Sportivii ruşi continuă să fie controlaţi, a asigurat Agenţia Mondială Antidoping
Sportivii ruşi "sunt testaţi în acest moment", a asigurat pentru AFP directorul general al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), Olivier Niggli, care nu se poate pronunţa deocamdată asupra reintegrării Agenţiei Ruse Antidoping (RUSADA), deoarece AMA/WADA încă nu ştie dacă poate avea "încredere" în aceasta.
Cu un an şi jumătate înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, în timp ce Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) ia în calcul posibilitatea reintegrării ruşilor, excluşi din sportul mondial după invadarea Ucrainei în urmă cu mai bine de un an, problema posibilei lor participări "nu se referă la lupta împotriva dopajului".
Dar războiul împiedică WADA să meargă în Rusia şi să verifice veridicitatea informaţiilor transmise de Moscova.
Acuzată de un vast scandal de dopaj organizat, Rusia a fost exclusă din competiţiile internaţionale de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) timp de doi ani, până în decembrie 2022. Cu toate acestea, sportivi ruşi au participat sub un drapel neutru la Jocurile Olimpice de la Tokyo şi Beijing.
Întrebat dacă eventuala reintegrare a sportivilor ruşi va ţine cont de războiul din Ucraina, Niggli a spus că "răspunsul simplu este nu".
"Urmăm un proces care este în vigoare. Dacă funcţionează, funcţionează indiferent dacă există sau nu un conflict armat. Lucrurile devin puţin mai complicate în realitate, fiindcă pentru a ne asigura că funcţionează şi că informaţiile pe care le primim sunt corecte, trebuie să le putem valida. Iar astăzi nu putem. Nu vom trimite oameni să facă un audit la Moscova, din motive care sunt de înţeles. Deci astăzi nu putem avea toate răspunsurile", a adăugat el.
"Dacă ţara este în război nu înseamnă că organizaţia sa naţională antidoping nu poate funcţiona. Războiul nu are loc în Rusia. Deci întrebarea pentru noi este dacă să ştim dacă putem avea încredere sau nu în organizaţia rusă antidoping. Şi nu avem răspunsul", a spus Niggli.
Întrebat cum interpretează faptul că RUSADA publică cifre despre controalele sale antidoping, el a răspuns: "În Rusia, sistemul continuă să funcţioneze, probele ies din Rusia pentru a fi analizate în laborator. Nu este nicio problemă cu trimiterea probelor în Turcia sau la Doha (Rusia nu mai are un laborator agreat şi probele sunt analizate în străinătate - n. r). Deci sistemul funcţionează. RUSADA lucrează, ei fac o serie de verificări. Nu avem niciun element care să ne facă să credem că treaba nu este bine făcută."
Eventuala participare a sportivilor ruşi la JO 2024 de la Paris "nu este o problemă legată de lupta împotriva dopajului", a menţionat Niggli.
"Pentru noi, problema testelor antidoping nu este direct legată de participarea unui sportiv la o competiţie. În mod normal, un program antidoping se desfăşoară pe tot parcursul anului. Există o parte care depinde de agenţia rusă, dar şi o mare parte pentru federaţiile internaţionale. Deci, acest program trebuie să continue în mod normal, iar în acest moment nu este oprit. Ideea că ruşii nu sunt testaţi astăzi este falsă. Sunt testaţi astăzi", a continuat oficialul AMA/WADA. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Bogdan Pavel, calificat în sferturile probei de dublu la Sioux Falls (challenger)
Perechea româno-americană Bogdan Pavel/Trey Hilderbrand s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Sioux Falls (Dakota de Sud), dotat cu premii totale de 177.000 de dolari, după 4-6, 6-3, 13-11 cu cuplul Andy Andrade (Ecuador)/Abdullah Shelbayh (Iordania). Pav
Baschet feminin: CS Rapid București, învinsă categoric în Euroligă
CS Rapid București a fost surclasată în deplasare de echipa spaniolă Valencia Basket Club, cu 105-47 (30-15, 24-7, 24-15, 27-10), miercuri seara, în Grupa C a Euroligii feminine de baschet. Campioana României a pierdut toate cele trei meciuri din grupă, iar acest eșec este cel mai drastic, la o diferență de 58 de puncte.
