Fotbal: Cristiano Ronaldo afirmă că a fost aproape să semneze cu Manchester City
Portughezul Cristiano Ronaldo, atacantul echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a fost foarte aproape de semna pentru rivala Manchester City, anul trecut, însă fostul antrenor Alex Ferguson a fost cel care l-a convins să nu facă acest pas, informează Reuters.
Ronaldo a spus că Ferguson a avut un rol hotărâtor în revenirea sa pe Old Trafford, după despărţirea de Juventus Torino, în august 2021, când a semnat un contract pe două sezoane cu Manchester United, revenind la clubul alături de care a câştigat opt trofee majore în perioada 2003-2009.
"Ei bine, sincer, a fost aproape... E ceva despre care au vorbit mult, iar Guardiola (antrenorul lui Manchester City - n.red.) a spus în urmă cu două săptămâni, cred, că s-au străduit din greu să mă aibă", a declarat Ronaldo în interviul acordat lui Piers Morgan pentru TalkTV, din care o parte a fost difuzată miercuri.
"Dar, după cum ştiţi, cum istoria mea a fost la Manchester United, iar inima ta şi sentimentele tale sunt cele care fac diferenţa. Şi desigur, Sir Alex Ferguson, de asemenea. Am fost surprins, dar a fost o decizie conştientă, pentru că inima vorbeşte şi a vorbit tare în acel moment", a subliniat starul lusitan.
El a adăugat că intervenţia lui Ferguson l-a ajutat să-şi limpezească gândurile şi să revină la United. "Cred că a fost cheia, a fost diferenţa în acel moment. Am vorbit cu el (Ferguson) şi mi-a spus că 'este imposibil să mergi la Manchester City'. Iar eu am răspuns: 'OK, Boss'. Aşa că am luat decizia şi a fost o decizie bună", a continuat Ronaldo.
Într-un fragment din acest interviu, publicat duminică, Cristiano Ronaldo a afirmat că Manchester United l-a trădat şi simte că este forţat să plece de la clubul englez, a cărui decădere a început după retragerea lui Alex Ferguson de la conducerea tehnică.
"După ce Sir Alex a plecat, nu am văzut nicio evoluţie la club. Nimic nu s-a schimbat. Vreau tot ce este mai bun pentru acest club, de aceea am venit la Manchester United. Dar există elemente interne care nu ne ajută să ajungem la nivelul superior al lui (Manchester) City, al lui Liverpool şi chiar al lui Arsenal. Un club de această dimensiune ar trebui totuşi să fie în vârful ierarhiei şi, din păcate, nu este", a mai declarat atacantul portughez.
În prezent, Manchester United ocupă locul al cincilea în Premier League, la unsprezece puncte în spatele liderului Arsenal Londra.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Cupa Mondială a generat un impact de 3,5 miliarde de dolari în New York și New Jersey
Cupa Mondială de fotbal 2026 a generat un impact economic de 3,5 miliarde de dolari în regiunea New York și New Jersey, depășind proiecția inițială de 3,3 miliarde de dolari, potrivit unui raport FIFA publicat miercuri, informează EFE. Guvernatoarea New York-ului, Kathy Hochul, a precizat într-un comunicat de presă, pe baza datelor
Tenis: Karolina Muchova și Jakub Mensik, campioni la US Open în proba de dublu mixt
Perechea formată din cehii Karolina Muchova și Jakub Mensik au câștigat proba de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, în finala căruia au învins cu 6-3, 1-6, 10-5 cuplul Belinda Bencic (Elveția)-Fabio Cobolli (Italia), miercuri la Flushing Meadows (New York), informează EFE.
Fotbal: Al Ahli SC s-a calificat în sferturile Cupei Intercontinentale
Echipa saudită Al Ahli SC s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei Intercontinentale la fotbal, după ce a învins echipa neozeelandeză Auckland FC cu scorul de 1-0, miercuri seara, la Jeddah. Unicul gol al partidei a fost înscris de Saleh Abu Al Shamat (63). Auckland FC este campioana Oceaniei.
Kaiac-canoe: Braulio Flores-Mateescu, calificat în semifinale la C1 pe 1.000 și 500 m la Mondiale
Sportivul român Braulio Nicolae Flores-Mateescu s-a calificat în semifinalele probelor de canoe simplu masculin pe 1.000 și 500 de metri, miercuri, în prima zi a Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). La canoe-1 pe 1.000 de metri, Flores-Mateescu a fost al cincilea în prima serie (4:24.89).
