorul Argentinei - La acest Mondial se pare că nu există o favorită clară
Antrenorul Argentinei, Lionel Scaloni, a afirmat luni, în ajunul meciului cu Egipt de la Atlanta, din optimile de finală, că niciuna dintre favoritele la câștigarea acestei Cupe Mondiale ''nu s-a desprins clar'', fie pentru că toți duc o luptă strânsă, fie din cauza condițiilor dificile din timpul turneului în ceea ce privește deplasăr
Fotbal - CM 2026: Emmanuel Macron a sărbătorit 'celălalt gol' al lui Kylian Mbappe, cel împotriva rasismului
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a susținut marți pe Kylian Mbappe după comentariile rasiste la adresa căpitanului Les Bleus adresate de senatoarea paraguayană Celeste Amarilla, în urma eliminării Paraguayu
Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo are 'conștiința împăcată' după eliminarea Portugaliei de la Cupa Mondială
Cristiano Ronaldo, căpitanul Portugaliei, a disputat luni ultimul meci pentru selecționata țării sale, care a fost eliminată de Spania (scor 0-1), în optimile de finală ale Cupei Mondiale 20
Fotbal - CM 2026: 'Nu am jucat la nivelul nostru', a regretat selecționerul SUA
'Nu am jucat la nivelul nostru', a deplâns selecționerul echipei SUA, Mauricio Pochettino, după înfrângerea cu 4-1 și eliminarea suferită în fața Belgiei, în optimile de finală ale
Fotbal - CM 2026: A fost o finală înainte de finală, a declarat selecționerul Spaniei după victoria în fața Portugaliei
Selecționerul Spaniei, Luis De la Fuente, a declarat luni, după victoria în fața Portugaliei (scor 1-0) și calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, că partida de la
Fotbal - CM 2026: 'Cazul Balogun nu a fost o motivație pentru noi', a afirmat selecționerul Belgiei după victoria cu SUA
Faptul că Folarin Balogun a fost titularizat 'nu a reprezentat o sursă de motivație' pentru noi, a precizat selecționerul echipei Belgiei, Rudi Garcia, întrebat despre acest aspect după calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, în urma
Fotbal - CM 2026: Este finalul unui ciclu, a declarat Roberto Martinez la despărțirea de selecționata Portugaliei
Spaniolul Roberto Martinez a condus pentru ultima oară naționala Portugaliei în calitate de selecționer, luni la Dallas, în meciul pierdut în fața Spaniei (scor 0-1), în op
Tenis: Britanicul Arthur Fery, calificat în sferturi la Wimbledon
Tenismanul britanic Arthur Fery, numărul 114 mondial, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, după o victorie în cinci seturi în fața bulgarului Grigor Dimitrov, cu 7-5, 3-6, 4-6, 6-4, 7-6 (10/7). Arthur Fery, născut în Franța, fiul președintelui clubului de fotbal FC Lorient, Loic Fery, și
Tenis: Linda Noskova s-a calificat în premieră în sferturi la Wimbledon
Jucătoarea cehă de tenis Linda Noskova, a noua favorită, s-a calificat, luni, în premieră în sferturile de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o pe americanca Madison Keys, cu 6-4, 7-6 (7/2). Noskova (21 ani), care în turul al treilea a învins-o pe Sorana Cîrstea, după ce rom&
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de luni, din optimile de finală: 7 goluri: Lionel Messi (Argentina), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haaland (Norvegia) 6 goluri: Harry Kane (Anglia) 4 goluri:
Fotbal - CM 2026: Tabloul fazei eliminatorii - rezultate și program
Spania și Belgia s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada, fază în care vor fi adversare. Programul fazei eliminatorii: ȘAISPREZECIMI DE FINALÃ Duminică 28 iunie 22:00 Africa de Sud - Canada 0-1 (Stephen Eustaqui
Fotbal - CM 2026: Belgia, calificată fără emoții în sferturi, după 4-1 cu SUA
Selecționata Belgiei s-a calificat fără emoții în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins reprezentativa SUA cu scorul de 4-1 (2-1), luni, pe Seattle Stadium, într-un meci din optimile de finală ale turneului final găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Diavolii roșii''
Lupte: Trei români se vor bate pentru bronz la Europenele Under-20
Trei sportivi români de la greco-romane vor disputa meciuri pentru bronz la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord), după rezultatele de luni, din prima zi a competiției. La cat. 55 kg, Vlad Ioan Trip l-a învins în preliminarii pe cehul Jakub Sedlak, în sferturi a trecut de moldoveanul M
Fotbal - CM 2026: Spania a câștigat derby-ul iberic cu Portugalia (1-0) și s-a calificat în sferturi
Selecționata Spaniei a învins echipa Portugaliei cu scorul de 1-0 (0-0), în derby-ul iberic desfășurat luni, pe Dallas Stadium, astfel că s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Diferența a fost făcută de pasa inspirată a lui Ferran Torres pentru Mik