Lupte: Andreea Ana, în recalificări la Mondialele de la Astana
Sportiva română Andreea Ana va evolua în recalificări la cat. 53 kg, joi, la Campionatele Mondiale de lupte de la Astana (Kazahstan). Ana a intrat direct în optimile de finală și a învins-o pe indianca Nishu Nishu, dar a pierdut în sferturi în fața vicecampioanei mondiale și olimpice Lucia Yamileth Yepez Guz
Volei feminin: CSM București, învinsă de Panathinaikos în Cupa Challenge
CSM București a fost învinsă de echipa greacă Panathinaikos Atena, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-18, 25-19), miercuri seara, la Atena, în prima manșă a turului preliminar al Cupei Challenge la volei feminin. Panathinaikos a obținut victoria după o oră și 25 de minute de joc. Beata Vaida, cu 15 puncte, a fost cea mai bu
Tenis: Djokovic, în optimi la Basel (ATP)
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (12 ATP), favorit nr. 4, s-a calificat miercuri în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Basel, dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro, după ce a trecut în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-4, de francezul Ugo Humbert (38 ATP). Djokovic s-a impus după o partidă de două ore și jumăta
Fotbal: Atacantul Neymar (Santos FC), suspendat două etape în baza 'legii Vinicius'
Justiția sportivă braziliană l-a suspendat pentru două etape pe atacantul echipei Santos, Neymar, pentru că și-a acoperit gura în timp ce se certa cu un adversar, în timpul unui meci din campionatul Braziliei, scrie EFE. Comisia disciplinară a Tribunalului Superior de Justiție Sportivă l-a sancționat pe jucător - care poartă tricou
Tenis: Indonezianca Janice Tjen, a doua favorită, eliminată la Guangzhou (WTA)
Jucătoarea indoneziană de tenis Janice Tjen (47 WTA), cap de serie nr. 2, a fost eliminată, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 250 din orașul chinez Guangzhou, după ce a cedat în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-3, în fața britanicei Harriet Dart (115 WTA). Dart, venită din calificări, s-a impus la capătul unui meci de
Fotbal: Câștigarea Balonului de Aur va contribui la rămânerea lui Harry Kane la Bayern, susține Lothar Matthaeus
Câștigarea Balonului de Aur va reprezenta un argument suplimentar pentru a-l convinge atacantul englez Harry Kane să-și prelungească înțelegerea cu echipa de fotbal Bayern Munchen, a declarat, miercuri, fostul campion mondial Lothar Matthaeus, relatează Reuters. Luni seară, la Londra, atacantul Harry Kane a devenit primul englez ca
Fotbal: Kounde (Barcelona) s-a pregătit separat de restul lotului, în perspectiva meciului cu Alaves din LaLiga
FC Barcelona a revenit la antrenamente în această miercuri, după două zile libere primite în urma El Clasico împotriva echipei Real Madrid, însă în timpul ședinței de pregătire, fundașul Jules Kounde - care suferă de o entorsă la glezna stângă - a continuat să se antreneze separat de restul coechipierilor săi, scrie EFE.
Tenis: Australianca Maya Joint s-a calificat în sferturi de finală la Tokyo (WTA)
Australianca Maya Joint a învins-o pe spaniola Cristina Bucșa în trei seturi, 6-1, 2-6, 6-4, miercuri, în optimile de finală ale turneului de tenis WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, relatează EFE. Cristina Bucșa, numărul 42 mondial, care este originară din Republica Moldova, a întâ
Fotbal - Manchester United: Antrenorul Carrick și căpitanul Bruno Fernandes au purtat discuții pentru a clarifica lucrurile
Antrenorul echipei de fotbal Manchester United, Michael Carrick, și căpitanul Bruno Fernandes au purtat discuții pentru a clarifica lucrurile, informează DPA. Carrick și Fernandes s-au întâlnit la baza de antrenament a lui United de la Carrington pentru discuții separate de o reuniune mai amplă a întregului lot, menită să ana
Fotbal: Meciurile programate miercuri în Cupa Spaniei au fost amânate în urma catastrofei feroviare
Federația Spaniolă de Fotbal (RFEF) a amânat meciurile programate miercuri (astăzi) în Cupa Spaniei, în semn de respect față de victimele unui accident feroviar produs în centrul țării, informează DPA. 'În semn de respect și solidaritate față de toate victimele tragicului accident feroviar produs în acea
Fotbal: Jurgen Klopp va anunța lotul Germaniei pentru Liga Națiunilor pe 5 noiembrie
Selecționerul Germaniei, Jurgen Klopp, va anunța lotul pentru meciurile cu Serbia și Olanda, din Liga Națiunilor, în data de 5 noiembrie, a anunțat miercuri Federația Germană de Fotbal (DFB), conform DPA. Klopp, care l-a înlocuit pe Julian Nagelsmann după Cupa Mondială din acest an, a convocat un lot lărgit de 44 de jucători, &icir
Fotbal: UEFA interizice prezența fanilor echipei Lens la următoarele două deplasări din Liga Campionilor
Comisia de disciplină a UEFA a decis să interzică prezența suporterilor echipei franceze de fotbal RC Lens la următoarele două deplasări din Liga Campionilor, ca urmare a incidentelor care au avut loc la partida de la Bruges, disputată săptămâna trecută, informează L'Equipe. În cursul meciului din Belgia, numeroase fumigene au fost aprinse &ici
Rugby: Africa de Sud a chemat șase debutanți la lotul pentru Campionatul Națiunilor
Antrenorul Africii de Sud, Rassie Erasmus, a anunțat miercuri lotul pentru a doua jumătate a Campionatului Națiunilor la rugby, din care fac parte șase debutanți, dar va trebui să se descurce fără Cheslin Kolbe, Handre Pollard și Eben Etzebeth, toți accidentați, scrie L'Equipe. Rassie Erasmus a dezvăluit miercuri lotul de 37 de jucători pentru Campionatul













