Auto - F1: Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna a fost anulat din cauza inundaţiilor
Marele Premiu al regiunii Emilia Romagna, a şasea etapă de Formula 1 a sezonului, care urma să se desfăşoare de vineri până duminică pe circuitul de la Imola, nu va avea loc în acest weekend din cauza inundaţiilor care au provocat cel puţin cinci morţi în această regiune din Italia, au anunţat miercuri organizatorii.

Foto: (c) TOMMASO ROMANIN/EPA
''În urma discuţiilor dintre Formula 1, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism, autorităţile competente, inclusiv miniştrii în cauză, preşedintele Auto Clubului italian, preşedintele regiunii Emilia Romagna, primarul oraşului şi promotorul, s-a luat decizia ca Marele Premiu să nu aibă loc la Imola'', se arată într-un comunicat al Formula One, fără a preciza dacă această cursă va fi reprogramată până la sfârşitul sezonului.

Foto: (c) MAX CAVALLARI/EPA
Vicepremierul Italiei Matteo Salvini a propus miercuri anularea Marelui Premiu de la Imola, motivând solicitarea sa prin faptul că este nevoie de un efort total pentru a lupta împotriva inundaţiilor şi o aglomerare de vizitatori şi maşini spre circuit în acest weekend ar trebui evitată. Oficialul italian s-a aflat în contact cu autorităţile locale, organizatorii cursei de Formula 1, ca parte a responsabilităţilor sale de ministru al infrastructurii şi transportului.

Foto: (c) MAX CAVALLARI/EPA
Regiunea nordică Emilia Romagna, unde este situat circuitul de la Imola, s-a confruntat cu ploi torenţiale şi inundaţii în zilele trecute.

