Tenis: Iga Swiatek s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor
Poloneza Iga Swiatek şi-a respectat statutul de lider al clasamentului WTA, calificându-se în semifinalele Turneului Campioanelor la tenis (WTA Finals), competiţie care reuneşte cele mai bune opt jucătoare ale lumii, după ce a învins-o în două seturi, 6-3, 6-2, pe Caroline Garcia din Franţa, joi, la Fort Worth (Texas).
Swiatek s-a impus după o oră şi 25 de minute de joc în partida cu Garcia, obţinând a doua victorie consecutivă, după cea împotriva rusoaicei Daria Kasatkina (6-2, 6-3), asigurându-şi prima poziţie în Grupa Tracy Austin.
Poloneza, în vârstă de 21 de ani, a dominat circuitul feminin de tenis în acest sezon, reuşind să cucerească opt titluri, două dintre ele de Mare Şlem, la Roland Garros şi US Open.
Iga Swiatek a câştigat 40 dintre primele 45 de meciuri disputate în calitate de lider al clasamentului WTA, la fel ca şi belgianca Justine Henin în anul 2000. Doar americanca Serena Williams a obţinut mai multe victorii (42) în primele sale 45 de meciuri ca număr unu mondial, conform site-ului oficial al circuitului feminin.
În celălalt meci disputat joi în Grupa Tracy Austin, Daria Kasatkina a dispus cu 7-6 (8/6), 6-3 de Coco Gauff din Statele Unite, care părăseşte astfel competiţia după al doilea eşec consecutiv.
Kasatkina rămâne, în schimb, în cursa pentru calificarea în semifinale, care va fi decisă sâmbătă, la capătul meciului cu Caroline Garcia, ambele având câte o victorie în primele două meciuri.
Cele două jucătoare sunt la egalitate în întâlnirile directe (1-1), Garcia învingând-o pe Kasatkina în 2019 la Wuhan, în timp ce rusoaica şi-a luat revanşa în 2021 la San Jose.
Vineri, la Dickens Arena vor avea loc partidele Ons Jabeur (Tunisia/N.2) - Maria Sakkari (Grecia/N.5) şi Jessica Pegula (SUA/N.3) - Arina Sabalenka (Belarus/ N.7), în Grupa Nancy Richey.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: La Liga 'rămâne în discuții' cu Beijingul după controversa Mbappe
Javier Tebas, președintele Ligii profesioniste de fotbal din Spania (La Liga), a declarat, luni, că rămâne în contact cu autoritățile chineze în privința reluării transmisiunilor meciurilor din La Liga, un serviciu care a fost suspendat în urma unor afirmații ale atacantului francez Kylian Mbappe (Real Madrid), în care acesta a făcut ref
Fotbal: Antrenorul Paulo Fonseca (Olympique Lyon) și-a anunțat jucătorii că pleacă la Sporting Lisabona
Antrenorul echipei franceze de fotbal Olympique Lyon, Paulo Fonseca, și-a anunțat jucătorii, luni, că va pleca la Sporting Lisabona, potrivit unei surse apropiate clubului din Ligue 1, informează AFP. Vestea plecării iminente a ieșit la iveală în cursul weekendului, iar Fonseca, în vârstă de 53 de ani, a părut emoționat dumin
Fotbal: Victorii în deplasare pentru Fiorentina și Parma în Serie A
Echipa Fiorentina, cu fundașul român Radu Drăgușin printre titulari, a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formația Sassuolo, într-un meci din etapa a 10-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputat luni seara. Oaspeții s-au impus prin golurile lui Mateo Pellegrino (45+2), Alieu Njie (50), Franco Mastantuono (79)
Fotbal: Newcastle, învinsă pe teren propriu de Everton (0-1), în Premier League
Echipa Newcastle United a fost învinsă la limită pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de formația Everton, luni seara, în ultimul meci al etapei a 9-a a campionatului de fotbal al Angliei. Oaspeții au dat lovitura pe St James' Park în debutul reprizei secunde, când Thierno Barry a reușit să înscrie, profit&acir
Fotbal: Bogdan Racovițan a marcat pentru Rakow, în Ekstraklasa
Fundașul român Bogdan Racovițan a marcat un gol pentru Rakow Czestochowa, care a învins-o pe Pogon Szczecin cu scorul de 3-1, luni seara, pe teren propriu, în etapa a 13-a primei ligi poloneze de fotbal (Ekstraklasa). Oaspeții au marcat primii, prin nord-macedoneanul Darko Churlinov (5), după care Rakow a ratat un penalty &ic
Fotbal: FC Copenhaga a câștigat în deplasare în campionatul Danemarcei
FC Copenhaga, viitoarea adversară a Universității Craiova în Conference League, a învins-o pe Sonderjyske cu scorul de 2-0, luni seara, în deplasare, în etapa a 13-a a Superligii daneze de fotbal. Golurile au fost marcate de suedezul Felix Beijmo (20) și Andreas Cornelius (40).