Fotbal feminin: FK Csikszereda, surclasată cu 8-1 de Breidablik în Europa Cup
FK Csikszereda a fost surclasată de echipa islandeză Breidablik, cu scorul de 8-1 (5-0), miercuri seara, la Kopavogur, în prima manșă a turului întâi preliminar al Europa Cup la fotbal feminin. Golurile gazdelor au fost reușite de Ulfa Dis Kreye Ulfarsdottir (6, 9), Sunna Run Sigurdardottir (25, 47, 52), Lif van Bemmel (26),
Haltere: Flavia Hreapcă a cucerit trei medalii la Europenele U17
Sportiva română Flavia Cezara Hreapcă a cucerit trei medalii, dintre care una de argint și două de bronz, miercuri, la cat. 77 kg, U17, la Campionatele Europene de haltere U15 și U17 de la Klokot (Kosovo). Hreapcă (CS Botoșani) a obținut argintul la stilul smuls, cu 84 kg, după ce a ratat ultima încercare, la 86 kg. Românca a
Canotaj: Echipajele românești de dublu rame, calificate în Finalele A la Mondiale
Echipajele românești de dublu rame s-au calificat, miercuri, în Finalele A la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. La feminin, Adriana Adam și Simona Radiș s-au impus în prima semifinală cu timpul de 07 min 20 sec 94/100, urmate de Chile (07:29.85). Ștefan Berariu și Florin Lehaci au încheiat
Fotbal: Hearts s-a calificat dramatic în faza principală a Conference League
Echipa scoțiană Hearts s-a calificat dramatic în faza principală a Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe Rapid Viena cu scorul de 4-3 la loviturile de departajare, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din manșa secundă a play-off-ul-ui în care scorul a fost egal, 2-2, ca și în tur. Ercan K
Fotbal: Răzvan Marin s-a calificat cu AEK Atena în Liga Campionilor
AEK Atena, cu internaționalul român Răzvan Marin pe lista marcatorilor, s-a calificat în faza principală a Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins-o pe Levski Sofia cu scorul de 4-0, pe teren propriu, în manșa secundă a play-off-ului. După 0-0 la Sofia cu fosta adversară a Universității Craiova, AE
Tenis: Stan Wawrinka a primit în cele din urmă un wild card pentru US Open
Elvețianul Stan Wawrinka, fost număr 3 mondial al tenisului masculin, aflat în prezent în ultimul sezon al carierei sale profesioniste, a primit un wild card pentru tabloul principal al turneului US Open (30 august -13 septembrie), au anunțat miercuri organizatorii, informează AFP. Câștigătorul a trei turnee majore, inclusiv US Open 2
Tenis: Serena și Venus Williams au primit un wild card pentru proba de dublu de la US Open
Jucătoarele americane de tenis Serena și Venus Williams au primit un wild card pentru proba de dublu feminin de la US Open, au anunțat miercuri organizatorii turneului, informează Reuters. Surorile au evoluat împreună în proba de dublu de la US Open de nouă ori, ultima dată în 2022, când Serena și-a luat rămas-bun de la acest sport &ici
Fotbal: Mijlocașul Joao Palhinha a părăsit-o pe Bayern Munchen pentru Benfica Lisabona
Fotbalistul portughez al echipei Bayern Munchen, Joao Palhinha, a semnat un contract pe patru ani cu Benfica Lisabona, cele două cluburi anunțând oficial acest lucru pe site-urile lor, miercuri, informează AFP. 'Internaționalul portughez în vârstă de 31 de ani revine în orașul său natal, Lisabona, unde și-a început cariera pro
Fotbal: Federația italiană își retrage sprijinul pentru candidatura lui Infantino la realegerea în funcția de președinte al FIFA
Federația italiană de fotbal (FIGC) a anunțat miercuri că își retrage sprijinul pentru candidatura lui Gianni Infantino la realegerea în funcția de președinte al FIFA, cu ocazia alegerilor din 2027, informează EFE. Decizia organizației reflectă o poziție 'clară și transparentă', menită să asigure alinierea la UEFA și la președintele acestei
Fotbal: UEFA va renunța la amenințarea de a boicota turneele FIFA, au indicat mai multe surse
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) urmează să renunțe la amenințarea de a boicota turneele FIFA, după ce a primit asigurări că planurile de a vinde participații la Cupa Mondială și la alte competiții majore nu vor fi reluate, au declarat miercuri pentru Reuters surse la curent cu discuțiile. Această măsură a urmat deciziei FIFA din luna iulie de a retrage o pr
Fotbal: Infantino nu are niciun viitor la FIFA, a declarat președintele Asociației Ligilor Europene
Gianni Infantino nu poate avea un viitor la FIFA, a declarat președintele Asociației Ligilor Europene, Claudius Schaefer, subliniind importanța reformării organismului de conducere a fotbalului mondial și a responsabilităților președintelui acestuia, informează Reuters. Într-un interviu pentru The Athletic, publicat miercuri, Schaefer a declarat că Europ













