Biatlon: Johannes Boe a câştigat Cupa Mondială după ce Laegreid a declarat forfait pentru următoarea cursă
Norvegianul Johannes Boe şi-a asigurat câştigarea Cupei Mondiale de biatlon după ce principalul său urmăritor în clasamentul general, compatriotul său Sturla Laegreid, a declarat forfait pentru următoarea cursă, prevăzută joi, a anunţat Federaţia norvegiană de biatlon, transmite AFP.
Laegreid "se simte mai degrabă în formă, dar preferă să aştepte până duminică cel mai devreme" pentru a relua competiţia, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al federaţiei. Contaminat de Covid-19, la fel ca Laegreid, Boe nu va participa nici el joi la proba individuală de la Oestersund (Suedia), dar avansul său de 399 de puncte face ca el să nu mai poată fi depăşit.
Johannes Boe, care are 29 de ani, cucereşte a patra oară marele glob de cristal, după cele trei succese consecutive dintre 2019 şi 2021, şi îi egalează pe francezul Raphael Poiree şi germanul Frank Ullrich, dar este încă departe de francezul Martin Fourcade, cu şapte mari globuri, şi norvegianul Ole Einar Bjoerndalen şi suedeza Magdalena Forsberg, cu câte şase.
Boe a egalat deja în această iarnă recordul de 16 victorii individuale într-un sezon, stabilit de el în 2018/2019, luând în calcul atât Cupa Mondială, cât şi Mondialele. El mai are patru curse individuale de disputat.
El a dominat categoric Mondialele 2023 de la Oberhof (Germania) în luna februarie, cu şapte medalii în tot atâtea curse, dintre care cinci medalii de aur, trei dintre acestea în probe individuale.
În această iarnă el nu a prins podiumul o singură dată, în prima cursă a sezonului, la sfârşitul lui noiembrie, în proba individuală de la Kontiolahti (Finlanda). Norvegianul a urcat apoi pe podium în următoarele 19 probe, până la absenţa sa de joi. La fel ca Laegreid, Boe vrea să revină duminică în proba de mass start. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: PFC Zira, cu un pas în turul al doilea preliminar al Conference League
Echipa azeră PFC Zira a învins formația georgiană Torpedo Kutaisi cu scorul de 3-0, miercuri, pe teren propriu, în prima manșă din turul întâi preliminar al Conference League la fotbal. Zira, pentru care au punctat brazilianul Ruan Renato (2) și georgianul Davit Volkovi. La învinși au jucat doi foști fotbaliști de
Fotbal: Iberia 1999 Tbilisi a câștigat în deplasare în primul tur preliminar al Ligii Campionilor
Iberia 1999 Tbilisi, campioana Georgiei, s-a impus cu scorul de 3-2 pe terenul echipei estoniene Flora Tallinn, miercuri, în prima manșă din turul întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. La georgieni a jucat și fundașul luxemburghez Vahid Selimovic (ex-FC Hermannstadt). Și la Flora a evoluat un fost jucător de la FC
Tenis: Miriam Bulgaru, învinsă în optimi de finală la Bastad (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de Leyre Romero Gormaz, cu 6-3, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bastad (Suedia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Bulgaru (27 ani, 248 WTA) s-a înclinat după o oră și 25 de minute în fața jucătoarei spaniole.
Înot: Daria Silișteanu, medaliată cu aur în proba de 50 m spate, la Europenele de juniori
Sportiva română Daria Silișteanu a cucerit medalia de aur în proba de 50 m spate, miercuri, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Munchen. Silișteanu s-a impus cu tipul de 27 sec 94/100, un nou record național de senioare, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.
