Schi alpin: Elveţianca Jasmine Flury, medaliată cu aur în proba de coborâre la Campionatele Mondiale
Elveţianca Jasmine Flury a produs surpriza la Campionatele Mondiale de schi alpin, ediţia 2023, reuşind să cucerească medalia de aur în proba feminină de coborâre, desfăşurată sâmbătă Courchevel/Meribel (Franţa), informează AFP.
Flury, în vârstă de 29 de ani, a fost cronometrată cu timpul de 1 min 28 sec 03/100, devansând-o cu patru sutimi de secundă pe Nina Ortlieb, fiica fostului campion olimpic la coborâre Patrick Ortlieb (în 1992, la Val d'Isere), care a intrat în posesia medaliei de argint.
Treapta a treia a podiumului a fost ocupată de o altă reprezentantă a Elveţiei, Corinne Suter, campioană olimpică la Bejing-2022 şi campioană a lumii în 2021, care a încheiat proba la 12 sutimi de învingătoare.
Această primă medalie internaţională pentru Jasmine Flury reprezintă o mare surpriză, în condiţiile în care schioarea din Ţara Cantoanelor a urcat până în prezent doar de două ori pe podium în Cupa Mondială (o victorie la slalom super-uriaş în 2017 şi un loc doi la coborâre, în 2022), în nouă ani de carieră.
"Nu ştiu ce să spun, încă nu îmi vine să cred, este incredibil", a declarat proaspăta campioană a lumii, imediat după victorie.
Marea favorită a concursului de sâmbătă, italianca Sofia Goggia, vicecampioană olimpică la coborâre, a fost descalificată după ce a trecut peste o poartă.
Românca Ania Caill s-a clasat pe locul 25 din 29 de schioare care au luat startul, la 4 sec 22/100 de învingătoare.
Clasamentul probei de coborâre de la Meribel:
1. Jasmine Flury (Elveţia) 1 min 28 sec 03/100
2. Nina Ortlieb (Austria) +04/100
3. Corinne Suter (Elveţia) +12/100
4. Cornelia Huetter (Austria) +37/100
5. Mirjam Puchner (Austria) +37/100
6. Ilka Stuhec (Slovenia) +42/100
7. Stephanie Venier (Austria) +57/100
8. Kira Weidle (Germania) +61/100
9. Lara Gut-Behrami (Elveţia) +71/100
10. Ragnhild Mowinckel (Norvegia) +84/100
...
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volei feminin: România, învinsă și de Belgia la Campionatul European
Naționala României a fost învinsă de echipa Belgiei cu scorul de 3-0 (25-21, 25-20, 25-17), marți, la Baku, într-un meci din Grupa C a Campionatului European de volei feminin (21 august-6 septembrie) din Turcia, Cehia, Azerbaidjan și Suedia. Tricolorele au suferit a treia lor înfrângere, într-o oră și 20 de minute, după 2-3
Fotbal - Real Madrid: Aurelien Tchouameni va fi menajat pentru a 'reveni la capacitate maximă' (Mourinho)
Fotbalistul echipei Real Madrid și al naționalei Franței, Aurelien Tchouameni, care a suferit o accidentare în zona inghinală în această vară, în timpul Cupei Mondiale 2026, va fi menajat pentru a putea 'reveni la capacitate maximă', a declarat marți antrenorul său, Jose Mourinho, citat de AFP. Absent de la antrenamentul colectiv &ici
Fotbal: Tottenham l-a transferat pe brazilianul Savinho (Manchester City) pentru 75 milioane lire sterline
Tottenham Hotspur a ajuns la un acord cu Manchester City pentru transferul internaționalului brazilian Savinho, în schimbul sumei de 75 de milioane lire sterline (87 milioane euro), plus 10 milioane de lire sterline (13 milioane euro) sub formă de bonusuri, informează EFE. Spurs au cheltuit 330 de milioane de lire sterline în aceas
Tenis: Brazilianul Joao Fonseca a declarat forfait pentru US Open
Brazilianul Joao Fonseca, numărul 26 mondial și una dintre marile promisiuni ale tenisului mondial, a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a US Open, nefiind recuperat complet după o accidentare la abdomen, informează EFE. Tenismanul sud-american, care a ajuns în turul al treilea la Roland Garros și la Wimbledon în ace
Fotbal: Hakan Calhanoglu ar putea pleca de la Inter Milano la finalul sezonului
Internaționalul turc Hakan Calhanoglu, unul dintre jucătorii de bază ai echipei de fotbal Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, ar putea părăsi Italia la finalul sezonului, când îi va expira contractul cu campioana en titre din Serie A. Gazzetta dello Sport scrie că sunt mari șanse ca mijlocașul în vâ