Foto: (c) TOMMASO ROMANIN/EPA
Boxele de la circuit au fost evacuate marţi, ca măsură de precauţie, iar Formula One a avertizat miercuri pe toată lumea să stea departe de circuit, ceea ce a dus la o întârziere a pregătirilor pentru cursă. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Coco Gauff s-a calificat în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 7 mondial, s-a calificat marți în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon după ce a trecut de compatrioata sa Jessica Pegula, numărul 4 mondial, în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3. Coco Gauff (7 WTA), dublă campioană de Mare Șlem, s-a impus după o oră și 48 de minute de joc.
Fotbal - CM 2026: O stație de metrou din Londra a fost redenumită temporar ''Jude Bellingham''
Mijlocașul englez Jude Bellingham a văzut o stație de metrou din Londra redenumită în onoarea sa până la sfârșitul săptămânii, în urma prestației sale de duminică împotriva Mexicului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal, informează L'Equipe. Jude Bellingham și-a pus amprenta asupra c
Volei masculin: România a debutat cu o victorie la Campionatul European Under-18
Echipa României a învins formația Olandei cu scorul de 3-1 (25-23, 21-25, 25-15, 25-22), marți, la Cisterna din Latina, în meciul său de debut în Grupa a II-a a Campionatului European de volei masculin Under-18 din Italia. Tricolorii au obținut victoria la capătul a două ore de joc.
Fotbal - CM 2026: Croația a trimis o scrisoare FIFA, denunțând anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei
Federația croată de fotbal a trimis o scrisoare către FIFA pentru a denunța anularea golului său egalizator împotriva Portugaliei, în meciul din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, câștiga
Tenis: Serena Williams ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a asigurat antrenoarea sa
Revenită în circuit la vârsta de 44 de ani, Serena Williams, fostul lider mondial al tenisului feminin, ''ar dori să joace la un turneu înainte de US Open'', a declarat marți antrenoarea sa, Rennae Stubbs, la o săptămână după înfrângerea suferită de americancă în primul tur la Wimbledon, primul său meci de sim
Fotbal - CM 2026: Cristiano Ronaldo și selecționerul Roberto Martinez, criticați după eliminarea Portugaliei
Deși Cristiano Ronaldo a fost criticat de presă în urma eliminării suferite luni în fața Spaniei (0-1) în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, cele mai dure atacuri au fost &ic
Fotbal: Criticile aduse arbitrilor fac parte din libertatea de exprimare, a decis CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, într-o hotărâre pronunțată marți, că criticile privind presupusa lipsă de imparțialitate a unui arbitru de fotbal intră sub incidența libertății de exprimare, spre deosebire de acuzațiile nefondate de corupție și trucare a meciurilor, informează AFP. Instanța, cu sediul la St
Fotbal - CM 2026: I-am făcut să plătească pentru lipsa de respect, a declarat Courtois după victoria Belgiei
Thibaut Courtois, portarul Belgiei și al echipei Real Madrid, nu și-a ascuns satisfacția după victoria categorică a selecționatei țării sale în fața echipei Statelor Unite (scor 4-1), luni, la Seattle, în optimil
Ciclism: Australianul Jai Hindley și-a prelungit contractul cu Red Bull
Ciclistul australian Jai Hindley, aflat de patru ani la echipa Red Bull-Bora-Hansgrohe, și-a prelungit contractul pe termen lung cu gruparea patronată de concernul austriac de băuturi energizante, informează cotidianul L'Equipe. Rutierul în vârstă de 30 de ani a pus astfel capăt speculațiilor pe acest subiect, după ce, la sf&ac
Fotbal: Portarul german Alexandru Nubel semnează cu Beșiktaș Istanbul
Portarul german Alexander Nubel se va alătura clubului turc de fotbal Beșiktaș Istanbul, a anunțat luni rețeaua de televiziune germană Sky Sport, relatează DPA. Nubel a petrecut ultimii trei ani sub formă de împrumut la VfB Stuttgart, dar este deținut de Bayern Munchen, care a menționat deja că nu se află în planurile clubului.
Fotbal - CM 2026: Spania a stabilit un record, cu șase meciuri consecutive fără gol primit
Spania a stabilit un record al Cupei Mondiale de fotbal cu al șaselea meci consecutiv fără gol primit, iar portarul Unai Simon și-a prelungit recordul de cea mai lungă perioadă fără gol primit în cadrul turneului final la 609 de minute după
Fotbal: Fiorentina l-a prezentat oficial pe fundașul român Radu Drăgușin
Clubul italian de fotbal Fiorentina l-a prezentat oficial pe fundașul român Radu Drăgușin, pe care l-a transferat de la echipa engleză Tottenham Hotspur. 'Drăgușin este aici', a scris Fiorentina într-o postare pe contul său în limba engleză de pe rețeaua X, deasupra unei fotografii cu internaționalul român purtând tricoul
Fotbal: Egipteanul Mohamed Salah, dorit de echipa spaniolă Atletico Madrid
Atacantul Mohamed Salah, aflat în prezent la Cupa Mondială 2026 cu selecționata Egiptului, a intrat în vizorul echipei spaniole de fotbal Atletico Madrid, care ar dori să-l recruteze pe fostul star al lui FC Liverpool, anunță mass-media spaniolă. Salah, care a plecat în această vară de pe Anfield, după nouă sezoane petrecute alături de 'c
Fotbal - CM 2026: Spaniolul Mikel Merino va păstra mingea cu care a dat golul în meciul cu Portugalia
Mijlocașul Mikel Merino va păstra mingea cu care a marcat golul victoriei echipei de fotbal a Spaniei împotriva Portugaliei (1-0), luni, în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, alături d
Fotbal: Luis Enrique, în lacrimi, la inaugurarea unei plaje cu numele său la Gijon
Actualul antrenor al echipei de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique, a fost onorat luni cu inaugurarea unei plaje ecologice care îi poartă numele în orașul său natal, Gijon (Spania), și nu și-a stăpânit lacrimile când a ținut discursul despre familia sa, scrie L'Equipe. ''Am părăsit Gijon acum mai bine de 30 de ani, dar