UPDATE Lupte: Dragoș Draga a pierdut meciul pentru bronz la Europenele U20
Sportivul român Dragoș Gabriel Draga s-a clasat pe locul cinci la cat. 60 kg, greco-romane, miercuri, după ce a fost învins în meciul pentru bronz de azerul Aihan Javadov, la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord). Draga l-a învins, marți, pe moldoveanul Alin Chitic în preliminari
Fotbal: Universitatea Craiova, cu un pas în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, după 4-1 cu ML Vitebsk
Universitatea Craiova a învins echipa belarusă ML Vitebsk cu scorul de 4-1 (3-1), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Mezokovesd (Ungaria), în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Campioana României s-a impus fără probleme, prin golurile marcate de Ștefan Baiaram (4), Assad
Tenis: Germanul Alexander Zverev și surprinzătorul britanic Arthur Fery s-au calificat în semifinale la Wimbledon
Germanul Alexander Zverev, numărul 3 mondial, și surprinzătorul britanic Arthur Fery, numărul 114 mondial, s-au calificat miercuri în semifinalele turneului de tenis de Mare Șlem de la Wimbledon, unde vor fi adversari, transmite presa internațională. Arthur Fery, beneficiar al unui wild card la Wimbledon, a reușit miercuri o nouă perform
Fotbal - CM 2026: Internaționalii englezi au primit o zi liberă după victoria împotriva Mexicului
Selecționerul Angliei, Thomas Tuchel, le-a dat jucătorilor săi permisiunea pentru o zi în familie, marți, echipa reîncărcându-și forțele după victoria euforică obținută împotriva Mexicului în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, transmite BBC. Echipei i s-a permis să părăsească hotelul din Prairie
Fotbal - CM 2026: Cartonașul galben primit de francezul Michael Olise a fost menținut (Deschamps)
Cartonașul galben primit de Michael Olise în timpul meciului câștigat cu 1-0 de Franța împotriva Paraguayului, în optimile de finală ale Cupei Mondiale din 2026, a fost menținut de FIFA, a anunțat selecționerul Didier Deschamps într-o conferință de presă susținută miercuri, relatează AFP. 'Situația cartonașulu
Fotbal: Organizația FairSquare va depune o plângere la CIO împotriva lui Infantino
Organizația pentru drepturile omului FairSquare a anunțat miercuri că va depune o plângere la Comisia de etică a Comitetului Internațional Olimpic (CIO) cu privire la 'încălcări repetate ale neutralității politice' din partea președintelui FIFA, Gianni Infantino, transmite AFP. Jurământul depus de cei aproximativ o su
Tenis: Apărarea titlului la Wimbledon, o misiune mai complicată decât în alte părți pentru câștigătoare
De la victoriile consecutive ale Serenei Williams din 2015-2016, nicio câștigătoare a turneului nu a reușit să-și păstreze titlul la Wimbledon. o statistică pe care jucătoarele o pun în mare parte pe seama intervalului scurt dintre Roland Garros și turneul de Mare Șlem de la Londra, scrie AFP. 'În ultimii ani, s-a contura
Tenis: Marta Kostiuk și Linda Noskova vor fi adversare în semifinale la Wimbledon
Jucătoarea ucraineană de tenis Marta Kostiuk, numărul 13 mondial, s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, după ce a trecut ușor, 6-3, 6-2, de italianca Jasmine Paolini, numărul 17 mondial. Kostiuk, câștigătoare în primăvară a turneului WTA 1.000 de la Madrid, nu depășise până &icir
Fotbal - CM 2026: Membri ai Parlamentului European solicită o anchetă privind rolul lui Infantino în cazul Balogun
Mai mulți deputați în Parlamentul European solicită o anchetă privind rolul președintelui Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), Gianni Infantino, în cazul Folarin Balogun, la Cupa Mondială din America de Nord, informează L'Equipe. Într-un comunicat comun, preluat miercuri de agenția Associated Press, eurodeputații B
Fotbal - CM 2026: Selecționerul Croației, Zlatko Dalic, a demisionat
Selecționerul Zlatko Dalic, care a condus Croația până la o finală istorică la Cupa Mondială de fotbal 2018, a anunțat miercuri că renunță la funcție după nouă ani, la câteva zile după eliminarea echipei de către Portugalia de la Cupa Mondială 2026, transmite AFP. Croația, medaliată cu bronz în 2022, a ratat calificarea &icir
Fotbal - CM 2026: Portugalia s-a despărțit oficial de selecționerul Roberto Martinez
Cu un simplu 'Mulțumim, Roberto Martinez', Federația portugheză de fotbal (FPF) și-a luat oficial rămas bun de la antrenorul spaniol, care își anunțase deja plecarea de la selecționata Portugaliei după