Fotbal: Președintele Federației din Camerun îi cere lui Infantino să nu renunțe la planul de privatizare a Cupei Mondiale
Fostul atacant Samuel Eto'o, actualul președinte al Federației cameruneze de fotbal, și-a reafirmat luni sprijinul pentru președintele FIFA, Gianni Infantino, pe care l-a îndemnat să repună pe masă posibila privatizare a Cupei Mondiale, pentru a fi votată de asociațiile membre, informează EFE. 'Președintele Gianni Infantino se va
Fotbal: Radu Drăgușin (Fiorentina) rămâne optimist, în ciuda debutului cu stângul în Serie A
Fundașul român Radu Drăgușin, care s-a transferat în această vară de la Tottenham Hotspur la Fiorentina, rămâne optimist în capacitatea noii sale echipe de a obține rezultate bune în noul sezon, în ciuda eșecului categoric suferit în etapa de debut din Serie A, în fața formației AS Roma (scor 0-4), luni seara pe Stadio
Fotbal: Edin Dzeko a reușit o dublă pentru Schalke 04 în Cupa Germaniei
Atacantul bosniac Edin Dzeko a reușit o dublă pentru Schalke 04 în Cupa Germaniei și a jucat un rol decisiv în alte două reușite al echipei sale, în cursul meciului câștigat cu scorul de 5-2 după prelungiri în fața formației de liga a patra Hallescher FC, luni, în primul tur al competiției, informează Xinhua.
Fotbal: FIFA - 'Schimbarea este necesară', spun foști jucători internaționali
Mai mulți foști jucători internaționali, în frunte cu fostul fundaș francez Mikael Silvestre, au cerut luni o 'schimbare' la conducerea FIFA, organizație aflată într-o criză profundă de la eșecul planului de a deschide Cupa Mondială către investitori privați, relatează AFP. 'Este nevoie de o schimbare. Exercitarea puter
Fotbal: Antoine Griezmann, desemnat jucătorul etapei în Major League Soccer
Atacantul francez Antoine Griezmann a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei a 22-a din Major League Soccer (MLS), după ce a reușit o dublă pentru echipa sa, Orlando City, în partida câștigată cu scorul de 2-1 în fața formației Real Salt Lake, informează EFE. Griezmann, fostul jucător al echipelor Atletico Madrid și FC B
Fotbal: Remiză între nou promovatele Malaga și Deportivo La Coruna (1-1), în Primera Division
Echipele Malaga și Deportivo La Coruna, nou promovate în prima divizie a campionatului de fotbal al Spaniei, au terminat la egalitate, 1-1, într-un meci din etapa a doua a sezonului, disputat luni seara, în fața a 30.000 de spectatori. Deportivo La Coruna a deschis scorul pe stadionul La Rosaleda din Malaga prin atacantul gab
Fotbal: Victorie la limită pentru Chelsea în campionatul Angliei
Echipa Chelsea Londra a învins la limită în deplasare, cu scorul de 3-2, formația Fulham, luni seara, în ultimul meci al etapei inaugurale a campionatului de fotbal al Angliei. Chelsea a deschis scorul după doar 31 de secunde de joc, prin brazilianul Joao Pedro, însă gazdele au restabilit egalitatea prin Joshua King (23
Tenis: Roger Federer revine la US Open, după o pauză de șapte ani, pentru un meci demonstrativ
Fostul mare jucător de tenis elvețian Roger Federer revine la US Open, urmând să joace marți, la New York, într-un meci demonstrativ pe celebrul teren al stadionului Arthur Ashe, unde a cucerit titlul de Grand Slam de cinci ori, relatează AFP. 'Sincer să fiu, am emoții. Nu am mai jucat niciun set de la... cred de la meciul cu H
Fotbal: AS Roma și Lazio au debutat cu dreptul în noua ediție din Serie A
Echipa AS Roma a învins fără drept de apel pe teren propriu, cu scorul de 4-0, formația Fiorentina, luni seară, în prima etapă a noii ediții a campionatului de fotbal al Italiei. Eroul meciului a fost atacantul olandez Donyell Malen, autorul unei triple pentru învingători, în minutele 27, 52 și 60, în urma unor as
Canotaj: Echipajele de dublu rame ale României, calificate în semifinale la Mondiale
Echipajele de dublu rame ale României s-au calificat, luni, în semifinale la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La dublu rame feminin, Adriana Adam și Simona Radiș au câștigat seria a doua cu timpul de 07 min 42 sec 46/100, la distanță de echipajul lituanian, clasat pe locul secund (07:50.42).