Tenis: România a debutat cu o victorie la Cupa Billie Jean King pentru junioare
Echipa României a învins Canada cu scorul de 2-1, luni, în Grupa a 4-a a turneului final al Cupei Billie Jean King pentru junioare, competiție de tenis pe echipe găzduită de Cairo (Egipt). Sara Nicole Sitar a dispus de Amy Shen cu 6-0, 7-5, dar Maria Valentina Pop a fost întrecută de Isabella Ruyu Yan cu 6-4, 6-2, difer
JOT 2026: Robert Istrate s-a calificat pe tabloul principal la simplu masculin în turneul de tenis de masă
Jucătorul român de tenis de masă Robert Istrate s-a calificat pe tabloul principal al probei de simplu masculin, luni, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar (Senegal), după ce l-a învins în ultimul meci din grupa preliminară pe ugandezul Joseph Sebatindira cu 3-1 (9-11, 11-7, 14-12, 12-10). Istrate a câștigat după
Fotbal: 'PSG, cea mai bună echipă din Liga Campionilor', spune antrenorul lui Villarreal
Antrenorul echipei Villarreal, Inigo Perez, a declarat luni că formația sa așteaptă cu nerăbdare meciul următor împotriva celor de la Paris Saint-Germain — o echipă pe care o consideră 'cea mai bună din competiție' — și a subliniat că această partidă reprezintă o oportunitate pentru gruparea sa de a-și regăsi ritmul după cea mai recentă &ici
Tenis: Zverev, numărul 1 mondial, încearcă o emoție 'diferită' de cea de la câștigarea primului titlu de Mare Șlem
Ajuns luni, la vârsta de 29 de ani, pe locul 1 în clasamentul mondial pentru prima dată în cariera sa, tenismanul Alexander Zverev a remarcat că emoția a fost 'diferită' față de cea încercată atunci când a cucerit primul său trofeu de Mare Șlem la Roland Garros, la începutul lunii iunie, relatează AFP.
Fotbal: Messi, Ronaldo, Yamal, Cucurella, Raya, Pedri și Rodri, printre nominalizații la 'echipa ideală mondială'
Șase jucători spanioli — Lamine Yamal, Marc Cucurella, Pau Cubarsi, David Raya, Pedri și Rodri — se numără printre candidații pentru 'FIFPRO World 11' (echipa ideală mondială) a sezonului 2025-2026, o inițiativă a sindicatului internațional al fotbaliștilor profesioniști, care va anunța câștigătorii pe 9 noiembrie, scrie EFE.
Fotbal: Flick (FC Barcelona) nu se va putea baza pe revenirea niciunui jucător pentru meciul cu Aston Villa
Antrenorul echipei FC Barcelona, Hansi Flick, a declarat luni, înaintea meciului din etapa a 4-a a Ligii Campionilor împotriva celor de la Aston Villa, că gestionarea celor patru absențe din defensivă - șase în total - 'nu este ușoară', subliniind totodată că jucătorii săi rămân 'pe deplin angajați', scrie EFE.
Fotbal: România a obținut o nouă victorie în preliminariile Campionatului European U17, 2-0 cu Cipru
Selecționata României a învins echipa Ciprului, cu scorul de 2-0 (0-0), luni, pe Stadionul Ethnikos Achnas, în Grupa a 13-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-17 din 2027. Tricolorii, care erau siguri de accederea în faza următoare, s-au impus prin două reușite în minutele adiționale ale meci
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a pierdut fără drept de apel în ABA League
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă fără drept de apel de Partizan Mozzart Bet Belgrad, cu scorul de 97-77 (34-18, 23-31, 19-17, 21-11), luni, în Sala ''Ranko Zeravica'' din capitala Serbiei, în competiția de baschet masculin ABA League. Campioana României a fost dominată în primul, sfert, pierdut la o
Fotbal: Impozitele datorate de Infantino Statelor Unite au fost achitate de FIFA (presă)
Federația Internațională de Fotbal (FIFA) este suspectată că a plătit milioane de euro reprezentând taxe datorate de președintele său, Gianni Infantino, Statelor Unite, scrie ziarul belgian Le Soir. Gianni Infantino se află în centrul unei noi controverse care implică milioane de euro. Potrivit unor dezvăluiri făcute de The New Yor








